ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1028/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03 ianuarie 2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 11557/27.11.2017, emisă de pârât și admiterea cererii de plată nr. x/19.04.2016 pentru suma de 6.479,40 RON.

Prin sentința civilă nr. 2856 din 18 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia FGA nr. 11557/27.11.2017 și a dispus obligarea pârâtului să analizeze pe fond cererea de plată a reclamantei ce a făcut obiectul deciziei anulate.

Împotriva sentinței civile nr. 2856 din 18 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a învederat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Norma ASF nr. 16/2015 și ale art. 16, teza a doua, din Legea nr. 213/2015.

Apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că ar fi deținut toate datele prevăzute de dispozițiile art. 23 alin. (4) din Norma ASF nr. 16/2015, pentru a putea verifica dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare în înțelesul Legii nr. 213/2015, respectiv dacă este îndreptățit să primească despăgubiri din fondurile FGA.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 octombrie 2018, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, învederând că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 23 alin. (4) din Norma ASF nr. 16/2015 și ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, raportat la situația de fapt reținută în speță.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, sub nr. x/19.04.2016, reclamanta a solicitat să fie despăgubită cu suma de 6.479,40 RON reprezentând contravaloarea reparației autovehiculului cu numărul de înmatriculare x.

În urma analizării dosarului de daună s-a constatat faptul că la data de 15 februarie 2016 a avut loc un accident de circulație, din culpa conducătorului auto B., care, în timp ce conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu polița RCA nr. x, emisă de societatea de asigurări C. S.A., a cauzat avarierea vehiculului cu numărul de înmatriculare x, aparținând A. S.R.L. După avizarea daunei a fost constituit dosarul de daune nr. x.

În cadrul instrumentării dosarului de daună, pârâta a apreciat că în vederea soluționării cererii de plată este necesară completarea dosarului de daună cu împuternicirea/delegația persoanei care a semnat cererea de plată pentru reclamantă, respectiv domnul D..

Pârâtul a susținut că a întocmit si transmis reclamantei e-mailul din data de 05 octombrie 2016, precum si Notificarea nr. x/24.07.2017, ambele demersuri rămânând fără niciun răspuns din partea reclamantei.

În aceste condiții a emis Decizia FGA nr. 11557/27.11.2017, prin care a respins cererea de plată, întrucât petentul nu a respectat termenul de depunere a documentelor solicitate.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 23 alin. (4) din Norma ASF nr. 16/2015 și ale art. 16, teza a doua, din Legea nr. 213/2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate și cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit art. 23 alin. (4) din Norma ASF nr. 16/2015, "Pentru identificarea persoanei juridice îndreptățite la despăgubire/indemnizație, aceasta va adresa o cerere de plată, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, la care va atașa următoarele documente:

a)copie legalizată a extrasului de registru actualizat eliberat de către oficiul registrului comerțului și a certificatului de înregistrare emis de către oficiul registrului comerțului ori a certificatului emis de Registrul asociațiilor/fundațiilor sau orice act de înregistrare la autoritățile afiliate, după caz, din care să rezulte datele de identificare a societății: denumirea, adresa, codul de identificare fiscală/codul unic de identificare, persoanele împuternicite să angajeze societatea, eventualele divizări, fuziuni, stări de dizolvare sau de lichidare judiciară, de faliment etc.;

b)copie legalizată a actului de numire a noului reprezentant al societății, în cazul în care acesta este administratorul judiciar, lichidatorul sau lichidatorul judiciar;

c) copie a actului de identitate al persoanei care înaintează cererea;

d) alte documente în dovedirea calității".

Înalta Curte reține că instanța de fond a avut în vedere, în soluționarea cauzei, normele aplicabile în materie, iar prin raportare la actele și lucrările dosarului, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate.

Înalta Curte, în acord cu opinia instanței de fond, constată că, având în vedere adresa ONRC nr. x, din care rezultă datele de identificare ale societății reclamante, pârâtul deținea toate datele prevăzute de art. 23 alin. (4) din Norma ASF nr. 16/2015, pentru a putea verifica daca petenta are calitatea de creditor de asigurare în înțelesul Legii nr. 213/2015, respectiv dacă este îndreptățită să primească despăgubiri/indemnizații din fondurile FGA.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă, fără echivoc, că beneficiara cererii de plată era societatea A. S.R.L., indiferent de calitatea celui care a formulat cererea de plată în numele său.

Chiar dacă există o eroare cu privirea la numele celui care a formulat cererea de plată în numele societății reclamante, D. acționând în numele lui D., asociat și administrator al societății A. S.R.L., beneficiara despăgubirilor solicitate era în mod indiscutabil societatea reclamantă, aceasta fiind păgubită în urma producerii evenimentului asigurat.

În plus, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 23 alin. (4) din Norma ASF nr. 16/2015 nu prevăd în mod expres forma actului care să dovedească calitatea celui care înaintează cererea, obligația privind depunerea copiei actului de identitate al persoanei care înaintează cererea fiind îndeplinită .

În consecință, autoritatea pârâtă, dând dovadă de un formalism excesiv, a aplicat în mod greșit dispozițiile legale incidente, fără să țină cont de împrejurarea că beneficiara cererii de plată era societatea A. S.R.L., indiferent de calitatea celui care a formulat cererea de plată în numele său.

Înalta Curte reține astfel că la soluționarea cererii de plată, autoritatea pârâtă a plecat de la premisa greșită a imposibilității identificării persoanei juridice îndreptățite la despăgubire/indemnizație, or, în cauză, rezultă cu certitudine datele de identificare ale societății reclamante, autoritatea pârâtă deținând toate datele prevăzute de art. 23 alin. (4) din Norma ASF nr. 16/2015, pentru a putea verifica daca petenta are calitatea de creditor de asigurare în înțelesul Legii nr. 213/2015, respectiv dacă este îndreptățită să primească despăgubiri/indemnizații din fondurile FGA.

În concluzie, se reține că în mod nelegal autoritatea publică nu a procedat la analiza pe fond a cererii de plată a reclamantei, Înalta Curte constatând că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2856 din 18 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.