ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2788/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, la data de 17 august 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 7302/04.07.2017 emisă de pârât, prin care i-a fost respinsă cererea de plată a despăgubirilor în cuantum de 603,21 RON și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2715 din 11 iunie 2018, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 7302/04.07.2017 emisă de pârât, obligând pârâtul la plata către reclamant a sumei de 603,21 RON, solicitată cu titlu de despăgubire.

Totodată, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cunatum de 650 RON.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Recurentul-pârât critică soluția instanței de fond care, în mod greșit a acordat valoare absolută declarației martorului audiat în cauză, înlăturând nejustificat dovezile surprinse în fotografiile efectuate cu ocazia inspecției de risc (la data de 04.09.2015), existente la dosarul de daună și, implicit, analiza tehnică pe care FGA are obligația să o facă prin direcțiile de specialitate, conform art. 16 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 16/2015.

De altfel, consideră că instanța trebuia să cenzureze depoziția martorului B., acesta fiind încă de la momentul deschiderii dosarului de daună părtinitor, situație ce rezultă din dialogul purtat prin corespondența electronică de la acel moment.

În mod greșit instanța de fond a considerat că fotografiile existente la dosarul de daună nu reprezintă dovezi suficiente pentru apărarea formulată de FGA, ignorând astfel dispozițiile art. 18 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, care prevăd că asigurătorul are obligația de a preda evidențele prevăzute la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, dar și dispozițiile art. 21 alin. (2) din aceeași normă, potrivit cărora Fondul are obligația de a verifica documentele justificative anexate de petent în susținerea cererii de plată, a dosarelor de daună și a evidențelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004.

Arată că, potrivit dispozițiilor art. 5.1 din Condițiile de asigurare aferente poliței Casco seria x nr. x, încheiată de reclamant cu asigurătorul C., nu sunt cuprinse în asigurare și nu se acordă despăgubiri pentru: "5.1.6 - cazurile în care, pe parcursul constatării și/sau evaluării unei daune avizate, rezultă că Asigurătorul a fost indus în eroare de către Asigurat, Contractant sau împuterniciții acestuia cu privire la cuantumul daunei sau modalitatea de producere a daunei prin prezentarea ca adevărate a unor fapte false în scopul de a obține despăgubiri necuvenite sau mai mari decât cele la care Asiguratul era îndreptățit".

Or, din analiza întregii documentații din dosarul de daună, inclusiv a inspecției de risc, rezultă situația de avarie preexistentă, fotografia efectuată cu ocazia deschiderii dosarului de daună evidențiind fără dubiu această situație.

Menționează și că, la data de 13.01.2016, angajatul C. a transmis prin email unității reparatoare că "Dosarul se respinge de la plată", având în vedere avaria preexistentă.

Totodată, astfel cum reiese din cuprinsul prevederilor art. 12 alin. (1) și art. 14 din Legea nr. 213/2015, a prevederilor art. 18, art. 20 alin. (3) și art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015, obligația Fondului este de a proceda el însuși la verificarea documentelor justificative ce constituie dosarul de daună aferent evenimentului asigurat, Fondul neputându-se limita doar la plata sumelor pretinse, fără a efectua o analiză proprie, completă, temeinică și pertinentă a cererilor depuse de petenți la Fond.

Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală care se impune a fi casată de instanța de recurs, cu consecința menținerii deciziei emise de FGA.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Motivele invocate de recurent sunt neîntemeiate, întrucât, așa cum a dovedit în fața instanței de fond prin probele administrate, avaria nu era preexistentă.

Cu toate acestea, recurentul FGA susține în continuare că ar fi existat o avarie preexistentă la momentul inspecției de risc, fără niciun temei și fără probe suplimentare.

Menționează că ulterior transmiterii tuturor documentelor către asigurătorul C. au avut loc discuții cu reprezentanții asigurătorului, prin e-mail, iar în final, asigurătorul C. a dat accept de plată unității service pentru a executa reparațiile.

Unitatea service, urmare acceptului de plată dat de asigurător, a efectuat reparațiile și a emis factura, însă asigurătorul, în mod abuziv, nu a mai efectuat plata.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul formulat prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 7302 din 04.07.2017, prin care Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată a sumei de 603,21 RON, reprezentând contravaloarea reparațiilor autovehiculului avariat.

Reclamantul a solicitat plata sumei de 603,21 RON ca urmare a producerii unui risc asigurat. La data de 26.10.2015, vehiculul înmatriculat cu nr. x, aparținând reclamantului, asigurat cu polița Casco nr. x din 20.08.2015 emisă de C. S.A., a fost avariat, cauza fiind necunoscută.

Ca urmare a faptului că societatea de asigurări menționată a intrat în insolvență, reclamantul s-a adresat pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, care a emis Decizia nr. 7302 din 04.07.2017.

Împotriva Deciziei nr. 7302/04.07.2017, în ceea ce privește respingerea cererii de plată pentru suma de 603,21 RON, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată admisă prin sentința recurată.

Susținerile recurentului privind faptul că sentința recurată este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond, sunt nefondate.

Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a asiguraților: "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare."

Potrivit dispozițiilor din Condițiile de asigurare aferente poliței Casco nr. x, încheiată de intimatul-reclamant cu C. S.A., "5.1 Nu sunt cuprinse în asigurare și nu se acordă despăgubiri pentru: 5.1.6 - cazurile în care, pe parcursul constatării și/sau evaluării unei daune avizate, rezultă că Asigurătorul a fost indus în eroare de către Asigurat, Contractant sau împuterniciții acestuia cu privire la cuantumul daunei sau modalitatea de producere a daunei prin prezentarea ca adevărate a unor fapte false în scopul de a obține despăgubiri necuvenite sau mai mari decât cele la care Asiguratul era îndreptățit".

Și în recurs recurentul-pârât susține, la fel ca în motivarea deciziei emise, că nu se justifică acordarea despăgubirii raportat la prevederile antereferite, întrucât, din verificarea documentelor și a inspecției de risc, s-a constatat că avaria la reperul "bară spate" era preexistentă, aceasta fiind vizibilă în fotografiile efectuate la momentul inspecției de risc, fotografii care, deși existau în dosarul de daună, instanța de fond a considerat că nu reprezintă dovezi suficiente pentru apărarea sa.

Recurentul-pârât nu contestă, așadar, reperul avariat, susținând doar că avaria la acest reper (reperul "bară spate") a preexistat inspecției de risc.

Înainte de încheierea oricărei polițe Casco, asigurătorul verifică întotdeauna vehiculul pe care urmează să îl asigure. Scopul este de a ști care este starea vehiculului la data începerii asigurării. Această verificare se numește inspecție de risc.

În cursul inspecției de risc, dacă reprezentantul societății de asigurare descoperă că vehiculul prezintă deja o serie de avarii, le va nota în raportul de inspecție al vehiculului, raport care va face parte din polița de asigurare Casco.

În speță, instanța de fond a reținut că, înainte de încheierea cu intimatul-reclamant a poliței Casco nr. x cu valabilitate în perioada 21.08.2015 - 20.08.2016, la data de 20.08.2015, C. S.A. a supus vehiculul asigurat unei astfel de verificări - inspecție de risc.

Înalta Curte, analizând înscrisul intitulat inspecție de risc Casco din 20.08.2015, care ce se află atașat la dosarul de fond, constată că reprezentantul societății de asigurare a notat în cuprinsul acestui înscris că: "Autovehiculul prezintă următoarele avarii: 1 DMP deformat la capota față deasupra sigla x". Așadar, nu s-a reținut altă avarie, respectiv la reperul "bară spate".

Acest înscris se regăsește la dosarul cauzei și în format electronic, respectiv pe CD-ul aflat la dosarul de fond, împreună cu fotografiile realizate de același reprezentant al societății de asigurare cu ocazia inspecției de risc.

Este adevărat că, la data de 31.03.2016, prin intermediul adresei nr. x/31.03.2016, asigurătorul C. S.A. a comunicat reclamantului refuzul de plată al dosarului x, pe motiv că "avaria solicitată în dosarul de daună este preexistentă, aceasta fiind vizibilă în fotografiile efectuate". Însă, în final, asigurătorul C. a dat accept de plată unității service pentru a executa reparațiile, iar aceasta a efectuat reparațiile și a emis factura de reparații nr. 1006/02.02.2017 în valoare de 603,21 RON .

În contextul expus, în mod judicios a reținut judecătorul fondului că decizia de respingere a cererii de plată a sumei de 603 RON este dată cu aplicarea greșită a legii.

De asemenea, în mod greșit susține recurentul-pârât că instanța de fond ar fi acordat valoare absolută declarației martorului audiat în cauză, înlăturând nejustificat dovezile surprinse în fotografiile efectuate cu ocazia inspecției de risc.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinței atacate, reținând că reclamantul a dovedit pretențiile sale potrivit art. 249 C. proc. civ., instanța s-a raportat la probele administrate în cauză - fotografii color coroborate cu declarație de martor. Prin urmare, instanța a făcut o analiză coroborată a probelor administrate în cauză (proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba testimonială pentru reclamant), nicidecum nu a acordat valoare absolută declarației de martor în detrimentul probei cu înscrisuri.

În ultim rând este de menționat că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate, iar susținerile care vizează aprecierea necorespunzătoare a probelor administrate în cauză și situația de fapt vizează netemeinicia și nu nelegalitatea hotărârii recurate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 de RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2715 din 11 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2021.