ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2791/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 ianuarie 2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 12029/13.12.2017, emisă de pârât și obligarea acestuia la plata sumei de 3.817,84 RON.

Prin sentința civilă nr. 2748 din 12 iunie 2018, Curtea de Apel București:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

(ii) a anulat Decizia nr. 12029/13.12.2017 și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamantă a sumei de 3.817,84 RON cu titlu de despăgubire;

(iii) a obligat pârâtul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât critică aspectele reținute de instanța de fond, potrivit cărora era de notorietate că B. S.A. urma să intre în faliment la data la care trebuia achitată ultima rată din polița Casco nr. x, emisă de B. S.A., acesta fiind motivul pentru care petenta nu a achitat-o, precum și că neplata ratei convenite nu s-a datorat atitudinii culpabile a reclamantei, ci reprezintă de fapt o excepție de neexecutare a contractului, mijloc de apărare permis de art. 1556 C. civ.

Or, neplata unei rate restante, nu poate fi decât culpa persoanei asigurate, singurul caz în care aceasta ar fi exonerată de răspundere ar fi existența unui caz de forță majoră, ceea ce nu este cazul în speță. Intrarea în faliment a asigurătorului nu poate constitui un caz de forță majoră. Societatea de asigurare a continuat să fie în ființă, având personalitate juridică și după data de 31.08.2015, data la care s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 657/31.08.2015 decizia de închidere a procedurii de redresare financiară și constatare a insolvenței. În consecință, petenta trebuia să achite respectiva rată, aceasta având posibilitatea să o achite și ulterior în contul de lichidare al societății falite. În acest context, susține recurentul-pârât că trebuie înlăturate cele reținute de prima instanță, respectiv că "pârâta nu își mai putea executa obligațiile astfel cum rezultă din cuprinsul art. 262 din Legea nr. 85/2014".

Arată că petenta nu a înțeles să achite rata nici ulterior producerii evenimentului, considerând eronat că polița nu poate fi suspendată și că FGA ar fi trebuit să acorde despăgubiri conform perioadei asigurate.

Obligația asiguratului de a plăti integral primele de asigurare este corelativă obligației asigurătorului de a plăti indemnizație ca urmare a producerii evenimentului asigurat, fiind o facilitate acordată de către asigurător plata primei de asigurare în rate, astfel cum aceasta este reglementată la art. 2206 C. civ.

În situația în care asigurătorul este în faliment, FGA procedează la plata indemnizației/despăgubirii cuvenite, însă nu poate proceda la acordarea de despăgubiri conforme cu perioada de achitare a ratelor și nici nu poate încasa primele datorate asigurătorului. Fondul de Garantare nu are nicio atribuție legală de încasare a ratelor de primă, ci doar a plății indemnizației/despăgubirii cuvenite creditorului de asigurări, dacă sunt îndeplinite cerințele legale și contractuale, în conformitate cu art. 13 din Legea nr. 213/2015. Ulterior plății sumei cuvenite creditorului de asigurări, Fondul se subrogă în drepturile acestuia în vederea recuperării sumei plătite din activele admise să reprezinte rezervele tehnice ale asiguratorului în faliment, în condițiile art. 18 din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 267 din Legea nr. 85/2014.

Așadar, Fondul de Garantare a Asiguraților nu poate încasa prime de asigurare, în condițiile în care, potrivit art. 258 lit. d) și e) din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar are ca atribuții menținerea sau denunțarea unor contracte încheiate de asigurătorul în faliment, cu avizul ASF și conducerea activității asiguratorului în faliment, respectiv efectuarea operațiunilor în interesul procedurii în faliment, inclusiv recuperarea primelor de asigurare restante, aferente contractelor de asigurare.

Întrucât plata despăgubirii se face de către FGA integral, este evident că asiguratul trebuie să facă dovada plății ratelor restante în contul asigurătorului aflat în faliment.

În raport de toate aceste critici, recurentul-pârât susține că sentința de fond este nelegală, fiind dată cu interpretarea greșită a normelor de drept incidente, impunându-se astfel casarea ei și respingerea acțiunii reclamantei.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În opinia sa, este corectă soluția instanței de fond, întrucât evenimentul asigurat s-a produs la 8.10.2015, dată până la care au fost achitate primele trei rate scadente ale primei de asigurare, a patra rată fiind scadentă la 9.10.2015, deci la o dată la care contractul nu putea fi suspendat. Așa cum în mod corect a observat instanța de fond, și în cazul în care contractul ar fi fost reziliat (sancțiune ce nu s-a dovedit că ar fi intervenit în cauza de față), efectele acestuia ar fi încetat tot începând cu ziua următoare datei scadente.

Contrar celor reținute de FGA, la data de 8.10.2015 (data producerii evenimentului asigurat), polița de asigurare era valabilă și își producea efectele, iar pe cale de consecință, refuzul FGA de a plăti despăgubirea aferentă evenimentului asigurat este nejustificat.

Apreciază că în cauză sunt incidente și prevederile art. 10.3 din Condițiile generale, potrivit cărora "în orice caz de calculare a primei pe parcursul derulării Contractului, primele de asigurare corespunzătoare unei zile de asigurare reprezintă 1/365 din prima de asigurare anuală".

Arată, de asemenea, că prin Decizia nr. 2034/27.08.2015 a Autorității de Supraveghere Financiară s-au luat măsurile declanșării falimentului și retragerii autorizației de funcționare a B. S.A., decizia fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 657 din 31.08.2015, deci la o dată anterioară datei de 9.10.2015 (data scadentă a celei de-a patra rate a poliței de asigurare).

Având în vedere că la data de 9.10.2015, B. nu mai era în măsură să-și îndeplinească obligația principală de a presta serviciul de asigurare, precum și obligația corelativă de a plăti despăgubiri pentru daunele ce s-ar fi produs după această dată (cea de-a patra rată acoperind în avans ca și perioadă asigurată, perioada cuprinsă între 9.10.2015 și 8.01.2016), intimata-reclamantă arată că a fost nevoită să nu mai achite această a patra rată, înțelegând să se prevaleze de dreptul său prevăzut de art. 1556 alin. (1) C. civ. și să încheie un alt contract de asigurare Casco la un alt asigurător viabil.

Consideră intimata-reclamantă că în mod corect a reținut instanța de fond "că neplata ratei convenite nu s-a datorat atitudinii culpabile a reclamantei, ci reprezintă de fapt o excepție de neexecutare a contractului, mijloc de apărare permis de art. 1556 C. civ. ...", și, totodată, "că reclamanta a invocat excepția de neexecutare în contextul în care pârâta nu-și mai putea executa obligațiile, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 262 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței ...".

Susținerile FGA legate de faptul că acesta nu poate încasa ratele din prima de asigurare, evidențiind atribuțiile lichidatorilor judiciari, nu au legătură cu cauza dedusă judecății, FGA continuând a face abstracție de neexecutarea contractului, așa cum a arătat anterior.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este fondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că reclamanta A. a încheiat cu B. S.A., poliția de asigurare CASCO nr. x/19.12.2014, cu valabilitate în perioada 09.01.2015 - 08.01.2016. Părțile au convenit ca prima de asigurare să fie achitată în 4 rate lunare, prima dintre acestea fiind în valoare de 363,51 Euro, urmând ca celelalte rate să fie în valoare de 363,48 Euro.

Reclamanta a achitat la termenele de scadență - 09.01.2015, 09.04.2015 și 09.07.2015 - primele trei rate de asigurare, iar anterior scadenței ratei a 4-a din 09.10.2015, mai precis la data de 08.10.2015, s-a produs unul dintre evenimentele asigurate, având loc avarierea autovehiculului asigurat.

Autoturismul a fost reparat la o unitate service specializată, conform devizului și facturii de reparație nr. 8136/02.06.2016, emise de C. S.R.L. .

Având în vedere deschiderea procedurii insolvenței împotriva asiguratorului B., reclamanta a formulat, la data de 21.06.2016, cererea de plată adresată pârâtului FGA, prin care a pretins plata despăgubirilor în sumă de 3.817,84 RON, reprezentând contravaloarea reparațiilor la care a fost supus autoturismul asigurat.

La data de 09.08.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat reclamantei, prin Notificarea nr. x/09.08.2017, completarea dosarului de daună cu dovada achitării ratei 4 restante a primei de asigurare, în condițiile art. 10.2, 10.6 și 10.7 din condițiile generale privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculului.

Din cuprinsul Referatului întocmit de Comisia Specială constituită în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, rezultă că reclamanta nu a intrat în posesia acestei notificări, întrucât nu și-a ridicat corespondența de la Oficiul Poștal.

Însă, anterior, prin emailul transmis acesteia la 30 mai 2017, Fondul de Garantare a Asiguraților îi solicitase deja reclamantei "completarea documentației cu dovada achitării integrale a primei de asigurare stabilită în contract, respectiv plata ratelor rămase neachitate până la finalizarea contractului, rata 4, în sumă de 383,48 Eur", după cum recunoaște chiar reclamanta prin întâmpinarea la recurs.

Reclamanta nu a depus această dovadă la dosarul de despăgubire, motiv pentru care, la data de 13.12.2017, a fost emisă de FGA Decizia nr. 12029 prin care s-a respins în tot cererea de plată.

Prin sentința recurată, instanța de fond a admis cererea reclamantei, îmbrățișând opinia acesteia în sensul că obligația de despăgubire a asigurătorului trebuie îndeplinită și în cazul în care evenimentul asigurat s-a produs după plata parțială a primei de asigurare.

Recurentul-pârât critică soluția pronunțată de instanța de fond, criticile formulate fiind circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul-pârât susține greșita aplicare a Legii nr. 213/2015, a Legii nr. 85/2014, precum și a legii în materia contractului de asigurare de bunuri, raportat la dispozițiile prevăzute la art. 10.2, 10.6 și 10.7 din Condițiile de asigurare Casco, apreciind că obligația asigurătorului de plată a despăgubirii este suspendată în lipsa dovezii de achitare a primei de asigurare.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 213/2015 (în forma în vigoare în perioada de referință):

"(1) Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului.

(2) În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună și avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare.

(3) Pentru ducerea la îndeplinire a atribuțiilor cu privire la activitatea de instrumentare a dosarelor de daună, Fondul, pe baza unor proceduri transparente de selecție aprobate prin decizia Autorității de Supraveghere Financiară, poate încheia convenții cu societăți care au ca obiect de activitate servicii de regularizare a cererilor de despăgubire sau poate nominaliza un asigurător în vederea constatării, evaluării și lichidării daunelor. Sumele achitate din disponibilitățile Fondului prestatorilor de servicii pentru instrumentarea și lichidarea dosarelor de daună constituie creanțe de asigurări, dispozițiile art. 267 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 fiind aplicabile în mod corespunzător.

(4) Sumele stabilite conform alin. (3) și acceptate la plată de comisia specială, constituită conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, se plătesc din disponibilitățile Fondului, în condițiile și cu respectarea prevederilor prezentei legi și ale reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară și/sau de către Fond în aplicarea acestuia."

Potrivit art. 258 din Legea nr. 85/2014 (de asemenea, în forma în vigoare în perioada de referință):

"În plus față de dispozițiile stabilite prin art. 64, lichidatorul judiciar are următoarele atribuții:

(…)

d) menținerea sau denunțarea unor contracte încheiate de societatea de asigurare/reasigurare debitoare, cu avizul Autorității de Supraveghere Financiară;

e) conducerea activității societății de asigurare/reasigurare debitoare, respectiv efectuarea operațiunilor în interesul procedurii de faliment, inclusiv recuperarea primelor de asigurare restante, aferente contractelor de asigurare; (…)"

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă în mod clar că recuperarea primelor de asigurare restante, aferente contractelor de asigurare nu este în sarcina FGA, ci în sarcina lichidatorului judiciar.

Prin urmare, recurentul-pârât FGA are doar obligația instrumentării dosarelor de daună, și nu aceea de a încasa primele de asigurare restante, obligație stabilită în mod expres prin prevederile legale doar în sarcina lichidatorului judiciar.

Înalta Curte constată, așadar, că recurentul-pârât nu preia funcțiile unui asigurător, iar datoria intimatei-reclamante de a plăti prima de asigurare este față de asigurătorul B., prin lichidator.

În acest context, câtă vreme FGA nu poate opera compensația ratelor cu indemnizația de despăgubire, FGA nu poate fi obligat la plata despăgubirii, în lipsa dovezii de plată a tuturor ratelor primei de asigurare.

Înalta Curte reține că prevederile cap. 10 din condițiile generale de asigurare reglementează plata primei de asigurare și consecințele neîndeplinirii acestei obligații.

Astfel, potrivit art. 10.2:

"Prima de asigurare este datorată pentru întreaga perioadă de asigurare, indiferent de modalitatea de plată", iar potrivit art. 10.6.:

"În caz de neplată la scadentă a unei rate de primă următoare celei dintâi: a) rata de primă restantă poate fi plătită într-o perioadă de gratie de 15 zile calendaristice (considerară că începând cu ziua următoare datei scadente), timp în care, deși asiguratul este de drept în întârziere, efectele Contractului de asigurare rămân nemodificate dacă prima restantă este plătită în acest interval; b) dacă rata de primă nu este plătită nici în perioada de gratie, executarea oricărei obligații a Asigurătorului, asumată prin Contractul de asigurare, este suspendată retroactiv începând cu ziua următoare datei scadente; în acest caz, Contractul de asigurare poate fi declarat reziliat oricând de către Asigurător, fără nicio altă formalitate prealabilă, începând cu ziua următoare datei scadente". Așadar, sancțiunile care intervin în cazul neplății unei rate a primei de asigurare sunt suspendarea, retroactiv, începând cu ziua următoare datei scadente, a oricărei obligații a asiguratorului sau rezilierea contractului de asigurare.

Dispozițiile din condițiile generale de asigurare de care se poate prevala Fondul de Garantare a Asiguraților sunt în special dispozițiile art. 10.6 lit. b), care prevăd suspendarea executării oricărei obligații a asigurătorului, retroactiv, începând cu ziua următoare datei scadente, în speță, cu data de 10.10.2015 (data următoare scadenței ultimei rate de primă de asigurare, respectiv celei de-a patra).

Mai reține Înalta Curte că, potrivit art. 10.7 starea de suspendare a poliței încetează doar dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: a) se plătesc ratele de primă restante.

În cauză, FGA i-a pus în vedere reclamantei titulare a cererii de plată necesitatea îndeplinirii obligației de plată a ultimei rate scadente către administratorul judiciar/lichidatorul asigurătorului, pentru a asigura astfel condiția contractuală referitoare la reținerea din despăgubire a primei restante, iar intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit această obligație. În această situație, au devenit incidente prevederile art. 10.7 din condițiile generale de asigurare, fiind menținută suspendarea poliței de asigurare.

Totodată, nu se poate reține că suspendarea executării obligațiilor asigurătorului afectează doar obligațiile de despăgubire născute după data la care a operat suspendarea, având în vedere caracterul indivizibil și anticipat al primei de asigurare.

În concluzie, Înalta Curte constată că Fondul de Garantare a Asiguraților a procedat corect la notificarea reclamantei, în procedura administrativă, în vederea depunerii dovezii de plată integrală a primei de asigurare, conform obligațiilor contractuale asumate de asigurat, consecința nedepunerii acestei dovezi fiind respingerea cererii de plată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia nr. 12029/13.12.2017 a fost emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu respectarea prevederilor legale incidente, astfel încât sentința instanței de fond, prin care s-a anulat actul administrativ contestat, a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor incidente din Legea nr. 213/2015, ale Normei ASF nr. 16/2015 și ale Legii nr. 85/2014, fiind necesară reformarea acesteia de către instanța de control judiciar.

Constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga reclamanta A. la plata către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2748 din 12 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă A. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2021.