ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5228/2022

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.03.2020, reclamantul A. a formulat contestație în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a solicitat să se reanalizeze documentația dosarului și a cererii de despăgubire pe care a formulat-o inițial și, pe cale de consecință, să se dispună anularea actului administrativ Decizia nr. 22894/28.02.2020 și obligarea pârâtului să emită o decizie prin care să admită cererea de plată pentru suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale și 30.000 RON cu titlu de daune materiale, așa cum a solicitat.

Prin sentința civilă nr. 45 din 21 ianuarie 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR; a anulat în parte decizia nr. 22894/28.02.2020 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților în ce privește cuantumul daunelor morale; a obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii prin care să acorde suma de 35.500 RON cu titlu de daune morale; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - parte din onorariul avocațial pretins, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Reclamantul A. a declarat recurs, prezentând critici ce pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării FGA la plata despăgubirilor solicitate, iar privitor la daunele materiale, a solicitat admiterea acestora în măsura dovedirii lor.

În motivarea cererii de recurs, recurentul – reclamant a susținut că hotărârea instanței de fond este motivată în contradicție cu normele de drept aplicabile, în contradicție cu practica judiciară a Curții de Apel București și cu practica înaltei Curți de Casație și Justiție din spețe similare, acesta indicând mai multe decizii pronunțate de instanța supremă.

După expunerea din nou a situației de fapt și a urmărilor accidentului, recurentul a făcut precizări cu privire la prejudiciu, susținând că, deși sunt aproape imposibil de cuantificat daunele morale într-o astfel de speță, s-ar putea realiza o compensare financiară parțială a suferinței și traumelor îndurate de reclamantul A. ca urmare a acestui accident pentru suma de 50.000 de curo.

Ca urmare a acestui accident, persoana vătămată, reclamantul A., a suferit traume fizice și morale care nu vor putea fi reparate niciodată. Este un om care îi mulțumește în fiecare zi lui Dumnezeu pentru faptul că este în viață, însă nimic nu mai este la fel ca înainte de producerea accidentului. Situația este la fel de gravă chiar și acum, în anul 2021, la șapte ani de la momentul producerii accidentului.

Potrivit actelor medicale existente la dosarul cauzei, A. a suferit vătămări corporale care nu-i vor mai permite să ducă o viață normală. Mai exact, acesta a fost rănit foarte grav în zona picioarelor și în zona spatelui. Diagnosticul stabilit de medici este: fractură - decolare metafizică distală femur drept, anemie feripriva post-hemoragică, lumbago cronic post contuzie forte postero-toracică și lombară, sechele algice post fractură femur drept și contuzie gamba stângă. De asemenea, ca urmare a accidentului din data de 8.04.2014 acesta acuză dureri foarte mari în zona coloanei vertebrale.

Dincolo de durerile fizice ușor de presupus având în vedere violența impactului, A. refuză acum să mai iasă din casă, viața socială i-a fost complet afectată și a fost nevoit să renunțe la studii la scurt timp după accident. La momentul evenimentului, era elev în clasa a Xl-a, însă situația lui școlară a luat o întorsătură dramatică după acea zi. Viața lui s-a deteriorat în mod vizibil, adolescența lui a fost distrusă cu totul. De asemenea, are tulburări de memorie ușor de sesizat de toți cei din jurul lui. Pierderile de memorie și stările de coniuzie în care se află adesea au legătură directă cu accidentul produs pe data de 8.04.2014.

Odată cu trecerea timpului, comportamentul lui A. s-a schimbat într-un mod îngrijorător. De la tânărul plin de viață care era înainte de accident, acum acesta este lipsit de orice energie și motivație, este afectat de tulburări în timpul somnului, s-a izolat și nu mai întreține legăturile de prietenie așa cum obișnuia. Mama lui este nevoită să îl liniștească în mod constant și să se asigure că acest comportament nu va degenera în viitor. De asemenea, A. a trecut pragul cabinetului psihologic de mai multe ori în speranța că un specialist îl va putea ajuta să treacă peste traumele pe care acel nefericit accident i le-au produs.

Conform raportului de evaluare psihologică depus la dosarul cauzei cu ocazia contestației, printre acuzele pentru care reclamantul s-a prezentat la consultație se numără: calitatea diminuată a somnului, stări de agitație, anxietate, accelerarea ritmului cardiac, tremur, gânduri recurente și indispoziție asociate raportării la evenimentul traumatic. Debutul tulburărilor îl constituie accidentul din 2014, iar reclamantul a evaluat experiența evenimentului rutier ca fiind una extrem de solicitantă și stresantă. De asemenea, experiența accidentului a fost corelată cu dificultăți de adaptare la noul mod de funcționare al organismului în plan fizic și psihic, ce au condus la imposibilitatea de a desfășura activități personale sau profesionale și, în consecință, la sentimentul de neputință de a-și reface viața într-un mod calitativ.

Concluziile raportului susțin pretențiile arătate în cererea noastră. Astfel, A. este descris ca fiind o persoană cu o structură de personalitate în general armonios dezvoltată, însă care prezintă un nivel ridicat de nevrozism la care se adaugă o serie de tulburări mixte de adaptare și cu evoluție cronică. In continuare, se constată prezența unui nivel intens de stres, corelat cu modificări comportamentale la momentul aducerii aminte a evenimentului traumatic.

Toate aceste efecte nefaste asupra psihicului și fizicului reclamantului au debutat odată cu accidentul descris, adică în anul 2014, și subzistă în prezent, așa cum se arată în raportul de evaluare psihologică din data de 09.03.2020.

În ceea ce privește prejudiciul moral, acesta este cuantificat la suma de 30.000 de RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de achiziționarea și administrarea medicației, vizite ia medici specialiști, accesorii ortopedice (proteze, cârje).

În legătură cu stabilirea de către pârâtă a sumei de 400 RON/zi de îngrijire medicală, cu titlu de daune morale, nu s-a depus niciun înscris care să ateste această valoare și nici nu s-a indicat vreun mod de calcul prin care să se determine valoarea reală a despăgubirilor care trebuie acordate în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale în caz de vătămare corporală.

De asemenea, pârâtul a argumentat în răspunsul adresat către reclamant faptul că daunele morale nu reprezintă prețul plătit pentru suferințele psihice, ci reprezintă o reparație simbolică. Or, în speța de față, raportat la perioada cuprinsă între momentul producerii accidentului și până în prezent, daunele pe care pârâtul le-a apreciat că ar fi cele corecte nu sunt nici măcar aproape de ceea ce presupune o reparație simbolică. Suma pe care pârâtul a decis să o acorde este una derizorie și nu se ridică la nivelul suferințelor pe care victima le-a resimțit în această perioadă.

Raportat la modul de determinare a cuantumului daunelor morale care trebuie acordate în cauză, aprecierea acestora prin prisma exclusivă a zilelor de îngrijiri medicale este una insuficientă și superficială. Vă punem în vedere faptul că suferințele psihice și efectele în planul afectiv pe care un asemenea eveniment le-au avut asupra victimei au o modalitate complexă de apreciere și nu este admisibil ca acestea să se rezume la cuantificarea unei sume acordate în funcție de zilele de îngrijiri medicale.

Conform art. 1.385, alin. (3) din C. civ., "despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului". Acest text de lege se coroborează cu art. 1.391, alin. (1) din C. civ. "In caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială."

Din interpretarea celor două articole de lege rezultă că întinderea despăgubirilor se apreciază nu doar raportat la perioada necesară îngrijirilor medicale, ci și în raport cu factori străini de cei medicali. Astfel, așa cum reiese din documentația depusă la dosar, victima a suferit grave vătămări în zona picioarelor și în zona spatelui, ceea ce a avut drept consecință îngreunarea modului de deplasare a acesteia, vizite regulate la ortopedie și tratament la pat. Victima este un tânăr de 18 ani și este de notorietate faptul că la această vârstă relațiile sociale reprezintă o componentă esențială în viața de zi cu zi. Ca urmare a vătămărilor produse în accident, posibilitățile de viață socială au fost drastic restrânse, iar relațiile lui A. cu prietenii și cu rudele au avut în mod grav de suferit, victima fiind nevoită să își petreacă timpul exclusiv la domiciliu și să facă deplasări către și de la ortopedie. Apreciem că această situație este una de luat în calcul la aprecierea cuantumului despăgubirilor, fiind una de o importanță majoră în cazul privitor la reclamant.

De asemenea, tratamentul și accesoriile ortopedice pe care A. a trebuit să le suporte se înscriu în sfera cheltuielilor pe care le-a făcut pentru limitarea prejudiciului. In cazul afecțiunilor picioarelor și ale coloanei vertebrale, posibilitățile locomotorii ale victimei sunt cel mai vulnerabil aspect, iar aceste posibilități conferă persoanei un grad mai mare sau mai mic de libertate. Cât de liber se simte A. în situația în care nu se mai poate deplasa ca înainte și nici nu este apt să se miște așa cum o făcea odinioară? Această întrebare ne-o adresăm în contextul în care este vorba despre un tânăr activ din punct de vedere fizic și nicidecum despre o persoană sedentară.

Faptul că îi sunt afectate capacitățile locomotorii au drept efect, printre altele, limitarea stării de libertate pe care reclamantul o simte și apariția unor complexe psihologice pe acest fond.

Raportat la afirmația pârâtei conform căreia nu există criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale, a susținut că potrivit art. 49 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011, daunele morale se determină în conformitate cu legislația și cu practica judiciară din România.

3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca nefondată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât a susținut că la nivelul FGA s-a adoptat prin Decizia Directorului General nr. 142/26.05.2016 Procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare (morale si materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces, modificată prin Decizia 549/23.09.2019.

În vederea respectării principiului egalității de tratament în procesul de soluționare a pretențiilor de despăgubire formulate de către părțile vatămate/civile pentru prejudiciul moral suferit în urma accidentelor de circulație produse de către asigurații S.C. B. S.A., despăgubirile cuvenite creditorilor de asigurări, ca urmare a unor vătămări corporale sau decese, sunt stabilite având în vedere procedura de soluționare a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese adoptata în cadrul FGA, raportat la jurisprudența în materie și practica societății de asigurări.

In cadrul Procedurii de soluționare a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, au fost stabilite criterii determinante în cazul vătămărilor corporale, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale.

Conform Anexei nr. 3 la Procedura adoptata prin Decizia Directorului General al FGA nr. 74/02.08.2018, s-au stabilit criterii determinante pe praguri valorice (respectiv 3 praguri) raportate în funcție de consecințele suferite de victimă, iar la determinarea sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale se va ține seama de 3 praguri valorice.

Având în vedere ca reclamantul a necesitat pentru vindecare 71 zile de îngrijiri medicale, acesta se încadrează în pragul 2 al Procedurii, prag care stabilește acordarea unor sume între 400 RON/zi de îngrijiri medicale pentru persoanele cărora leziunile au avut drept consecințe peste 30 de zile de îngrijiri medicale.

Respectiva procedură nu este un act normativ, ci este o procedură internă, de lucru a FGA, aplicată în situația acordării daunelor morale, aceasta a fost emisă cu scopul de a recurge la niște criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenția fiecare situație particulară dintre multiplele situații care se pot ivi în realitate.

Mai mult, recurgerea la o procedura interna standardizata nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natura a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Instanța de control judiciar constată că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/04.07.2017, reclamantul a solicitat sa fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 50.000 euro daune morale și 30.000 RON daune materiale, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a vătămării corporale, în urma evenimentului rutier din data de 08.04.2014.

Prin decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților nr. 22894/28.02.2020 a fost admisă cererea de plată pentru suma de 586 RON daune materiale și pentru suma de 28.400 RON daune morale.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul a solicitat instanței anularea deciziei nr. 22894/28.02.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de aprobare integrală a plății daunelor materiale și morale solicitate.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, iar prin cererile de recurs înregistrate la dosar, atât recurentul-reclamant cât și recurentul-pârât critică cuantumul sumei acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul criticând și soluția dată cererii privind acordarea daunelor materiale.

Înalta Curte urmează să examineze recursurile împreună și să răspundă criticilor prin argumente comune raportat la finalitatea lor concretă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

Intimatul-reclamant este creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 și are dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenței asigurătorului B. S.R.L., ca efect al producerii evenimentului rutier din data de 08.04.2014.

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, pentru început, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor art. 49 pct. 1 din Norma ASF nr. 14/2011, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"1. în caz de vătămare corporală:

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania."

Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Așadar, în ceea ce privește suma de bani acordată cu titlul de daune morale, prin mărimea ei, se constată că, într-adevăr, nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a-le ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea.

Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorită imposibilității, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru terța persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordat de instanță nu se stabilește arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), dar și a practicii judiciare în materie, deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a terțelor persoane păgubite.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

În speță, Înalta Curte constată că instanța de fond, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor morale solicitate de către reclamant nu a avut în vedere toate criteriile arătate, și nici dispozițiile legale incidente în cauză – art. 49 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011.

Cum principiile de drept naționale și convenționale în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele negative suferite de reclamanți pe plan fizic și moral, avându-se în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială, se constată că instanța de fond, ținând seama de aceste consecințe, era ținută să se raporteze și la criteriul echității, precum și la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate ori înlăturând acordarea despăgubirilor raportat de dovezile administrate, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În ceea ce privește principiul ce se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, se constată că este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte.

Conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele: "Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane – dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

Pornind de la premisa că instituția reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ., Înalta Curte subliniază faptul că o reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentei pârâte nu poate avea nicidecum întâietate în raport de o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor nepatrimoniale este atributul exclusiv al judecătorului, în funcție de cazul concret al speței, care face obiectul judecății, acordarea acestora neputând fi supusă unor criterii prestabilite, cum ar fi de exemplu Decizia nr. 74/02.08.2018 emisă de recurentul-pârât și care nu prevalează dispozițiilor art. 1391 din C. civ.

De aceea, nivelurile prevăzute în Procedura invocată de recurent reprezintă cel mult repere orientative dar nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei FGA și subsecvent instanțelor de judecată.

Instanța de control judiciar reține că recurentul-pârât FGA a stabilit despăgubirile morale acordate recurentului-reclamant fără a lua în considerare criterii precum consecințele negative suferite de victima atât pe plan fizic cat și psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, în măsura în care i-a fost afectată situația sociala, profesionala.

Calculul efectuat de recurentul-pârât nu este opozabil instanței de judecată deoarece acesta privește doar raporturile dintre părțile unui acord amiabil. În situația în care reclamantul este nemulțumit de cuantumul daunelor stabilite prin decizie administrativă, instanțele de judecată au obligația să se raporteze, în principiu, la jurisprudența incidentă, având în vedere că nu există dispoziții legale în această materie.

În contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială rămân aplicabile dispozițiile art. 1391 C. civ. și în considerarea acestora, atât FGA cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate, au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare a fiecărui caz.

Pe cale de consecință, raportat la cele mai sus menționate, Înalta Curte apreciază că prin acordarea daunelor morale în cuantum de 35.500 RON către reclamant nu se asigură un anumit echilibru între prejudiciul moral produs și despăgubirile acordate, în măsură să permită recurentului-reclamant atenuarea suferințelor morale fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că suma care se cuvine recurentului - reclamant este de 70.000 RON, calculată în raport de criteriile obiective determinate de instanță, dar și de jurisprudența națională în materie, cu aplicarea celor două principii menționate anterior.

În ceea ce privește practica judiciară, se constată, însă, că nu se constituie în singurul criteriu determinant în cuantificarea daunelor morale în litigiu pendinte, întrucât aceasta, până în acest moment, nu a trasat delimitări extrem de precise ale cuantumului despăgubirilor care se cuvin în funcție de prejudiciul suferit.

Față de cele arătate, rezultă că instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, dar ținând seama și de practica judiciară în materie.

Referitor la daunele materiale solicitate, în mod corect instanța de fond a reținut legalitatea deciziei FGA prin care s-a constatat ca fiind dovedită suma de 586 RON, pentru cheltuieli rezultate direct din vătămarea produsa petentului în urma evenimentului rutier reclamat, prin actele depuse la dosar reclamantul nedovedind o altă situație de fapt.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților și va admite recursul declarat de recurentul – reclamant A., va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va obligă pârâtul la emiterea unei decizii prin care să acorde suma de 70.000 RON cu titlu de daune morale, urmând a menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 45 din 21 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând:

Obligă pârâtul la emiterea unei decizii prin care să acorde suma de 70.000 RON cu titlu de daune morale.

Păstrează în rest dispozițiile sentinței recurate.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.