ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 915/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare înregistrată la data de 29 mai 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2017, și precizată la data de 26 martie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a deciziei nr. 5893/18.05.2017, cu obligarea pârâtului la plata următoarelor sume: - 14.271,86 RON cu titlu de cheltuieli materiale; - 65.000 euro cu titlu de daune morale (13.200 euro - prejudiciu pentru retard în carieră; 2.500 euro - prejudiciu pentru ajutorul unei terțe persoane; 37.230 euro - prejudiciu pentru dureri fizice și psihice; 6.022 euro - prejudiciu de agrement; 6.022 euro - prejudiciu menajer).

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2130 din 7 mai 2018, Curtea de Apel București: (i) a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; (ii) a anulat în parte decizia nr. 5893/18.05.2017 emisă de pârât și, în consecință, a majorat cuantumul daunelor morale acordate reclamantului, de la suma de 17.875 RON la suma de 19.760 euro, obligând pârâtul la plata către reclamant a acestei diferențe; (iii) a menținut în rest decizia atacată, respectiv dispoziția de admitere a cererii de plată cu privire la suma de 1.192 RON reprezentând daune materiale și dispoziția de respingere a cererii de plată cu privire la diferența de 45.240 euro reprezentând daune morale și cu privire la diferența de 13.079,86 RON reprezentând daune materiale; (iv) a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 350 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței pronunțate la fond, au declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și reclamantul A.. 3.1. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, cu consecința constatării legalității și temeiniciei deciziei litigioase. În argumentarea motivului de casare invocat, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat critici sub aspectul greșitei aplicări/interpretări a normelor de drept material avute în vedere de instanța de fond la stabilirea valorii prejudiciilor, cu raportare îndeosebi la cele de ordin moral. După o succintă prezentare a aspectelor reținute de instanța de fond, recurentul-pârât, făcând câteva aprecieri de ordin teoretic, arată că, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, în raport de consecințele negative suferite de către cei în cauză în plan psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Totodată, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. În schimb, se poate acorda victimei o sumă cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să atenueze prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul și nu prejudiciul ca atare. În cauza de față, recurentul-pârât FGA susține că a apreciat că este suficientă acordarea către reclamant a sumei de 325 RON/zi de îngrijire medicală, stabilind această sumă în raport de Anexa nr. 2 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016. Instanța de fond a apreciat nejustificat valoarea prejudiciului și consideră recurentul-pârât că, în cazul particular al reclamantului, ar fi putut să aprecieze că stabilirea unei despăgubiri orientate spre minim este, eventual, greșită. Astfel, în contextul în care FGA a încadrat situația reclamantului în pragul nr. 2 din Anexa nr. 2 la Procedura menționată, acordându-i pentru fiecare zi de îngrijire medicală suma de 325 RON, situată între minimul de 300 RON/zi și maximul de 500 RON/zi, în opinia recurentului-pârât, instanța de fond ar fi fost în măsură a aprecia posibilă acordarea cu titlu de daune morale a unei sume calculate prin raportare la limita maximă antereferită (27.500 RON - sumă totală rezultată din aplicarea următorului calcul: 55 zile de îngrijiri medicale x 500 RON/zi). Cu referire la prejudiciu și răspundere contractuală, având în vedere dispozițiile art. 1350 și ale art. 1530 C. civ., a evidențiat pârâtul-recurent că debitorul contractual în speță este B. S.A., iar nu Fondul de Garantare a Asiguraților. Din coroborarea textelor antemenționate, date fiind și dispozițiile art. 1537 C. civ., precum și jurisprudența relevantă în materie, rezultă faptul că nu se pot acorda daune-interese în ipoteza în care există neexecutare dar nu există prejudiciu, fiind necesară atât proba neexecutării, cât și a dovezii prejudiciului. Față de cele expuse, a concluzionat FGA că, în speță, incumba beneficiarului asigurării de tip RCA care a suferit un prejudiciu material, obligația de a face și dovada întinderii acestuia. În speță, partea petentă a depus dovezi strict în legătură cu un prejudiciu material în cuantum de 136 RON. 3.2. Prin recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru reanalizarea cuantumului daunelor morale. În motivare, recurentul-reclamant susține că instanța de fond a pronunțat sentința cu încălcarea (i) principiului reparării integrale a prejudiciului - instituit prin art. 1385 din C. civ. și (ii) principiului proporționalității între suma despăgubită, pe de-o parte, și durata și intensitatea suferinței, pe de altă parte - instituit inclusiv de Curtea Europeană prin deciziile sale, ce constituie izvor de drept, făcând parte din legislația internă odată cu ratificarea Convenției EDO. Prin raportare la cele două principii, dată fiind și jurisprudența relevantă în materie, a arătat recurentul-reclamant că revenea instanței de fond să ia în considerare la stabilirea cuantumului daunelor morale existența tuturor prejudiciilor dezvoltate prin toate lucrările depuse la dosarul cauzei, inclusiv prin cele cu caracter științific, fiind eronată reținerea existenței numai a două prejudicii morale dintre cele cinci evidențiate în cererea de chemare în judecată. De altfel, art. 1385 și 1391 alin. (1) din C. civ. instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, inclusiv a prejudiciului rezultat din restrângerea posibilităților de viață familială și socială. A mai arătat partea că, deși nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse valorilor morale îmbracă forme concrete de manifestare, în raport de care instanța de judecată are posibilitatea să aprecieze gravitatea și durata lor în timp și să dispună repararea întregului prejudiciu moral produs. Totodată, în virtutea principiului proporționalității, delimitarea între gravitate (mărime, putere, intensitate) și durată (întinderea în timp) este obligatorie în astfel de cazuri, întrucât pot exista vătămări asemănătoare, dar care se produc în etape ale vieții total diferite, și, prin urmare, trebuie raportate la durata existenței lor, pentru stabilirea cât mai corectă a despăgubirii. Față de cele arătate, în opinia recurentului-reclamant, instanța de fond nu a stabilit corect durata suferinței raportat la situația medicală reală, respectiv prezența traumelor fizice și psihice la trei ani după accident, aspect ce evidențiază atât intensitatea vătămării, cât mai ales durata de afectare a vieții, pe termen nedeterminat/permanent.

Apărările formulate în calea de atac a recursului 4.1. Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare față de recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a solicitat admiterea excepției nulității recursului pârâtului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de pârât. 4.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare față de recursul declarat de reclamantul A..

Aspecte procedurale La termenul de judecată din 17 februarie 2021, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului declarat de pârât, invocată de recurentul-reclamant A. prin întâmpinare, apreciind că motivele de recurs invocate de Fondul de Garantare a Asiguraților se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. II. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, iar recursul declarat de pârât este fondat în limitele și pentru considerentele următoare. II.1. Aspecte de fapt și de drept relevante Prin cererea de plată nr. x/22.01.2016 înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamantul A. a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile FGA cu suma de 65.000 euro daune morale și 14.271,86 RON daune materiale, reprezentând prejudiciu suferit în urma evenimentului rutier din data de 28.05.2012. Prin decizia nr. 5893/18.05.2017, pârâtul FGA a admis cererea formulată de reclamant pentru suma de 17.875 RON daune morale și suma de 1.192 RON daune materiale, respingând cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată. Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ, iar prin sentința recurată, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat în parte decizia contestată și, în consecință, a majorat cuantumul daunelor morale de la suma de 17.875 RON la suma de 19.760 euro, menținând celelalte dispoziții ale deciziei emise de pârât. În ceea ce privește daunele morale, prima instanță a considerat că reclamantul este îndreptățit doar la primirea sumei de 19.790 euro (3.000 euro + 16.790 euro) pentru prejudiciul constând în retardul în carieră și în durerile fizice și psihice suferite, prejudiciu aferent perioadei cuprinse între data producerii accidentului (28.05.2012) și data emiterii deciziei contestate (18.05.2017), nu și la primirea diferenței solicitate pentru celelalte perioade și categorii de prejudicii nepatrimoniale. În aprecierea primei instanțe, acest cuantum al prejudiciului apare ca fiind în acord cu criteriile prevăzute de art. 49 pct. 1 lit. d) din Norma ASF nr. 14/2011, respectiv în acord cu legislația internă - art. 1385 din C. civ. referitor la întinderea reparației - și cu jurisprudența instanțelor naționale (anterioară emiterii deciziei contestate). Cât privește suma de 325 RON/zi de îngrijire medicală, menționată în anexa la Procedura de soluționare amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/2016 adoptată de pârât, în funcție de care FGA a stabilit cuantumul daunelor morale, a considerat prima instanță că aceasta nu poate fi considerată decât un criteriu pur orientativ pentru stabilirea valorii despăgubirilor, dat fiind faptul că are un caracter abstract, nu ține cont de situațiile particulare în care se pot afla victimele accidentelor; mai mult, această valoare nici nu a fost justificată cu jurisprudență concretă. În ceea ce privește daunele materiale, prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada realității sumei de 13.079,79 RON, potrivit art. 249 din C. proc. civ., motiv pentru care a apreciat că soluția de admitere la plată doar a sumei de 1.192 RON, nu și a diferenței până la suma de 14.271,86 RON, este legală și temeinică. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care se întemeiază recursurile declarate în cauză atât de reclamant, cât și de pârât, sentința de fond este criticată de ambele părți litigante sub aspectul modului de soluționare a daunelor morale. 1. Prin recursul său, pârâtul susține, în esență, că, în contextul în care FGA a încadrat situația reclamantului în pragul nr. 2 din Anexa nr. 2 la Procedura menționată, în cazul particular al reclamantului, instanța de fond ar fi putut să aprecieze că stabilirea unei despăgubiri orientate spre minim este, eventual, greșită și, prin urmare, să aprecieze posibilă acordarea cu titlu de daune morale a unei sume calculate prin raportare la limita maximă. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantului A. pentru repararea prejudiciului cauzat în urma accidentului rutier din 28.05.2012, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile prevederile Procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care au fost stabilite criterii de determinare a unor praguri valorice, procedură aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, în vigoare la data formulării cererii de plată. Astfel, potrivit procedurii interne aplicate de pârâtul F.G.A., se reține că pentru calcularea sumei cuvenite cu titlu de daune morale sunt avute în vedere numărul de zile necesare recuperării și consecințele vătămării. Există, așadar, elemente obiective în raport de care să poată fi analizat și apreciat cuantumul despăgubirilor morale la care este îndreptățită persoana vătămată, potrivit Legii nr. 213/2015. Așa fiind, numărul de îngrijiri medicale se stabilește prin raportare la elemente obiective, de natură a dovedi existența unui prejudiciu și întinderea acestuia. Într-adevăr, durata îngrijirilor medicale stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamant poate fi pertinentă în stabilirea daunelor morale și materiale acordate pentru compensarea suferințelor fizice îndurate în această etapă a recuperării. Cu toate acestea, numărul de zile de îngrijiri medicale nu reprezintă criteriul determinant în stabilirea prejudiciului moral încercat de aceasta urmare a accidentului, urmând a fi avute în vedere și consecințele suferite în plan fizic, psihic, social și familial. Mai reține instanța de control că, în raport cu prevederile art. 15 din Norma ASF nr. 16/2015, actele medicale atașate la dosarul de daună reprezintă documente justificative ale prejudiciului moral suferit de reclamant, efect al producerii unui accident de circulație soldat cu vătămarea sa corporală. În speță, în ceea ce privește justificarea daunelor morale produse, Înalta Curte ia act de faptul că din probațiunea administrată, respectiv actele medicale atașate cererii de plată, rezultă că reclamantul a fost victima unui accident de circulație produs în data de 28.05.2012 și că vătămarea integrității sale corporale a produs drept consecințe fracturi metatarsiene, fractură cuboid drept, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale, nefiind identificate leziuni posttraumatice vizibile. Din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fața locului nr. x/28.05.2012, reiese că "În momentul producerii accidentului microbuzul Mercedes Benz cu nr. x era condus de numitul A. (...) Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești unde a fost consultat și i s-a stabilit diagnosticul luxație metatarsofalangiană degetele 2,3,4 picior drept, fără a rămâne internat în spital. Tot la acest spital conducătorului auto i-a fost recoltată o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, proba fiind sigilată cu sigiliul nr. x." De asemenea, raportul de expertiză medico-legală nr. x din 19.10.2012 eliberat de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București, în privința conducătorului microbuzului Mercedes, concluzionează faptul că "numitul A. a prezentat leziuni traumatice, care au putut fi produse prin lovire cu un corp dur, posibil în circumstanțele unui accident rutier. Leziunile pot data din 28.05.2012 și au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața victimei. Pentru alte aprecieri privind consecințele vătămărilor este necesară o altă reexaminare la circa 1 an de la data accidentului". Prin urmare, din probatoriul medical administrat în cauză, respectiv înscrisurile medicale coroborate cu actele eliberate de organele de cercetare penală, Înalta Curte reține că, dincolo de numărul de îngrijiri medicale, nu se justifică acele consecințe cu caracter grav survenite în urma accidentului suferit, care, potrivit susținerilor recurentului-reclamnat, trebuia să fi fost avute în vedere pentru evaluarea prejudiciului cauzat, în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale cuvenite. Prin notele scrise formulate în cauză, reclamantul a arătat că a suferit consecințe negative în plan social și psihic, însă nu a probat aceste susțineri, pentru a se putea aprecia asupra intensității cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, precum și în ce măsură drepturile nepatrimoniale ocrotite de Constituție i-au fost lezate. Înalta Curte reține că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale, pentru suferințe de același ordin, și nu a unei satisfacții patrimoniale, iar spre deosebire de despăgubirile materiale care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. În concluzie, în privința cuantumului acordat reclamantului, Înalta Curte constată, în raport de probatoriul administrat în cauză, că instanța de fond a aplicat și interpretat în mod greșit prevederile legale incidente, obligându-l pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamant a sumei de 19.760 euro cu titlu de daune morale, apreciind că procedura adoptată de FGA (prin Decizia nr. 142/2016), în funcție de care acesta a stabilit cuantumul daunelor morale, nu poate fi considerată decât un criteriu pur orientativ pentru stabilirea valorii despăgubirilor, dat fiind faptul că are un caracter abstract, nu ține cont de situațiile particulare în care se pot afla victimele accidentelor și că, mai mult, această valoare nici nu a fost justificată cu jurisprudență concretă. Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că, în lipsa unor dispoziții legale exprese din care să rezulte modalitatea de cuantificare a despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale, se va avea în vedere procedura internă a recurentului-pârât, elaborată, la rândul său, în temeiul legii și prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie. În acest sens este de observat că Procedura internă prevede valori medii pentru despăgubirile morale ca urmare a vătămării corporale, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, cuantumul concret al despăgubirii impunându-se a fi stabilit în raport de anumiți indicatori particulari fiecărei spețe. Așa fiind, în raport de prevederile procedurii interne a pârâtului și de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că suma de 27.500 RON (în loc de 19.760 euro) cu titlu de daune morale este îndestulătoare pentru a indemniza prejudiciul suferit, în acest sens luând act de înscrisurile medicale din care rezultă caracterul minor al gravității leziunilor suferite, precum și de faptul că cele învederate de recurentul-reclamant, și anume că a suferit consecințe negative în plan social și psihic în urma accidentului rutier, nu au fost susținute de un material probator corespunzător. Pe cale de consecință, raportat la cele mai sus menționate, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de recurs invocat de recurentul-pârât, referitor la stabilirea daunelor morale într-un cuantum excesiv de 19.760 euro și apreciază că se impune reducerea cuantumului acestora la suma de 27.500 RON, prin această reducere asigurându-se un anumit echilibru între prejudiciul moral produs și despăgubirile acordate, în măsură să permită recurentului-reclamant atenuarea suferințelor morale fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. 2. Cât privește criticile recurentului-reclamant centrate tot pe aspectul modului de soluționare a daunelor morale, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate. Astfel, jurisprudența în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În opinia recurentului-reclamant, instanța de fond trebuia să-i acorde toată suma pe care a solicitat-o cu titlul de daune morale (65.000 euro), ținând cont în acest sens de toate cele cinci tipuri de prejudicii pe care le-a precizat prin acțiune. Aceste susțineri ale recurentului-reclamant sunt nefondate, în condițiile în care, față de circumstanțele concrete ale cauzei analizate anterior, Înalta Curte a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 27.500 RON, limitând astfel cuantumul lor conform procedurii interne a FGA care, deși nu este lege, are rolul de a asigura o abordare unitară a tuturor dosarelor de despăgubiri. Acest cuantum i-a fost, de altfel, acordat, avându-se în vedere suma maximă stabilită pentru o zi de îngrijiri medicale, respectiv 500 RON, aplicabilă pragului în care a fost încadrată vătămarea suferită de recurentul-reclamant în urma accidentului produs la data de 28.05.2012. În plus, recurentului-reclamant nu i-a fost afectată permanent starea de sănătate, în cursul cercetării judecătorești nefiind administrate alte probe suplimentare care să demonstreze o astfel de concluzie. Prin recurs, recurentul-reclamant a invocat și că, în opinia sa, pronunțarea sentinței s-a făcut cu încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că instanța fondului a avut în vedere și a aplicat principiul reparării integrale a prejudiciului, stabilind cuantumul daunelor morale în raport de probele administrate în dosar de către reclamant, pe care le-a interpretat prin filtrul propriului raționament juridic. Chiar dacă în recurs Înalta Curte a micșorat cuantumul daunelor morale, nu se poate susține că instanța de fond nu a urmărit respectarea principiului reparației integrale, diferența dintre daunele stabilite în fond și cele stabilite în recurs datorându-se doar unei chestiuni de interpretare a normelor juridice raportat la probele dosarului. Totodată, având în vedere dificultatea de apreciere a unui prejudiciu nepatrimonial care ulterior se materializează în prejudiciu patrimonial și în stabilirea căruia judecătorul are rolul de a realiza un echilibru între prejudiciul produs și respectarea drepturilor tuturor părților din proces, s-a ținut cont de faptul că indemnizarea victimei nu trebuie să fie speculativă, ci să reprezinte o reparare suficientă a prejudiciului suferit, fără a genera o îmbogățire fără just temei, în acest fel respectându-se principiul proporționalității. II.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va admite recursul recurentului-pârât, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va stabili cuantumul daunelor morale la suma de 27.500 RON, sumă ce va fi achitată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților către reclamantul A., menținând restul dispozițiilor sentinței recurate. Va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant. PENTRU ACESTE MOTIVE,