ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1749/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.07.2017, pe rolul Curții de Apel București, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea Deciziei nr. 6620/22.06.2017 de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor, conform dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, solicitând pe fond admiterea cererii de despăgubire astfel cum aceasta a fost formulată prin cererea din data de 04.05.2016, respectiv: - A.: daune morale în cuantum de 366. 398 RON (diferența dintre suma solicitată și suma acordată de către Fondul de Garantare a Asiguraților); - B.: daune morale în cuantum de 374.903 RON (diferența dintre suma solicitată și suma acordată de către Fondul de Garantare a Asiguraților).

Prin sentința civilă nr. 2534 din data de 31.05.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Admite în parte cererea de chemare în judecată. formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Anulează în parte Decizia nr. 6620/22.06.2017 emisă de pârât, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate.

Obligă pârâtul la plata către reclamanți a sumei totale de 200.000 RON, respectiv câte 100.000 RON pentru fiecare dintre reclamanți, cu titlu de daune morale, suplimentar față de sumele acordate de câte 75.097 RON, daune morale, pentru fiecare reclamant".

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii reclamanților.

În motivarea recursului s-a arătat că, Fondul, persoană juridică de drept public, vine în sprijinul asiguraților și este parte în schema de garantare a asigurărilor, iar scopul instituției este acela de a sprijini asigurații, în ipoteza declanșării procedurii de faliment a unui asigurător. Plafonul maxim de garantare este de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, iar suma de plată trebuie să reprezinte o creanță de asigurare, certă, lichidă și exigibilă. Cu privire la suma de 75.097 RON acordată cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre petenți s-a precizat că aceasta a fost acordată prin aplicarea Ghidului de Protecție a Victimelor Străzii, un document de referință în acordarea sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale a unor vătămări corporale sau decese, precum și în concordanță cu Procedura internă a Fondului privind soluționarea pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări coerporale sau decese, procedură elaborată în temeiul dispozițiilor art. 30, coroborate cu dispozițiile art. 11-16 din Legea nr. 213/2015.

Referitor la acesta chestiune, a solicitat a se observa că, în cuprinsul deciziei contestate s-a arătat faptul că, în vederea respectării principiului egalității de tratament în procesul de soluționare a pretențiilor de despăgubire formulate de către părțile vătămate/civile pentru prejudiciul moral suferit în urma accidentelor de circulație produse de către asigurații C. S.A., se va ține seama și de procedura de acordare a acestor despăgubiri, procedura internă validată în C., procedura fiind folosită și de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate și depuse de către creditori pentru înscrierea la masa credală a societății debitoare C. S.A., în faliment. Astfel, pentru soluționarea transparentă, rapidă și echitabilă a cererilor de despăgubire formulate de creditorii societății C. S.A., lichidatorul judiciar desemnat în cauza având ca obiect falimentul societății C. S.A. a utilizat ca bază de lucru Tabelul rezervelor de daună ce cuprinde valori medii pentru despăgubiri morale ca urmare a decesului, dar și a vătămării corporale.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul are în vedere criterii determinante și încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă ce ține seama de aspectele menționate mai sus.

Prin aceasta procedură internă standardizată de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese se asigură un tratament echitabil și nediscriminatoriu față de orice victimă a accidentelor rutiere și, totodată, se asigură o transparență în procesul adoptării soluției administrative, fiind relevante în adoptarea acestei practici și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015 potrivit cărora:

"plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment."

A mai arătat recurentul că procedura de cuantificare a prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale fiind stabilite prin apreciere, urmare aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Aceste criterii au stat la baza aprecierii pretențiilor reclamanților, coroborate cu jurisprudența reflectată în Tabelul întocmit de asigurătorul C. S.A., urmărindu-se acordarea unei sume compensatorii, cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate în beneficiul persoanelor apropiate victimei accidentului sau sancționarea celui care, potrivit legii, poate fi obligat la plata acestui tip de daune.

Soluția instanței de fond este greșită, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune recurentul-pârât, care nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respeetarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Astfel, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante în adoptarea acestei practici și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment."

De vreme ce entitatea pârâtă nu poate efectua plăți cu titlu de despăgubiri peste suma de 450.000 RON, iar persoanele îndreptățite a primi daune morale au tendința de a solicita sume aflate la limita maximă a plafonului de garantare sau chiar peste acest plafon, este obiectivă și rezonabilă necesitatea F.G.A. de a recurge la criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenția fiecare situație particulară dintre multiplele care se pot ivi in realitate.

În consecință, F.G.A. este obligat să acorde despăgubiri la o valoare justă și echitabilă, care nu trebuie să depășească valoarea prejudiciului suferit de persoana păgubită, astfel încât să reprezinte sursă de îmbogățire fără just temei pentru petenți.

Intimații-reclamanți A. și B. au depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu solicitarea de anulare parțială a Deciziei nr. 6620/22.06.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul admiterii cererii de despăgubire din data de 04.05.2016 astfel cum aceasta a fost formulată, respectiv: pentru A. daune morale în cuantum de 366.398 RON (diferența dintre suma solicitată și suma accrdată de către Fondul de Garantare a Asiguraților) și pentru B. daune morale în cuantum de 374.903 RON (diferența dintre suma solicitată și suma acordată de către Fondul de Garantare a Asiguraților).

Instanța de fond a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a anulat, în parte, decizia contestată, obligând pârâtul la plata sumei totale de 200.000 RON către reclamanții A. și B., respectiv câte 100.000 RON pentru fiecare dintre reclamanți, cu titlu de daune morale, suplimentar față de sumele acordate de câte 75.097 RON, daune morale, pentru fiecare reclamant, reținând în esență că, acordarea despăgubirilor morale reprezintă o compensație echitabilă, pentru cuantificarea daunelor morale cuvenite reclamanților fiind avute în vedere faptul că victima accidentului rutier a fost singurul copil al acestora, precum și legătura de afecțiune foarte strânsă.

Fiind învestită cu soluționarea cererii de recurs formulată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că, subsumat cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților potrivit cărora "plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment", Normele A.S.F. nr. 23/2014 și nr. 16/2015, întrucât nu ține seama de procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese a Fondului și nici de criteriile jurisprudențiale impuse în evaluarea cuantumului despăgubirilor.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 50 din ordinul Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la data formulării cererii de plată, "la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) d) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Recurentul a apreciat că instanța de fond trebuia să se întemeieze, în procesul de cuantificare a daunelor morale, pe Ghidul pentru soluționarea daunelor morale și a reproșat instanței de fond că nu a făcut aplicarea acelui ghid. Acest ghid, care conține date statistice extrase din hotărâri ale instanțelor judecătorești, a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăților de asigurări, de către Fondul de protecție a victimelor străzii.

Înalta Curte consideră că datele statistice depuse de asigurători cu privire la media despăgubirilor acordate de instanțe nu pot fi asimilate legislației și jurisprudenței din România. Acestea nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă și, deci, caracter obligatoriu pentru instanțe.

Pornind de la premisa că instituția reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ., Înalta Curte subliniază faptul că o reglementare de tipul celei aprobat prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea nicidecum întâietate în raport de o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară.

De aceea, nivelurile prevăzute în procedura mai sus-menționată reprezintă cel mult repere orientative dar nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei F.G.A. și subsecvent instanțelor de judecată.

Practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Prin urmare, în contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către F.G.A., nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială rămân aplicabile dispozițiile art. 1391 C. civ. și în considerarea acestora atât F.G.A. cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare a fiecărui caz.

Este, de asemenea, eronată și aserțiunea potrivit căreia lipsesc elementele obiective care au determinat stabilirea cuantumului acestor daune. Contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a indicat care sunt criteriile de analiză a prejudiciului moral, respectiv natura valorilor lezate și suferințele de ordin psihic, pe care le-a aplicat în situația concretă dedusă judecății.

Prezumând corect existența unui prejudiciu de ordin moral determinat de legătura de rudenie existentă între reclamanți și victimă, instanța de fond a cuantificat despăgubirile, valorile morale lezate prin decesul victimei fiind analizate atât din perspectiva importanței lor, cât și a intensității percepției asupra consecințelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situația unei îmbogățiri fără just temei.

În lipsa unor criterii clare, abstracte și obiective, prevăzute de legislația națională, instanța de fond s-a raportat, corect, la astfel de criterii consacrate în jurisprudență, apreciind consecințele produse de fapta delictuală. De asemenea, recurentul nu a invocat nerespectarea vreunui alt criteriu legal, pentru ca neraportarea judecătorului fondului la acesta să poată constitui obiect al controlului judiciar, ci a susținut doar nerespectarea ghidului orientativ, despre care, astfel cum s-a arătat anterior, nu îndeplinește condiția unui criteriu legal.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 2534 din 31 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2021.