Decizia nr. 3997/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 200/2022 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată la data de 18.08.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamant A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea deciziei nr. 7228/04.07.2017 emisă de pârât, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 70.000 RON (cu titlu de daune morale) și a sumei de 209,04 RON (cu titlu de daune materiale).

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 200 din data de 12 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. A anulat în parte decizia nr. 7228/04.07.2017 emisă de pârât, în ceea ce privește soluția de respingere a daunelor morale. A obligat pârâtul la emiterea unei decizii prin care să dispună acordarea către reclamant a despăgubirii de 70.000 RON cu titlu de daune morale. A obligat pârâtul la plata despăgubirii de 70.000 RON (cu titlu de daune morale) către reclamant. A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 200 din data de 12 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. Prin primul motiv de recurs, recurentul-pârât arată că prin majorarea sumei acordată cu titlu de daune morale instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești având în vedere că, nu numai că a anulat în parte decizia atacată, dar a procedat și la stabilirea despăgubirilor (omisso medio - fără ca autoritatea administrativă să fi statuat în prealabil asupra sumei cuvenite). Chiar dacă dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situației ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească. Or, în speță, această situație nu se regăsește, instanța stabilind criterii proprii și procedând și la individualizarea întinderii prejudiciului. Prin urmare, obligarea FGA la plata sumei de 70.000 RON cu titlu de daune morale ar putea avea caracter exclusiv formal întrucât FGA nu a avut în vedere argumentele reținute de instanță, ba mai mult a arătat ca FGA a fost în imposibilitate să stabilească daunele morale în lipsa unui certificat medico-legal (probă pe care de altfel și instanța a considerat-o relevanta) iar din înscrisurile medicale ce au constituit documentația administrativă nu rezultă consecințe vătămătoare reținute, dincolo de împrejurarea că FGA nu avea posibilitatea administrării probei testimoniale în procedura administrativă. Apreciază ca în mod legal a adoptat criterii obiective de cuantificare a daunelor morale ținând cont de obligația instituită în sarcina Comisiei Speciale a FGA, care trebuie să instrumenteze cererile de plată, ținând cont de legislația aplicabilă contractului de asigurare - în speță - contractului de asigurare pentru răspundere civilă obligatorie ale cărui clauze pentru transparență au fost transpuse în Norma ASF nr. 23/2014, la nivelul FGA s-a adoptat prin Decizia Directorului General nr. 142/2016 Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces. Învederează însă că FGA nu ar fi avut posibilitatea să dispună asemenea instanței efectuarea unei expertize medico-legale. Efectuarea acestor operațiuni de stabilire a timpului de recuperare medicală sau a legăturii cauzale între accident și leziunile traumatice și urmările acestora este în competența INML Mina Minovici conform Ordonanței Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, coroborată cu dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 1134/C/2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale. Prin urmare, consideră că dacă din probele administrate cu ocazia judecății pe fond, rezultau împrejurări noi, sau elemente de fapt și de drept pe care autoritatea administrativă le-ar fi nesocotit cu ocazia stabilirii despăgubirilor datorate, instanța putea să oblige FGA la reanalizarea cererii de plată ținând cont de considerentele instanței, dar nu să procedeze la o evaluare proprie a prejudiciului, prin asumarea competentelor Comisiei Speciale din cadrul FGA, astfel încât, devine aplicabil art. 488 alin. (4) C. proc. civ. Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susține incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază) și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material). Instanța reține pentru acordarea daunelor în cuantum maxim "violenta accidentului și ansamblul evenimentelor ce au urmat, care inevitabil au produs un puternic impact psiho-emoțional asupra reclamantului, implicat direct în accident, vătămarea corporală în sine și persistența în timp a unor dureri, precum și nivelul salarial avut înaintea incidentului." În ce privește nivelul salarial avut înaintea accidentului, apreciază că acesta nu putea fi avut în vedere la majorarea cuantumului daunelor morale, neputând fi majorate daunele morale în considerarea unor daune materiale nedovedite. Chiar și instanța de fond reține că nu a fost investită cu cuantumul daunelor materiale, ca apoi să le aibă în vedere la acordarea daunelor morale. Evident, considerentele sunt contradictori, fiind incidente prev. art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Pe de alta parte, instanța de fond acordă o valoare probatorie mai mare declarației martorului, ignorând înscrisurile medicale din care rezultă numărul zilelor de îngrijiri medicale necesitate în vederea vindecării și restul consecințelor accidentului, faptul că vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele, că reclamantul nu prezintă infirmitate și nici prejudiciu grav și permanent, respectiv că a fost păstrată capacitatea sa de muncă. În esență, tot raționamentul instanței este întemeiat inclusiv pe declarația martorului ce relevă o influență negativă asupra vieții reclamantului. Căci se reține inițial că din raportul de expertiză rezultă gravitatea leziunilor și durata menținerii consecințelor vătămării (lipsa oricăror sechele permanente, 12-14 zile) ca apoi să se rețină că declarația martorei relevă alte dimensiuni ale prejudiciului moral al reclamantului și influentele negative asupra vieții reclamantului. Or, în condițiile în care, chiar dacă membrii Comisiei Speciale ar încerca ca indivizi să se transpună în situația petentului, este imposibil ca aceștia să resimtă aceleași sentimente sau aceeași intensitate a durerii, motiv pentru care era vitală adoptarea unor criterii obiective, transparente, care să excludă abuzurile. Astfel de criterii obiective sunt cel al numărului de zile de îngrijiri medicale necesitat în vederea vindecării, al împrejurărilor concrete ale cauzei, al gravității prejudiciului din perspectiva afectării situației familiale, profesionale și sociale. Însă utilizarea criteriului numărului zilelor de îngrijiri medicale nu presupune și ignorarea diagnosticului petentului, sau a consecințelor accidentului rutier, căci numărul zilelor de îngrijiri medicale este utilizat pentru încadrarea într-unul dintre cele 3 praguri de despăgubire prevăzute de Procedura de vătămări corporale, însă pentru determinarea concretă a sumei acordate pe zi de îngrijire medicală - între 125 și 900 RON- sunt avute în vedere consecințele negative resimțite de petent astfel cum reies din înscrisurile aferente dosarului de daună. Astfel că nu se verifică susținerea că recurenta-pârâtă ar fi ignorat consecințele vătămătoare ale accidentului, însă în lipsa înscrisurilor medicale a fost pusă în imposibilitate de a analiza cererea de plată prin prisma propriei proceduri și a celor 3 praguri și criterii de evaluare a prejudiciului.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 20 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței deduse judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurenții-pârâți, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 7228/04.07.2017 emisă de pârât, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 70.000 RON (cu titlu de daune morale) și a sumei de 209,04 RON (cu titlu de daune materiale). Prima instanță a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., a anulat în parte decizia nr. 7228/04.07.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în ceea ce privește soluția de respingere a daunelor morale, a obligat pârâtul la emiterea unei decizii prin care să dispună acordarea către reclamant a despăgubirii de 70.000 RON cu titlu de daune morale și a obligat pârâtul la plata despăgubirii de 70.000 RON (cu titlu de daune morale) către reclamant. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că prin intermediul acesteia se invocă incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. În ce privește criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., acestea vizează, în esență, depășirea de către instanța de judecată a atribuțiilor puterii judecătorești și adăugarea la lege, prin faptul că, prima instanță a procedat la stabilirea despăgubirilor fără ca autoritatea administrativă să fi statuat în prealabil asupra sumei cuvenite. Înalta Curte reține însă, că depășirea atribuțiilor instanțelor judecătorești se concretizează într-o imixtiune a acestora în sfera activității executive sau legislative, însă pronunțarea instanței în concordanță cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ce consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, nu constituie o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și nu pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.. În consecință, aceste critici vor fi analizate, în continuare, în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentul-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Subsumat acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că pentru emiterea deciziei nr. 7228/04.07.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a avut în vedere dispozițiile art. 49 din Norma ASF nr. 14/2011, în forma în vigoare la data producerii accidentului, conform cărora: "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România." De asemenea, s-a reținut că necesitatea existenței unui certificat nedico-legal la dosarul de daune este prevăzută de procedura de soluționare a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese a F.G.A., iar în lipsa acestui înscris nu este posibilă cuantificarea despăgubirilor cuvenite. Însă, dispozițiile sus-citate se pot corobora cu dispozițiile art. 1387 C. civ., conform cărora în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condițiile art. 1388 și art. 1389 C. civ., după caz, echivalentul câștigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacității sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață a celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale. În lipsa unor criterii și limite legale, Înalta Curte constată că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate. Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate. Ținând cont de aceste aspecte, preliminar, Înalta Curte reține că, în lipsa altor criterii și limite legale, pârâtul este îndreptățit să apeleze la un criteriu obiectiv și rezonabil (zilele de îngrijiri medicale), luând în calcul și toate particularitățile speței. Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a suferit leziuni traumatice constând în: traumatism vertebral cervical și toracal scor Frankel E.; traumatism facial; plăgi faciale suturate; contuzie oculară stg., conform biletului de ieșire din spital din data de

XI.2014, emis de Spitalul Județean Ploiești, iar în cuprinsul sentinței penale nr. 62 din data de 31.03.2021 pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016 s-a reținut că "partea civilă A. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat, pentru vindecare, 22-24 zile îngrijiri medicale". Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor fizice și psihice încercate de persoana păgubită), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei. Însă, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure. Având în vedere faptul că intimatul-reclamant a suferit vătămări corporale în calitate de pasager al autovehiculului x cu nr. x implicat în evenimetul rutier din data de 10.11.2014, dovedite cu biletul de ieșire din spital emis de Spitalul Județean Ploiești, din care rezultă un număr de 14 zile de îngrijiri medicale, Înalta Curte reamintește că numărul de zile de îngrijiri medicale poate rezulta nu doar din cuprinsul unui certificat medico-legal, ci și din alte acte medico-legale cum ar fi biletul de ieșire din spital. În acest context, Înalta Curte reține că, față de impactul accidentului rutier care s-a produs la data de 10.11.2014 asupra vieții familiale a intimatului-reclamant, numărul redus al zilelor de îngrijiri medicale se vor acorda despăgubiri adecvate ce vin să compenseze prejudiciile morale suferite de acesta, prin reducerea cuantumului despăgubirilor de la 70.000 RON la 50.000 RON. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt întemeiate în raport de motivele invocate și vor fi admise. 7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și rejudecând, va reduce cuantumul despăgubirii reprezentând daune morale, acordate reclamantului A., de la 70.000 RON la 50.000 RON și va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.