ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2440/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 25.06.2019 sub x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 19999/29.05.2019 de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor, conform dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, admiterea cererii de despăgubire astfel cum a fost formulată.

Prin sentința civilă nr. 63 din data de 20 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte Decizia nr. 19999/29.05.2019, exclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantei, a stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamantei la suma de 22.500 RON și a obligat pârâtul la plata către aceasta a diferenței de despăgubire în cuantum de 9900 RON, menținând în rest decizia contestată.

Împotriva sentinței nr. 63 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Recursul declarat de către reclamanta A.

Recurenta-reclamantă a apreciat că sentința recurată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 în ceea ce privește procesul de evaluare a daunelor morale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 potrivit cărora în caz de vătămare corporală, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România și face trimitere în acest sens la decizia nr. 3357/2014 a Înaltei Curți, prin care s-a statuat că " neevaluarea prejudiciului prin raportare la dispozițiile articolului mai sus invocat, constituie motiv de casare".

A susținut că instanța de fond a examinat decizia contestată doar prin prisma procedurii interne a FGA și, deși în urma acestei analize a constatat nereguli în aplicarea sa, instanța nu a corectat situația, nu a făcut o apreciere proprie prin prisma textelor de lege invocate, ci a concluzionat că este legală modalitatea de acordare a daunelor morale de către pârât.

În opinia sa, suma acordată de către pârât cu titlu de daune morale a fost plafonată formal, arbitrar și a fost infimă prin raportare la circumstanțele particulare ale speței.

A mai arătat că a criticat în fața instanței de fond și Ghidul pentru soluționarea daunelor morale în România pe cale amiabilă" elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, scopului real al emiterii acestui ghid fiind ca instanțele să acorde automat suma trecută în Ghid, fără a mai aprecia asupra gravității prejudiciului moral suferit și nici asupra faptului dacă această sumă este sau nu este rezonabilă, prin raportare la împrejurările concrete ale speței, respectiv la urmările accidentului. De asemenea, deciziile la care se face referire în anexa Ghidului sunt majoritatea eronate. din totalul de aproximativ 858 de Decizii, care se regăsesc în Anexă un procent foarte mare dintre acestea reprezintă Hotărâri care fie sunt menționate eronat (sau nu există pe situl B.), fie au un alt obiect al cauzei decât cele care interesează: ucidere din culpă, pretenții-daune morale.

Acest ghid este bazat pe o jurisprudență care nu poate fi verificată pe site-ul invocat de autorii Ghidului, iar asigurătorii, fără a face o verificare asupra a ceea ce se susține, solicită instanțelor de judecată să țină cont de evaluările din acest ghid, de media daunelor stipulate în cuprinsul lui, medie care putem afirma cu certitudine că nu poate fi stabilită și nu poate fi luată ca atare.

Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere că, soluțiile la care se raportează autorii Ghidului se referă la accidente de circulație din anii 2006-2008, când nivelul limitelor de despăgubire era cu mult mai mic. Consideră că daunele morale ar fi trebuit revizuite și în funcție de indicii care s-au avut în vedere la revizuirea limitei valorii polițelor de asigurare.

A susținut că daunele morale nu se stabilesc în funcție de posibilitățile financiare ale victimei, nici ale persoanei vinovate de producerea accidentului, și cu atât mai puțin ale asigurătorului care este o persoană juridică, un profesionist ce își are întotdeuna în vedere profitul. Daunele morale sunt, și trebuie să reprezinte, o compensare morală efectivă, care să dea substanță și să valideze dreptul constituțional la viață, din cauza faptului că dacă lucrurile nu ar avea această finalitate, am fi în situația unei deturnării a daunelor morale de la finalitatea lor etică și legală.

Recurenta-reclamantă a necesitat un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale, a suferit fracturi costale cu dislocare, arsură chimică gr. II-III gamba dreaptă, precum și hemotorax. Leziunile suferite au fost puternicresimțite de către victima care nici în prezent nu s-a refăcut în totalitate. A suferit de depresie ca urmare a acestui accident necesitând tratament medical. Acest accident a fost un moment de cumpănă în viața recurentei-reclamante. în prezent aceasta nu se mai poate bucura de viață așa cum o făcea până la data accidentului, șocul fiind foarte puternic resimțit de către victimă.

În opinia sa, instanța de fond trebuia, și era datoare, să analizeze în detaliu solicitările recurentei-reclamante, raportat la decizia contestată, să procedeze la un examen propriu al pricinii, prin raportare strictă la solicitările făcute în concret în fața instanței. Astfel, magistratul avea obligația, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale să procedeze la examinarea jurisprudenței Curților de Apel din România și nu numai, pentru ca, pe de o parte, persoana vătămată să fie just despăgubită, dar și să existe o judecată în echitate. În cauza de față, judecata s-a făcut cu încălcarea principiului unei juste și echitabile judecăți prin înlăturarea în totalitate argumentelor aduse de recurenta-reclamantă în susținerea contestației.

3.2. Recursul declarat de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât FGA a susținut că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituție, art. 11 si art. 13 alin. (3) si 14 alin. (2) din Legea 213/2015,art. 50 din Norma ASF 23/2014, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A arătat că în motivarea majorării sumei acordate cu titlu de daune morale instanța a reținut în principal, că pârâtul FGA nu și-a respectat propria decizie internă și nu a analizat prin raportare strictă la situația personală a reclamantei, unde anume se situează aceasta în intervalul prevăzut pentru situațiile în care pentru recuperare au fost necesare un număr de zile de îngrijiri medicale situate între 31 de zile și 90 de zile. Raportându-se la probatoriul administrat - acte medicale depuse la dosarul de despăgubire, dar și declarația martorului C., instanța de fond a apreciat că în cauză s-a făcut dovada necesității încadrării reclamantei în punctajul maxim, pentru îndeplinirea a cel puțin două dintre consecințele expuse în Decizie, respectiv: a) leziunile au lăsat urme vizibile; b) leziunile suferite au provocat suferințe puternice, au lăsat traume fizice și psihice de durată.

Instanța a încălcat astfel prevederile constituționale privind separația puterilor în stat prevăzuta de art. 1 alin. (4) din Constituție, precum si limitele învestirii - de vreme ce trebuia sa aprecieze asupra legalității deciziei având in vedere inscrisurile pe care FGA le-a avut la dispoziție la momentul soluționării cererii de plata si nu in considerarea declarației de martor, care releva elemente ce nu au fost făcute cunoscut FGA si care, schimbând starea de fapt, ar fi condus la o alta evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatei. orice persoana ce pretinde un drept de creanța împotriva unui asigurător in faliment trebuie sa formuleze o cerere motivată în acest sens adresata Fondului de Garantare a asiguraților, la care sa anexeze înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate- acestea fiind dispozițiile obligatorii cuprinse in conținutul art. 14 alin. (1) si 2 din Legea 213/2015.

A susținut pârâtul că acordarea de despăgubiri potrivit procedurii administrative de plata prevăzuta de Legea 213/2015 este obligatorie, legea dând în competența FGA ca persoana jurdica de drept public desfășurarea acestei proceduri și aprecierea asupra despăgubirilor/indemnizațiilor solictate, iar in cazul contestării deciziilor FGA, instanțele de contencios administerativ se pot pronunța, si nu altfel.

Potrivit art. 2 alin. (1) si 3 și art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015, precum și art. 21 din Norma ASF 16/2015, Fondul protejază creditorii de asigurări de consecințele insolventei și nu se substituie asigurătorilor, obligațiile fondului fiind obligații proprii, noi, si nu o continuare/preluare a obligațiilor asigurătorilor faliți, aceste obligații fiind limitate atât in timp - la falimentul unui asigurător cât și ca plafon de garantare.

Obligațiile FGA au ca izvor Legea 213/2015 și cererile de plată formulate de creditorii de asigurări- care generează raporturi de drept administrativ dintre aceștia și FGA, acesta ramând un terț fata de contractul de asigurare RCA care generează obligația de plata in sarcina asigurătorului. Fondul este obligat să procedeze la circumstanțierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituita în dauna efectiv suferită, aceasta fiind rațiunea introducerii în textul de lege a obligativității instrumentării distincte, proprii, a dosarelor de dauna de către FGA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 si art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015.

Suma acordata intimatei a fost stabilită în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, fiind dată prin apreciere în cadrul pragului respectiv -în lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale si În lipsa alor mențiuni sau înscrisuri care ar fi permis o alta apreciere a stării de fapt in privința consecințelor accidentului rutier reclamat.

Recurgerea la o procedura interna standardizată a FGA nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanelor indreptatite de a primi daune morale -fiind realizata pe baza sumelor plătite de asigurătorul D., atât pe cale amiabila cat si ca urmare a hotărârilor judecătorești pronunțate impotriva sa.

A mai susținut recurentul pârât că majorarea despăgubirii acordate intimatei de către instanța s-a bazat exclusiv pe elemente suplimentare care nu au fost făcute cunoscute FGA - si care au rezultat din declarația martoriei audiată în cauză.

Instanța de fond avea obligația, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale să procedeze la examinarea jurisprudenței instanțelor, pentru ca, pe de o parte, părțile vătămate să fie just despăgubite, dar pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără just temei. Or, din motivarea sentinței nu rezultă că instanța ar fi avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile și evitarea îmbogățirii fără justă cauză, precum și pe cel al proportionalității dintre prejudiciul suferit și suma acordată cu titlu de despăgubire.

Atât recurenta-reclamantă A., cât și recurentul-pârât FGA au formulat întâmpinare, fiecare solicitând respingerea recursului părții adverse, ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru considerentele ce succed:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de control administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 19999/29.05.2019 și obligarea pârâtului FGA la plata sumei de 250 000 RON cu titlu de daune morale solicitate prin cererea de plată, ca urmare a prejudiciului suferit în urma producerii accidentului rutier din data de 12 iulie 2015.

Prin decizia contestată, FGA a admis în parte cererea de plată pentru suma de 14.113 RON, din care 1.513 RON daune materiale și 12.600 RON daune morale, respingând în rest cererea cu privire la diferența solicitată.

Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, a anulat în parte decizia nr. 19999/29.05.2019 și a obligat pârâtul FGA la plata sumei suplimentare de 9.900 RON cu titlu de daune morale.

Atât reclamanta A., cât și pârâtul FGA au criticat legalitatea soluției dispuse de către instanța de fond în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate.

În esență, criticile recurentei-reclamante vizează modalitatea în care instanța de fond a soluționat cererea sa de acordare a daunelor morale, respectiv cuantumul acestora, susținând că instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 50 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014 și s-a raportat în mod eronat la procedura internă a FGA și la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale în România pe cale amiabilă, elaborat de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România; (….)"

Înalta Curte constată că, deși dispozițiile art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, fac trimitere la "legislația și jurisprudența din România", nu există o prevedere legală care să stabilească în mod expres criteriile și limitele despăgubirilor morale ce se cuvin victimelor unui accident de circulație.

În literatura de specialitate și în practica instanțelor de judecată, s-a reținut în mod constant că daunele morale trebuie stabilite prin raportare la consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate și în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Despăgubirile trebuie să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real produs victimei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daunele morale, dar nici să nu fie derizorii.

În recurs, recurenta-reclamantă nu a prezentat argumente care să infirme concluziile instanței de fond, rezumându-se la susțineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferințelor resimțite, fără a contraargumenta, punctual, considerentele sentinței recurate.

Împrejurarea că la stabilirea cuantumului daunelor morale au fost avute în vedere Ghidul FPVS și procedura internă adoptată de FGA, precum și jurisprudența instanțelor de judecată, nu poate constitui un argument de nelegalitate, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, în lipsa unor criterii obiective de evaluare, instanța de fond a folosit pentru cuantificare toate orientările menționate, tocmai pentru a nu se crea situații de discriminare între persoane aflate în situații similare și pentru a justifica principiul echității acordării despăgubirilor de acest gen.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, deși reclamanta o suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, cuantumul daunelor morale stabilit de către instanța de fond este adecvat situației relevate în speță.

Instanța de fond a avut în vedere un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamantă, respectiv durata îngrijirilor medicale indicată prin certificatul medico-legal, precum și un criteriu subiectiv, raportat la circumstanțele particulare ale cauzei, prin raportare la întregul material probator administrat în cauză.

Prin urmare, în speța de față, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, nefiind încălcat principiul reparării integrale a prejudiciului.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că nu pot fi primite susținerile pârâtului FGA conform cărora, la acordarea daunelor morale, instanța nu a ținut cont de procedura internă, obligatorie, folosită de către recurentul-pârât pentru stabilirea cuantumului acestora.

În acest sens, trebuie subliniat că în legislația internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor morale, iar procedura internă utilizată de Fondul de Garantare a Asiguraților și criteriile folosite în aprecierea cuantumului acestor daune, au un caracter de recomandare, astfel că nici instanța de recurs și nici prima instanță nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcție de datele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraților.

Astfel, jurisprudența în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Este adevărat că despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanțele din România și jurisprudența instanțelor naționale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

Cu alte cuvinte, în lipsa unor criterii și limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei vătămate.

Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, ținând cont de faptul că scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu se transforma într-un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure persoana păgubită.

În ceea ce privește critica recurentului-pârât referitoare la cuantumul sumei acordate de către prima instanță cu titlu de daune morale, Înalta Curte constată că instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, dar ținând seama și de practica judiciară în materie.

Instanța de fond a apreciat ca fiind justificată solicitarea reclamantei ca pârâtul să-i acorde despăgubiri suplimentare pentru daunele morale suferite, apreciind ca fiind în concordanță cu situația concretă a intimatei-reclamante acordarea despăgubirilor în funcție de o valoare medie a despăgubirilor de 500 RON pe zi de îngrijiri medicale, fapt ce a impus admiterea în parte a acțiunii, anularea în parte a deciziei atacate și obligarea pârâtului să plătească reclamantei în plus o sumă de 9.900 RON.

Adoptarea de către instanța de fond a unei soluții contrare celei statuate prin decizia emisă de FGA nu poate conduce de plano la concluzia că au fost nerespectate normele legale, jurisprudența în materie și principiile echității, proporționalității și evitării îmbogățirii fără justă cauză, cum pretinde recurentul-pârât FGA, judecătorul cauzei având de a-și forma propria convingere cu privire la întinderea prejudiciului suferit de către reclamantă.

De asemenea, dispozițiile normative invocate de pârât nu impun o soluție contrară și nici nu conduc la concluzia nerespectării criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Este adevărat că durata îngrijirilor medicale, stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamantă, descrise printr-un raport de expertiză medico-legal ori certificat medical sau medico-legal, poate fi pertinentă în stabilirea unor daune materiale și, eventual, a daunelor morale acordate pentru compensarea suferințelor fizice îndurate în această etapă a recuperării, însă acesta nu reprezintă unicul criteriu ce trebuie avut în vedere, ci trebuie coroborat cu întreaga situație de fapt, respectiv cu suferințele fizice și morale la care a fost expusă reclamanta în urma producerii accidentului rutier.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

Instanța supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare și în acest scop și pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Nu pot fi primite nici criticile recurentului-pârât vizând încălcarea prevederilor constituționale privind separația puterilor în stat prevăzuta de art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și limitele învestirii, pe motiv că instanța de fond și-a fundamentat soluția pe probe ulterioare ce nu au fost cunoscute de către FGA la momentul soluționării cererii de plată (declarația martorei C.).

Înalta Curte reține că instanța de fond a concluzionat că evaluarea prejudiciului moral de către autoritatea pârâtă nu a fost făcută în mod corect, prin raportare la întreg probatoriu admistrat în cauză, nefiind avută în vedere doar declarația martorului audiat, cum greșit afirmă recurentul. Acest aspect rezultă din pagina 7 a sentinței recurate unde instanța de fond a arătat că se impune majorarea cuantumului daunelor morale "având în vedere probatoriul administrat - acte medicale depuse la dosarul de despăgubire, dar și declarația martoruli C.".

Criticile recurentului-pârât sunt așadar nefondate, din considerente reieșind fără putere de tăgădă că instanța s-a raportat la actele medicale depuse la dosarul de despăgubiri, cunoscute așadar de către FGA la momentul soluționării cererii de plată, declarația martorului audiat având doar rolul de a confirma consecințele grave suferită de către reclamantă în urma accidentului rutier.

Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că în mod corect, instanța de fond, ținând cont atât de criteriile obiective reglementate de procedura internă a FGA, cât și consecințele negative, pe plan fizic și psihic suferite de către reclamantă în urma accidentului, a apreciat că se impunea încadrarea acesteia în pragul maxim de 500 RON/zi îngrijiri medicale, prevăzut în cadrul procedurii interne a FGA și a dispus majorarea cuantumului daunelor morale acordate de către FGA cu 9900 RON.

În concluzie, pentru considerentele expuse, constatând că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare și interpretare a normelor legale, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamanta A. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 63 din 20 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2022.