ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4901/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva Deciziei nr. 18004/15.01.2019.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 631 din 21 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a fost anulată parțial art. 2 din decizia nr. 18004/15.01.2019, emisă de pârât; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 18.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale; s-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 631 din 21 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților au formulat cereri de recurs. 3.1 Recurentul-reclamant A. a susținut că sentința recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor a art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, apreciindu-se că instanța nu a ținut cont de aceste dispoziții legale. Astfel, în opinia sa, prin reținerile judecătorului fondului, acesta se contrazice, în condițiile în care precizează că are în vedere art. 50 antereferit, respectiv daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, iar pe de altă parte, precizează că o cuantificare a acestora nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți/preciși, cum ar fi o anumită hotărâre judecătorească pronunțată într-o speță fără legătură cu cauza; instanța de fond a avut în vedere studiul realizat de FVPS, respectiv Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, care a avut în vedere câteva sute poate mii de sentințe, care nu mai este de actualitate și care oricum a fost realizat în interesul exclusiv al societăților de asigurare; instanța de fond nu a avut în vedere practica depusă la dosar de reclamant. În fine, recurentul-reclamant a susținut că, în contra opiniei primei instanțe, situația excepțională este dovedită, în condițiile în care: reclamantul a rămas cu o infirmitate fizică permanentă - paralizie totală membru stâng; nu există posibilități de recuperare; reclamantul este o persoană tânără care, din păcate, nu mai poate presta niciun fel de muncă; este în imposibilitatea de a-și întreține familia, în special, cei doi minori pe care îi are în întreținere, apreciind, astfel, că despăgubirea stabilită cu titlu de daune morale, în cuantum de 36000 RON, este extrem de mică raportat la consecințele accidentului și jurisprudența în cazuri similare. 3.2 Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat admiterea recursului astfel cum este formulat, casarea sentintei atacate si, pe cale de consecinta, respingerea contestatiei formulata de intimatul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 18004/15.01.2019 obligarea intimatului-reclamant la cheltuieli de judecata, avand in vedere faptul ca instanta de fond a solutionat cauza cu incalcarea prevederilor art. 22 coroborat cu art. 397 C. proc. civ. alin. (1) si art. 1 alin. (4) din Constitutie - motiv de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 4; art. 11 si 13 alin. (3) si 14 alin. (2) din Legea 213/2015, art. 50 lit. d) din Norma ASF 23/2014 - motiv de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situției de fapt și a redării considerentelor sentinței recurate, a susținut că sentinta astfel pronuntata este data cu incalcarea art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 1 alin. (4) din Constitutie, art. 11 si art. 13 alin. (3) si 14 alin. (2) din Legea 213/2015 si art. 50 lit. d) din Norma ASF 23/2014. Astfel, instanta de fond, desi a constatat faptul ca certificatul de încadrare in grad de handicap nr. x/03.09.2018 nu a fost prezentat pârâtului de catre intimat, nefiind depus in sustinerea cererii de plata - fapt pentru care nu a avut cum sa aprecieze asupra cuantumului despagubirilor solicitate fata de aceasta situatie de fapt noua, totuși a trecut la analizarea pretentiilor intimatului, apreciind asupra cuantumului despagubirilor morale, folosind la solutionare chiar procedura interna a FGA, dar care a fost adaptata la noua situatie de fapt, necunoscuta pârâtului. A considerat ca instanta de fond a pronuntat solutia cu incalcarea prevederilor constitutionale privind separatia puterilor in stat prevazuta de art. 1 alin. (4) din Constitutie, precum si limitele investirii - de vreme ce trebuia sa aprecieze asupra legalitatii deciziei avand in vedere inscrisurile pe care FGA le-a avut la dispozitie la momentul solutionarii cererii de plata si nu in considerarea unui inscris care schimba radical starea de fapt si, in mod corespunzator, si criterile de evaluare si, in final, cuantumul daunelor cuvenite intimatului, făcând trimitere la art. 14 alin. (1) si 2, art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015, ale căror dispoziții le enunță. Asa fiind, legea dispune obligatia Fondului de analiza proprie a dosarelor de dauna si a creantelor de asigurari, scopul emiterii Legii 213/2015, astfel cum acesta rezulta din Expunerea de motive, fiind acela de a constitui FGA ca persoana de drept public in vederea intaririi increderii consumatorului de asigurari si acela de a asigura o buna functionare a pietei asigurarilor, in general. Prin urmare, acordarea de despagubiri potrivit procedurii administrative de plata prevazuta de Legea 213/2015 este obligatorie, legea dand in competenta FGA ca persoana jurdica de drept public desfasurarea acestei proceduri si aprecierea asupra despagubirilor/indemnizatiilor solictate, iar in cazul contestarii deciziilor FGA, instantele de contencios administrativ se pot pronunta, si nu altfel, fiind evident că pârâtul nu a analizat actul care nu a fost depus. Totodata, recurentul a susținut că, desi se retine ca acordarea daunelor morale se face si in conformitate cu dispozitiile dispozitiile Normei ASF 23/2014, instanta de fond nu face nici cea mai mica referire la relevanta jurisprudenta - avand in vedere dispozitiile art. 50 alin. (1) lit. d) privind daunele morale - cu referire chiar la Fondul de garantare a asiguratilor, de vreme ce Fondul este parte in cauza si deja pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, sectia contencios administrativ si fiscal se afla inregistrate peste 2000 de cauze constand in contestatii impotriva deciziilor emise de pârât.

Apărările formulate în recurs Recurenții au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului formulat de partea litigantă adversă.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 mai 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 21 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de drept și de fapt relevante La data de 17.06.2016 a avut loc un accident de circulație, in care a fost implicat autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, care rula pe direcția Găești către Pitești, iar acesta nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers către stânga, intrând in coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, condus din aceeași direcție si care se afla in depășirea sa, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu ce desparte sensurile de mers. În urma impactului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x a fost proiectat pe acostamentul din partea stânga al sensului sau de deplasare, acroșând pe reclamantul A., care se deplasa din sens opus pe bicicleta. La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. B. S.A., conform poliței de asigurare nr. x. Urmare a avizării daunei, a fost constituit dosarul nr. x/B/14448. Prin cererea de plata depusa la FGA, petentul A. a solicitat despăgubiri în valoare de 900.000 RON pentru vătămarea cauzata ca urmare a accidentului rutier menționat. Procedura administrativă necontencioasă s-a finalizat prin emiterea de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a Deciziei nr. 18004/15.01.2019, prin care a soluționat cererea de plată nr. x din 02.03.2017, în sensul admiterii doar pentru suma de 18.000 RON daune morale, având în vedere certificatul medico-legal nr. A2/533/12.07.2016, din care rezultă că evaluarea gravității leziunilor traumatice suferite la data de 17.06.2016 poate fi făcută prin 75-80 zile de îngrijire medicală, dar și Decizia nr. 74/02.08.2018 privind Procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare corporală sau deces. În acest context, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 18004/15.01.2019. Prin sentința recurată, s-a admis în parte acțiunea, reclamantul și pârâtul exercitând calea de atac a recursului. 2. Analiza motivelor de casare invocate de părțile litigante 2.1 Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant și de recurentul-pârât 2.1.1 Se constată că prin calea de atac exercitată, recurentul-reclamant și-a manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de acesta, invocând argumente similare cu cele expuse în fața primei instanțe, care au fost analizate în mod corespunzător de aceasta, concluzia fiind împărtășită de Înalta Curte, care constată că sunt nefondate criticile formulate de reclamant, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: "1. în caz de vătămare corporală: f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania;." Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii. În raport de aceste dispoziții legale și de circumstanțele factuale concrete, instanța de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a observat în Anexa 3 a Deciziei menționate faptul că pragul 3 (între 510 și 900 RON/zi de îngrijire medicală) este atins atunci când vătămarea corporală a avut ca urmare și o infirmitate/instalarea unui handicap, menționându-se expres că punctajul maxim se va acorda pentru consecințele prevăzute la pct. d), e) și f) ale pragului 3. Potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/03.09.2018 reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap accentuat, iar din anexa la certificat rezultă că este un handicap fizic. Deși înscrisul care atestă instalarea unui handicap nu a fost depus în cadrul dosarului administrativ instrumentat de FGA, în mod corect a reținut prima instanță că dreptul de acces la instanță presupune administrarea oricăror probe admisibile potrivit legii, și, având în vedere și data emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap, la aproximativ 18 luni de la momentul formulării cererii de plată, instanța nu poate face abstracție de starea de fapt pe care acest înscris o dovedește, respectiv aceea că evenimentul rutier din data de 17.06.2016 a avut drept consecință instalarea unui handicap. Prin urmare, în cauză a fost dovedită urmarea prevăzută la lit. d) - infirmitate/instalarea unui handicap, motiv pentru care despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit de reclamant în urma accidentului rutier din data de 17.06.2016 trebuie calculate, potrivit propriilor criterii adoptate de pârât, prin raportare la valoarea de 900 RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală ce a fost necesară pentru vindecare, conform certificatului medico-legal nr. A2/533/12.07.2016. Așadar, urmărind același calcul realizat de pârât în cadrul deciziei contestate, rezultă că prejudiciul moral este cuantificat de instanță într-un cuantum total de 72.000 RON (80 zile x 900 RON). Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reține că reclamantul nu a formulat critici referitoare la stabilirea răspunderii asigurătorului B. S.A. doar pentru 50% din cuantumul prejudiciului și având în vedere că din referatul cu propunerea de clasare din dosarul nr. x/2016 rezultă că vătămarea reclamantului a fost cauzată prin culpa comună a doi conducători auto, constată că pârâtul FGA trebuie să plătească reclamantului o despăgubire în cuantum de 36.000 RON, aferentă culpei conducătorului auto asigurat la B. S.A.. În fine, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5". Conform art. 15 alin. (2) din aceeași lege, "Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment". Așadar, legea specială nu a prevăzut o garanție legală exhaustivă, nelimitată, pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, ci numai una limitată la suma de 450.000 RON pentru fiecare creditor, iar reclamantul nu poate pretinde stabilirea în sarcina pârâtului a altor obligații decât cele expres prevăzute de lege, în condițiile în care acesta nu preia toate drepturile și obligațiile asigurătorului, nefiind succesor universal sau cu titlu universal al acestuia. În aceste condiții, este corectă aprecierea primei instanțe privind soluția de respingere a cererii reclamantului de acordare a diferenței de despăgubiri până la concurența sumei de 900.000 RON, reținându-se și faptul că eventuala diferență neplătită de către F.G.A. poate fi cerută de către reclamant din averea debitoarei, astfel cum se prevede la art. 17 din Legea nr. 213/2015: "creditorul de asigurări poate urma separat și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2)". În fine, Înalta Curte constată că solicitarea reclamantului în sensul că se impune acordarea daunelor morale într-un cuantum mai mare nu poate fi primită, suma stabilită de instanță cu titlu de daune morale aferente culpei conducătorului auto asigurat la B. S.A. (36.000 RON) aparând ca fiind adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamant în condițiile în care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective privind numărul de zile de îngrijire medicală, dar și raportări la vătămările suferite. Instanța de control judiciar amintește că ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii. Or, aspectele invocate de recurentul-reclamant au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate. În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurentul-reclamant. În fine, este lipsită de suport și afirmația recurentului-reclamant în sensul că prima instanță nu a ținut cont de practica judiciară depusă de acesta la dosar, întrucât textul de lege la care face recurentul trimitere se referă la acordarea daunelor morale în conformitate cu legislația și jurisprudența în materie, respectiv la aplicarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia, prin analizarea situație specifice a acesteia, jurisprudența fiind una de speță, precedentul judiciar neavând valoare de izvor de drept, pentru a fi aplicat astfel cum încearcă să inducă recurentul-reclamant. 2.1.2 Pe același palier se situează și susținerea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, care a invocat faptul că desi se retine ca acordarea daunelor morale se face si in conformitate cu dispozitiile dispozitiile Normei ASF 23/2014, instanta de fond nu face nici cea mai mica referire la relevanta jurisprudenta - avand in vedere dispozitiile art. 50 alin. (1) lit. d) privind daunele morale- cu referire chiar la Fondul de garantare a asiguratilor, de vreme ce Fondul este parte in cauza si deja pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, sectia contencios administrativ si fiscal se afla inregistrate peste 2000 de cauze constand in contestatii impotriva deciziilor emise de pârât, iar faptul că judecătorul fondului nu a indicat, în concret unul sau mai multe numere de hotărâre reprezentând practică judiciară nu însemnă că nu a ținut cont de practica judecătorească în materie. Nici celelalte susțineri ale recurentului-pârât circumscrise acestui motiv de nelegalitate nu sunt fondate, întinderea prejudiciului suferit de reclamant fiind dovedită cu certificatul de încadrare în grad de handicap, cu privire la care, în mod corect, a apreciat că, deși acest înscris nu a fost depus în cadrul dosarului administrativ instrumentat de FGA, dreptul de acces la instanță presupune administrarea oricăror probe admisibile potrivit legii și, având în vedere și data emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap, la aproximativ 18 luni de la momentul formulării cererii de plată, instanța nu poate face abstracție de starea de fapt pe care acest înscris o dovedește, respectiv aceea că evenimentul rutier din data de 17.06.2016 a avut drept consecință instalarea unui handicap. Prin urmare, în mod judicios, s-a concluzionat că a fost dovedită urmarea prevăzută la lit. d) din Anexa 3 a Deciziei 74/02.08.2018 privind Procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare corporală sau deces, cuantumul daunelor morale fiind stabilit corect de către prima instanță astefl cum s-a reținut la punctul anterior. 2.2 Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât Recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a admis in parte contestatia si nu numai ca a anulat in parte decizia atacata, dar a procedat si la stabilirea despagubirilor prin cuantificarea sumei cu luarea în considerare a unui înscris nou a apreciat ca instanta si-a atribuit competente care erau date de legiuitor in competenta autoritatii administrative-respectiv Comisiei Speciale din cadrul pârâtului. Înalta Curte apreciază că, față de criticile de nelegalitate formulate, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., întrucât motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative. Or, procedura utilizată de pârât nu exclude controlul instanței asupra cuantumului daunelor morale, având în vedere și gradul ridicat de generalitate al statisticilor, revenind judecătorului sarcina de a stabili cuantumul prejudiciului, în condiții de contradictorialitate și nemijlocire, în funcție de circumstanțele specifice ale fiecărei cauze, în raport de dispozițiile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească arătându-se constant că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului neoperând cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecând în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei. Prin urmare, criticile formulate de recurentul - pârât subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ. nu poate fi primit. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin memoriile de recurs de reclamantă și de pârât nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor și art. 496 alin. (1) C.prov.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile ca nefondate.