ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1863/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

La data de 07.03.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. dosar x/2019, a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 19012/11.02.2019, emisă de pârâtul FGA.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 328 din 28 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 19012/11.02.2019, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a întregii sume solicitate respectiv 450.000 RON reprezentând despăgubiri materiale și morale, a respins cererea pentru restul pretențiilor solicitate ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Consideră recurentul că instanța de fond a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) și alin. (3) și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și ale art. 21 din Norma ASF 16/2015, precum și ale art. 50 din Norma ASF 23/2014.

Arată recurentul-pârât că acordarea unei majorări a cuantumului daunelor morale este neîntemeiată întrucât instanța de fond nu a ținut cont de faptul că Fondul de Garantare a Asiguraților este o instituție publică, înființată prin lege, care nu se identifică cu asigurătorul aflat în faliment și care are rolul de a asigura un mecanism de despăgubire în situația intrării în faliment a unui asigurător.

Arată, de asemenea, că soluția pronunțată de către instanța de fond este greșită și prin prisma faptului că nu a luat în considerare situația Fondului de Garantare a Asiguraților care, pentru a evita arbitrariul, se orientează și după un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale ce se pot acorda în caz de deces în urma accidentelor de circulație în care este atrasă răspunderea asigurătorului de răspundere civilă fapt pentru care nu se poate da curs unei cereri de plată în integralitatea sa fără o analiză în prealabil.

În acest sens, invocă recurentul dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 213/2015 și dispozițiile art. 16 și 21 din Norma nr. 16/2015, dispoziții legale ce prevăd că Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația de a realiza propria analiză a cererilor de plată și a înscrisurilor depuse în susținerea acestora.

În plus, susține recurentul că practica judecătorească a stabilit că daunele morale se judecă în echitate și trebuie să asigure o reparație justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate și fără a conduce la o sancționare a asigurătorlui care, potrivit legii, poate fi obligat și la plata acestui tip de daune.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs înțelege recurentul să arate, pe de o parte, că în baza dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 213/2015 Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația de a verifica dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată reprezintă creanță de asigurare și care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilitățile Fondului, iar pe de altă parte, arată că Fondul de Garantare a Asiguraților nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare, Fondul nu preia riscul neexecutării contractelor încheiate de către asigurătorul falit.

Susține recurentul că instanța de judecată trebuia să aibă în vedere necesitatea adoptării unei proceduri la nivelul FGA cu privire la acordarea daunelor morale rezultate din cazuri de vătămare corporală și/sau deces, precum și criteriile obiective cuprinse în cadrul acesteia - Decizia FGA nr. 74/02.08.2018. Nici intimata-reclamantă și nici instanța de judecată nu au criticat procedura FGA sub aspectul temeiniciei și legalității sale cu atât mai mult cu cât această procedură a fost validată de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală a asigurătorului aflat în faliment, aspect consfințit și prin adresa nr. x/17.01.2017.

Cu referire la această procedură, susține recurentul că s-a impus adoptarea unei proceduri interne de acordare a daunelor morale având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire ca urmare a decesului și tendința creditorilor privind cuantumul solicitat a fost limita maximă de 450.000 RON indiferent de gradele de rudenie. Această procedură a fost stabilită de Fond în baza analizei procedurii interne de acordare de daune morale ale asigurătorului B. S.A. în faliment prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii și prin raportare la practica judiciară în materie.

O ultimă susținere a recurentului vizează faptul că sumele solicitate de către intimata-reclamantă trebuiau raportate la faptul că recurentul nu este un asigurător și nu preia funcțiile societății de asigurări aflată în faliment, situație în care instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 15 din Legea nr. 213/2015, normă juridică prin care a fost instituit un plafon pentru acordarea despăgubirilor în cuantum maxim de 450.000 RON raportat la faptul că prin polițele RCA limita maximă în ce privește daunele morale este de 5.000.000 RON potrivit Ordinului CSA 14/2011 aplicabil contractului de asigurare RCA.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului reiese că la data de 11.07.2015 a avut loc un accident rutier în care a fost implicat autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, asigurat la societatea C. S.A. condus de D.. În autoturism, la momentul producerii accidentului se afla reclamanta A., care a suferit vătămări corporale.

Urmare a deschiderii procedurii falimentului față de societatea de asigurare prin cererea de despăgubire și respectiv prin cererea de plată nr. x/09.02.2016, reclamanta a solicitat suma de 450000 RON despăgubiri morale și materiale.

Prin Decizia nr. 19012/11.02.2019, pârâtul FGA a admis cererea de plată în limita sumei de 234.000 RON reprezentând daune morale și a respins cererea de plată pentru diferența solicitată ca neîntemeiată.

Analizând motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că acestea este nefondat.

Se constată de către Înalta Curte că instanța de fond în mod corect a reținut că în lipsa unor criterii și limite legale, stabilirea daunelor morale include o doză de aproximare prin raportare la consecințele negative suferite pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensdații destinate a alina suferința psihică, în caz cintrar ajungandu-se la o îmbogățire fără just temei.

Observă Înalta Curte că în susținerea acestei afirmații în mod corect instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ. în temeiul cărora se pot acorda despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului pentru durerea încercată prin moartea victimei.

Înalta Curte nu poate reține critica recurenților-pârâți referitoare la împrejurarea că nu a fost luată în considerare situația Fondului de Garantare a Asiguraților care, pentru a evita arbitrariul, se orientează și după un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale ce se pot acorda în caz de deces în urma accidentelor de circulație în care este atrasă răspunderea asigurătorului de răspundere civilă fapt pentru care nu poate da curs unei cereri de plată în integralitatea sa fără o analiză în prealabil, susținere întemeiată de către recurent pe dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 16 și 21 din Norma nr. 16/2016.

Este de netăgăduit că dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 reglementează dreptul recurentului de a verifica dosarele de daună precum și creanțele de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență, însă în ce privește acordarea daunelor morale, în prezenta cauză, în urma propriei analize efectuate, recurentul, la stabilirea cuantumului prejudiciului, s-a raportat la Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii la nivelul anului 2011, ale căror prevederi au fost aplicate în mod eronat de către acesta.

În atare situație, susținerile recurentului referitoare la împrejurarea că nu poate da curs unei cereri de plată în integralitatea sa fără o analiză în prealabil este nefondată. Obligația de a verifica și de a analiza orice cerere de plată a despăgubirilor este o obligație legală, obligație ce a fost îndeplinită de către recurent în prezenta cauză efectuând o analiză a cererii formulate. Împrejurarea că instanța de fond a statuat că analiza efectuată de recurent este una eronată nu poate conduce la concluzia că, în cauză, nu a fost efectuată de către recurent o verificare a cererii intimatei-reclamante.

De altfel, nici nu s-a contestat dreptul Fondului de Garantare a Asiguraților de a efectua verificări cu privire la cererile de plată formulate. Este firesc ca orice sume acordate din fondul recurentului să se efectueze doar după îndeplinirea de către recurent a obligațiilor impuse de Legea nr. 213/2015.

Însă, în condițiile în care chiar recurentul, la emiterea deciziei atacate, a avut în vedere prevederile Ghidului elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii atunci revine recurentului obligația de a proceda la o aplicare corectă a acestuia.

În ceea ce privește prejudiciul moral, corect s-a reținut că acest prejudiciu este reprezentat de consecințele dăunătoare suferite de o persoană, consecințe care nu au o valoare economică și prin urmare nu pot fi evaluate pecuniar într-o modalitate strict matematică. Ele constau în suferințe fizice și psihice ale victimei și sunt urmarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană în tripla sa dimensiune: personalitate fizică, personalitate psihică și personalitate socială.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate de instanța de fond, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse intimatei-reclamante, respectiv o astfel de suferință neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, și susținerea din cererea de recurs ce vizează scopul înființării Fondului de Garantare a Asiguraților și faptul că acesta nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare este nefondată, având în vedere faptul că, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plata de către Fondul de Garantare a Asiguraților a creanțelor de asigurări stabilite se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, argumentele care se referă la particularitatea ființării fondului în scopul protejării creditorilor de asigurări ar putea fi concludente în evaluarea prejudiciului moral pretins de recurentul-pârât numai în acele situații în care se urmărea limitarea sumei acordate la nivelul plafonului maxim stabilit.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

S-a susținut prin cererea de recurs că hotărârea atacată este nelegală raportat la faptul ca instanța de recurs trebuia să aibă în vedere necesitatea adoptării unei proceduri la nivelul FGA cu privire la acordarea daunelor morale rezultate din cazuri de vătămare corporală și/sau deces, precum și criteriile obiective cuprinse în cadrul acesteia - Decizia FGA nr. 74/02.08.2018.

Raportat la această susținere, constată Înalta Curte că este nefondată, întrucât, pe de o parte, analizând Decizia nr. 74/02.08.2018 se constată că aceasta reglementează o procedură aplicabilă soluționării pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, iar pe de altă parte, analizând Decizia atacată nr. 19476/21.03.2019, recurentul la stabilirea prejudiciului a avut în vedere Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii sens în care se arată în cuprinsul Deciziei nr. 19476/21.03.2019:

"În prezenta cauză, având în vedere prejudiciul moral suferit de petenți, ca urmare a decesului rudei acestora, F.G.A. s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii ...".

În consecință, reținând lipsa de temei legal a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 328 din 28 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.