ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2463/2021

Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 07.05.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, modificarea Deciziei nr. 13742/23.03.2018, în sensul majorării cuantumului daunelor morale stabilite în favoarea sa.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4726 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a anulat în parte Decizia FGA nr. 13742/23.03.2018, exclusiv în privința cuantumului daunelor morale, pe care le-a majorat la suma de 32.000 RON, obligând pârâtul FGA la plata către reclamantă a diferenței în sumă de 7.800 RON, reprezentând daune morale; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei contestate.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 4726 din 19 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea litigiului în fond. În motivarea recursului arată că instanța de fond nu a apreciat corect starea de fapt; că prin cererea de plată nr. x/26 august 2016, reclamanta a solicitat să fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 500.000 euro daune morale și 7.223 RON daune materiale, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 06 septembrie 2015; că despăgubirile cuvenite creditorilor de asigurări, ca urmare a unor vătămări corporale sau decese, sunt stabilite având în vedere procedura de soluționare a pretențiilor, în raport cu jurisprudența în materie și practica societății de asigurări, iar pentru situațiile în care despăgubirile sunt urmarea unui deces, sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul FPVS, ținând cont de gradul de rudenie al petentului cu persoana decedată, consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe și măsura în care i-a fost afectată situația familială, socială și profesională. Precizează că în speță, vătămarea corporală i-a provocat intimatei fractură zigomatico-maxilară, fractură arcadă zigomatică, fractură aripă mare sfenoid stâng, fractură apofiză coronoidă, necesitând pentru vindecare un număr de 65 zile de îngrijiri medicale, pentru care s-a stabilit acordarea unei sume de 380 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 24.700 de RON cu titlu de daune morale, la care se adaugă 6.410 RON reprezentând cheltuieli materiale. Invocă dispozițiile art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în forma în vigoare la data producerii accidentului, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 și art. 19 din Legea nr. 503/2004, în raport cu care FGA a emis decizia contestată prin care s-a admis cererea de plată pentru suma de 27.012 RON și a fost respinsă pentru restul sumei solicitate. Susține că nu este un asigurator sau reasigurator și că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu lezează dreptul persoanei îndreptățite a primi daune morale, ci are rolul asigurării transparenței în adoptarea soluției administrative și a unui tratament echitabil, sens în care invocă și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora: "Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment." Mai susține că nu poate efectua plăți cu titlu de despăgubiri peste suma de 450.000 RON, iar persoanele îndreptățite au tendința de a solicita sume aflate la limita maximă a plafonului de garantare, indiferent de gravitatea leziunilor suferite, a numărului de zile de îngrijiri medicale, a consecințelor de ordin fizic și psihic concrete și particulare fiecărui individ, a activităților profesionale și/sau de recreere care nu mai pot fi effectuate sau care ar presupune eforturi suplimentare. Invocă faptul că în suplimentul la raportul de nouă expertiză medico - legală, solicitat de către Judecătoria Cluj-Napoca, se menționează că: zilele de îngrijiri medicale reprezintă un indicator al gravitații leziunilor traumatice și nu o contabilizare a zilelor de tratament suportate, iar numărul de zile de îngrijiri medicale este reprezentat de evaluarea celei mai grave leziuni și nu se însumează pentru fiecare leziune în parte; în cazul leziunilor suferite de intimata-reclamantă, acordarea zilelor de îngrijiri medicale s-a făcut pentru leziunea cea mai gravă, care a necesitat numărul cel mai mare de zile de ingijiri medicale, respectiv pentru fractură, iar apariția complicației neurologice reprezentate de neuropatie poate suplimenta acest număr cu până la 30 de zile de îngrijiri medicale; hematomul colectat și posibila limitare a mișcărilor, cu scurtarea membrului inferior, pot determina suplimentarea zilelor de îngrijiri medicale. Precizează că, întrucât gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizației, trebuie avut în vedere și criteriul echității, în acord cu care suma de bani acordată cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie să fie justă, echitabilă și nu exagerată, ținându-se cont de criteriul gravității prejudiciului moral și de criteriul echității. Consideră că, din probele administrate în cauză a rezultat că reclamantului i s-a pricinuit o suferință psihică, însă nu de o asemenea amploare și gravitate, care să necesite compensarea cu suma de 100.000 RON. Mai mult, asiguratul poate exercita împotriva celui vinovat de producerea pagubei, acțiunea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, pretinzând diferența dintre despăgubirea primită în cadrul contractului de asigurare și valoarea reală a pagubei suferite. În acest sens, autorul faptei ilicite nu poate fi exonerat de obligația de a repara paguba cauzată, invocând existența contractului de asigurare. Mai arată că, în cazul asigurărilor RCA, asiguratul este cel vinovat de producerea evenimentului rutier și răspunde delictual, însă patrimonial răspunde asigurătorul. Mai mult, din punct de vedere cauzal, prejudiciul dovedit nu prezintă interes decât în măsura în care acesta este urmarea faptei generatoare de răspundere, sens în care invocă art. 1.533 teza a doua din C. civ. Prin urmare, consideră că a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportandu-se, în lipsa unor criterii și limite legale, la un criteriu obiectiv și rezonabil (zilele de ingrijiri medicale) și în baza procedurii interne stabilite în raport de practica instanțelor judecătorești.

Apărările intimatei-reclamante Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, modificarea Deciziei nr. 13742/23.03.2018, în sensul majorării cuantumului daunelor morale stabilite în favoarea sa. Prima instanță a admis acțiunea reclamantei și a anulat în parte Decizia FGA nr. 13742/23.03.2018, exclusiv în privința cuantumului daunelor morale, pe care le-a majorat la suma de 32.000 RON, obligând pârâtul FGA la plata către reclamantă a diferenței în sumă de 7.800 RON, menținând celelalte dispoziții ale deciziei contestate. Referitor la cererea de recurs, Înalta Curte constată că, deși Fondul de Garantare a Asiguraților nu este asigurator sau reasigurator, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, acesta, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Alin. (3) al aceluiași articol statuează că: "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art.

În cazul în care disponibilitățile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanțele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege." De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/2015: "Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 12 alin. (1) din același act normativ: "Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului." Prin urmare, chiar dacă Fondul de Garantare a Asiguraților nu este asigurator sau reasigurator, în cadrul schemei de garantare în domeniul asigurărilor și în realizarea scopului de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta face plăți din disponibilitățile sale persoanelor vătămate ca urmare a producerii riscului asigurat, în urma constituirii unui dosar de daună. Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar. Într-o primă critică, recurentul susține că nu poate efectua plăți cu titlu de despăgubiri peste suma de 450.000 RON, fără a circumstanția în concret această critică, respectiv fără a preciza dacă prin aceasta înțelege că nu poate efectua o asemenea plată intimatei-reclamante. Din această perspectivă este relevantă Decizia nr. 29/02.03.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca urmare a sesizării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 30 octombrie 2019 dată în dosarul nr. x/2017, care a stabilit că: "În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, prin creditor de asigurare se înțelege și societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliță CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment. În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creanță de asigurare se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment. În interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanță în parte". În ceea ce privește critica conform căreia, la acordarea daunelor morale intimatei-reclamante, instanța nu a ținut cont de procedura internă folosită de către recurentul-pârât pentru stabilirea cuantumului acestora, Înalta Curte constată că este nefondată. Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conține dispoziții exprese referitoare la modalitatea și cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma ASF nr. 21/2014 - în vigoare la data producerii accidentului, care, la art. 50, prevedea că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislația și jurisprudența din România. Cu toate acestea, în legislația internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la cuantumul despăgubirilor morale, așa încât reperul pentru stabilirea acestora este jurisprudența instanțelor judecătorești și principiile care s-au degajat pe această cale. Referitor la procedura internă utilizată de Fondul de Garantare a Asiguraților și criteriile folosite în aprecierea cuantumului acestor daune, se constată că are un caracter de recomandare, astfel că nici instanța de recurs și nici prima instanță nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcție de datele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraților. Astfel, jurisprudența în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudențe relevante, pentru a se identifica situații similare, iar marja de apreciere a instanței este limitată, în cazul de față, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015. Este adevărat că despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanțele din România și jurisprudența instanțelor naționale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu. Cu alte cuvinte, în lipsa unor criterii și limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei vătămate. Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, ținând cont de faptul că scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii. Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu se transforma într-un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure persoana păgubită. În ceea ce privește critica recurentului-pârât referitoare la cuantumul sumei acordate de către prima instanță cu titlu de daune morale, Înalta Curte constată că instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, dar ținând seama și de practica judiciară în materie. În ceea ce privește vătămările corporale avute în vedere de instanța de fond, se constată că aceasta nu s-a raportat doar la numărul de zile de îngrijiri medicale rezultat din expertiza medico-legală, ci a avut în vedere ansamblul problemelor de natură medicală rezultate din accidentul de circulație, menționând faptul că la stabilirea acestui cuantum al daunelor morale, Curtea are în vedere suferințele fizice suportate de către reclamant în perioada ce a urmat accidentului, suferințele psihice, dar și consecințele inevitabile ale situației create asupra vieții sale sociale. Totodată, Înalta Curte reține că aprecierea instanței de fond cu privire la cuantumul daunelor morale reprezintă o problemă de temeinicie, nu o problemă de legalitate a sentinței recurate și acest aspect nu poate fi cenzurat în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului, cale de atac care, în raport de prevederile art. 488 din C. proc. civ., poate fi formulată doar pentru motive de legalitate, nu și pentru motive de temeinicie. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală sub toate aspectele analizate. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4726 din 19 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.