ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5893/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a deciziei nr. 16608/28.08.2018, prin care i s-a admis în parte cererea de plată și în consecință, în sensul obligarea pârâtului FGA la diferența neachitată, respectiv la suma de 93.750 euro cu titlu de daune morale, ca echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României de la data plății efective a acestora.

Prin sentința civilă nr. 1583 pronunțată în data de 24 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 1583 pronunțată la 24 aprilie 2019de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei ample prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea primei instanțe nu este motivată în raport cu motivele invocate prin contestație.

- Instanța de fond, prin ignorarea tuturor criteriilor de evaluare a daunelor morale invocate prin cererea de chemare în judecată, prin folosirea unor criterii de evaluare a daunelor morale ce sunt străine de acest domeniu al dreptului, prin crearea unui silogism juridic bazat pe aspecte contradictorii, a realizat o incompletă cercetare a fondului ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii astfel că, se impune casarea în parte a Sentinței atacate, sub aspectul analizei juridice, aprecierii subiective și al cuantificării daunelor morale și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, sub aspectul cererii privind daunele morale

- Instanța de fond, în contradicție totală cu principiile ce stau la baza evaluării prejudiciului moral și cu jurisprudența ÎCCJ și CEDO în această materie, principii pe care le enumeră în hotărârea pronunțată, dar nu le analizează, achiesează în mod nelegal la metoda de calcul adoptată de către pârâtul FGA considerând corect criteriul referitor la înmulțirea numărului de zile de îngrijiri medicale menționate în Raportul de expertiză medico-legală cu suma de 300 RON/zi de îngrijire medicală.

Astfel, actul administrativ intern emis de către FGA, act care nu are forța juridică a unei legi și care poartă denumirea de "Procedură de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese aprobată prin Decizia FGA nr. 142/2016" reprezintă pentru instanța de fond temeiul legal în baza căruia procedează la evaluarea tuturor suferințelor fizice si psihice pe care a trebuit să le îndure din cauza accidentului rutier produs în iulie 2014.

- Ignorând prevederile legale ce ar fi trebuit să se aplice în astfel de cauze, instanța de fond îmbrățișează în totalitate criteriul nelegal în baza căruia FGA le-a acordat suma de 13.500 RON cu titlu de daune morale și apreciază, în mod nelegal, faptul că acestea se calculează în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale - criteriu folosit în mod exclusiv la încadrarea juridică a faptei penale și la individualizarea pedepsei în cauzele penale.

Instanța de contencios ar fi trebuit ca, în lumina prevederilor articolului 1.385 C. civ., care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, precum și prin raportarea la jurisprudența ÎCCJ și CEDO, să ia în considerare la stabilirea cuantumului daunelor morale existența tuturor prejudiciilor dezvoltate prin toate lucrările depuse la dosarul cauzei, față de situațiile expuse cu privire la impactul vătămărilor produse asupra vieții sale, inclusiv prin dovezile cu caracter științific, lucru pe care nu l-a efectuat, reținând în mod eronat numai concluziile raportului de expertiză medico-legală eliberat pe numele reclamantei.

- Cu privire la durata în timp, în cazul său consideră că evaluarea daunelor morale trebuie să se raporteze la suferința ce se întinde pe întreaga viață. Astfel, dacă ar considera că instanța de fond a apreciat că, pentru primele 50 de zile de la data producerii prejudiciului, i se cuvine o despăgubire echivalentă cu suma de 13.500 RON, aceasta a omis să se pronunțe în vreun fel asupra perioadei ulterioare celor 50 de zile, după cum a descris amănunțit în cererea introductivă cu privire la întinderea în timp, la intensitatea și la durata acestor traume.

- Este evidentă nelegalitatea deciziei instanței de fond care, prin acceptarea unor proceduri interne ale FGA ca și criterii obiective de stabilire a despăgubirilor, așează persoanele vătămate care urmează a fi despăgubite de acesta instituție într-o evidentă poziție de inferioritate în raport cu persoanele vătămate care își valorifică dreptul în fața unei instanțe civile în contradictoriu cu o societate de asigurare.

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Timișoara a depus întâmpinare prin care, a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că excepția nulității recursul și recursul sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, recurenta-reclamantă, prin cererea de recurs, a formulat critici care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, nu sunt întemeiate criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în condițiile în care aceasta nu enunță în mod concret "criteriile efective de apreciere a daunelor morale stabilite prin lege, doctrină și practica judiciară" care să nu fi fost avute în vedere de instanța fondului.

Dincolo de faptul că decizia nr. 3822/2018 a ICCJ, invocată de recurentă, este o decizie de speță, simpla împrejurare că nu au fost acordate daunele morale în cuantumul solicitat de reclamantă, nu echivalează cu o încălcare a principiului "integralității despăgubirii, rezonabilității și echității".

Înalta Curte apreciază drept neîntemeiate susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond nu ar fi procedat la o particularizare a cauzei, dat fiind că aceasta a fost realizată prin luarea în considerare a leziunilor produse reclamantei și a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea acesteia. Sunt, de asemenea, neîntemeiate susținerile recurentei potrivit cărora criteriile folositede FGA pentru cuantificarea despăgubirilor ar fi nelegale, în condițiile în care nu sunt indicate în mod concret dispozițiile legale încălcate și nici nu este expus raționamentul care stă la baza acestei teze.

Nu poate fi primită aserțiunea recurentei potrivit căreia criteriile folosite de FGA "nu acoperă sub nicio formă și trauma psihică cu care se confruntă victima - această traumă este luată în considerare, atâta timp cât este de domeniul evidenței dependența sa de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării victimei accidentului auto. Recurenta susține, totodată, o metodă de calcul "eronată" a cuantumului daunelor morale, fără a indica ce dispoziții legale stabilesc o metodă "corectă". Celelalte consecințe negative invocate de recurentă depind, de asemenea, de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării victimei. De asemenea, în opinia Înaltei Curți, cele "cinci seturi de prejudicii" la care recurenta face referire nu sunt diferite de cele suferite de alte victime ale accidentelor auto cu un număr similar de zile de îngrijiri medicale.

În fine, nu este întemeiată nici teza recurentei referitoare la "crearea unui silogism juridic bazat pe aspecte contradictorii", atâta timp cât din analiza considerentelor sentinței atacate rezultă că acestea susțin, în integralitate, soluția pronunțată.

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate și criticile fomulate de recurentă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, nu poate fi primită teza recurentei potrivit căreia ar fi încălcate dispozițiile C. civ. care statuează principiul conform căruia trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între prejudiciu și despăgubire, atâta timp cât acest raport este un aspect care este la aprecierea suverană a instanței, ținând deci de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea acesteia.

Sunt întemeiate susținerile recurentei conform cărora actul administrativ intern emis de FGA nu are forța juridică a unei legi, dar nu s-a demonstrat că stabilirea unui barem prin acest act ar încălca vreo dispoziție legală. Nu poate fi reținută nici lipsa unei particularizări a speței, atâta timp cât baremul menționat are la bază numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimelor accidentelor auto.

Nu prezintă relevanță referirile recurentei la decizii de speță ale instanței supreme, acestea nefiind izvor de drept; jurisprudența la care fac referire prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011 nu este echivalentă cu decizii singular.

Totodată, nu poate fi reținută o încălcare a principiului reparării integrale a prejudiciului, atâta timp cât din sentința atacată nu rezultă că instanța de fond a ar fi reținut existența unui prejudiciu mai mare decât suma acordată recurentei cu titlu de despăgubiri.

Sunt vădit neîntemeiate și susținerile recurentei privitoare la încălcarea Constituției, nefiind indicat textul constituțional care, în opinia recurentei, stabilește că "singurul în măsură să stabilească cuantumul daunelor morale este judecătorul, în procesul de înfăptuire a justiției". Competența FGA de a stabili cuantumul sumelor de bani reprezentând creanțe de asigurare este conferită de prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Înalta Curte apreciază că, din analiza actelor dosarului, rezultă că decizia atacată a fost emisă cu respectarea marjei de apreciere a autorității, neputându-se reține un exces de putere al acesteia. Totodată, Înalta Curte constată că recurenta nu explică, în concret, de ce situația sa juridică este diferită în raport cu a altor persoane care au suferit vătămări ale integrității corporale și sănătății în accidente auto, pentru a căror vindecare au fost necesare 50 de zile de îngrijiri medicale.

Față de considerentele mai sus expuse, nefiind incident motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 1583 din 24 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2021.