ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2272/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.07.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei nr. 20249/13.06.2019 emisă de FGA, în ceea ce privește art. 1 și 2, și obligarea pârâtului la plata întregii sume solicitate cu titlul de despăgubiri morale, respectiv diferența până la plafonul maxim, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 609 din 18 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 609 din 18 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar solicitând admiterea contestației formulate, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A apreciat că hotărârea instantei de fond este netemeinică si nelegală sub aspectul aplicării normelor de drept material regăsite în Legea nr. 213/2015, art. 50 din Norma A.S.F. 23/2014, art. 1385 C. civ.

A susținut că instanța de fond, în mod nelegal, a considerat corectă modalitatea în care pârâtul a avut în vedere media rezultată potrivit procedurii interne din cadrul instituției, de acordare a despăgubirilor.

Fondul de Garantare avea obligația să determine cuantumul despăgubirilor morale prin raportare la normele sus-menționate. în schimb, FGA. nu a luat în considerare dispozițiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale în această materie ce impun repararea integrală a prejudiciului moral, prin raportare Ia toate circumstanțele și trăsăturilor particulare ale cauzei, precum și cu principiile rezonabilității, echității și proporționali tații.

Raționamentul pârâtului (care presupune că se raportează exclusiv la indicatorul medico-legal al duratei îngrijirilor medicale - "zile de îngrijiri medicale") încalcă atât litera, cât și însuși principiului avut în vedere la edictarea art. 50 pct. I lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014.

Este adevărat că indicatorul medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale" este unul dintre criteriile avute în vedere de instanțele judecătorești din România investite cu cereri de despăgubiri pentru prejudicii morale rezultate din atingeri aduse integrității corporale, dar tot atât de adevărat este că acesta nu reprezintă unicul criteriu, iar numărul de zile de îngrijiri medicale nu are nicio legătură cu prejudiciul moral încercat de reclamant datorită urmărilor accidentului, urmări care au afectat atât starea de sănătate normală cât și viață familială liniștită de care acesta se bucura anterior.

Raportarea exclusiv la indicatorul medico-legal încalcă principiul reparației integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 alin. (1) C. civ. Acest indicator nu surprinde întreaga dimensiune a modului în care viața victimei a fost afectată de evenimentul rutier.

De aceea, la dimensionarea "în echitate" a prejudiciului moral menit a compensa prin mijloace bănești repercusiunile vătămării corporale în plan fizic și psihic trebuie avut în vedere ceea ce doctrina și practica judecătorească de mult timp susțin, anume cumulul mai multor criterii, cum sunt: indicatorii medico-legali; durata menținerii consecințelor vătămării (consecințele traumatice ale evenimentului, atât la nivel fizic, cât și la nivel psihic, sub forma sechelelor post traumatice); existența unei forme particulare de prejudiciu (pretium doloris, estetic, de agrement, juvenil etc);

Impactul traumatismului suferit asupra tuturor sferelor vieții victimei (personale, sociale, profesionale etc), consecințele în plan fizic și psihic ale urmărilor leziunilor suferite impune luarea în considerare a formelor sub care se prezintă această categorie de prejudiciu: pretium doloris, prejudiciu de agrement, prejudiciu estetic, numai prin corelarea mai multor criterii, este posibilă evaluarea cât mai adecvată a prejudiciului moral.

Instanța de fond trebuia să aplice dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF 23/2014 (care stipulează că "stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale in cazul vătămării corporale a unei persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie sa fie in conformitate cu legislația si jurisprudența din România") și să constate că FGA nu se putea raporta la procedura internă, care ține seama doar de durata zilelor de îngrijiri medicale a victimelor accidentelor fără a le corela cu principiile de drept naționale si convenționale in aceasta materie.

Instanța de fond nu a făcut o apreciere proprie prin prisma textelor de lege invocate, ci se rezumă doar la a valida modalitatea de calcul a despăgubirilor de ordin moral oferită prin tabelul Anexei nr. 3 la procedura amintită, încălcând astfel prevederile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014.

Astfel cum s-a mai reținut inclusiv de către înalta Curte de Casație și Justiție, instanță de judecată, în aprecierea cuantumului daunelor morale solicitate ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr. 213/2015 este obligată să se raporteze la dispozițiile legale și jurisprudența în materie.

Tabelul și calculul efectuat de FGA nu sunt opozabile instanței de judecată, deoarece acestea privesc doar raporturile dintre părțile unui acord amiabil.

De asemenea, Fondul de Garantare a Asiguraților, prin emiterea acestei proceduri are interese personale directe, strâns legate de plata unor despăgubiri cât mai mici. Emitenții acestei proceduri au dorit ca instanțele de judecată să acorde automat suma trecută în cuprinsul actului, fără a mai aprecia asupra gravității prejudiciului moral suferit și nici asupra faptului dacă această sumă este sau nu rezonabilă, prin raportare la împrejurările concrete ale speței, respectiv la urmărire accidentului.

In situația în care reclamanții sunt nemulțumiți de cuantumul daunelor stabilite prin decizie administrativă, instanțele de judecată au obligația să se raporteze în principiu, la jurisprudența incidență, având în vedere că nu există dispoziții legale care să reglementeze această materie.

In acest sens, jurisprudența în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudențe relevante, pentru a se identifica situații similare, iar marja de apreciere a instanței este limitată, în cazul de față, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

In speță, este cert că viața familială și socială a subsemnatei a fost alterată în urma accidentului rutier și a vătămărilor corporale, suferința psihică determinată de această împrejurare neputând fi cuantificată în funcție de o modalitate de calcul internă, stabilită printr-un act administrativ.

Referitor la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese, elaborat de Fondul de Garantare a Asiguraților - FGA, se constată că are un caracter de recomandare, astfel că instanța de judecată nu este obligată să stabilească cuantumul daunelor morale în funcție de modalitatea de calcul prevăzută în procedura internă a FGA.

În fine recurenta a susținut că prima instanță a stabilit cuantumul daunelor morale cu nesocotirea dispozițiilor legale, respectiv cele ale art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014, care stipulează că daunele morale, în cazul vătămărilor corporale, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din Româna.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 1 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 27 ianuarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de drept și de fapt relevante

La data de 20.03.2016 a avut loc un accident de circulație rutieră, din care a rezultat vătămarea corporală a numitei A., accidentul s-a produs din culpa exclusiva a conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x.

La momentul producerii accidentului, autovehiculul anterior mentionat era asigurat RCA la S.C. B. S.A., ca urmare a avizării daunei fiind constituit dosarul de daună nr. x

Deschiderea procedurii falimentului impotriva B. S.A a avut loc prin incheierea pronuntata la data de 16.02.2017 in dosarul nr. x/2016 a Tribunalului Sibiu - sectia a II-a civila, ramasa definitiva la data de 17.03.2017 .

Reclamanta a depus la Fondul de Garantare a asiguraților cererea înregistrată cu nr. x/19.04.2017 privind plata din disponibilitățile FGA a sumei de 1.600 RON pentru daunele materiale și 450.000 RON pentru daunele morale suferite în urma evenimentului rutier din data de 20.03.2016.

Prin Decizia nr. 20249/13.06.2019 emisă de Fondul de garantare a asiguraților a fost admisă în parte cererea de plată formulată de reclamantă, pentru suma de 145.259 RON cu titlul de despăgubiri, respectiv 22.759,35 RON pentru daune materiale și 122.500 RON pentru daune morale.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 20249/13.06.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul obligării pârâtului la acordarea diferenței până la concurența sumei solicitate, de 450.000 RON, reprezentând diferența de despăgubire morală, ca urmare a suferințelor înregistrate din urma evenimentului rutier din data de 20.03.2016, prin sentința recurată acțiunea fiind respinsă.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de reclamantă ca temei de drept al recursului exercitat.

Astfel, amintește că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinței recurate.

Se constată că prin calea de atac exercitată, recurenta-reclamantă și-a manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului 450.000 RON, invocând argumente similare cu cele expuse în fața primei instanțe, care au fost analizate în mod corespunzător de aceasta, concluzia fiind împărtășită de Înalta Curte, care constată că sunt nefondate criticile formulate de reclamantă, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor art. 49 pct. 1 din ordinul privind Norma ASF nr. 14/2011, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"1. în caz de vătămare corporală:

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania;."

Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziții legale și de circumstanțele factuale concrete, instanța de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că este legală decizia contestată de reclamantă, sub aspectul daunelor morale, în esență, reținându-se că FGA s-a raportat la particularitățile concrete ale speței, respectiv consecințele evenimentului rutier asupra reclamantei, actele medicale din care rezultă că acesta a suferit vătămări corporale care au necesitat mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, acordând corect daune morale de 122.500 RON, sumă rezultată din înmulțirea numărului de 175 de zile de îngrijiri medicale cu valoarea de 700 RON/zi.

De asemenea, Înalta Curte reține că potrivit anexei 2 la Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea si completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016 prin care s-a aprobat Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese, in cazul vatamarii corporale cu recuperarea integrala a funcționalitatii, s-au stabilit criterii determinante pe 3 praguri valorice raportate la consecintele suferite de victima .

Înalta Curte în acord cu prima instanță, constată că în cazul reclamantei a fost aplicat pragul 3, cel mai ridicat, cuprins între 510 și 900 RON/zi de îngrijiri medicale, incident în cazul în care vătămarea corporală a avut ca urmare: a) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; b) avortul; c) punerea în primejdie a vieții persoanei; d) o infirmitate/instalarea unui handicap; e) un prejudiciu estetic grav și permanent; f) capacitatea de muncă a fost pierdută, fiind acordat punctaj minim dacă s-a produs una dintre consecințele menționate la lit. a), b), și c), punctaj mediu dacă s-au produs mai multe consecințe dintre cele prevăzute la lit. a), b) și c), respectiv punctaj maxim pentru consecințele prevăzute la lit. d), e) și f).

Așa fiind, contrar susținerilor recurentei, în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, întrucât în mod judicios a ajuns judecătorul fondului la concluzia că pârâtul a aplicat în concret "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", anexa nr. 2 pct. 2 pragul 2, care constituie procedura internă a Fondului de garantare a asiguraților aprobată cu Decizia FGA nr. 258/16.11.2016, iar evaluarea prejudiciului nu a fost realizată în termeni stricți, pârâtul beneficiind de o anumită marjă de apreciere în raport de circumstanțele speței, respectiv în raport de fiecare victimă în parte și de urmările produse de evenimentul asigurat, raportarea FGA strict la numărul de zile de îngrijiri medicale neinducând instanței concluzia nelegalității deciziei, deoarece în raport de probele administrate, instanța apreciază că despăgubirile acordate de pârât sunt de natură a oferi reclamantei o satisfacție compensatorie, o înlăturare, fie și parțială, dată fiind natura pecuniară a remediului, a consecințelor prejudiciabile ale accidentului.

De asemenea, nu pot fi reținute nici criticile recurentei referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1385 din C. civ., întrucât ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a apreciat că, raportat la criteriul obiectiv utilizat de parat pentru evaluarea daunelor morale, acordarea sumei de 700 RON/zi de ingrijiri medicale este adecvata pentru reparararea prejudiciului moral incercat de reclamanta .

Aspectele invocate de recurenta-reclamantă au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenta-reclamantă, astfel că argumentele de ordin critic ale acesteia în sensul că instanța de fond nu a făcut o apreciere proprie prin prisma textelor de lege invocate, validând modalitatea de calcul a despăgubirilor de ordin moral cu încălcarea prevederilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, nu pot fi primite.

Instanța de control judiciar reține, de asemenea, că în cauză este incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015, iar câtă vreme normele acestei legi nu sunt abrogate sau declarate neconstituționale, acestea guvernează deplin relațiile sociale și se impun ca atare instanței de judecată în soluționarea cauzei de față, lege potrivit căreia pârâtul FGA nu este succesor în drepturi și obligații al asigurătorului în faliment și nici fidejusor, ci doar acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, subrogându-se - potrivit art. 18 din Legea nr. 213/2015 - doar în "toate drepturile creditorilor de asigurări la concurența sumelor pe care le-a plătit din disponibilitățile sale", nicidecum și în toate obligațiilor acestuia, neavând calitatea de succesor în drepturi și obligații.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin memoriul de recurs de către reclamantă nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. art. 496 alin. (1) C.prov.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât și va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 609 din 18 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.