ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5525/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal data de 06 decembrie 2018, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat anularea Deciziei nr. 17834/14.11.2018, emisă și pârât și obligarea acestuia la plata unor sume de bani, cu titlu de diferență despăgubiri morale, respectiv pentru B., suma de 8.750 RON, pentru C., suma de 5.400 RON, iar pentru A., suma de 4.070 RON.

Prin sentința civilă nr. 1513 din 19 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții B., C. și A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1513 din 19 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A., B. și C., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Recurenții-reclamanți au învederat, în esență, că prima instanță nu a arătat în hotărârea atacată care sunt motivele pentru care a reținut ca fiind aplicabilă procedura la care face referire Decizia F.G.A. nr. 74/02.08.2018, nu a motivat cum s-a ajuns la mediile despăgubirilor morale acordate în raport de cele trei praguri prevăzute în Anexa 3 la Decizia F.G.A. nr. 74/02.08.2018 și nu a ținut cont că au solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale suplimentare față de cele stabilite în mod arbitrar de către acesta prin decizia contestată.

Nu în ultimul rând, recurenții-reclamanți au susținut că în mod greșit prima instanță a motivat hotărârea în temeiul dispozițiilor Normei A.S.F. nr. 23/2014 din moment ce, potrivit art. 74 din această normă, dispozițiile acesteia se aplică pentru accidentele rutiere ce au avut loc după data de 01 ianuarie 2015.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 01 august 2019, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, reținând următoarele considerente:

Prin cererea de plată nr. x/30.03.2016, înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, petenții au solicitat sa fie despăgubiți din disponibilitățile F.G.A. cu următoarele sume: B. - 157.500 RON; C. - 70.000 RON; A. - 47.000 RON, sume reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 27 mai 2013.

Prin Decizia nr. 17834/14.11.2018, emisă de pârât, cererea de plată formulată de către reclamanți a fost admisă parțial, pentru petentul B. pentru suma de 8.750 RON daune morale, pentru petentul C. pentru suma de 2.100 RON daune morale și pentru petentul A. pentru suma de 1.430 RON daune morale și respinsă cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată. În considerentele deciziei, în ceea ce privește daunele morale, fiind avute în vedere, relativ la cererea lui B., faptul că vătămarea corporală i-a provocat drept consecințe traumatism cranian, traumatism coloană cervicală, traumatism toracic, traumatism ambele clavicule, necesitând pentru vindecare un număr de circa 35 zile de îngrijiri medicale, astfel că Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit acordarea unei sume de 250 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 8.750 RON daune morale. Pentru reclamantul C., având în vedere faptul că vătămarea corporală a constat în traumatism cranio-cerebral, traumatism toraco-abdominal, partea vătămata necesitând pentru vindecare un număr de circa 15 zile de îngrijiri medicale, s-a stabilit acordarea unei sume de 140 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 2.100 RON daune morale. În ceea ce îl privește pe reclamantul A., acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral, plagă de scalp, traumatism toraco-abdominal, traumatism cot stâng, necesitând pentru vindecare un număr de circa 11 zile de îngrijiri medicale, s-a stabilit acordarea unei sume de 130 RON/zi de îngrijire medicala, rezultând suma de 1.430 RON daune morale.

Prin sentința recurată, a fost respinsă cererea reclamanților de anulare a Deciziei nr. 17834/14.11.2018, emisă și pârât și de obligare a acestuia la plata unor sume de bani, cu titlu de diferență despăgubiri morale, respectiv pentru B., suma de 8.750 RON, pentru C., suma de 5.400 RON, iar pentru A., suma de 4.070 RON

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

Totodată, instanța de recurs are în vedere că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petenților, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, iar în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv și rezonabil (zilele de îngrijiri medicale).

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenții-reclamanți îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurenților-reclamanți prin producerea accidentului rutier, respectiv o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Totodată, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte constată că instanța de fond a menționat motivul pentru care s-a raportat la Decizia nr. 74/02.08.2018 privind "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", aceasta fiind procedura internă folosită la acel moment de lichidatorul judiciar al D. S.A. în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din actele depuse în documentația administrativă de către pârât - fila x și următoarele dosar fond, procedura intrând în vigoare la data de 02 august 2018, respectiv anterior emiterii deciziei contestate în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte va observa și că sunt corecte alegațiile pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților și, implicit, considerentele instanței de fond, prin care s-a arătat că intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamanți în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamanților și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte va observa că Procedura aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018 reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Astfel, potrivit Anexei 3, valoarea medie a despăgubirilor morale urmare vătămării corporale ce a necesitat între 31 și 90 de zile de îngrijiri medicale, este de 301 RON pe zi de îngrijire medicală, iar, în cazul vătămării corporale ce a necesitat maximum 30 de zile de îngrijiri medicale, valoarea medie a despăgubirii morale este de 162,65 RON. Intimatul-pârât, având în vedere și împrejurarea că accidentul rutier a avut loc în anul 2013, a realizat o medie între aceste valori și numărul de zile de îngrijiri medicale aferente fiecărui reclamant în parte, ajungând la cuantumul de 140 RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, respectiv 250 RON și 130 RON în funcție de zilele de îngrijire acordate distinct fiecărui reclamant.

Așadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurenților-reclamanți potrivit cărora despăgubirile primite au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de jurisprudența și practica în materie și că această procedură internă reprezintă un punct de vedere arbitrar care nu ține seama de jurisprudența și practica instanțelor, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare. Astfel, tocmai pentru a nu lăsa loc arbitrariului, Directorul General al FGA a emis Decizia nr. 74/02.08.2018, prin care a determinat o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudență, ci și la modalitatea de soluționare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situații de către asigurătorul în insolvență D. S.A., dar și în considerarea rezultatului studiului FPVS 2011.

Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar reține că motivarea hotărârii recurate nu cuprinde motive străine de natura cauzei și, în orice caz, pentru a fi incident acest motiv de casare era necesar ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce, în mod evident, nu este cazul.

Chiar și în cazul în care s-ar fi apreciat că norma aplicabilă în speță era cea prevăzută de Ordinul nr. 14/2011, Înalta Curte reține că atât Ordinul nr. 14/2011, la art. 49 pct. 1 lit. f), cât și Norma A.S.F. nr. 23/2014, la art. 50 pct. 1 lit. f), conțin aceleași prevederi privind acordarea daunelor morale, respectiv că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere și daunele morale, "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România", acest aspect nefiind astfel de natură să invalideze raționamentul instanței de fond sau să schimbe soluția pronunțată de aceasta în sensul dorit de recurenții-reclamanți.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de de reclamanții A., B. și C., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 1513 din 19 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.