ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 598/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotararea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 16054/26.07.2018 și obligarea intimatei pârâtului la plata sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale pentru reclamant, ca urmare a prejudiciului suferit de pe urma accidentului rutier din data de 05.06.2014.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 71 din 11 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 71 din 11 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 1349 alin. (1) C. civ., susținând că, urmare a faptei ilicite a numitului B., acesta din urmă a cauzat un prejudiciu material și moral reclamantului. Astfel, angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie a acestuia presupune îndeplinirea cumulativă a celor 4 elemente constitutive prevăzute de art. 1349 alin. (1) din C. civ., respectiv: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția. Conform Anexei nr. 2 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova se poate determina în mod clar existența faptei și a vinovăției autorului. A mai susținut că existența prejudiciul material și moral reiese din constatările raportului de expertiză medico-legală nr. x/21.05.2015 și a documentelor anexate. Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. x/21.05.2015 care prevede faptul că numitul A. a prezentat "leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire de corpuri/planuri dure, posibil în condițiile unui accident rutier, în calitate de șofer, au putut fi produse în 05.06.2014 și totalizează un număr de 120-130 (una suta douăzeci - una suta treizeci) zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor, în lipsa complicațiilor. Susnumitul nu prezintă infirmitate, prezintă invaliditate ce poate fi evaluată de către comisia de specialitate." De asemenea, a arătat că autoutilitara marca x era la data producerii accidentului, în proprietatea S.C. C. S.R.L. Bacău, și avea încheiată asigurarea obligatorie RCA la S.C. D. S.A., astfel în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România. Fondul de Garantare a Asiguraților este, prin efectul legii, în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale creditorilor de asigurări în cazul în care asigurătorul debitor a intrat în faliment, Fondul având rolul unui veritabil garant. Recurentul-reclamantul a enunțat și dispozițiile art. 50 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 1 și art. 26 din același act normativ. Totodată, a învederat că prejudiciul moral suferit este unul grav și de lungă durată. Astfel, la aproape un an de la producerea accidentului, reclamantul s-a prezentat la S.C. Mehedinți Decebal S.R.L. pentru fizioterapie, iar conform concluziilor din Scrisoarea medicală nr. 1192/12.05.2012, acesta prezenta "dureri ale coloanei cervicale cu iradiere în membrele superioare, parestezii membre superioare, deficit motor membrul superior stâng, tulburări de prehensiune și coordonare mișcări, dureri ale articulației coxofemurale dreapta cu iradiere coapsa dreapta, ipotență funcțională". După examenul clinic efectuat în cauză s-a reținut faptul că există "deficit motor membru superior stâng, hipotrofie musculară centură pelviană, limitarea mobilității articulației coxal dreapta + genunchi drept, hipotonie globală musculară membru inferior stâng, scurtarea membrului inferior (aprox. 2cm), tulburări de statică și mers, se deplasează cu sprijin în cadre". Aceste aspecte conduc, în opinia recurentului, la o răsfrângere asupra posibilităților de viață familială și socială a reclamantului, astfel încât, prin aplicarea art. 1391 alin. (1) din C. civ., se impune obligarea pârâtului la acordarea unor despăgubiri prin care să se minimalizeze efectele negative pe care le-a cauzat fapta culpabilă a numitului B.. Daunele morale sunt reprezentate atât de durerea psihică cauzată de imposibilitatea reclamantului de a se bucura de o viață normală alături de familia sa, cât și de durerea sufletească simțită de acesta ca urmare a faptului că viața acestuia s-a schimbat dramatic după evenimentul nefericit pe care a fost nevoit să il suporte, neavând posibilitatea evitării lui. Toate aceste considerente îi îndreptățesc pe reclamant la plata unor daune morale care sa îi ofere o satisfacție echitabila, acesta fiind afectat de cele întâmplate, nu numai fizic, cât și psihic. În fine, recurentul-reclamant a făcut trimitere la doctrină și jurisprudență în materia daunelor morale. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Initmatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului În temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante La data de 05.06.2014 a avut loc un accident de circulație, generat de culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, care circula pe DN 1 și în dreptul km 69+900m în județ Bacău, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, condus regulamentar de către reclamantul A., rezultând vătămarea corporală a acestuia. La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. D. S.A., conform poliței de asigurare nr. x, iar urmare a avizării daunei, a fost constituit dosarul nr. x Din actele medicale depuse la dosar rezultă că reclamantul a suferit un traumatism TVM cervical cu fractură C6-C7, sindrom de compresie medulară deficit motor C6, C7, C8, TI stânga, fractură 1/3 medie femur drept, traumatism toraco-abdominal, necesitând pentru vindecare un număr de circa 130 zile de îngrijiri medicale. Prin notificarea de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraților în data de 26.10.2016, reclamantul a solicitat despăgubiri cu titlu de daune morale, în urma accidentului rutier din data de 05.06.2016, prin decizia nr. 16054/26.07.2018 fiind acordată doar suma de 44.363,80 RON cu titlu de daune morale. Potrivit declarației notariale aflate la fila x verso din dosarul de fond, la data de 01.08.2016, reclamantul a confirmat că prin primirea sumei de 57.943,80 RON despăgubiri (44.363,80 RON daune morale si 13.580 RON daune materiale) înțelege să renunțe la toate pretențiile penale și civile reprezentând daune materiale si morale datorate acestuia ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 05.06.2014 în care a fost implicat, declarând ca nu mai are și nu va mai avea niciun fel de pretenție pecuniară sau de altă natură de la asigurător sau de la asigurat/familia asiguratului RCA vinovat de producerea accidentului. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea deciziei nr. 16054/26.07.2018 și obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale pentru reclamant ca urmare a prejudiciului suferit de pe urma accidentului rutier din data de 05.06.2014. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, reclamantul reiterând, cu titlu de critici, toate aspectele prezentate prin cererea de chemare în judecată. Or, Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textele invocate - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, controlul judiciar privind nelegalitatea hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat. Exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului. Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul prezintă situația de fapt și preia aceleași texte legale incidente raportului juridic de drept material izvor al litigiului, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurent. Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată. Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează. În acest context, se constată că recurentul a indicat expres dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Din perspectiva indicării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat. Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 Lin.(1) pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului. În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate. Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului. Or, în cauză, argumentele instanței de fond, prin care a prezentat interpretarea dispozițiilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute, precum și raționamentul logico-juridic care a condus la soluția pronunțată, ar fi trebuit să fie combătute de către recurentul-reclamant prin calea de atac declarată. Astfel, prima instanță a reținut, în mod corect că, potrivit declarației notariale aflate la fila x verso, la 01.08.2016 reclamantul a confirmat că prin primirea sumei de 57.943,80 RON despăgubiri (44.363,80 RON daune morale si 13.580 RON daune materiale) a înțeles să renunțe la toate pretențiile penale și civile reprezentând daune materiale si morale datorate acestuia ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 05.06.2014 în care a fost implicat, declarând ca nu mai are și nu va mai avea niciun fel de pretenție pecuniară sau de altă natură de la asigurător sau de la asigurat/familia asiguratului RCA vinovat de producerea accidentului. Curtea de apel a observat că înțelegerea viza chiar raportul reclamantului cu asigurătorul, context în care sumele acordate de pârât prin decizia contestată se circumscriu acestui acord de voință. Dispozitivul deciziei precizează acordarea cu titlu de daune materiale a sumei de 13.580 RON, cu toate că din actele depuse de reclamant nu fusese probată decât suma de 6.564,41 RON, precum și acordarea de daune morale în cuantum de 44.363,80 RON, fiind validat astfel acordul din 01.08.2016. În prezenta pricină, reclamantul pretinde de la pârât suma de 400.000 RON daune morale, făcând însă abstracție de înțelegerea la care se ajunsese cu asigurătorul și cu autorul accidentului relativ la cuantumul total al despăgubirilor. Petentul nu face referire la daunele materiale, care se situează în limitele acordului realizat, deși actele doveditoare atestau un cuantum mai mic al daunelor materiale. Se contestă valoarea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, deși și pe acest palier reclamantul acceptase expres un anumit cuantum, cel acordat de altfel de către pârât, prin exprimarea liberă a acordului său în fața notarului public - dosar fond verso. Astfel, plecând de la particularitatea că Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment, s-a constatat că pârâtul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la înțelegerea la care reclamantul a ajuns cu asigurătorul, acord autentificat de notar. În fine, judecătorul fondului a arătat că, procedând în această manieră de lucru, nu poate reține refuzul nejustificat al pârâtului de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamant, având în vedere rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, lipsa criteriilor/limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale și aprecierile reclamantului privind prejudiciul moral suferit realizate cu ignorarea poziției exprimate de el însuși în fața notarului public. Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) ori argumente privind nemotivarea sentinței (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), susținând în mod formal că reținerile instanței de fond sunt eronate, reiterând motivarea expusă în cuprinsul cererii introductivă de instanță. Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamant. Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa. În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului și va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant. PENTRU ACESTE MOTIVE,