ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2085/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.03.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestația împotriva Deciziei nr. 19249/19.02.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care a solicitat anularea deciziei contestate și obligarea pârâtului la plata sumei de 450.000 RON însumând echivalentul câștigului din munca pierdută pentru numitul A., in calitate de persoana vătămata, ca urmare a accidentului rutier produs in data de 09.12.2013. 1.

Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 622 din 16 octombrie 2019, a respins cererea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva sentința civilă nr. 622 din 16 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București a promovat recurs reclamantul A., în condițiile art. 483 C. proc. civ. După prezentarea contextului raportului juridic, reinterând susținerile din actiunea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, in rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Criticile aduse de recurentul-reclamant sentinței atacate vizează, în esență, următoarele aspecte: - este adevărat că potrivit art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, invocate de către instanța de judecata in motivarea hotărârii, in vigoare la momentul emiterii poliței RCA, la stabilirea cuantumului despăgubirilor in cazul vătămărilor corporale se acorda o despăgubire care reprezintă "a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fonduri/e bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical", însa aceasta norma trebuie corelata cu dispozițiile legale, respectiv cu C. civ., drept comun fata de toate celelalte ramuri de drept; - art. 1387 C. civ. prevede ca despăgubirea pentru echivalentul din munca pe care cel păgubit trebuie sa o primească, are in vedere nu doar veniturile din muncă încasate de către cel vătămat în perioada anterioară producerii accidentului utier, ci trebuie să se țină cont, în același timp și de sporirea nevoilor de viață ale celui prejudiciat; - a calcula despăgubirile pentru pierderea câștigului din munca raportat doar la veniturile obținute de către recurent în perioada anterioara producerii evenimentului rutier, fără a tine cont de sporirea nevoilor de viata, înseamnă a nu aplica dispozițiile legale; - sentința atacata este motivata si de faptul ca recurentul nu a făcut dovada, in condițiile art. 249 C. civ., a câștigului pe care ar fi putut sa-1 obtina daca nu pierdea capacitatea de munca; - într-o atare situație, proba câștigului pe care acesta ar fi putut să-1 obțină recurentul, este imposibila, deoarece veniturile salariale se modifica constantat, venitul mediu net actual nefiind același cu venitul mediu net la nivel național existent la momentul producerii accidentului rutier, astfel ca nu se pot presupune veniturile pe care recureantul le-ar putea incasa din munca daca ar fi apt pentru a desfășura activități profesionale; - instanța a aplicat art. 1393 C. civ., în prezenta cauza, fără a tine cont de celelalte dispoziții ale C. civ., respectiv art. 1387 alin. (2), considerând în mod greșit că despăgubirea pe care recurentul este îndreptățit să o primească pentru câștigul pierdut/nerealizat din munca se calculează exclusive prin diferența dintre veniturile medii nete obținute de către recurent in perioada anterioară accidentului pri care i-a fost înlăturată capacitatea de muncă. 1.

Apărările formulate în cauză Legal citată, intimatul-pârâtă Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență a sisținut că instituția intimată a ținut cont în soluționarea cererii de plată de prevederile art. 49 din Norma ASF nr. 14/2011, din documentele atașate cererii constatându-se că veniturile erau superioare celor pentru care se solicita diferență. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 6 iulie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 6 aprilie 2022, cu citarea părților. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluționării cauzei cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurentul-reclamant reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanța fondului fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumit de fapt de soluția pronunțată de aceasta. În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate prin motivele de recurs. Soluția de respingerea a cererii de chemare în judecată a fost adoptată în mod corect în considerarea faptului că, în cazul reclamantului, potrivit adeverințelor de venit anexate cererii de plată (filele x) veniturile nete realizate de acesta în anii 2013-2014 sunt inferioare pensiei de invaliditate recunoscute în sistemul asigurărilor sociale de stat, fiind pe deplin aplicabile art. 1393 alin. (1) C. civ. respectiv art. 49 pct. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 14/2011. Totodată, instanța de fond, a conchis că nu poate da eficiență prevederilor art. 1385 C. civ. în sensul arătat de reclamant, întrucât acesta nu a probat în condițiile art. 249 C. proc. civ. câștigul pe care acesta ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, veniturile pe care acesta le-a obținut înainte de producerea accidentului fiind dovedite exclusiv prin adeverintele depuse la dosar. Alegațiile sale privind calificarea profesională de zugrav și faptul că putea să obțină mai mulți bani suplimentar față de ce a dovedit că a câștigat efectiv sunt lipsite de orice suport probator. Astfel, așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, la data de 09.12.2013 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x care se deplasa pe DN15E578 in localitatea Suseni in direcția de mers Reghin - Toplița, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a trecut pe contrasens si a intrat in coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x. In urma impactului a rezultat vătămarea corporala a numitului A.. La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. B. S.A., conform poliței de asigurare nr. x, iar urmare a avizării daunei, a fost constituit dosarul nr. x care, după preluarea dosarelor de la asigurător, a primit la FGA număr unic 165134. Prin cererea de plata nr. x/29.03.2017 înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamantul a solicitat sa fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 450.000 RON echivalentul câștigului din munca pierdut reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 09.12.2013. Este de menționat că, în cauză recurentul -reclamant a primit de la B.. S.A. echivalentul in RON a sumei de 50 000 Euro, conform ordinului de plata nr. x din 14.07.2016, suma reprezentând daune morale conform deciziei civile nr. 1074/05.07.2016 pronunțata de Curtea de Apel Alba Iulia. Prin Decizia nr. 19249/19.02.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților prin raportare la prevederile art. 49 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 14/2011, analizând documentele justificative care au însoțit cererea de plată dosar (taloane pensie si adeverințe venit), pârâtul a respins solicitarea de achitare a despăgubirilor solicitate. Curtea constată că în urma accidentului de circulație a cărui victimă a fost, reclamantul a fost pus sub interdicție pe o durată de 1 an prin sentința nr. 2532/2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, ca apoi prin sentința civilă pronunțată la data de 14.12.2015 de aceeași instanță să se constate încetată măsura interdicției luată față de reclamant, ca urmare a constatării faptului că acesta are capacitate psihică de a se autoreprezenta, de a-și administra propriile interese reținându-se însă că necesită sprijin în igiena personală și în deplasare. Reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap grav conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/30.09.2014 cu termen de revizuire 30.08.2015. Potrivit Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/28.09.2016 reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap accentuat cu termen de revizuire 1-25 august 2017. Prin Decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 2088/06.06.2014 s-a dispus încadrarea reclamantului în gradul I de invaliditate, constatându-se pierdută în totalitate capacitatea de muncă și autoîngrijire. Prin Decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 1837/05.06.2015, cu termen de revizuire 14.06.2017, s-a dispus schimbarea gradului de invaliditate din I în II, reținându-se că reclamantul are pierdută temporar capacitatea de muncă. Ca atare, așa cum cotrect a reținut instanța fondului, reclamantul beneficiază de drepturi bănești pentru persoane cu handicap și de pensie de invaliditate(filele x, 125). De asemenea, s-a reținut că reclamantul, în calitate de persoană cu handicap beneficiază de ajutor cu caracter social în temeiul Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, ajutor ce își găsește justificarea în art. 50 din Constituție. Mai mult decât atât, acesta este beneficiarul unei pensii de invaliditate care are natura juridică a unei prestații de asigurări sociale reglementate de art. 47 alin. (2) din Constituție. În acest sens, ceea ce critică recurentul este nerespectarea de către instanța de fond a criteriilor de reparație echitabilă, respectiv suma de 450.000 de RON, însumând echivalentul câștigului din munca pierdut, in calitate de persoana vătămata, ca urmare a accidentului rutier produs in data de 09.12.2013, la circumstanțele de fapt ale cauzei, a dispozițiilor privind acoperirea prejudiciului personal. Cum în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri. Din acest punct de vedere, critica este nefondată. Înalta Curte reține că instanța de fond a stabilit cadrul normativ aplicabil în cuantificarea despăgubirilor pornind de la dispozițiile art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în forma în vigoare la data emiterii poliței RCA: "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". De asemenea, art. 1393 alin. (1) C. civ. arată că " Dacă în cadrul asigurărilor sociale s-a recunoscut dreptul la un ajutor sau la o pensie, reparația este datorată numai în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depășește ajutorul ori pensia." Or, în cazul reclamantului, se constată potrivit adeverințelor de venit anexate cererii de plată (filele x) că veniturile nete realizate de acesta în anii 2013-2014 sunt inferioare pensiei de invaliditate recunoscute în sistemul asigurărilor sociale de stat, fiind pe deplin aplicabile art. 1393 alin. (1) C. civ. respectiv art. 49 pct. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 14/2011. Înalta Curte consideră că, în mod corect, instanța de fond a considerat că nu poate da eficiență prevederilor art. 1385 C. civ. în sensul arătat de reclamant, întrucât acesta nu a probat, în condițiile art. 249 C. proc. civ., câștigul pe care acesta ar fi putut să îl realizeze, în condițiile în care aceasta pune la îndoială faptul afirmat de intimat. Așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, instanța de fond s-a raportat la situația de fapt care a rezultat din probele concludente enumerate, probe pe care le-a analizat și din perspectiva suferințelor psihice, deci al prejudiciului psiho-afectiv. Astfel, reevaluarea cuantumului despăgubirii acordate în faza procesuală a recursului poate avea loc numai în ipoteza neanalizării unor criterii obiective, esențiale în stabilirea despăgubirii, iar nu a unor aspecte precum: afectarea prestigiului profesional și imposibilitatea de a obține venituri mai mari, întrucât aceste consecințe se regăsesc în mod obișnuit în urma oricărui accident rutier. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate nu sunt incidente și, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.