ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3191/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 05.07.2019 p rolul Curții de apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., a formulat contestație împotriva deciziilor nr. 11315/14.06.2019 comunicata la data de 24.06.2019 si 20162/04.06.2019 necomunicata, emise de către pârâta Fondul de Garantare a Asiguraților solicitând:

- anularea deciziilor nr. 11315/14.06.2019 comunicata la data de 24.06.2019 si 20162/04.06.2019 necomunicata emise de Fondul de Garantare a Asiguraților;

- obligarea pârâtei la plata către acesta a sumelor reprezentând daune morale 44000 EUR, respetiv o contraprestație care să acopere suferințele morale/psihice indurate de reclamant ca urmare a vătămărilor suferite;

-cheltuieli de judecată ocazinate de prezentul litigiu

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentinț nr. 404 din 15 mai 2019, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamantul A., în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii, astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepție, admiterea excepției și, pe cale de consecință, respingerea recursului ca tardiv formulat. De asemenea, a invocat și excepția nulității recursului.

Pe fondul cauzei a solictatat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul în raport de excepția tardivității recursului pendinte, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 247 alin. (1), art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menționat, termen legal imperativ, care are ca punct/moment de plecare data comunicării hotărârii, moment de la care se calculează termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea cererii de recurs deduse judecății, ce se calculează potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când au început, nici ziua când s-au sfârșit acestea).

Termenul imperativ de 15 de zile, în care se poate declara recurs, este socotit de la momentul comunicării respectivei hotărâri, și acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părții, iar, potrivit dispozițiilor art. 487 alin. (1) teza I C. proc. civ., recursul se motivează în termenul de declarare a recursului, fapt care nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părții.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din același act normativ, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

În situația nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că sentința instanței de fond a fost comunicată recurentului- pârât la data de 3 august 2020 și, în aplicarea prevederilor legale anterior redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 20 august 2020. Or, conform datei menționate pe plicul de expediere (data poștei) recursul a fost exercitat la 2 septembrie 2020 .

Prin urmare, recursul a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ și de decădere prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, partea neinvocând nicio împrejurare mai presus de voința sa care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

Or, neexercitarea dreptului procesual- în speță, a recursului- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea definitivă a hotărârii pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Legea procesual civilă reglementează și situația în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 186 ce dispun: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Or, Înalta Curte constată că, în speță, recurentul- pârât nu a solicitat repunerea sa în termen.

În ce privește calculul termenului, vor fi aplicate dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care dispun în sensul că: "Când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

Având în vedere această situație, cât și dispozițiile art. 185 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reține-, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susținut-, Înalta Curte urmează a da eficiență textului de lege sus- evocat și, pe cale de consecință, a admite excepția tardivității invocată din oficiu și a respinge recursul declarat de recurenta- pârâtă, ca fiind tardiv formulat.

Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte reține că recursul a fost formulat în afara termenului legal, urmând a fi respins ca atare.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității recursului invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 404 din 15 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.