ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3357/2021

Ședința publică din data de 3 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.03.2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat anularea in totalitate a deciziei nr. 18900/07.02.2019 emisa de parat in dosar nr. x si obligarea paratului sa soluționeze pe fond cererea de plata nr. x/29.05.2018, in ceea ce privește daunele materiale si morale solicitate de reclamant prin cererea de plată, cu consecința emiterii unei noi decizii, in temeiul art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, art. 8 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Prin sentința civilă nr. 398 din 3 septembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 398 din 3 septembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinței atacate și admiterea contestației formulate.

În motivarea cererii de recurs, recurentul - reclamant a relevat scurt istoric în fapt al cauzei și a criticat sentința recurată pentru nelegalitate, invocând, în esență, următoarele motive:

la data de 06.05.2016, in jurul orei 16:00, a fost victima unui accident rutier petrecut pe raza localității Tarian, județ Bihor, accident in care a fost implicat autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus de B., autoturism care, la data producerii evenimentului rutier, avea încheiata polița obligatorie de răspundere civila la societatea C. S.A..

Numitul B. a condus autoturismul marca "x" cu nr. de înmatriculare x dinspre Oradea spre Tarian, iar inainte de intrarea in localitatea Tarian s-a angajat neregulamentar in depasirea unui autobuz, cand din sensul opus de mers circulau mai mulți biciclisti, printre care si reclamantul, acroșându-l.

Urmare a acestui eveniment rutier a fost deschis dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe langa Judecătoria Oradea, dosar in care, pe baza probelor administrate in faza de urmărire penala, s-a constatat culpa exclusiva a numitului B. in producerea accidentului de circulatie. Acesta, in calitate de participant la trafic, trebuia sa respecte dispozițiile legale care reglementează circulația pe drumurile publice si sa nu efectueze manevre de depășire care ar pune in pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

In urma impactului, reclamantul a suferit mai multe leziuni, descrise in detaliu in certificatul medico-legal anexat, printre care: traumatism cranio-cerebral acut, contuzie entorsa coloana cervicala, polidiscopatie vertebrala cervicala s.a, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 15-18 zile îngrijiri medicale, astfel cum rezulta din completarea la certificatul medico-legal.

Dată fiind soluția de clasare dispusa in dosarul penal, la data de 15.09.2016, reclamantul a înregistrat la Judecatoria Oradea o cerere de chemare in judecata indreptata împotriva șoferului vinovat de producerea accidentului de circulație, B. si împotriva societății C. S.A, dat fiind faptul ca la data înregistrării acțiunii la instanta de judecata nu fusese demarata procedura falimentului fata de aceasta societate.

Prin sentința civila nr. 3891/2017 pronunțată de Judecatoria Oradea in dosar nr. x/2016 a fost admisa acțiunea si obligat Fondul de Garantare a Asiguraților la plata despăgubirilor materiale si morale.

Împotriva acestei hotarari a declarat apel Fondul de Garantare a Asiguraților, apel care a fost admis prin decizia civila nr. 1037/A/LP/2017 pronunțată de Tribunalul Bihor si respinsa ca inadmisibila cererea de chemare in judecata pe considerentul ca reclamantul nu a urmat procedura administrativa prealabila prevăzută de Legea 213/2015.

În aceste condiții, reclamantul a formulat cererea de plata adresata Fondului de Garantare a Asiguraților si înregistrata sub nr. x/29.05.2018.

Prin cererea de plata, reclamantul a solicitat acordarea următoarelor sume:

- 15.000 RON, cu titlu de daune morale -3.434,68 RON cu titlu de despăgubiri materiale,

- 4.600 RON, cheltuieli ocazionate cu demararea întregii proceduri judiciare, pentru prejudiciul cauzat ca urmare a accidentului rutier din data de 06.05.2016.

Recurentul a învederat că despăgubirile materiale se ridica la suma de 3.434.68 RON, iar în ce privește cuantumul daunelor morale solicitate, față de gravitatea leziunilor suferite urmare a accidentului și a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, suma solicitata cu titlu de daune morale reprezintă o minima reparație materiala pentru suferințele cauzate, astfel cum a apreciat si Judecătoria Oradea in dosarul nr. x/2016 in cuprinsul sentinței civile nr. 3891/2017.

In considerentele sentinței atacate, instanța a apreciat greșit ca in prezenta cauza sunt incidente dispozițiile art. 14 din Legea 213/2015, dispoziții care stipulează: "In vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoana care pretinde un drept de creanța de asigurări împotriva asigurătorului in faliment poate formula o cerere motivata in acest sens, adresata Fondului in termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanța, atunci când acesta s-a născut ulterior".

În fine, recurentul arată că la momentul declanșării procedurii judiciare, respectiv la data de 15.09.2016, nu avea cum sa anticipeze faptul că fata de societatea C. urmează să fie demarată procedura falimentului și nici să părăsească aceasta procedura judiciară în derulare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 3 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Asupra excepției nulității cererii de recurs:

Înalta Curte constată că este nefondată excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Este evident că potrivit prevederilor art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate solicita numai pentru motivele de nelegalitate expres enumerate la punctele 1-8 din acest text de lege.

Însă, în cauză, deși recurentul-reclamant nu a indicat dispozițiile legale cărora se circumscriu susținerile formulate prin memoriul de recurs, acesta a invocat argumente de ordin critic cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea 213/2015, care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Asupra recursului declarat

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 18900/07.02.2019 a Fondului de Garantare a Asiguraților prin care i-a fost respinsă ca tardiv formulată cererea de plată nr. x/29.05.2018, in ceea ce privește daunele materiale si morale solicitate de reclamant prin cererea de plată, cu consecința emiterii unei noi decizii, in temeiul art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, art. 8 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Prima instanță a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată, soluție împărtășită de instanța de control judiciar.

Înalta Curte reține că Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților instituie o procedură necontencioasă pentru soluționarea pretențiilor formulate de creditorii de asigurări.

Totodată, dispozițiile acestui act normativ dispun că obținerea de despăgubiri din disponibilitățile Fondului nu se face prin acțiune în justiție pe calea dreptului comun, creditorii de asigurări trebuind să sesizeze în prealabil Fondul de Garantare a Asiguraților prin formularea unei cereri de plată, declanșând astfel procedura de plată administrativă, necontencioasă.

În acest sens, prevederile art. 22 alin. (1) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stipulează că "indemnizațiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice și/sau juridice, potrivit condițiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment, în conformitate cu prevederile prezentei norme.".

Procedura administrativă de plată a despăgubirilor a fost instituită pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de Garantare a Asiguraților și creditorii de asigurări, care au posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului pentru valorificarea dreptului de creanță întemeiat pe o poliță de asigurare emisă de un asigurător aflat în faliment.

De asemenea, exercitarea dreptului de a formula cererea adresată Fondului în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor nu poate exclude respectarea unor proceduri prealabile, care sunt prevăzute de legiuitor tocmai în ideea soluționării amiabile, cu celeritate, a pretențiilor exprimate de creditorii de asigurări, fără a fi nevoie de învestirea instanțelor de judecată.

Prin urmare, nu pot fi reținute argumentele recurentului-reclamant referitoare la lipsa obligației de a formula cerere de despăgubire către FGA pe motiv că se afla într-o altă procedură judiciară în derulare, la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, cu atât mai mult cu cât informațiile publicate pe site-ul instituției au redat precis drepturile creditorilor de asigurare și termenele de exercitare a acestor, drepturi care, de altfel, erau reglementate cu claritate în chiar cuprinsul actelor normative invocate în cuprinsul acțiunii de către reclamant.

În acest sens, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților prevede procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului.

Potrivit acestui articol, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.".

De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

Așadar, conduita oricărui creditor de asigurare este precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care-și pot exercita drepturile de a obține despăgubirile la care sunt îndreptățiți.

Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispozițiile legii și a actelor normative emise pentru organizarea și executarea legii cu relevanță pentru situația lor juridică.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere asemenea termenului de prescripție.

În acest context, Înalta Curte reține că evenimentul rutier a cărui victimă a fost reclamantul, a avut loc la data de 06.05.2016, anterior deschiderii procedurii falimentului împotriva C. S.A, prin încheierea pronunțată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 a Tribunalului Sibiu –Sectia a II-a civila, rămasă definitiva la data de 17.03.2017 .

Așadar, acest termen de 90 de zile începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări, iar în cazul reclamantului, termenul a început să curgă de la data deschiderii procedurii falimentului C. S.A, de la 17.03.2017 și s-a încheiat la data de 16.06.2017.

Din actele aflate la dosar, rezultă că reclamantul a formulat cererea de plata a despăgubirilor la data de 21.05.2018, cu mult peste momentul împlinirii termenului legal de 90 de zile, iar sancțiunea care intervine pentru exercitarea cu întârziere a dreptului reclamantului de a obține despăgubiri in cadrul procedurii speciale este aceea a decăderii.

Prin urmare, în mod legal s-a reținut prin decizia atacată că reclamantul a formulat cererea de plată la data de 21.05.2018, cu depășirea termenului de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului asigurătorului C. S.A.

Înalta Curte reamintește că termenele pentru exercițiul drepturilor părților nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este și cazul de față.

În acest context, Înalta Curte reține că prin formularea cererii de plată cu depășirea termenului prevăzut de lege, reclamantul nu a fost suficient de diligent pentru conservarea drepturilor lui, termenele pentru exercițiul drepturilor subiective ale părților având ca scop stimularea activității procesuale a acestora prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este și cazul de față.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că respingerea cerereii reclamantului ca tardivă de către Fondul de Garantare al Asiguraților este legală, astfel că hotărârea instanței de fond care a validat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 398 din 3 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.