ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3273/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 13155/13.02.2018, emisă de pârât, în ce privește art. 1 referitor la cererea de plată emisă pentru suma parțială de 11.634 RON și, în consecință, obligarea pârâtului la reanalizarea cererii de plată în ce privește acordarea sumei totale de 28.854,17 RON, ce reprezintă daunele materiale produse ca urmare a accidentului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4884 din 27 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4884 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant a învederat, în esență, că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 51 alin. (4), alin. (9) și alin. (12) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a apreciat că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare întrucât i-a respins cererea de amânare formulată de apărătorul ales la termenul la care au avut loc dezbaterile în fond. Prin urmare, a fost privat de dreptul la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind încălcat, totodată, și principiul contradictorialității.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 martie 2019, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 51 și ale art. 52 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că în raport de criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestor dispoziții, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de casare poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În speță, acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, prin cererea de plată înregistrată sub nr. x/28.02.2017, reclamantul a solicitat plata de despăgubiri din disponibilitățile Fondului de Garantare a Asiguraților, fără a solicita o sumă anume reprezentând contravaloarea despăgubirii, ulterior formulând cererea de plată înregistrată sub nr. x/11.04.2017, prin care a solicitat acordarea despăgubirii pentru daună totală.

Urmare avizării de către Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost constituit dosarul de daună nr. Rx, dosar x.

Prin Decizia nr. 13155/13.02.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată formulată de reclamantul A. pentru suma de 11.634 RON.

Împotriva deciziei menționate, reclamantul a formulat contestație, criticând, în parte, soluția privind respingerea cererii de plată.

Criticile recurentului-reclamant privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 51 alin. (4), alin. (9) și alin. (12) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (4), (9), (10) și (12) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule:

"(...) (4) În cazul în care pentru reparațiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și material (…) (9) Despăgubirile nu pot depăși: a) cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul face dovada reparării vehiculului; b) cuantumul pagubei, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, și în cazul daunelor parțiale. (10) Dauna totală se definește ca fiind situația în care cuantumul pagubei, definit conform alin. (3), depășește 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului (...) (12) Se definește dauna majoră ca fiind dauna pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto depășește 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului".

Înalta Curte are în vedere că aceste dispoziții trebuie coroborate cu prevederile art. 52 alin. (1) si (2) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, conform cărora, "(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabilește pa baza valorilor de piață ale unor vehicule de aceeași marca, tip, model, caracteristici tehnice si dotări, an de fabricație, având un parcurs in kilometri si o stare de întreținere comparabile. (2) Valoarea de piață a unui vehicul se stabilește pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum și în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciata în dovedirea prejudiciului suferit."

Interpretând logic și sistematic aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că autoritatea pârâtă are obligația de a garanta cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative și din evaluarea stabilită pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România.

În speță, în cadrul instrumentării dosarului de daună, din analiza documentelor, s-a concluzionat faptul că avarierea se încadrează în cazul de daună totală, care are aplicabilitate în toate cazurile în care valoarea reparației unui autoturism depășește 75% din valoarea de piață a acestuia, motiv pentru care intimatul-pârât a procedat la o evaluare folosind sistemul de specialitate B., potrivit căruia valoarea de piața medie a acestui tip de autoturism este în cuantum 15.512 RON, iar conform art. 51 alin. (9), (10) și (12) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 valoarea maximă a despăgubirii a fost calculată astfel: 15.512 RON x 0,75% = 11.634 RON.

Înalta Curte reține că, deși reclamantul a susținut că avarierea autoturismului se încadrează în cazul de daună majoră, prin cererea de plată nr. x/11.04.2017, a solicitat acordarea despăgubirii pentru cazul de daună totală și nu despăgubirea conform devizului de reparație. De altfel, recurentul-reclamant a depus doar un deviz estimativ de reparație, nedepunând la dosar acte din care să rezulte că ar fi reparat în mod efectiv autoturismul și nici că ar fi plătit suma pe care o solicită cu titlu de despăgubire către vreo unitate service.

În consecință, instanța de control judiciar, în acord cu opinia instanței de fond, constată că în mod corect pârâtul a stabilit despăgubirile raportat la suma maximă de despăgubire calculată cu ajutorul sistemului B. și cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 51 alin. (9), (10) și (12) și de art. 52 alin. (1) - (2) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Criticile recurentului-reclamant privind încălcarea dreptului la apărare, a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a principiului contradictorialității, raportat la respingerea cererii de amânare formulată de apărătorul său ales la termenul la care au avut loc dezbaterile în fond, sunt nefondate.

Înalta Curte reține că cererea de amânare formulată pentru termenul la care au avut loc dezbaterile în fond a fost înaintată de avocat C., fără să existe la dosarul cauzei nicio dovadă că aceasta îl reprezintă pe reclamant. Deși prin cererea de amânare doamna avocat menționează că are calitatea de apărător ales al reclamantului, nu a atașat și o împuternicire avocațială în acest sens și nici nu a indicat contractul de asistență juridică în baza căruia ar fi fost împuternicită să îl reprezinte pe reclamant.

Totodată, instanța de recurs constată că toate actele de procedură depuse de reclamant în cauză (cerere de chemare în judecată și răspuns la întâmpinare) au fost formulate personal de către acesta și nu prin apărător ales.

În consecință, în mod corect instanța de fond a respins cererea de amânare formulată de doamna avocat C., având în vedere că la dosarul instanței de fond nu există nicio dovadă că aceasta îl reprezintă pe reclamant.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 13 din C. proc. civ. și a principiului contradictorialității prevăzut de art. 14 din același act normativ, Înalta Curte constată că instanța de fond a acordat părților posibilitatea de a-și prezenta și argumenta cererile, de a-și susține punctele de vedere cu privire la obiectul cauzei și de a administra probele ce le consideră necesare, părțile fiind legal citate pentru termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile cauzei în fond și având posibilitatea de a lua la cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, precum și de a se prezenta personal în fața instanței de judecată.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere și faptul că instanța de fond a acordat posibilitatea reclamantului să depună concluzii scrise, dispunând în acest sens amânarea pronunțării în cauză, conform dispozițiilor art. 396 din C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speță, nu se poate reține încălcarea principiului contradictorialității sau a dreptului la apărare al recurentului-pârât, iar sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză și cu respectarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-pârât, Înalta Curte reține că, potrivit art. 452 din C. proc. civ. "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Având în vedere că intimatul-pârât nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată solicitate, urmează a se respinge cererea de acordare a acestora, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4884 din 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.