ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4017/2021

Ședința publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 20 martie 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 13261/26.02.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând:

- anularea în parte a deciziei nr. 13261/26.02.2018, în ceea ce privește respingerea cererii de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată

- obligarea pârâtului la aprobarea și a diferenței dintre suma solicitată și cea acordată, respectiv 249.162 RON/obligarea pârâtei la plata diferenței dintre suma solicitată și cea acordată, respectiv 249.162 RON

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată

Prin sentința civilă nr. . 4413 din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației, astfel cum a fost formulată sau casarea cu trimitere spre rejudecare.

Din sinteza criticilor evocate de recurent, rezultă că acesta susține o greșită aplicăre, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 253 alin. (4) și 1385 C. civ., precum și a celor cuprinse în art. 1391 alin. (1) C. civ.. Consideră, astfel, recurentul că maniera în care a dezlegat judecătorul fondului chestiunea prejudiciului material, dar și a celui moral, apreciind ca fiind legală aplicarea de către FGA a criteriului obiectiv al zilelor de îngrijiri medicale, reglementat de procedura de soluționare pe cale amiabilă, adoptată de pârât, contravine anterior menționatelor prevederi normative, în contextul în care, în opinia recurentului, o astfel de procedură este una deficitară.

În susținerea căii de atac promovate, recurentul-reclamant arată, în esență, că prin soluția pronunțată, judecătorul fondului nu a luate în considerare toate elementele ce determină întinderea prejudiciului moral suferit de recurent și nici faptul că acesta s-a produs sau a continuat să se producă și după trecerea celor 110 zile de îngrijiri medicale, dat fiind faptul că viața recurentului, după accidentul de circulație, s-a schimbat radical, acesta devenind dintr-un om activ, implicat în viața socială și de familie, precum și în activitatea comercială a societății a cărui administrator era, într-o persoană suferindă, statică, fizic și psihic.

Astfel, apreciază recurentul că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la repararea integrală a prejudiciului nepatrimonial, ca urmare a atingerii aduse sănătății, integrității fizice și psihice, respectiv a dreptului recurentului la o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

De asemenea, din perspectiva prejudiciului patrimonial suferit, învederează recurentul că starea sa de sănătate a necesitat cheltuieli multiple, fiind astfel incidente prevederile art. 1387 teza a II-a C. civ., instanța de fond apreciind, în mod eronat, în opinia recurentului, că astfel de cheltuieli nu au fost dovedite.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală, reiterând, în esență, apărările formulate și în fața instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 14 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin cererea de plată adresată de recurentul - reclamant A. intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA"), primul a solicitat plata sumei de 300.000 RON cu titlu de despăgubire menită a acoperii prejudiciul moral, precum și a sumei de 16.761 RON, cu titlu de despăgubire aferentă prejudiciului material, ambele generate recurantului - reclamant de accidentul rutier din data de 09.10.2015, a cărui victimă a fost și care s-a soldat cu vătămarea sa corporală.

Prin decizia nr. 13261/26.02.2018, intimatul - pârât a admis, în parte, cererea recurentului -reclamant și a acordat acestuia suma totală de 67.599 RON, din care 1.599 RON daune materiale și 66.000 RON daune morale, iar prin sentința recurată, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a constatat legalitatea unui astfel de act administrativ, apreciind neîntemeiată cererea de chemare în judecată, prin care, în esență, recurentul - reclamant urmărea obținerea sumei de 249.162 RON, drept diferența dintre suma solicitată prin cererea de plată și cea acordată de FGA.

În privința legalității hotărârii atacate, o primă critică a recurentului - reclamant vizează faptul că judecătorul fondului ar fi procedat, în opinia acestuia, exclusiv la validarea procedurii interne, stabilită de FGA pentru aprecierea cuantumului daunelor morale, procedură care, susține recurentul, nu ar ține seama de particularitățile fiecărui caz, stabilind un cuantum fix, în funcție de criteriul zilelor de îngrijiri medicale, fără nicio altă circumstanțiere, de natură a reflecta preocuparea pentru evaluarea exactă a prejudiciului.

Contrar celor susținute de recurentul - reclamant, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la propria evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit de reclamant, aspect ce rezultă din faptul că instanța fondului a încuviințat și administrat probatoriul propus de reclamant în vederea dovedirii pretențiilor sale, inclusiv proba testimonială, concluzionând judecătorul fondului, după analiza actelor și lucrărilor dosarului, că suma de 66.000 RON, acordată de FGA cu titlu de daune morale, este aptă a acoperi prejudiciul încercat de reclamant.

Prin urmare, ceea ce a validat prima instanță a fost cuantumul daunelor acordate de pârâta FGA și nicidecum stabilirea acestora pe baza unei proceduri care nu ar ține seama de particularitățile fiecărui caz analizat, ori exclusiv în baza criteriului zilelor de îngrijiri medicale. Dacă prima instanță ar fi procedat în sensul arătat de recurentul - reclamant, aceasta nu ar mai fi administrat nicio probă suplimentară celor reprezentate de dosarul constituit în urma cererii de despăgubire, or este evident faptul că prima instanță nu a procedat astfel.

Totodată, din considerentele sentinței recurate rezultă că judecătorul fondului, analizând caracterul echitabil al despăgubirilor morale și făcând trimitere și la faptul că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, s-a raportat inclusiv la criteriile consecințelor negative suferite în plan fizic și psihic de persoana păgubită, la importanța valorilor morale vătămate, la măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, la măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., apreciind că sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depășească sfera unor compensații echitabile destinate a alina suferința fizică și psihică, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Astfel, Înalta Curte subliniază că întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Existența unui drept de apreciere este, de altfel, reglementată, în plan normativ, inclusiv de prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., evocate și de recurent, intenția legiuitorului de a-l reglementa fiind evidențiată de forma redacțională a unui astfel de text normativ, în care, în sintagma:

"poate fi acordată și o despăgubire…", este utilizat verbului tranzitiv "a putea" (ce este un indicativ al unei opțiuni).

Mai mult, cuantificarea daunelor morale trebuie realizată cu respectarea principiului proporționalității. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor social ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora (Hotărârea din 13 iulie 1995, cauza TolstoyMiloslavsky vs. Regatul Unit).

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea despăgubirilor morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentului-reclamant de consecințele evenimentului rutier, o asemenea suferință, suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, în mod legal, a reținut că suma acordată de pârât cu titlu de daune morale apare ca fiind adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamant în condițiile în care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective, iar în cauză nu s-a susținut și dovedit că reclamantul desfășura, anterior producerii evenimentului rutier, o activitate profesională sau o activitate recreativă, cu caracter de continuitate și regularitate, care îi este inaccesibilă în momentul de față sau care, în prezent, ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare, ori că activitatea aceasta (profesională sau recreativă) se afla în strânsă legătură cu înfățișarea fizică, iar din cauza cicatricilor postoperatorii, cu urme de sutură, nu ar mai putea fi desfășurată.

În concluzie, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută o încălcare a prevederilor art. 1391 C. civ., coroborate cu art. 253 alin. (4) și art. 1385 C. civ., fiind astfel nefondate criticile recurentului - reclamant la adresa manierei în care, prin sentința civilă atacată, instanța de fond a aplicat astfel de prevederi legale, în dezlegarea aspectele exhibate, de sus indicata parte, prin argumentele principale ale cererii de chemare în judecată ce vizau solicitarea de majorare a cuantumului daunelor morale.

Totodată, Înalta Curte nu împărtășește nici susținerile recurentului - recurent prin care acesta critică soluția primei instanțe de respingere a argumentului principal privind întinderea prejudiciului patrimonial, observând că pentru realizarea unui control de legalitate, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce se solicită a fi soluționată de instanța de recurs (art. 1387 teza a II-a C. civ.), ci se impune, în egală măsură, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Or, aspectele evocate de recurent - privind soluția instanței de fond de a aprecia că acele cheltuieli clamate de parte ca fiind efectuate în scopul achitării tratamentului medicamentos, a recuperării constând în kinetoterapie, tonifierea musculaturii membrelor inferioare, electrostimulare a musculaturii, precum și cheltuielile de alimentație suplimentară nu au fost probate de reclamant, nici în procedura administrativă și nici în cea contencioasă - vizează o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar nu pe o interpretare a normei juridice.

În aceste condiții, aprecierea inexistenței unui probatoriu care să justifice solicitările reclamantului de majorare a cuantumului daunelor materiale nu reprezintă o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se în niciunul dintre motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4413 din 31 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4413 din 31 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2021.