Decizia nr. 5074/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 654/2018 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.07.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.), a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 6884/26.07.2017 emisă de către pârât în dosarul de daună nr. x, ca urmare a avizării B. S.A., prin care a fost respinsă integral cererea de plată formulată de reclamant. A solicitat anularea deciziei cu consecința obligării pârâtului FGA de a reanaliza cererea de plată și de a emite o nouă decizie de soluționare a acesteia, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 654 din 16 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; s-a dispus anularea Deciziei nr. 6884/27.06.2017 emise de pârât și obligarea pârâtului să emită o nouă decizie de soluționare a acesteia, precum și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON. Împotriva sentinței civile nr. 654 din 16 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului pe fond. Prin decizia nr. 2590 din 16 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admis recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 654 din 16 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18.10.2019, sub nr. x/2017*.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 264 din 24 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neintemeiata.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 264 din 24 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, iar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că, în rejudecare, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 501 C. proc. civ. referitoare la judecata în fond după casare, revenind asupra soluției pronunțate și respingând în totalitate cererea de chemare în judecată. Or, prin decizia de casare, instanța de recurs nu a constatat ca fiind eronată soluția primei instanțe, ci a dispus casarea sentinței pentru ca instanța de fond să motiveze pe larg raționamentul logico-juridic în temeiul căruia a pronunțat soluția. A susținut recurentul că procedând în această manieră, în rejudecare, instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a primei sentinței, prin repunerea în discuție a excepției prescripției dreptului material la acțiune, excepție ce fusese respinsă în primul ciclu procesual, această soluție de admitere a cererii de chemare în judecată intrând sub puterea autorității de lucru judecat. Astfel, în mod nelegal instanța de fond a apreciat că în cauză s-ar fi împlinit termenul de prescripție conform art. 2517 C. civ., deși, prin introducerea la data de 1 iulie 2014 a cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului București, termenului de presripție a fost întrerupt, conform prevederilor art. 2537 C. civ. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare în cauză.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 31 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 27 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante La data de 07.07.2011, a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului auto cu nr. de înmatriculare x, ce avea încheiată polița nr. x emisă de B. S.A., care nu a acordat prioritate de trecere atv-ului cu nr. de înmatriculare x, rezultând vătămarea corporală a petentului A.. La data de 01.07.2014, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., cerere înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a, sub nr. de dosar x/2014 Prin încheierea din data de 12 ianuarie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a, cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2014 a fost suspendată în baza art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, ca urmare a deschiderii procedurii falimentului împotriva pârâtei S.C. B. S.A.. La data de 28.03.2016, reclamantul A. s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraților cu o cerere de plată înregistrată sub nr. x/28.03.2016, prin care a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile FGA cu suma de 900.000 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit constând în vătămarea corporală a acestuia, ca urmare a accidentului de circulație din data de 07.07.2011. Soluționând cererea de plată formulată de reclamant, Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 6884/27.06.2017, prin care a respins integral cererea, reținând că între data evenimentului (07.07.2011) și data deschiderii procedurii de faliment a B. S.A. (03.12.2015) s-a împlinit termenul de prescripție conform condițiilor de asigurare și a dispozițiilor art. 2517 C. civ. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 6884/26.07.2017 și obligarea pârâtului să reanalizeze cererea de plată și să emită o nouă decizie de soluționare a acesteia. Prin sentința recurată, pronunțată în al doilea ciclu procesual, a fost respinsă contestația formulată de reclamant, acesta formulând critici de nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, aplicarea greșită a normelor de drept material privind prescripția dreptului său la acțiune, cursul prescripției fiind întrerupt prin formularea cererii de chemare în judecată a asigurătorului B., în opinia sa, argumente pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind în măsură să conducă la reformarea hotărârii. Astfel, în contextul factual anterior reținut, instanța de control judiciar constată că cererii de plată formulată de reclamant la data de 28 martie 2016, adresată FGA, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 20, art. 23 și art. 29 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, care, la art. 1, reglementează procedurile de constituire a Fondului de garantare a asiguraților prevăzut la art. 1 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 213/2005, rezultă că această lege specială a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraților și creditorii de asigurări, care au posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului, ce nu este un succesor sau un mandatar al asigurătorilor în faliment și nu poate fi chemat în judecată, pe calea dreptului comun, pentru valorificarea dreptului de creanță în condițiile tuturor termenelor procedurale stabilite, și care în speță au fost respectate. Art. 20 din această Normă prevede că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări. (...)." Totodată, potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004: "În cazul prevăzut la art. 21 alin. (1) lit. b), la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară și constatarea stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare se naște dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare." Așadar, recurentul-reclamant a înțeles să formuleze cererea de plată în condițiile Legii nr. 213/2015, solicitând a-i fi acordate despăgubirile prevăzute de art. 22 din acest act normativ, conform procedurilor reglementate în lege. Aceste texte de lege stabilesc în mod clar și previzibil momentul la care se naște dreptul creditorilor de asigurări de a fi plătiți din disponibilitățile Fondului, corelativ cu obligația acestei autorități de a achita sumele solicitate. Așa fiind, între FGA și recurentul-reclamant există un raport de drept administrativ, ivit ca urmare a falimentului asigurătorului, în temeiul căruia Fondului îi revine obligația de a primi cererea de plată și de a o soluționa în raport de dispozițiile legale în vigoare și de actele depuse în probațiune de solicitant și, deși despăgubirile solicitate își au originea într-un fapt ilicit consumat anterior acestui din urmă moment, esențial pentru stabilirea legii civile aplicabile este momentul nașterii raportului juridic litigios de drept administrativ. În aceste condiții, cu privire la chestiunea ce a generat disputa juridică în cauza de față, respectiv respingerea cererii de plată a despăgubirilor de către FGA motivată de împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiune a reclamantului, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Noul C. civ., prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, act normativ în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune al reclamantului (07.07.2011), "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege", art. 3 din același act normativ stabilind că "termenul prescripției este de 3 ani (…), iar art. 7 că "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită." Așadar, din coroborarea acestui text legal cu dispozițiile din Legea nr. 503/2004, în vigoare la data deschiderii procedurii împotriva S.C. B. S.A., care, deși instituie o procedură administrativă pentru valorificarea creanțelor împotriva societăților de asigurări din disponibilitățile Fondului, nu prevede un termen în care trebuie finalizată această procedură, în lipsa prevederilor referitoare la termenul de prescripție din conținutul acestei legi, devine aplicabil termenul general de prescripție a dreptului la acțiune de 3 ani. Așa fiind, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015 invocate de reclamant, care prevăd că "Dreptul petenților la acțiune contra Fondului pentru plata creanțelor de asigurări, după înregistrarea de către aceștia a cererilor de plată, se prescrie în termen de 5 ani calculați de la data nașterii dreptului, dar nu înainte de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asigurătorului, moment de la care Fondul este îndreptățit să efectueze plăți". Instanța de recurs constată că în speță, termenul de prescripție a început să curgă la data de 07.07.2011 și s-ar fi împlinit la data de 07.07.2014, însă, la data de 01.07.2014 reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a, sub nr. x/2014, cerere ce a avut ca efect întreruperea termenului de prescripție în discuție, conform dispozițiilor art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958. În aceste condiții, în mod greșit a reținut FGA, prin decizia contestată a cărei legalitate a fost confirmată prin sentința recurată, că, în raport de condițiile de asigurare și de prevederile art. 2517 C. civ., s-a împlinit termenul de prescripție pentru cererea de plată nr. x din data de 28.03.2016, neintervenind niciunul dintre cazurile de întrerupere/suspendare a termenului, cerere prin care reclamantul a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile Fondului cu suma de 900.000 RON, formulată ulterior suspendării judecății, prin încheierea din 12 ianuarie 2016 pronunțată în dosarul sus-menționat, în baza art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, ca urmare a deschiderii procedurii falimentului împotriva pârâtei S.C. B. S.A.. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată a fost dată cu greșita aplicare a normelor de drept material incidente prescripției dreptului la acțiune a reclamantului, urmând să fie reformată. Instanța de contencios administrativ soluționează acțiunea în temeiul Legii nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operațiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ. În speță, pârâtul FGA a respins cererea de plată depusă de reclamant reținând că s-a împlinit termenul de prescripție, neprocedând la o examinare proprie și efectivă a acestei cereri prin analizarea îndeplinirii de către recurentul-reclamant a condițiilor prevăzute de lege. Pe cale de consecință, instanța de control judiciar va admite recursul și, în rejudecare, va admite acțiunea, va anula decizia contestată și va obligă pârâta să soluționeze pe fond cererea de daune formulată de reclamant. În condițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul la plata către recurent a sumei de 150 RON, cheltuieli de judecată conform dovezilor depuse la dosar. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 453 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va anula decizia nr. 6884/26.07.2017 și va obliga pârâtul să emită o nouă decizie prin care să soluționeze pe fond cererea de daune nr. x/28.03.2016 și, în baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ., va obliga intimatul la plata către recurent a sumei de 150 RON, cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE,