ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2590/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 iulie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.), a contestat Decizia nr. 6884 din 26 iulie 2017 emisă de către pârât în Dosarul de daună nr. x, ca urmare a avizării Societății B. SA, prin care a fost respinsă integral cererea de plată formulată de reclamant.

A solicitat anularea acestei decizii cu consecința obligării pârâtei F.G.A. de a reanaliza cererea de plată și de a emite o nouă decizie de soluționare a acesteia, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 654 din 16 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; s-a dispus anularea Deciziei nr. 6884 din 27 iunie 2017 emise de pârâtă și obligarea pârâtului să emită o nouă decizie de soluționare a acesteia, precum și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON.

Împotriva Sentinței civile nr. 654 din 16 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului pe fond.

În motivarea recursului arată în esență că, în urma avizării Societății B. SA, a fost constituit Dosarul de daună nr. x, în care, după analizarea documentației aferente, s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție, conform Condițiilor de asigurare și art. 2517 C. civ., în condițiile în care nu a intervenit nici una dintre situațiile prevăzute la art. 2532 - 2539 C. civ., privind cazurile de suspendare sau de întrerupere a termenului prescripției extinctive, astfel că a fost respinsă integral cererea de plată formulată de reclamant ca fiind tardiv formulată.

Mai arată că prima instanță a admis contestația reclamantului cu motivarea că la data de 1 iulie 2014, acesta a introdus o cerere de chemare în judecată la Tribunalul București, secția a VI-a, formându-se în acest sens Dosarul nr. x/2014, care a condus la întreruperea curgerii termenului de prescripție. Dosarul nr. x/2014 a fost suspendat prin Încheierea din data de 12 ianuarie 2016 în baza art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, iar ulterior suspendării, reclamantul a formulat o cerere de despăgubiri către F.G.A., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 213/2015 coroborat cu dispozițiile Legii nr. 503/2004.

Recurentul-pârât consideră că prima instanță în mod eronat a apreciat că în cauză se aplică termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 13 din Legea nr. 213/2015 și nu termenul de prescripție general de 3 ani prevăzut de C. civ.. Invocă faptul că în cauză reclamantul-intimat este titularul unui drept subiectiv exercitat în termenul legal de 3 ani prevăzut de lege, însă împotriva asigurătorului, la data formulării cererii introductive de instanța B. nefiind declarată în faliment. Or, pentru asigurat, termenul de prescripție este de 2 ani de la producerea riscului asigurat, iar prescripția dreptului la acțiune împotriva asigurătorului nu este suspendată.

Astfel, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul prescripției fiind de 3 ani. În cazul dedus judecății, deși prescripția este de 2 ani în materia asigurărilor (art. 2.519 C. civ.), când este vorba despre o asigurare de răspundere civilă, beneficiar al asigurării fiind un terț și nu asiguratul, termenul de prescripție este cel general de 3 ani și nu cel de 2 ani.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală.

În esență, arată că a introdus cererea de chemare în judecată înăuntrul termenului de prescripție.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație împotriva Deciziei nr. 6884 din 26 iulie 2017 emise de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Cererea de recurs formulată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, deși prin Sentința civilă nr. 654 din 16 februarie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. și a dispus anularea Deciziei nr. 6884 din 27 iunie 2017 emise de pârâtă și obligarea pârâtului să emită o nouă decizie de soluționare a acesteia, în considerentele respectivei hotărâri nu a motivat soluția astfel pronunțată, respectiv nu a fost arătat raționamentul logico-juridic care a condus instanța la această concluzie.

Astfel, Curtea de Apel București a reținut în considerentele hotărârii recurate aspecte de fapt ale cauzei și susțineri ale părților, precum și anumite texte de lege, fără a arăta elementele logico-juridice pe care și-a întemeiat soluția pronunțată.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurent, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva Sentinței civile nr. 654 din 16 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva Sentinței civile nr. 654 din 16 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.

GGC - CP