ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5375/2019

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.06.2018, sub nr. x/2018, A., în calitate de contestatoare în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, în calitate de intimat, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 si ale Legii nr. 554/2004, a formulat acțiune în anularea Deciziei nr. 14173/09.04.2018 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților și, pe cale de consecință, obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 450.000 RON.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3185 din 10 decembrie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat parțial decizia nr. 14173/9.04.2018, sub aspectul respingerii ca tardiv formulate a cererii de plată înregistrate sub nr. x/30.01.2018 cu privire la suma de 450.000 RON, a obligat pârâtul la soluționarea pe fond a cererii.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 3185 din 10 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 3185/10.12.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, și în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii în contencios formulată de rcclamanta-intimată.

În opinia recurentului, hotărârea pronunțată de prima instanță cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei și este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Susține recurentul că analiza cererii de plată și a dosarului de daună s-a realizat ținând seama de prevederile legale, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data nașterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancțiunea ncrespectării acestui termen prevăzut de legea specială și norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

Față de situația de fapt dovedită cu înscrisurile administrate în dosarul primei instanțe, reiese că intimata a depus cererea de plată înregistrată la F.G.A. cu nr. 3277/30.01.2018 ulterior împlinirii termenului de decădere de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 431/26.06.2017, pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr. x/2016, modificată prin Decizia Curții de Apel București nr. 1464/26.10.2017, care a rămas definitivă la data de 26.10.2017, care este data pronunțării acestei hotărâri de către Curtea de Apel București.

Prin urmare, precizează recurentul, intimata avea posibilitatea de a depune o cerere de plată la FGA înăuntrul termenului de decădere de 90 de zile care a început să curgă de la data nașterii dreptului de creanță, adică de la data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 1464/26.10.2017, care este data pronunțării acestei decizii, în condițiile în care sunt incidente dispozițiile art. 552 alin. (1) din C. proc. pen. potrivit cărora "Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel" și până la data de 26.01.2018.

Prin urmare, nu pot fi reținute ca temeinice și legale motivele prezentate de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal prin Sentința recurată, argumentele exprimate de prima instanță fiind contrare dispozitiilor exprese ale art. 522 alin. (1) din C. proc. pen., care arată în mod lămurit care este data rămânerii definitive a hotărârilor penale.

Astfel, momentul nașterii dreptului de creanță al intimatei este 26.10.2017, când a fost pronunțată decizia penală nr. 1464/26.10.2017 de către Curtea de Apel București și nu data la care i-a fost comunicată decizia penală.

În opinia recurentului, în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere și dispozițiile art. 552 șl art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora decizia penală este definitivă și poate fi pusă în executare de la momentul pronunțării sale, iar nu de la comunicarea sa.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimata reclamantă A. a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat, apreciind în temiul acelorași considerente cu cele invocate pe cale de acțiune, că hotărârea instanței de fond este motivată, fiind pronunțatză cu intzerăpretarea și apliucarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs instanței de recurs

2.1. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor de recurs formulate, a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, în cauză, la data de 30.01.2018, intimata-reclamantă a înregistrat la Fondul de Garantare a Asiguraților o cerere de plată, cerere înregistrată sub nr. x/30.01.2018, prin care, în baza titlului executoriu deținut, a solicitat plata sumei de 450.000 RON.

La data de 17.05.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților i-a comunicat Decizia nr. 14173/19.04.2018, decizie prin care s-a dispus respingerea cererii de plată ca fiind tardivă. Recurentul-părăt a considerat că sentința penală nr. 31/26.06.2017, pronunțată de Judecătoria Slobozia, în dosarul nr. x/2016, modificată prin Decizia Curții de Apel București nr. 1464/2017 a rămas definitivă la data de 26.10.2017, intimata-reclamantă înțelegând să formuleze cererea de plată la data de 30.01.2018, peste termenul de 90 zile stabilit de legislație.

Înalta Curte observă că, termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptățită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii conform legii speciale, iar nu un termen de drept material, în care o persoană să opteze sau nu pentru un drept substanțial astfel încât acesta să fie pierdut în caz de pasivitate (în speță, un drept de creanță), deoarece, potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 213/2015, "creditorul de asigurări poate urma separat și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2)".

În aceste condiții, potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

Instanța de control judiciar reține că reprezintă "motive temeinic justificate" împrejurările invocate de intimata-reclamantă, titular al unui drept de creanță constând în contravaloarea daunelor acordate ca urmare a infirmităților permanente produse în urma evenimentului rutier, având în vedere că nu există nicio dovadă a aducerii de către asigurător la cunoștința acesteia a măsurilor și dispozițiilor stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară, deși aceștia se aflau într-un proces pe rolul Curții de Apel București, iar după obținerea pe cale jurisdicțională a unui titlu executoriu, cererea de plată trebuia însoțită de copia acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015:

"(2) Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potențialul creditor și se depune direct la sediul Fondului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate".

Or, în cauza de față, decizia penală definitivă (prin care a fost majorat cuantumul despăgubirilor) a fost redactată la data de 19.12.2017, fiind comunicată părților la data de 4.01.2018, iar legalizarea acesteia s-a finalizat la 23.01.2018, iar față de acest moment, cererea de plată transmisă la data de 30.01.2018 și înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/30.01.2018 este în termenul de 90 de zile.

Totodată, instanța de control judiciar observă că se impune respingerea recursului ca nefondat și prin raportare la faptul că, în cauză, Comisia Specială a FGA nu avea competența legală de a dispune respingerea cererii de plată fără a solicita în prealabil precizarea ori furnizarea de către intimata-reclamantă de informații/documente suplimentare cu privire la respectiva cerere.

Din economia dispozițiilor legale prevăzute de art. 16 din Legea nr. 213/2015 rezultă faptul că, doar aceste prevederi stabilesc condițiile și momentul în care se poate dispune respingerea unei cereri de plată:

"Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia", în timp ce art. 14 din lege, cel pe care și-a întemeiat FGA soluția respingerii cererii de plată, nu prevede o astfel de sancțiune.

Prin urmare, deși dispozițiile legale anterior menționate sunt de strictă interpretare, Comisia Speciala a FGA, depășindu-și competențele prevăzute de lege, a înteles să dispună în mod nelegal respingerea cererii de plată formulată de către intimata-reclamantă.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 3185 din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 noiembrie 2019.