ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1734/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.10.2018 pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr.x/2/2018, reclamantul A a formulat, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, contestație împotriva Deciziei nr. 16830/10.09.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea acesteia, cu consecința obligării pârâtului Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de aprobare a plății creanței în limita plafonului de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, în valoare totală de 450.000 lei (5.000 lei daune materiale + 445.000 lei daune morale), precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr.1965 din 7 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

2.2. Împotriva sentinței civile nr.1965 din 7 iunie 2019 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.3. Prin decizia civilă nr. 599 din data de 3 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr.x/2/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului, a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva sentinței nr.1965 din 7 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București– Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei de casare s-a reținut, în esență, că instanța de fond a încălcat normele de procedură, în condițiile în care, prin încheierea de ședință din data de 29 martie 2019, a respins, fără nicio motivare concretă, cererea de probe formulată de reclamant, prin care acesta a solicitat proba cu expertiză medico-legală, care să stabilească numărul total de zile de îngrijiri medicale raportat la a doua intervenție chirurgicală de protezare a șoldului și a perioadei de recuperare.

De asemenea, instanța de recurs a mai reținut că instanța de fond a apreciat că pârâtul a stabilit, în mod corect, cuantumul daunelor morale, raportându-se, în lipsa unor criterii și limite legale, la zilele de îngrijiri medicale, un criteriu obiectiv și rezonabil.

2.4. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. unic de dosr x/2/2021.

Prin sentința civilă nr.1845 din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte decizia FGA nr. 16830/10.09.2018, în ceea ce privește cuantumul despăgubirii pentru daune morale, a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamant a sumei de 250.000 lei, reprezentând despăgubire pentru daune morale, a menținut decizia contestată în ceea ce privește cuantumul despăgubirii pentru daune materiale și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.880 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr.1845 din 26 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate în ceea ce privește anularea în parte a Deciziei FGA nr. 16830/10.09.2018, emise de recurentă și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii în întregime a contestației, precum și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurentul – pârât a arătat că la data de 19.07.2016 a avut loc un accident de circulație produs din culpa conducătorului autovehiculului cu numărul de înmatriculare (...), asigurat RCA conform poliței de asigurare nr. (...) emise de Societatea B S.A., din care a rezultat vătămarea corporală a reclamantului-intimat A.

În acest sens, a fost constituit dosarul de daună nr. (...) (număr unic (...)), iar conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală, eliberat de SML Ilfov sub numărul (...), partea vătămată a necesitat circa 85 zile de îngrijiri medicale, fără a-i fi pusă viața în primejdie.

Prin cererea de plată înregistrată sub nr. (...)/28.03.2017, reclamantul a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 5.000 lei daune materiale și 300.000 euro daune morale, iar FGA a stabilit faptul că se justifică acordarea sumei de 2.118,72 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 40.375 lei daune morale, fiind emisă Decizia nr. 16830/10.09.2018.

A mai arătat recurentul că, în primul ciclu procesual, Curtea de Apel București a respins contestația reclamantului, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursului, a casat hotărârea instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că instanța de fond nu a motivat respingerea probei cu expertiza medico-legală, solicitată de reclamant.

În rejudecare, instanța de fond a încuviințat, pentru reclamant, proba cu audierea unui martor și proba cu o nouă expertiză medicală, prin care s-a concluzionat că leziunile suferite de reclamant au necesitat 110-120 de zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a subliniat că, potrivit Legii nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților s-a constituit ca persoană juridică de drept public, cu scopul protejării creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, fără a fi un continuator/succesor în drepturi și obligații al asiguratorului în faliment.

În exercitarea atribuțiilor conferite de lege, pentru a soluționa în echitate cererile de plată, FGA a emis reglementări, stabilind o procedură de lucru pentru determinarea cuantumului daunelor morale, în baza art. 30 din Legea nr. 213/2015, pentru evitarea producerii unor discriminări într-un domeniu sensibil, în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate.

În acest sens, invocă dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora în vederea efectuării plătii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

Astfel, despăgubirile cuvenite creditorilor de asigurări, ca urmare a unor vătămări corporale sau decese, sunt stabilite având în vedere procedura de soluționare a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, adoptată în cadrul FGA, raportat la jurisprudenta în materie și practica societății de asigurări, sens în care au fost stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și de numărul de zile de îngrijiri medicale, iar pentru despăgubirile solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea despăgubirilor sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul FPVS, raportat la gradul de rudenie al petentului cu persoana decedată.

Prin urmare, Fondul de Garantare a Asiguraților se raportează la consecințele negative suferite de victimă atât pe plan fizic, cât și psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, măsura în care i-a fost afectată victimei situația familială, socială și profesională, într-o măsură în care să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a petentului, aspecte reținute și de către instanța de fond.

În continuare, recurentul – pârât a adus critici modului în care instanța de fond a reținut că FGA nu a realizat o corectă apreciere a despăgubirilor pentru daunele morale care se cuvin reclamantului, în condițiile în care instanța s-a raportat tot la numărul de zile de îngrijiri medicale.

În opinia recurentului, suma de 250.000 lei este excesivă, în condițiile în care FGA nu a preluat funcțiile asigurătorului (art. 8 alin. (2) din Norma ASF nr. 24/2019), nu este succesorul în drepturi și obligații al asigurătorului insolvent, nu preia patrimoniul acestuia, ci are rolul de a acorda despăgubiri în ipoteza insolvenței asigurătorului, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

În privința numărului de 110-120 de zile de îngrijiri medicale, recurentul a învederat că o atare valoare a fost stabilit cu luarea în considerare a unor documente medicale ulterioare analizării cererii de plată de către FGA, situație în care intimatul trebuia să formuleze o altă cerere de plată pentru obținerea unui supliment de despăgubiri, ce urma a fi analizată și soluționată conform normelor legale incidente.

Recurentul a apreciat că instanța de fond s-a substituit Comisiei Speciale din cadrul FGA, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015 și nu a justificat acordarea sumei stabilite, limitându-se doar la a menționa că suma de 40.375 lei este insuficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamant, în condițiile în care diferența de zile de îngrijiri medicale este de 35 de zile, iar diferența de despăgubire este de 209.625 lei.

Referitor la stabilirea despăgubirilor, recurentul a invocat dispozițiile art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în forma în vigoare la data emiterii poliței RCA, potrivit cărora: „La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: în caz de vătămare corporală:

a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România”.

În continuare, Fondul de Garantare a Asiguraților a susținut că este o persoană juridică de drept public, care are ca principal scop garantarea creditorilor de asigurare, fiind obligat să acționeze ca un profesionist pentru eficientizarea fondurilor publice pe care le gestionează, iar lipsa unei analize temeinice a cererilor de plata și a documentelor anexate ar putea duce la riscul diminuării nejustificate a resurselor FGA, sens în care a invocat dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum și pe cele ale art. 15 alin. (2) din aceeași lege, referitoare la instituirea plafonului de plată pe creditor de asigurare.

În concret, recurentul a învederat că, în speță, a avut în vedere următoarele aspecte la momentul emiterii actului administrativ atacat: petentul a necesitat, spre vindecare, 85 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal prezentat; leziunile suferite, prin ele însele, nu au pus în pericol viața victimei; petentului nu i-a fost afectată capacitatea de muncă; petentul nu a fost încadrat în grad de handicap, respectiv vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-functionale.

În consecință, a acordat daune materiale în cuantum de 2.118,72 lei și daune morale de 40.375 lei (85 zile x 475 lei/zi de îngrijire medicală), total despăgubire = 42.493,72 lei.

În privința problemei stabilirii despăgubirilor pentru daune morale, recurentul a considerat că aceasta nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferința psihica încercată de cel care le pretinde, ci presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor arătate.

Astfel, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale, ci are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite.

Nu în ultimul rând, recurentul a subliniat că, în lipsa unor criterii și limite legale, în stabilirea cuantumului daunelor morale, stabilirea întinderii prejudiciului prin raportare la procedura internă și la conținutul Normei ASF nr. 23/2014 este una justificată.

Intimatul-reclamant A a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, învederând, în esență, că nu poate fi primită critica formulată de recurent cu privire la modul în care a fost încălcată procedura prevăzută de Legea nr. 213/2015, prin suplimentarea numărului de zile de îngrijiri medicale, o atare critică fiind pur formală și în contradicție cu înscrisurile depuse la dosar.

Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, normele legale incidente și apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că reclamantul A a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 16830/10.09.2018, emise de Fondul de Garantare a Asiguraților și obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a plății creanței în limita plafonului de garantare de 450.000 lei (5.000 lei daune materiale + 445.000 lei daune morale).

În fapt, reclamantul a fost accidentat la data de 19.07.2016, când conducea regulamentar autoturismul cu numărul de înmatriculare (...), pe raza comunei (...), Jud. Ilfov, de către conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare (...) care nu a respectat semnificația indicatorului Cedează trecerea.

Ca urmare a acestui accident, intimatul-reclamant a formulat cererea de plata înregistrată la pârât sub nr. (...)/28.03.2017, prin care a solicitat să fie despăgubit pentru prejudiciile suferite ca urmare a accidentului rutier din data de 19.07.2016 cu suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale și cu suma de 300.000 euro cu titlu de daune morale.

Prin sentința instanței de fond din al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat în parte Decizia FGA nr. 16830/10.09.2018, în ceea ce privește cuantumul despăgubirii pentru daune morale, a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamant a sumei de 250.000 lei, reprezentând despăgubire pentru daune morale și a menținut decizia contestată în ceea ce privește cuantumul despăgubirii pentru daune materiale. Or, o astfel de soluție este una legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, motivat de faptul că reflectă o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile formulate de pârât și subsumate de acesta motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, criticile recurentului sunt centrate pe susținerile conform cărora prima instanță, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, a încălcat prevederile legale incidente.

Potrivit art. 50 pct.1 lit. f din Norma ASF nr. 23/2014 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă „în conformitate cu legislația și jurisprudența din România”. În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situația familială, socială și profesională a solicitantului despăgubirilor.

Înalta Curte subliniază că întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. Întinderea despăgubirilor morale este subordonată unui drept de apreciere, a cărui existență este reglementată inclusiv de prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ.

Cu toate acestea, cuantificarea daunelor morale trebuie realizată cu respectarea principiului proporționalității. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor social ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora (Hotărârea din 13 iulie 1995, cauza Tolstoy Miloslavsky vs. Regatul Unit), fără a fi depășită sfera unor compensații echitabile, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Așadar, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ și teoretic la speța de față, Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamant, astfel cum au fost constatate de instanța de fond, ci a invocat existența, conform procedurii interne, a unui singur criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, mai precis valoarea despăgubirii/ zi de îngrijire medicală stabilită prin procedurile interne elaborate de recurent, precum și faptul că, la momentul soluționării cererii de plată, pârâtul nu a avut acces la toate înscrisurile medicale prezentate de intimatul – reclamant în instanță, astfel încât evenimente medicale ulterioare cererii inițiale de plată nu ar fi trebuit valorificate în cauza pendinte, ci printr-o cerere de plată secundă.

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește valoarea despăgubirii/ zi de îngrijire medicală stabilită prin procedurile interne elaborate de recurent, deși prin aceste proceduri, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și de jurisprudența instanțelor naționale, care poate justifica depășirea cerințelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA.

Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează, în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor Codului civil cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru acestea.

Așadar, nu pot fi primite susținerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese nu prevalează dispozițiilor art. 1391 C. civ.

O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară. Astfel, nivelurile prevăzute în procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei Fondului și subsecvent instanțelor de judecată. Procedura internă a recurentului poate fi avut în vedere de instanța de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv.

În cauza pendinte, parametrii concreți ai cauzei au fost analizați în mod adecvat de prima instanță, care a avut în vedere, pentru a mări cuantumul daunelor morale acordate, probele administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză medico-legală nr. (...), depus în dosarul administrativ, completat prin suplimentul efectuat de Serviciul de Medicină Legală Ilfov, prin care s-a menționat că leziunile traumatice suferite de reclamant în urma accidentului au necesitat 85 de zile de îngrijiri medicale, dar și prin concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală efectuat în cauză de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, din care rezultă că gravitatea leziunilor traumatice suferite de reclamant se cuantifică, din punct de vedere medico-legal, la 110-120 de zile de îngrijiri medicale. Totodată, au fost avute în vedere declarația martorului audiat, raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică nr. 57/16.12.2016 și raportul de evaluare psihologică nr. 53/22.11.2021, întocmit de psiholog, prin care s-a reținut că, în fapt, consecințele accidentului continuă să subziste, reclamantul prezentând potențial psiho-adaptativ în context socio-profesional mult diminuat și după aproximativ 5 ani de la accident.

În concret, intimatul-reclamant a fost diagnosticat cu coxartroză dreapta post-traumatică și a suferit artroplastie totală șold drept, a avut nevoie de ajutor pentru asigurarea igienei personale, s-a deplasat cu dificultate și a rămas cu dureri fizice, reflectate și în plan psihic, prin aceea că manifesta tendințe anxios-depresive, tulburări de adaptare, este mai retras, nu mai poate participa la o serie de activități pe care le practica anterior, cum ar fi mersul pe bicicletă, nu își mai poate desfășura activitatea profesională datorită dificultăților de deplasare, având în vedere că în calitate de inginer de instalații trebuie să meargă pe șantier, viața sa familială a fost grav afectată de accident.

Înalta Curte nu poate da eficiență apărărilor recurentului – pârât privind poziționarea temporală a înscrisurilor ce au evidențiat numărul de 110 – 120 de zile de îngrijiri medicale ulterior momentului emiterii deciziei FGA atacate sau cele conform cărora ar fi fost necesară formularea unei noi cereri de plată, câtă vreme, prin decizia de casare din primul ciclu procesual, Înalta Curte a statuat, deja, în sensul relevanței, pentru stabilirea întinderii daunelor morale în cauza pendinte, a probelor apte a stabili numărul total de zile de îngrijiri medicale raportat și la evenimente ulterioare formulării cererii de plată în considerarea căreia a fost emisă Decizia FGA nr.16830/10.09.2018, precum cea de-a doua intervenție chirurgicală de protezare a șoldului și a perioadei de recuperare. Or, aceste dezlegări ale instanței de recurs din primul ciclu procesual sunt obligatorii în etapa de rejudecare a cauzei.

În analiza sa, prima instanță a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consecințele negative de ordin psihic suportate de reclamant fiind considerate de prima instanță ca fiind acoperite prin plata sumei acordate.

Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanei vătămate suferințe psihice/ emoționale imposibil de cuantificat. Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanei vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

În speță, Înalta Curte constată că instanța de fond a avut în vedere, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale, criteriile arătate și dispozițiile legale incidente, reținând în mod corect că pârâtul FGA nu a realizat o corectă apreciere a despăgubirilor pentru daune morale care i se cuvin reclamantului, în raport cu numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare și de consecințele pe care le-a avut accidentul asupra vieții personale, familiale și sociale a reclamantului.

Este adevărat că, în ceea ce privește suma de bani acordată cu titlul de daune morale, prin mărimea ei, aceasta nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă doar un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a ușura victimelor ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care acestea le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure. Or, în cauza pendinte nu se poare reține că ar opera o îmbogățire fără justă cauză a intimatului – reclamant prin acordarea sumei stabilite de prima instanță, câtă vreme, în exercitarea dreptului de apreciere, judecătorul fondului a evidențiat criterii avute în vedere și elementele de fapt valorificate.

Prin urmare, nefiind identificate motive de reformare a sentinței civile nr. 1845 din 26 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin prisma criticilor aduse de recurent și subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ, va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul – reclamant A, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va obliga recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ca parte care a pierdut procesul, la plata către intimatul – reclamant A a sumei de 3500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, conform dovezii aflate la fila 46 a dosarului de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr.1845 din 26 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către intimatul – reclamant A a sumei de 3500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.