Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2020
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5078/2020

HOTĂRÂRE
13.10.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5078/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. (fostă B.) împotriva sentinței civile nr. 694 din 19 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4087/2020
Ședința publică din data de 3 septembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul
ÎCCJ 2020-09-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4086/2020
Ședința publică din data de 3 septembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin actiunea înregistrată pe rolul Curț
ÎCCJ 2021-06-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3471/2021
Ședința publică din data de 8 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregist
ÎCCJ 2020-10-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5079/2020
Ședința publică din data de 13 octombrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 19
ÎCCJ 2021-01-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 127/2021
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe r
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă