ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4086/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4086/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 3 septembrie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin actiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a in data de 12.06.2017, reclamanta A. S.A., fostă B. S.A., a chemat in judecata pe paratul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:
Anularea deciziei nr. 6120/23.05.2017 emisă de parat.
Obligarea paratului la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată nr. x/28.062016.
Obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 326 din 1 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins actiunea formulată de reclamanta A. S.A, cu sediul București, șos. Bucuresti-Ploiesti, nr. 1A, clădirea A, unitatea 4A, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, cu sediul in București, str. x, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 326 din 1 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate îndeplinirea de către recurentul-reclamant a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepția netimbrării, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.: "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii [...]"
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 de RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.
(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 de RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 de RON."
Raportat la motivele de casare invocate de către recurenta-reclamantă, în sarcina sa a fost stabilită obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON.
Prin citația comunicată recurentei-reclamante la data de 10.01.2020, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă recursului declarat obligație pe care recurenta-reclamantă nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat.
Din verificările efectuate, se constată că recurenta-reclamantă nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru și nici nu a solicitat acordarea de facilități la plata taxei.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului.
Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 326 din 1 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 septembrie 2020.