ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 444/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 17125 din data de 27.09.2018.

Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 691 din 22 februarie 2019, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a anulat în parte Decizia nr. 17125 din 27.09.2018 emisă de pârât, obligându-l pe acesta la plata diferenței de 8630 RON, reprezentând daune morale.

Totodată, a respins cererea în rest ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a invocat prevederile art. 14 și art. 224 din C. proc. civ., respectiv încălcarea principiului contradictorialitatii corelativ cu încălcarea dreptului la apărare.

Astfel, a arătat că prima instanță, în limitele investirii (dacă este sau nu opozabilă reclamantului modalitatea de stabilire a daunelor morale prin raportare la criteriile adoptate prin Decizia nr. 142/2016), trebuia să se pronunțe asupra apărărilor formulate, în caz contrar fiind încălcat dreptul său la apărare, or, aceasta a refuzat să analizeze temeinicia și legalitatea susținerilor sale, în sensul stabilirii în mod corect a sumelor datorate cu titlu de daune morale.

Totodată, a susținut că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciind că, prin stabilirea cuantumului despăgubirilor, prima instanță și-a atribuit competențe care erau date de legiuitor în competenta autorității administrative, respectiv Comisiei speciale din cadrul autorității pârâte, or, consecința anulării deciziei atacate este aceea a obligării pârâtului la reanalizarea cererii de plată.

De asemenea, a precizat că judecătorul fondului, deși face referire la criteriile adoptate de Ghidul FPVS, evită să analizeze și Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorand din cazuri de vătămări corporale sau deces, adoptată de Fond prin Decizia nr. 142/2016, la care face trimitere, pe larg, afirmând că Ghidul nu are putere de lege.

În continuare, recurentul a apreciat că nu s-ar putea susține că Fondul ar fi stabilit în mod arbitrar și netransparent cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la valorile menționate în Anexa 1 a Deciziei nr. 142/26.05.216, astfel că nu se poate retine un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a acestor daune, având în vedere că dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei speciale din cadrul FGA (în lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale) nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitatea generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu.

Așadar, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale si nici este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparență în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru potențialii creditori de asigurare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a hotărârii atacate, respectiv asupra soluției capătului de cerere privind daunele morale.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 17125 din data de 27.09.2018, prin care autoritatea publică pârâtă i-a admis în parte cererea prin care a solicitat suma de 200 000 RON reprezentând daune, în sensul că i-a acordat suma de 15.556,80 RON, reprezentând daune morale și materiale, respingând cererea pentru diferența solicitată, ca neîntemeiată.

Curtea de apel a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a anulat în parte decizia atacată, obligând pârâtul la plata diferenței de 8630 RON, cu titlu de daune morale, respingând celelalte pretenții formulate.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1 Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de recurent ca fiind incident față de soluția de anulare a deciziei atacate și de stabilire a cuantumului despăgubirilor, deși consecința anulării deciziei atacate fiind aceea a obligării pârâtului la reanalizarea cererii de plată, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit în raport cu prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, prevederi care nu au fost încălcate în cauză.

Astfel, nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sintagmă prin care se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, ținând cont că autoritatea publică pârâtă a analizat temeinicia pretențiilor formulate prin cererea de plată a reclamantului, considerând că se impune admiterii acestora în parte.

Altfel spus, pârâtul a procedat la o examinare efectivă a cererii cu care a fost învestit de către reclamant, apreciind cu privire la cuantumul sumei solicitate drept despăgubiri.

Or, în aceste condiții nu se poate susține că prima instanță a nesocotit prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 care trasează coordonatele generale ale conținutului hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, fără a trata în mod diferențiat contenciosul obiectiv (de anulare) și contenciosul subiectiv, caracterul de plină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv fiind consacrat de alin. (1) și (2) ale acestui text de lege.

Astfel, în situația în care conduita nelegală a autorității produce o vătămare reclamantului, instanța poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, și, în acest scop, poate să dea curs solicitării reclamantului, atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

O asemenea măsură se încadrează în soluțiile pe care instanța de contencios administrativ este îndrituită să le pronunțe potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 și nu poate fi calificată drept o ingerință în atribuțiile administrației publice, prin urmare, o interpretare contrară, astfel cum susține recurentul, este de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.

1.2 .Cu privire la motivul de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Înalta Curte apreciază, de asemenea, că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul invocă faptul că prima instanță a încălcat principiului contradictorialitatii corelativ cu încălcarea dreptului la apărare, prin aceea că, în opinia părții, nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate, refuzând să analizeze temeinicia și legalitatea susținerilor sale, în sensul stabilirii în mod corect a sumelor datorate cu titlu de daune morale.

Instanța de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanță a principiilor dreptului la apărare și a contradictorialității, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță.

Judecătorul fondului a analizat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului și a încuviințat probele solicitate de către părți, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., toate părțile având posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept deduse judecății.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat principiile menționate.

1.3. Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, critica recurentului este centrată pe susținerea conform căreia prima instanță, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, a avut în vedere Ghidul privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, fără să țină cont de Procedura adoptată de Fond, prin Decizia nr. 142/2016.

Prin decizia contestată, recurentul-pârât a admis în parte cererea intimatului-reclamant și a acordat suma de 15.556,80 RON, daune morale și materiale, respingând cererea pentru diferența solicitată ca neîntemeiată, în cuprinsul acesteia făcând trimitere la prevederile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, care la pct. 1 lit. f) prevede că stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale a unei persoane, victime ale unui acident rutier, trebuie să fie "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

În raport cu prevederile art. 15 din Norma ASF nr. 16/2015, actele medicale atașate la dosarul de daună reprezintă documente justificative ale prejudiciului moral suferit de reclamant, ca urmare a internării acestuia într-o unitate medicală, efect al producerii unu accident de circulație soldat cu vătămarea sa corporală.

În cauză, prin certificatul medico legal nr. 953/21.09.2016 s-a stabilit că în urma evenimentului rutier care a avut loc la data de 10.09.2016, reclamantul a suferit leziuni care au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale, ceea ce în mod evident implică existența unor suferințe fizice, dar și psihice determinate de modul de afectare a vieții obișnuite a persoanei.

În lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri preciși/exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorității investită cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporțional al despăgubirilor acordate, în raport de consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, precum și de importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Așadar, în lipsa unui algoritm obiectiv de calcul, stabilirea cuantumului daunelor morale având ca element de comparație prevederile Ghidului întocmit de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, prin care s-a stabilit că în cazul vătămărilor corporale cu recuperarea integrală a funcționalității sunt stabilite două puncte, iar valoarea unui punct reprezintă o zecime din cea a câștigului salarial mediu net lunar determinat de Institutul Național de Statistică, respectă obligația referitoare la calculul cuantumului despăgubirii ținând cont de criterii obiective.

Astfel, prima instanță a stabilit în mod corect că pentru luna mai 2017 (data formulării cererii de plată) această valoare a fost de 472,6 RON (10% x 2363 RON x 2 puncte) reieșind astfel pentru 50 zile de îngrijiri medicale suma de 23630 RON.

Or, prin stabilirea despăgubirilor acordate reclamantului într-un cuantum inferior acestui nivel la care a făcut referire în cuprinsul actului administrativ atacat, fără a arăta motivul concret care a determinat adoptarea acestei soluții, pârâtul și-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul reclamantului la despăgubiri, cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului.

În fine, se mai reține că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate, așa încât apare ca necenzurabilă critica părții din această perspectivă.

În concluzie, reclamantul fiind îndreptățit, în temeiul Legii nr. 213/2015, la repararea prejudiciului moral, se constată că în mod corect prima instanță a obligat pârâtul la plata daunelor morale.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 691 din 22 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.