ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 19/2022

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.07.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație solicitând anularea parțială a Deciziei nr. 15324/14.06.2018 emisă de către pârât, comunicată la data de 09.07.2018; obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 40.000 RON, cu titlu de daune morale, cu luarea în considerare a sumei 10.000 RON achitată la data de 05.05.2018 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1181 din 26 martie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurentul a susținut că hotărârea a fost dată de instanța de fond cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, prima instanță nu i-a comunicat apărările formulate de pârât și nici înscrisurile depuse în probațiune de către acesta, cu încălcarea prevederilor art. 14 și art. 201 C. proc. civ.. Instanța de judecată a reținut că pârâtul nu a formulat întâmpinare, ci doar note de ședință și înscrisuri. Procedura impunea pârâtului obligația de a formula în termen întâmpinarea, căreia să i se atașeze înscrisurile doveditoare, urmând ca acestea sa fie comunicate reclamantului. Neformulând întâmpinare, pârâtul nu mai are posibilitatea să depună probe - motiv pentru care se impunea excluderea acestor înscrisuri din probatoriul cauzei ca fiind tardive.

Chiar dacă s-ar admite că înscrisurile depuse la dosar odată cu notele de ședință ar fi apreciate de instanță ca fiind utile cauzei, indiferent de momentul depunerii lor, în baza art. 22 C. proc. civ., instanța de judecată nu putea trece la soluționarea cauzei fără comunicarea acestor înscrisuri.

Nesocotind această obligație, instanța de judecată a încălcat principiul contradictorialității și normele de procedură a căror încălcare sunt sancționate cu nulitatea, făcând aplicabil acest motiv de casare.

Recurentul a susținut, de asemenea, că hotărârea primei instanțe cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Fără a contesta criteriul principal avut în vedere de intimatul-pârât la stabilirea despăgubirilor morale, respectiv acela al numărului de îngrijiri medicale, instanța de judecată a preluat în mod exclusiv susținerile acestuia, atribuind actelor interne stabilite de acesta caracterul de "criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului", fapt inacceptabil.

Astfel, instanța de judecată a analizat cererea pornind de la actele și deciziile emise unilateral de acest subiect de drept, pronunțând o hotărâre judecătorească întemeiată pe proceduri interne ale acestui subiect de drept.

Decizia FGA nr. 258/2016 de aprobare a Procedurii interne de acordare a daunelor pentru prejudicii cauzate prin vătămări corporale nu poate reprezenta un temei de drept într-un litigiu pe care FGA îl are cu o terță persoană.

A mai arătat recurentul că în calitatea sa de persoană păgubită într-un accident de circulație este îndreptățit la compensații morale și materiale pentru prejudiciul suferit în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, cuantumul acestora neputându-se stabili diferențiat în funcție de existența sau nu a unui asigurător, Curtea de Apel București neavând dreptul să aprecieze întinderea acestora în mod discriminatoriu, în funcție de identitatea debitorului acestor obligații.

Deși, aparent, Curtea a analizat procedura invocată de către pârât, reținând generic că aceasta ar fi rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, nu menționează perioada elaborării jurisprudenței respective, aspect deosebit de important având în vedere evoluția daunelor morale în timp, dar și a parametrilor în funcție de care acestea se pot stabili (de exemplu dinamica venitului din țară).

Jurisprudența în materie la nivelul instanțelor de judecată este departe de a fi doar la nivelul de 250 RON pe zi de îngrijire medicală, cât a apreciat instanța, în prezent media despăgubirilor fiind de peste 500-600 RON pe zi de îngrijire medicală, în unele cazuri depășind suma de 1000 RON.

În motivele contestației inițiale a arătat că în Ghidul pentru stabilirea daunelor morale elaborat de către Fondul de protecție a victimelor străzii se relevă faptul că media despăgubirilor stabilite de către instanțele de judecată pentru vătămări ce au necesitat mai puțin de 60 de zile de îngrijiri medicale este de 474 RON/zi, valoare care se raportează la nivelul salariului mediu net pe economie în anul 2010, în cuantum de 1407 RON. Pentru determinarea acestei medii s-au analizat 621 de hotărâri judecătorești anterioare elaborării Ghidului.

În același ghid, autorii propun ca în cazul vătămărilor corporale cu recuperarea integrală a funcționalității să se acorde 2 puncte/zi de îngrijire medicală, un punct reprezentând o zecime din nivelul salariului mediu net pe economie.

În prezent nivelul salariului mediu net pe economie în România este peste 3000 RON, un punct reprezintă 300 RON. Raportat la calculul propus în Ghid, se obțin următoarele valori: 2 x 300 RON x 54 zile = 32.400 RON, daune morale totale.

Instanța de judecată a ignorat pur și simplu aceste susțineri fără a menționa nici măcar succint motivul pentru care a înlăturat aceste apărări. Nu există niciun argument pentru care trimiterile făcute de subsemnatul la Ghidul elaborat de Fondul de protecție a victimelor străzii, luat în considerare de toate instanțele de judecata din țară, să fie ignorat, iar procedurile interne ale unei părți din proces, adoptate unilateral, să devină un veritabil temei de drept la pronunțarea sentinței.

Instanța de judecată a ignorat și celelalte motive ale contestației formulate de recurentul-reclamant, respectiv cele în legătură cu activitatea sa de sportiv, accidentul a cărui victimă a fost putând să pună capăt carierei în mod intempestiv. În intervalul de timp de după accident, în care se afla sub îngrijire medicală, a fost stăpânit de angoasa că nu o să-și recapete forma sportivă inițială niciodată și că o să piardă colaborarea cu clubul unde activa.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Printr-o critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și normele de procedură a căror încălcare sunt sancționate cu nulitatea, întrucât nu i-a comunicat înscrisurile depuse de pârât, înscrisuri pe care acesta nici nu mai avea, de altfel, posibilitatea să le propună ca probă, având în vedere că nu a formulat întâmpinare.

Critica recurentului este nefondată. Este adevărat că pârâtul nu a formulat întâmpinare, ci doar note de ședință, însă, potrivit încheierii din 4 decembrie 2018, se constată că acesta a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii deciziei atacate, în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri, constând în această documentație.

În privința înscrisurilor atașate notelor de ședință, respectiv Decizia nr. 142/2016 privind Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese și Decizia nr. 258/2016 pentru amendarea și completarea Deciziei nr. 142/2016, în opinia instanței de control judiciar acestea nu pot fi asimilate unor înscrisuri, în sensul dispozițiilor art. 265 C. proc. civ., astfel încât nu se impunea comunicarea acestora.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta a fost invocat doar formal; deși a susținut că hotărârea atacată se întemeiază pe motive străine de natura pricinii, recurentul nu a detaliat această critică. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident acest motiv de casare.

Prin criticile formulate cu privire la fondul cauzei în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Așadar, în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, contrar susținerilor recurentului-reclamant, se constată că "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată și de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamanților și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora: "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reține că, potrivit Anexei 2, valoarea medie a despăgubirilor morale, urmare vătămării corporale ce a necesitat îngrijiri medicale de cel puțin 31 de zile și maximum 90 de zile, este între 210 si 500 RON/zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ținând cont și de particularitățile speței, a acordat o valoare superioară, și anume 450 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 36.000 RON.

Așadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de jurisprudența și practica în materie, iar considerentele sentinței recurate, sub acest aspect, ar fi nesusținute de dovezile administrate în cauză și de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu decelează o eventuală încălcare de către prima instanță a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1385 și art. 1391 din C. civ. în condițiile în care, contrar susținerilor recurentului-reclamant, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acțiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamant.

Înalta Curte amintește că în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, procedând la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acțiunea introductivă, Înalta Curte reține că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamant.

De asemenea, contrar opiniei recurentului, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond nu a avut în vedere, la soluționarea cauzei, Ghidul elaborat de Fondul de protecție a victimelor străzii, în condițiile acesta nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă. Astfel, instanța de control judiciar reține că acest ghid, care conține date statistice extrase din hotărâri ale instanțelor judecătorești, a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăților de asigurări, de către Fondul de protecție a victimelor străzii.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1181 din 26 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 ianuarie 2022.