ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5036/2021

Ședința publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, la data de 7 august 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 15818/16.07.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând modificarea deciziei contestate, în sensul admiterii cererii în totalitate si cu privire la plata sumei de 2.433,67 RON.

Prin sentința civilă nr. 679 din 22 februarie 2019, Curtea de Apel București:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a anulat parțial decizia nr. 15818/16.07.2018, în ceea ce privește neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 2.433,67 RON;

- a obligat pârâtul la plata sumei suplimentare menționate și a cheltuielilor de judecată în valoare de 200 de RON.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurentul-pârât arată, în esență, că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 15818/16.07.2018 emise de FGA și l-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 2.433,67 RON.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și a conținutului dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, recurentul-pârât susține că a concluzionat corect că nu se justifică acordarea sumei în valoare de 2.433,67 RON reprezentând piese neconstatate, conform condițiilor de asigurare. Astfel, conform art. 8.3 din Condițiile de asigurare, indemnizația se va acorda în funcție de cele înscrise în procesul-verbal de constatare și de celelalte documente solicitate de Asigurător, iar potrivit art. 8.7, în cazul înlocuirii/reparației consecință a producerii evenimentului asigurat, cuantumul daunei asigurate este egal cu costul reparațiilor și/sau înlocuirilor părților componente sau pieselor avariate ale acestora, potrivit soluțiilor tehnologice stabilite de către Asigurător prin procesul-verbal de constatare, inclusiv cheltuielile pentru materiale și manoperă aferente.

Consideră că în speță este aplicabil art. 8.7 din Condițiile de asigurare și, de asemenea, că eventualele obiecții ale părților cu privire la prejudiciile constatate precum și a soluțiilor tehnice adoptate se menționează în procesul-verbal/nota de constatare, în lipsa acestora considerându-se că procesul-verbal de constatare/nota de evaluare a fost însușit(ă) asfel cum a fost întocmit(ă).

Precizează că, la data de 21.02.2017, a fost întocmit procesul-verbal de constatare prin care s-a stabilit care sunt piesele avariate, precum și soluțiile tehnologice adoptate și că reprezentantul societății petente a semnat procesul-verbal de constatare fără obiecțiuni și fără să solicite întocmirea unui proces-verbal suplimentar.

Mai arată că la acordarea despăgubirilor în cuantum de 19.385 RON a avut în vedere devizul de repație emis în data de 12.06.2017 de către S.C. B. S.R.L. și procesul-verbal de constatare a pagubelor la autovehicule - completat.

Suma solicitată de petentă în cuantum de 2.433,67 RON reprezintă, în opinia recurentului-pârât, o sumă necuvenită, având în vedere că aceasta, pe de o parte nu a fost menționată în procesul-verbal de constatare/nota de evaluare și, pe de altă parte, reperul armătură cu cod de identificare x apare înregistrat de 2 (două) ori în Calculația depusă de petentă.

În același timp, instanța de fond a confundat obligația de plată a FGA cu obligația de plată a asigurătorului. Or, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților este constituit cu scop și destinație specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvență și nu preia obligațiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare de răspundere civilă pentru accidente produse de vehicule.

Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală care se impune a fi casată de instanța de recurs, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

Legal citată, intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare în dosarul de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși pârâtul și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul acesteia. Întrucât argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretării a dispozițiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârât, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților reprezintă o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, menită să asigure plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății.

Pentru a fi achitate despăgubirile, creditorii de asigurări trebuie să urmeze procedura administrativă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 213/2015, prin depunerea unei cereri de plată, care va fi analizată de FGA, potrivit art. 13 alin. (3) din același act normativ:

"(3) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.", iar potrivit art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților:

"Stabilirea și evaluarea despăgubirilor se efectuează după cum urmează: a) evaluarea despăgubirilor se efectuează de către Fond, direct sau prin mandatarii acestuia, în baza documentelor existente la dosarul de daună și în conformitate cu prevederile legii și ale condițiilor de asigurare; (...)". Urmare a acestor verificări, Fondul de Garantare a Asiguraților dispune plata "creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile", conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Susținerile recurentului-pârât privind faptul că sentința recurată este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond, sunt nefondate.

În cauză, se află în dispută doar o parte din creanța pe care intimata-reclamantă a solicitat-o prin cererea de plată, respectiv 2.433,67 RON, sumă respinsă la plată prin art. 2 din Decizia nr. 15818/16.07.2018, recurentul-pârât FGA motivând că, din verificarea notei de constatare și a planșelor fotografice efectuate la avizarea daunei rezultă că au fost înlocuite repere care nu au fost cuprinse în procesul-verbal de constatare a daunei, respectiv închidere centrală (127,45 RON), precum și armătura (2.306,22 RON).

În ceea ce privește reperele închidere centrală și armătura, Înalta Curte reține că avaria acestora a fost constatată de unitatea reparatoare la demontarea autoturismului, ulterior avizării daunei, motiv pentru care s-a propus reconstatarea și înlocuirea lor, conform mesajului electronic transmis în data de 28.02.2017 persoanei responsabile cu soluționarea dosarului de daună, respectiv C., aspect ce rezultă din înscrisurile din dosarul de daună, aflate la fila x, respectiv fila x verso din dosarul de fond. Această soluție tehnică a fost aprobată de inspectorul de specialitate daune - C. prin mesajul transmis unității service la data de 28.02.2017, respectiv 30.03.2017, aspect ce rezultă, de asemenea, din înscrisurile din dosarul de daună, aflate la filele x, respectiv filele x verso din dosarul de fond. Același inspector a transmis unității de service următoarea solicitare:

"Rog să atașați prezentul mail la documentele care se depun la dosar" .

După finalizarea reparațiilor autoturismului, unitatea reparatoare a emis deviz de reparații și factura fiscală aferentă, în sumă totală de 21.818,34 RON, inclusiv TVA, iar societatea păgubită a solicitat plata acestei sume, prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/14.06.2017.

Prin decizia contestată, însă, cererea de plată a fost admisă în parte pentru suma de 19.385 RON și respinsă pentru suma de 2.433,67 RON, reprezentând contravaloare închidere centrală și armătura, piese neconstatate, în opinia recurentului-pârât, conform condițiilor de asigurare.

Potrivit art. 8.7 din Condițiile de asigurare, în cazul înlocuirii/reparației consecință a producerii evenimentului asigurat, cuantumul daunei asigurate este egal cu costul reparațiilor și/sau înlocuirilor părților componente sau pieselor avariate ale acestora, potrivit soluțiilor tehnologice stabilite de către Asigurător prin procesul-verbal de constatare, inclusiv cheltuielile pentru materiale și manoperă aferente.

Așadar, pentru a putea fi achitată despăgubirea constând în costul de înlocuire a pieselor avariate, reclamanta are obligația de a proba că această înlocuire a fost efectiv realizată. Or, în cauză, chiar dacă reperele închidere centrală și armătura, precum și soluția tehnică adoptată nu s-au menționat în procesul-verbal/nota de constatare, față de înscrisurile administrate, care dovedesc și valoarea reparațiilor realizate de un service auto specializat, contrar susținerilor recurentului-pârât, se confirmă că respectivele repere au fost înlocuite, astfel încât prejudiciul este dovedit, creanța este certă, iar plata despăgubirii este conformă prevederilor Ordinului nr. 14/2011 și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Instanța de fond a reținut în mod corect că, prima etapă constând în evaluarea despăgubirilor de către Fond, direct sau prin mandatarii acestuia, în baza documentelor existente la dosarul de daună și în conformitate cu prevederile legii și ale condițiilor de asigurare, s-a realizat la data de 30.03.2017, când s-a primit prin e-mail confirmare pentru ultimul element ascuns care a făcut obiectul reconstatării în unitatea de service.

Chiar dacă, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, această reevaluare este supusă avizării comisiei speciale, neluarea ei în considerare nu poate fi discreționară. În caz contrar, creditorul de asigurare nu ar mai avea nicio predictibilitate.

În contextul expus, în mod judicios a reținut judecătorul fondului că decizia de respingere a cererii de plată a sumei de 2.433,67 RON este dată cu aplicarea greșită a legii.

Cât privește susținerea recurentului-pârât, potrivit cătreia reperul armătură cu cod de identificare x apare înregistrat de două ori în Calculația depusă de petentă, Înalta Curte constată că aceasta este o apărare care este invocată direct în fața instanței de recurs. Cum această critică nu a făcut obiectul analizei primei instanțe, Înalta Curte reține că devin aplicabile dispozițiile art. 494 raportat la art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., fiind inadmisibilă critica la adresa legalității sentinței primei instanțe pentru acest motiv.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) același Cod, va respinge recusul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 679 din data de 22 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2021.