ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2425/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019 la data de 14.08.2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a contestat Decizia FGA nr. 20656/22.07.2019, prin care s-a respins cererea de plată nr. x din 13.12.2017, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită contestația formulată și, pe cale de consecință, să se admită cererea nr. x/13.12.2017 de plată a următoarelor sume: 100.000 RON reprezentând daune morale; 63 RON reprezentând daune materiale; 900 RON onorariu avocat (300 RON în faza de urmărire penală și 600 RON pentru reprezentare solicitare despăgubiri).

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 216 din data de 26.03.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 216 din data de 26.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material întrucât instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 și art. 22 din Legea nr. 503/2004 și a art. 327 lit. a) și 328 C. proc. pen., deoarece, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale enumerate mai sus și a apreciat că pârâtul legal și temeinic a respins cererea ca fiind tardiv introdusă. Astfel, recurentul-reclamant arată că până la finalizarea anchetei penale nu a avut dreptul de a formula cererea la FGA, întrucât doar în urma cercetărilor din faza de urmărire penală s-a stabilit că, culpa exclusivă a accidentului îi aparține inculpatului B., conducător al autotractorului marca x cu nr. de înmatriculare x, pentru care a fost încheiată Polița de asigurare RCA seria x nr. x S.C. C. S.A.. Până nu a fost dezlegată latura penală a cauzei am fost într-o imposibilitate obiectivă a determina persoana vinovată de infracțiunea de vătămare din culpă, respectiv de producerea accidentului, fiind implicați 3 șoferi în speță. înainte de emiterea rechizitoriului nu cunoșteam împotriva căruia dintre cei trei șoferi implicați sa mă îndrept, Rechizitoriul fiind actul procesual prin care s-a stabilit culpa pentru producerea accidentului, creanța mea născându-se după stabilirea culpei în dosar, deci la data de 07.11.2017. Față de această dată rezultă că cererea este formulată în termen legal, aceasta fiind depusă la postă la data de 13.12.2017, în interiorul termenului de 90 de zile, termen care curge de la data comunicării Rechizitoriului. Termenul nu a curs de la data producerii evenimentului, când a cunoscut că sunt 3 șoferi implicați, dar nu cunoștea cine este vinovat de producerea lui, ci de la data de 20.11.2017 când i-a fost comunicat rechizitoriul. Așa cum a arătat în cerere, în urma accidentului a suferit leziuni care au necesitat un număr de 8-10 zile de îngrijiri medicale, potrivit Raportului de prima expertiza medico-legală cu examinarea persoanei nr. 390/Al/01.11.2016. Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului formulat și după casarea hotărârii, rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii deduse judecății.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 01 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 14 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neputându-se reține interpretarea eronată a dispozițiilor legale incidente, pentru următoarele considerente: Reclamantul A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 20656/22.07.2017, prin care Fondul de Garantare a Asiguraților i-a respins cererea de plată nr. x/12.12.2017 reținând că a fost depusă cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că deschiderea procedurii de faliment împotriva asigurătorului S.C. C. S.A. s-a făcut prin încheierea pronunțată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, devenind definitivă la data de 17.03.2017, termen de la care încep a se calcula cele 90 de zile (pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive), încheindu-se la data de 16.06.2017 și pe cale de consecință, a reținut că în mod corect a fost respinsă prin decizia litigioasă cererea de plată formulată de reclamant la data de 13.12.2017 întrucât aceasta a fost tardiv formulată. De asemenea, Curtea a constatat că nu s-au confirmat susținerile reclamantului în sensul că nu a știut împotriva cărei persoane să se îndrepte, apreciind că acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască, în mod obiectiv, persoana responsabilă de accident încă din data de 22.08.2016. Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului. Învestită cu soluționarea cererii de recurs prin care se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "(1) În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi." Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări." Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care își pot exercita drepturile de a obține despăgubirile la care sunt îndreptățiți. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispozițiile legii și a actelor normative emise pentru organizarea și executarea legii cu relevanță pentru situația lor juridică. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripție. Acest termen începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări, în cazul reclamantei de la data deschiderii posibilității executării dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească. Nu poate fi avută în vedere aprecierea recurentului-reclamant, referitoare la faptul că până la finalizarea anchetei penale nu a avut dreptul de a formula cererea la FGA, ci doar în urma cercetărilor din faza de urmărire penală prin care s-a stabilit că culpa exclusivă a accidentului îi aparține inculpatului B., întrucât tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea unei infracțiuni este un raport juridic diferit de cel al atragerii răspunderii civile și a stabilirii despăgubirilor în baza unui raport de asigurare. Este adevărat că soluția în materie penală poate avea relevanță în ceea de privește condițiile răspunderii delictuale, dar pentru demararea procedurilor de recuperare a sumelor cuvenite în baza poliței de la FGA, era necesar doar ca creditorul să poată cunoaște în mod obiectiv persoana responsabilă, indiferent dacă urma sau nu să răspundă și din punct de vedere penal. Prin urmare, din conținutul procesului-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 22.08.2016 rezultă aceeași situație de fapt ca cea reluată în rechizitoriu, și anume, că numitul B. a condus autotractorul marca x cu nr. de înmatriculare x în cuplu cu semiremorca x și, întrucât nu a păstrat distanța de siguranță, a intrat în coliziune cu autoturismul marca x condus de numitul D., care, la rândul său, a fost proiectat în autoturismul marca x condus de numitul E.. Ca atare, în mod corect a reținut prima instanță că situația de fapt a rezultat din declarațiile tuturor celor audiați, procese-verbale, schițe, chiar din primul moment al producerii evenimentului, precum și faptul că nu toți cei trei șoferi implicați în accident ar fi fost cercetați și, pe cale de consecință, nu au fost confirmate susținerile recurentului-reclamant că nu ar fi știut împotriva cărei persoane să se îndrepte, deoarece acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască, în mod obiectiv, persoana responsabilă de accident încă din data de 22.08.2016. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate considerentele expuse, soluția pronunțată de prima instanță fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,