ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2423/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 12.03.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea deciziei nr. 19231/19.02.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de aprobare a plății creanței reclamantului - în limita plafonului de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 - în valoare totală de 450.000 RON (263 RON daune materiale + 449.737 RON daune morale) și, în baza art. 453 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 934 din data de 10.12.2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 934 din data de 10.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" și anume că norma de drept material încălcată este prevederea art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale a unei persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie să fie "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Or, instanța de la fond a reținut că pârâtul FGA a aplicat în mod corect decizia nr. 258/2016, care este un act intern nelegiferat, în stabilirea daunelor morale acordând 270 RON pe zi de îngrijire medicală.

În acest fel, instanța de fond a ignorat prevederea legislativă a art. 50 din Norma ASF 23/2014 și nu a avut în vedere jurisprudența din România depusă în copie la fondul cauzei, dând întâietate unui decizii interne a pârâtului care era emisă fără respectarea legislației în vigoare și la un an de la producerea accidentului (17.10.2015).

Astfel, în demersul de cuantificare a prejudiciului moral suferit de recurentul-reclamant ca urmare a vătămării corporale în accidentul rutier, instanța trebuia să țină cont de dispozițiile legale în materia daunelor morale, de principiile de drept naționale și convenționale în această materie, ce impun repararea integrală a prejudiciului moral, cu luarea în considerare a tuturor circumstanțelor și trăsăturilor particulare ale cauzei, precum și cu principiile rezonabilității, echității și proporționalității.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată greșita aplicare a legii în ceea ce privește Ordinul ASF aplicabil în cauză având în vedere că se aplică Ordinul nr. 23/2014 și nu Ordinul nr. 14/2011.

Având în vedere că polița RCA valabilă la data accidentului (17.10.2015) a fost încheiată la data de 07.09.2015 valabilă până la data de 06.03.2016, conform contractului de asigurare RCA seria x nr. x, art. 26 din Ordinul nr. 23/2014 al ASF se aplică polițelor încheiate în perioada de valabilitate a Ordinului. De altfel și pe polița RCA se arată în subsolul acesteia că legea aplicabilă este Ordinul 23/2014.

"Art. 26

(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru:...".

Față de aceste motive, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 08 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 14 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 19231/19.02.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a plății creanței reclamantului - în limita plafonului de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 - în valoare totală de 450.000 RON (263 RON daune materiale + 449.737 RON daune morale) și, în baza art. 453 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a respins cererea dedusă judecății reținând că raportat la criteriul obiectiv utilizat de pârât pentru evaluarea daunelor morale, acordarea sumei de 270 RON/zi de îngrijiri medicale este adecvată pentru repararea prejudiciului moral încercat de reclamant, având în vedere existența doar a unei consecințe, respectiv celei de la lit. B) - leziunile au lăsat traume fizice și psihice, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit în concret și alte tipuri de suferințe produse.

Soluția primei instanțe nu este împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că nu reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs prin care se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o criteriilor de evaluare nu este corectă.

Astfel, deși prima instanță a reținut că, în lipsa unor criterii și limite legale pârâtul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Atât intimatul-pârât, cât și prima instanță au avut în vedere dispozițiile anexei 2 a Deciziei nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016 prin care s-a aprobat Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese, în cazul vătămării corporale cu recuperarea integrală a funcționalității, prin care s-au stabilit criterii determinante pe 3 praguri valorice raportate la consecințele suferite de victimă.

Pragul 2 menționează despăgubiri în cuantum de 210-500 RON/zi de îngrijire medicală și este aplicabil în cazul vătămării corporale care a avut drept consecințe oricare dintre următoarele:

A) leziunile au lăsat urme vizibile;

B) leziunile suferite au fost în număr mare, au provocat suferințe puternice; au lăsat traume fizice și psihice de durată;

C) intervenții chirurgicale;

D) a suferit complicații ulterioare;

E) capacitatea de muncă a fost redusă.

Vătămarea corporală gravă este aceea pentru care partea vătămată a necesitat îngrijiri medicale de cel puțin 30 de zile și de maxim 90 de zile.

Încadrarea în punctaj se face spre minim dacă vătămarea corporală a avut una din consecințele expuse în cadrul acestui prag și spre maxim dacă vătămarea corporală a cumulat cel puțin 2 consecințe din cele expuse la acest prag.

Înalta Curte constată că deși prima instanță a reținut că recurentul-reclamant a fost internat de urgență și operat, unde a stat 7 zile, iar din biletul de ieșire din spital rezultă că: în urma examenului clinic, paraclinic (Rx. Ecografie) și a consultațiilor interdisciplinare (Chirurgie Generală, Neurochirurgie) se stabilește diagnosticul de traumatism umăr stâng cu fractură acromion, plagă contuză poplitee stânga și multiple escoriații coapse bilateral și se hotărăște internarea de urgență a pacientului pe secția Ortopedie III, iar la data de 17.10.2015 se intervine chirurgical VC0389 și se practică: toaleta chimică și chirurgicală plagă contuzia regiune poplitee stânga, precum și faptul că din concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. Al/J/41/2016 emis de Serviciul de medicină legală Ilfov, rezultă că reclamantul "(...) a prezentat la data de 17.10.2015 leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și de corp dur cât și în condițiile unui accident rutier și necesită circa 45 zile de îngrijire medicală" în mod greșit prima instanță a considerat că încadrarea recurentului-reclamant se poate face spre minim.

Înalta Curte reține că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că deși prima instanță a reținut că acordarea de despăgubiri morale se încadrează în pragul 2 din anexa 2 a Deciziei nr. 142/26.05.2016, în mod corect ar fi trebuit să rețină că acestea pot fi acordate la nivelul maxim de 500 RON/zi întrucât evaluarea gravității suferinței produse trebuie să se facă ținând seama de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că atât susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt întemeiate în raport de motivele invocate și vor fi admise, iar despăgubirile ce urmează a fi acordate recurentului-reclamant la nivelul maxim sunt în cuantum de 500 RON/zi x 45 = 22.500 RON.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de către reclamant, va casa sentința recurată și rejudecând, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va anula, în parte, decizia nr. 19231/19.02.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale și va majora cuantumul daunelor morale de la suma de 12.150 RON la suma de 22.500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 934 din 10 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Anulează, în parte, decizia nr. 19231/19.02.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale.

Majorează cuantumul daunelor morale de la suma de 12.150 RON la suma de 22.500 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.