ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 860/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.05.2019, contestatoarea A., a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea parțială a Deciziei nr. 19815/10.04.2019 de respingere parțială a cererii reclamantei de plată a despăgubirilor, conform dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, solicitând anularea parțială a acesteia iar pe fond admiterea cererii de despăgubire astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamantă prin cererea de despăgubire din data de 22.05.2017, și acordarea de daune morale în cuantum de 443.000 RON.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 328 din data de 28 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația și a dispus anularea parțială a deciziei nr. 19815/10.04.2019, cu privire la suma acordată reprezentând daunele morale. A admis în parte cererea de despăgubire sub forma daunelor morale și a obligat pârâta la plata sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 328 din data de 28 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând critici ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - pârât a arătat că instanța de fond a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) și (3) și 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 si ale art. 21 din Norma ASF 16/2015, precum și ale art. 50 din Norma ASF 23/2014. Din aceste dispoziții rezultă faptul că Fondul protejează creditorii de asigurări de consecințele insolventei, nu faptul că fondul se substituie asigurătorilor, obligațiile fondului fiind obligații proprii, noi, si nu o continuare/preluare a obligațiilor asigurătorilor faliți, aceste obligații fiind limitate atât in timp - la falimentul unui asigurător cat si ca plafon de garantare. Astfel se explica de ce sumele plătite de FGA ca urmare a soluționării cererilor care le sunt adresate sunt înscrise în tabelul creditorilor împotriva asigurătorului falit, astfel cura prevăd dispozițiile art. 267 alin. (2) din Legea 85/2014, fiind deci o imposibilitate juridica absoluta ca o "obligație preluata" a asigurătorului falit sa fie înscrisa ca si "creanța de asigurări care se bucura de prioritate absolută "în tabelul de creanțe al aceluiași asigurător falit spre a fi achitată din activul acestuia. Recurentul-pârât mai susține că dreptul de apreciere de care dispune nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci in baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generala, ce asigura respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu fata de oricare victima a accidentelor rutiere, iar pe de alta parte, suma acordata intimatei este in conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, fiind data prin apreciere in cadrul pragului respectiv -in lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale. Recurgerea la o procedura interna standardizata a FGA nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natura a leza dreptul persoanelor îndreptățite de a primi daune morale. De vreme ce nu se pot efectua plați cu titlu de despăgubiri peste suma de 450.000 RON, iar persoanele îndreptățite de a primi daune morale au tendința de a solicita sume aflate la limita maxima a plafonului de garantare sau chiar peste acest plafon, apare ca fiind obiectivă și rezonabilă necesitatea resimțită de a recurge la criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenția fiecare situație particulară dintre multiplele care se pot ivi în realitate. Or, instanța de fond nu a constatat ca procedând în soluționarea cererii prin raportare la criteriile și pragurile stabilite conform procedurii interne FGA a procedat cu exces de putere sau că a încălcat în vreun mod dreptul la despăgubire al intimatei, ci dimpotrivă, a confirmat procedura interna ca fiind un criteriu obiectiv de evaluare a daunelor morale. Cuantumul daunelor morale trebuie să asigure doar repararea prejudiciului moral, nu și a celui material, pe care părțile vătămate puteau să-1 pretindă în mod separat, ținându-se cont, așa cum s-a arătat mai sus, de criteriile stabilite de actele normative respective, dar și de contextul economico social în care părțile vătămate se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanței de judecată, însă nu pe criterii subiective, ci pe criteriile obiective arătate mai sus, care trebuie să fie relevate și justificate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată în ședință publică, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentului pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinare de către intimata - reclamantp, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat. În fapt, la data de 22.05.2017, reclamanta a depus o cerere de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraților prin care a solicitat să fie despăgubită ca urmare a prejudiciului încercat prin propria vătămare corporală în urma accidentului rutier din data 04.09.2015, când, numita C., a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe bulevardul x din Galați și pe fondul consumului de alcool și al nerespectării dispozițiilor legale pentru efectuarea activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate A., care se afla în traversare pe marcajul pietonal. Autovehiculul condus de către persoana vinovată de producerea accidentului avea polița de răspundere auto valabilă de la data 04.09.2015, încheiată la D. S.A.. Reclamanta, din cauza intrării în faliment a societății D. S.A., a solicitat pe calea necontencioasă acordarea de daune prin cerere adresată fondului, cerere care s-a soluționat abia pe data 10.04.2019. Prin Decizia nr. 19815/10.04.2019, raportat la actele medicale depuse, certificat medico-legal, precum și la celelalte înscrisuri aflate la dosar, F.G.A. prin Comisia Specială a stabilit acordarea sumei de 4.229,65 RON cu titlu de daune materiale și respingerea diferenței de 2.184,97 RON precum și, suma de 55.250,00 RON cu titlu de daune morale și respingerea diferenței de 387.750,00 RON. Prin sentința recurată, Curtea de Apel a anulat în parte decizia nr. 19815/10.04.2015 emisă de FGA, a admis în parte cererea de despăgubire sub forma daunelor morale și a obligat pârâta la plata sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale. Prin criticile formulate, recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că instanța de fond a avut în vedere care este rolul acestuia, așa cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (1) și (3) și ale art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum și ale art. 21 din Norma A.S.F. nr. 16/2015 și limitele în care acesta poate să acorde despăgubiri, iar ca urmare sumele acordate intimatei-reclamante drept daune morale se încadrează în plafonul maxim de garantare în cuantum de 450.000 RON per creditor de asigurare și au fost stabilite în acord cu prevederile art. 50 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 23/2014. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 50 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii. Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, Înalta Curte reținând că, în acord cu instanța de fond, deși procedura internă a recurentului referitoare la stabilirea daunelor morale, invocată atât în decizia contestată, cât și în cererea de recurs, nu contravine de principiu vreunei prevederi legale, aceasta nu este stabilită prin acte normative, astfel că nu poate avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanța de judecată. Înalta Curte reamintește că instanța supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare și, pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită precum și de toate consecințele acesteia, astfel cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate. În cauză, reclamanta a întrunit condițiile pentru a solicita plata de la FGA, este creditor de asigurare, a formulat cererea de plată în termenul prevăzut de lege și a depus la dosar actul medical din care rezultă fără echivoc numărul necesar de zile pentru îngrijirea medicală a vătămărilor suferite ca urmare a evenimentului rutier în care a fost implicată. Reține instanța supremă că dispozițiile normative invocate de pârât nu au fost încălcate de către instanța de fond și nici nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.