ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4318/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14.05.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 19762/10.04.2019, în ceea ce privește soluția de respingere de la plată a sumelor solicitate cu titlu de despăgubire și obligarea pârâtului la achitarea sumei de 12.000 RON reprezentând despăgubiri solicitate prin cererea de plată x/07.09.2016.

Prin sentința civilă nr. 211 din 18 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a fost anulată Decizia nr. 19762/10.04.2019 a pârâtului F.G.A. cu consecința obligării pârâtului să soluționeze pe fond cererea de plată formulată de reclamant, cu respectarea considerentelor prezentei hotărâri; s-a respins în consecință, în rest, contestația.

Împotriva sentinței civile nr. 211 din 18 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 247 C. proc. civ. coroborat cu art. 430-431 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că înțelege să invoce excepția puterii de lucru judecat - efectul pozitiv al lucrului judecat, fata de considerentele sentinței penale nr. 1737/2018 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr. x/2017 (ca excepție in calea de atac), in contextul in care a fost invocata si de reclamant pe fond, fara ca instanța sa se pronunțe efectiv asupra acesteia.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că excepția puterii de lucru judecat - efectul pozitiv al lucrului judecat, fata de considerentele sentinței penale nr. 1737/2018 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr. x/2017 a fost invocata si de reclamant pe fond, fara ca instanța sa se pronunțe efectiv asupra acesteia.

Apreciază că este întemeiată această excepție, impunându-se ca instanța de recurs să constate ca atare existența puterii de lucru judecat.

Totodată, ca motiv de recurs întemeiat pe aceste dispoziții legale, excepția pe de o parte vizează aspectele asupra cărora a statuat deja instanța penala, insa poate releva in egala măsura si lipsa oricărui raport cauzal intre fapta domnului B. si prejudiciul corporal suferit de reclamant.

Astfel, la data pronunțării sentinței recurate în prezenta cauza, exista deja o hotărâre penală care plasează săvârșirea faptei in data de 23.05.2015, data la care nu mai sunt valabile concluziile expertului medico-legal in sensul ca leziunile datează din data de 29.06.2015, rămânând fara fundament considerentele instanței de fond.

A arătat că prin cererea de plata, dar si prin contestație, reclamantul a aratat ca a suferit o vătămare in cadrul accidentului rutier produs in data de 29.06.2015 si că ulterior a declarat in fals la Politie ca accidentul a fost soldat doar cu daune materiale. In dovedirea susținerilor, acesta a depus in probatiune un certificat medico-legal din care rezulta ca leziunile traumatice suferite datează din 29.06.2015 si a insistat asupra faptului ca leziunile s-au produs la aceeași data, in concurs real, cu infracțiunea de conducere fara permis.

A mai precizat că din dispozitivul sentinței pronunțate de Judecătoria Timișoara in dosarul nr. x/2017, instanța penala a constatat că infracțiunea a fost comisă la data de 23.05.2015, în concurs real cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 3838/05.07.2017 în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 01.08.2017.

Prin urmare, în opinia sa, lipsesc motivele pe care instanța de fond isi întemeiază hotărârea, întrucât se pronunță in sensul de a constata existenta unui raport cauzal intre fapta condamnatului B. si leziunile din data de 29.06.2015, chiar in contextul in care susținerile reclamantului sunt infirmate de o instanța penala printr-o hotărâre rămasa definitiva, din care reiese ca fapta inculpatului de conducere fara permis a fost săvârșita la data de 23.05.2015. Or, sentința penala nr. 1737/2018 din 29.03.2018 a rămas definitiva la data de 21.06.2018 prin respingerea apelului formulat de Parchet, data de la care hotărârea de condamnare se bucura de autoritate de lucru judecat, fiind infranta prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În esența, tot raționamentul instanței de fond este întemeiat pe concluziile certificatului medico-legal care afirma ca leziunile traumatice suferite de reclamant datează din 29.06.2020 si ca pot fi rezultatul lovirii cu sau de corpuri dure, însa, nimic din actele pe care recurentul le-a avut la indemana sau instanța de fond le-a putut analiza nu plasează producerea leziunilor in accidentul din 29.06.2015.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat greșita aplicare a legii, făcând trimitere la dispozițiile art. 14 și 16 din Legea nr. 213/2015.

A arătat că, în cadrul ședinței Comisiei Speciale din 03.09.2018, ca urmare a analizării cererii si înscrisurilor depuse in dovedirea creanței împotriva C. S.A., societate aflata in procedura de faliment, iar, în temeiul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, s-a stabilit transmiterea Notificării nr. x/18.09.2018 către petent. Prin intermediul acestei notificări, s-a solicitat ca in termen de maxim 10 (zece) zile de la primirea acesteia sa înainteze către FGA documentul emis de organele competente din care sa reiasă ca petentul A. a fost vătămat in urma evenimentului rutier din data de 29.06.2015.

Având în vedere faptul că petentul nu a respectat termenul de depunere a documentelor solicitate (10 zile), nedepunand înscrisurile menționate in cuprinsul notificării, deși a primit acest document in data de 26.09.2018 conform AR Posta Romana, FGA am respins cererea de plata.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate precum și de dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin decizia nr. 19762/10.04.2019, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), a fost respinsă cererea de plată formulată reclamantul A., privind suma de 4.359,24 RON, reținându-se că reclamantul nu face dovada calității de creditor/persoană îndreptățită să solicite despăgubiri, respectiv nu probează legătura de cauzalitate între vătămarea suferită și evenimentul rutier produs în data de 29.06.2015, argumentație contestată pe calea prezentei acțiuni.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 19762/10.04.2019, în ceea ce privește soluția de respingere de la plată a sumelor solicitate cu titlu de despăgubire și obligarea pârâtului la achitarea sumei de 12.000 RON reprezentând despăgubiri solicitate prin cererea de plată x/07.09.2016.

Prin sentința recurată, s-a admis în parte, acțiunea, pârâtul Fondul de Garantare a asiguraților, a cărui decizie a fost anultă, fiind obligat să soluționeze pe fond cererea de plată formulată de reclamant declarând recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În primul rând, Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al lucrului judecat, fata de considerentele sentinței penale nr. 1737/2018 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr. x/2017, întrucât nu este vorba despre aceeași faptă, iar constatarea în sensul că fapta din data de 23.05.2015 s-a produs în concurs real cu alte fapte nu conduce la concluzia că celelalte fapte s-au petrecut tot la data de 23.05.2015.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva invocată de recurentul-pârât, care, în esență, a invocat faptul că la data pronunțării sentinței recurate în prezenta cauza, exista deja o hotărâre penală care plasează săvârșirea faptei in data de 23.05.2015, data la care nu mai sunt valabile concluziile expertului medico-legal in sensul ca leziunile datează din data de 29.06.2015, rămânând fara fundament considerentele instanței de fond, sentința apărând ca nemotivată, lipsind motivele pe care instanța de fond isi întemeiază hotărârea.

Or, astfel cum s-a reținut anterior, în cauză nu poate fi reținut efectul pozitiv al lucrului judecat, fata de considerentele sentinței penale nr. 1737/2018 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr. x/2017, astfel că susținerile referitoate la acest aspect privind nemotivarea sentinței recurate sunt nefondate.

Înalta Curte amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia acestuia neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nici argumentele de ordin critic circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite, împărtășind soluția primei instanțe.

Din perspectiva acestor dispoziții legale, recurentul-pârât a invocat greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 14 și 16 din Legea nr. 213/2015, susținând că, în cadrul ședinței Comisiei Speciale din 03.09.2018, ca urmare a analizării cererii si înscrisurilor depuse in dovedirea creanței împotriva C. S.A., societate aflata in procedura de faliment, iar, în temeiul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, s-a stabilit transmiterea Notificării nr. x/18.09.2018 către petent. Prin intermediul acestei notificări, s-a solicitat ca in termen de maxim 10 (zece) zile de la primirea acesteia sa înainteze către FGA documentul emis de organele competente din care sa reiasă ca petentul A. a fost vătămat in urma evenimentului rutier din data de 29.06.2015, motiv pentru care, în mod corect cererea de plată a fost respinsă.

Cu privire la motivarea din decizia atacată în sensul că reclamantul nu probează legătura de cauzalitate între vătămarea suferită și evenimentul rutier produs în data de 29.06.2015, în mod corect prima instanță a apreciat că această aserțiune nu are la bază analiza actelor depuse de reclamant în această privință, conturându-se ipoteza formulată prin acțiunea dedusă judecății în sensul că afirmația se întemeiază doar pe lipsa depunerii unei plângeri prealabile împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului de circulație și a unui document emis de organele de poliție/Parchet care să ateste că vătămarea a fost suferită în urma evenimentului rutier.

Înalta Curte constată că reclamantul a atașat cererii de plată înscrisuri concludente cu privire la cauza vătămărilor suferite în data de 29.06.2015, respectiv: scrisoarea medicală nr. x, emisă la data de 29.06.2015 de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara - Unitatea de Primire a Urgențelor - Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, care cuprinde diagnosticul "policontuzii, prin accident rutier. Traumatism vertebral cervico-toracal. Contuzie toracică"; certificatul medico-legal nr. 905/30.06.2015, emis de Institutul de Medicină Legală Timișoara, prin care se concluzionează că "leziunile pot avea vechimea din data de 29.06.2015 și pot fi rezultatul lovirii cu sau de corpuri dure. Necesită 30 (treizeci) zile de îngrijiri medicale socotite de la data producerii leziunilor dacă nu survin complicații"; adresa nr. x/29.06.2015, emisă de Poliția Municipiului Timișoara - Biroul Rutier Timișoara, potrivit căreia reclamantul conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, implicat în evenimentul rutier din data de 29.06.2015, iar urmările acestui eveniment asupra autoturismului menționat evidențiază un impact de o violență care se află în convergență cu susținerile reclamantului în sensul că a suferit și vătămări corporale în acel context.

Prin urmare, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanța de control judiciar apreciază că din înscrisurile anexate cererii de plată rezultă că au existat suficiente elemente care să conducă la concluzia că reclamantul a suferit leziunile traumatice menționate în certificatul medico-legal nr. 905/30.06.2015 în urma accidentului de circulație din data de 29.06.2015, astfel că este lipsi de suport motivul respingerii cererii de plată, respectiv că petentul/reclamant nu și-a îndeplinit obligația comunicată de FGA, ca in termen de maxim 10 (zece) zile de la primirea acesteia sa înainteze către Fond documentul emis de organele competente din care sa reiasă ca petentul A. a fost vătămat in urma evenimentului rutier din data de 29.06.2015, fiind corectă și legală soluția primei instanțe de obligare a pârâtului să se pronunțe pe fondul cererii de plată, în baza înscrisurilor de la dosar și în condițiile reglementate de Legea nr. 213/2015.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care, astfel cum s-a reținut, a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, fiind corespunzător motivată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 211 din 18 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.