ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4619/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată la data de 03.11.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea în parte a Deciziei FGA nr. 24612 din 19.10.2020 și obligarea pârâtului la achitarea diferenței de despăgubire în valoare de 5.107,09 RON, precum și plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 484 din 5 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. A anulat în parte Decizia FGA nr. 24612/19.10.2020, exclusiv în privința soluției de respingere a cererii de plată a sumei de 5107,09 RON. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenței de despăgubire, în cuantum de 5107,09 RON și la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 350 RON.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 484 din 5 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

A criticat reținerile instanței de fond potrivit cărora valoarea determinată în sistemul DAT ar fi cea corectă întrucât calculul a fost efectuat la o dată mai apropiată de data producerii evenimentului rutier, cu ignorarea faptului ca ambele sisteme (DAT și AUDATEX) păstrează baze de date privind valorile de comercializare a autovehiculelor pentru ultimii 5 ani, și că, în ambele sisteme a fost introdusă ca referință data evenimentului asigurat, astfel că ambele evaluări, chiar dacă efectuate la momente diferite, au stabilit valoarea autovehiculului la data producerii evenimentului rutier.

În acest sens, a apreciat că doar un raport de expertiză tehnică auto, probă științifică cu caracter obiectiv, ar fi putut stabili corectitudinea modalității de evaluare adoptate de pârât sau de reclamantă, însă, sarcina probei aparține reclamantei, care nu a înțeles să solicite în probațiune și efectuarea unei expertize auto.

Cu referire la art. 14 și art. 224 din C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat încălcarea de către prima instanță a principiului contradictorialității corelativ cu încălcarea dreptului la apărare, arătând că mijloacele de probă, în baza cărora instanța a pronunțat hotărârea, s-au rezumat strict la documentația avută în vedere la emiterea deciziei contestate, documentație în care se regăsește Avizul Direcției Tehnice, în raport de care s-a analizat valoarea de piața a autovehiculului asigurat CASCO. Ambele părți au contestat corectitudinea evaluării efectuate de partea adversă, însă, niciuna dintre părți nu a susținut că ar fi mai bun calculul propriu în raport de data la care s-a efectuat evaluarea, astfel că, a apreciat că instanța putea decide asupra acestui aspect doar după ce l-ar fi pus în discuția părților, astfel încât pârâtul să aibă mijloacele procesuale pentru pregătirea apărării în cauză și să solicite efectuarea unei expertize care să aducă lămuriri suplimentare asupra modalității de evaluare.

În opinia recurentului-pârât, argumentul avut în vedere de instanța de fond, deși aparent logic, nu face altceva decât să înfrângă principiul suportării unei eventuale diferențe de despăgubire de către asigurătorul CASCO, astfel cum este prevăzut de prevederile art. 40 din Norma ASF nr. 23/2014.

Așadar, din punct de vedere cronologic, ca ordine firească de desfășurare a procesului de lichidare a daunelor, dacă asiguratul CASCO decide să se adreseze propriului asigurător, întotdeauna asigurătorul CASCO este cel care va face prima evaluare a pagubei și care va stabili întinderea despăgubirii ce poate fi suportată în baza contractului de asigurare facultativ.

Însa, la stabilirea sumei asigurate pentru un autovehicul, în cazul încheierii unei polițe facultative, asigurătorul CASCO adoptă criterii proprii de evaluare și stabilire a valorii de piață, respectiv a primei de asigurare. Astfel că, este firesc ca în situația producerii unui eveniment asigurat, asigurătorul CASCO să fie ținut tocmai de evaluarea pe care a făcut-o la data încheierii contractului de asigurare și atunci este firesc să existe alte criterii de evaluare în cazul poliței RCA. Tocmai acesta a fost motivul avut în vedere de legiuitor pentru a legifera cu privire la suportarea unei eventuale diferențe de despăgubire, căci este evident că asigurătorul RCA este terț față de contractul încheiat între Asigurătorul CASCO și clientul său.

Și atunci, a se reține că prima evaluare întocmită este cea corectă, căci este cea mai apropiată de data producerii evenimentului rutier, echivalează cu desconsiderarea Normei ASF nr. 23/2014 și implicit semnifică o aplicare greșită a legii. Prin norma menționată anterior, legiuitorul a apreciat că limita maximă de despăgubire trebuie determinată în baza criteriilor contractului RCA și nu în baza condițiilor de asigurare CASCO. Acesta este și cazul dedus judecății, cu precizarea că, raportat la falimentul asigurătorului RCA, cererea de plată de către asigurătorul CASCO a fost îndreptată către FGA, ce a stabilit valoarea de piața a autovehiculului raportat la legislația RCA și starea de fapt.

Astfel, în mod corect a stabilit Fondul că valoarea maximă de despăgubire este de 10.993 RON, având în vedere că valoarea reală de piață a vehiculului este de 3.742 RON conform calculului efectuat de către specialiștii F.G.A., în temeiul art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014.

În ceea ce privește incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a arătat că, deși a invocat incidența prevederilor art. 40 din Norma ASF nr. 23/2014, instanța de fond nu a înțeles să se pronunțe și asupra legalității și temeiniciei argumentelor sale, potrivit cărora eventuala diferență de despăgubire, rezultată din modul de calcul al valorii maxime a despăgubirii, dacă este justificată, rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asiguratul persoană vinovată, dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depășește limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută în polița de asigurare.

Prin urmare, a apreciat că instanța de fond trebuia să analizeze apărările formulate de pârât și dacă le considera neîntemeiate să motiveze sentința din această perspectivă.

FGA utilizează pentru analizarea daunelor sistemul Audatex care este o bază de date acceptată de toți asigurătorii și de unitățile de specialitate și care furnizează o bază uniformă de date pentru toate părțile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto.

Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator și nu este menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului/petentului. Acesta este și criteriul în baza căruia Fondul de garantare a asiguraților instrumentează dosarele de daună și acordă despăgubiri creditorilor de asigurare, nefiind ținut în analiza dosarelor de daună de prețurile practicate de anumite unități reparatoare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, iar în rejudecare, respingerea ca nefondată a contestației. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize tehnice auto.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 13 octombrie 2022, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului, constatând că recurentul-pârât a formulat critici de nelegalitate care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.. Așadar, recurentul a dezvoltat argumentele pentru care a apreciat că pronunțarea hotărârii recurate a fost dată cu interpretarea greșită a normelor de drept material incidente speței, referindu-se în concret la dispozițiile art. 2217 C. civ. și la prevederile art. 40-51 din Norma ASF nr. 23/2014, precum și argumentele pentru care a apreciat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, referindu-se în concret la faptul că instanța nu a analizat anumite apărări formulate și, dacă le considera neîntemeiate, nu a motivat sentința din această perspectivă.

2.2. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin decizia nr. 24612 din 19.10.2020 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguratorilor s-a admis parțial cererea de plată nr. x/27.03.2017 pentru suma de 10.993 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii autovehiculului avariat, și s-a respins parțial cererea de plată pentru suma de 5.107,99 RON.

Reclamanta A. S.A. a investit instanța de contencios administrativ cu anularea în parte a deciziei FGA nr. 24612 din 19.10.2020, solicitând obligarea pârâtului la achitarea diferenței de despăgubire în valoare de 5.107,09 RON și plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat în parte Decizia FGA nr. 24612/19.10.2020 și a obligat pârâtul la plata diferenței de despăgubire în cuantum de 5107,09 RON, reținând, în esență, că reclamanta a probat valoarea cuvenită despăgubirilor solicitate în exercitarea dreptului de regres, care nu depășesc valoarea de piață medie a autovehiculului rulat, la data producerii evenimentului asigurat.

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a criticat sentința de fond, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Instanța de control judiciar nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cadrul căruia recurentul-pârât a susținut că instanța de fond nu a analizat argumentele sale, respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concluzie, este important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat modul în care instanța de fond a apreciat probele administrate în cauză, invocând practic o încălcare a normelor referitoare la forța probantă și puterea doveditoare a mijloacelor de probă, apreciind că doar un raport de expertiză tehnică auto, probă științifică cu caracter obiectiv, ar fi putut stabili corectitudinea modalității de evaluarea adoptată de reclamantă sau de pârât.

Înalta Curte constată că aceste critici nu se referă la norme de drept material, mijloacele de probă fiind reglementate de norme de drept procesual, nu de norme de drept material. În plus, fiind vorba de o chestiune de apreciere a probelor, acest aspect nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Nu se pot fi primite nici criticile de nelegalitate care vizează încălcarea principiului contradictorialității corelativ cu încălcarea dreptului la apărare, motivat de faptul că mijloacele de probă în baza cărora instanța de fond a pronunțat hotărârea s-au rezumat strict la documentația avută în vedere la emiterea deciziei contestate ori că reclamanta nu a înțeles să solicite în probațiune și efectuarea unei expertize auto.

Prin urmare, instanța de control judiciar reține că părților li s-a asigurat posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului, au putut să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

În continuare, în cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că sentința atacată a fost pronunțată de către instanța de fond cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile speței, indicând în acest sens dispozițiile art. 2217 C. civ. și prevederile art. 40-51 din Norma ASF nr. 23/2014.

În esență, chestiunea supusă analizei instanței vizează modalitatea de evaluare a valorii de piață a autovehiculului la momentul producerii accidentului, ambele părți raportându-se la un sistem de evaluare dintre cele recunoscute pe plan național pentru evaluarea daunelor auto, reclamanta la sistemul DAT, iar pârâtul la sistemul Audatex.

Criticile recurentului privitoare la izvorul diferit al obligațiilor de plată ce revin asigurătorului, respectiv Fondului pârât, precum și la dreptul Fondului de a proceda la o instrumentare proprie a dosarului de daună nu sunt relevante pentru soluționarea prezentei căi de atac, întrucât instanța de fond nu a negat dreptul Fondului de Garantare a Asiguraților de a face propria analiză a dosarului de daună preluat de la asigurătorul în faliment, astfel cum în mod greșit susține recurentul, ci a constatat că această analiză nu a fost realizată în conformitate cu cerințele legale, deoarece evaluarea pârâtului nu ar fi avut în vedere valoarea bunului avariat la momentul producerii evenimentului rutier, respectiv la momentul producerii prejudiciului (anul 2016), ci valoarea acestuia astfel cum a fost determinată la data de 27.05.2020, aspect de natură a afecta decizia administrativă contestată în speță.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat corect dispozițiile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv dispozițiile art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, impunându-se concluzia potrivit căreia autoritatea pârâtă garantează cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparațiile necesare, așa fiind, demersul acesteia de a reduce cuantumul despăgubirii, în baza unui raport care nu relevă în mod cert că s-a avut în vedere valoarea bunului la momentul producerii prejudiciului, nu este întemeiat pe nicio normă legală.

Totodată, sunt neconcludente argumentele recurentului-pârât, în sensul că nu este un asigurător și nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, că este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce privește utilizarea resurselor financiare din care Fondul este constituit, ori că nu este ținut în analiza dosarelor de daună de prețurile practicate de anumite unități reparatoare, întrucât analiza efectuată de Fondul de Garantare a Asiguraților nu are la bază criterii legale, obiective, care să îl îndreptățească să ignore costul reparațiilor, așa cum a fost stabilit pe baza documentului eliberat de unitatea specializată de service, act care trebuia avut în vedere la stabilirea cuantumului pagubei, în temeiul art. 51 alin. (7) din Norma ASF nr. 23/2014.

Contrar susținerilor recurentului-pârât instanța de fond nu a reținut că prima evaluare întocmită în sistemul DAT este cea corectă datorită faptului că este cea mai apropiată de data producerii evenimentului rutier, ci a reținut în mod just că reclamanta a făcut dovada evaluării valorii de piață a autovehiculului la data de 31.10.2016, spre deosebire de rezultatul evaluării realizate de FGA în sistemul Audatex, 4 ani mai târziu, în anul 2020, în baza unui raport care nu relevă în mod cert că s-a avut în vedere valoarea bunului la nivelul anului 2016, iar nu la nivelul anului 2020.

Prin urmare, având în vedere argumentele prezentate anterior, instanța de control judiciar constată că prima instanță a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie raportat la situația de fapt reținută, soluție pe care, la rândul său, o adoptă ca atare.

2.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 484 din 5 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.