ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3442/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a la data de 02.08.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 13261/26.02.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 15982 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 17.07.2018 prin care s-a admis în parte cererea de plată înregistrată sub nr. x/01.11.2016 la F.G.A.; obligarea pârâtului FGA la diferența neachitată, respectiv la suma de 72.400 euro cu titlu de daune morale, ca echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României de la data plății efective a acestora; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu promovarea și susținerea prezentei acțiuni. Prin sentința civilă nr. 1079/20.03.2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a a respins acțiunea, ca neîntemeiată. La data de 13.08.2019, reclamanta a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1079/20.03.2019, solicitând admiterea recursului, respectiv casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, precum și obligarea intimatului-pârât la plata tuturor cheltuielilor de judecată. Prin decizia nr. 3741/22.07.2020, ÎCCJ – secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a la data de 07.04.2021, sub nr. x/2018*.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 240 din 6 iulie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a contestația, în parte, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. S-a anulat, în parte, Decizia nr. 15982 din 17.07.2018 emisă de pârât în ceea ce o privește pe reclamantă în sensul că suma admisă la plată cu titlu de daune morale este 50.000 de RON și nu 12.150 de RON. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 37.850 RON către reclamantă. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 2.135 de RON cheltuieli de judecată, către reclamantă. S-a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

Căile de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recursuri recurenta-reclamantă A. și recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților: 3.1. Prin recursul întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta – reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea în totalitate a acțiunii, pentru următoarele critici: - totodată, că instanța de contencios, prin silogismul său juridic eronat, a pronunțat o hotărâre nelegală nu numai prin încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului instituit prin articolul 1385 din Noul C. civ., ci și prin încălcarea principiului proporționalității între suma despăgubită, pe de-o parte, și durata și intensitatea suferinței, pe de altă parte, principiu instituit inclusiv de Curtea Europeană prin deciziile sale, decizii care constituie izvor de drept, făcând parte din legislația internă odată cu ratificarea Convenției; - chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze gravitatea și durata lor în timp și să dispună repararea întregului prejudiciu moral produs; - cu privire la durata în timp, s-a considerat că evaluarea daunelor morale trebuie să se raporteze la suferința ce se întinde pe întreaga viață a reclamantei; Prin urmare, instanța de contencios ar fi trebuit ca, în lumina prevederilor articolelor 1.385 și 1.391 alin. (1) din Noul C. civ., care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, adică inclusiv prejudiciul rezultat din activitatea profesională, să ia în considerare la stabilirea cuantumului daunelor morale existența tuturor prejudiciilor dezvoltate prin toate lucrările depuse la dosarul cauzei, inclusiv prin cele cu caracter științific, lucru pe care nu l-a efectuat atunci când a stabilit că suma de 50.000 RON este acoperitoare. 3.2. Recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat prin cererea de recurs admiterea recursului astfel cum este formulat casarea sentinței atacate si, pe cale de consecință, respingerea contestației formulate de intimata-reclamantă împotriva deciziei F.G.A. nr. 15982/17.07.2018. În motivarea cererii au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.: - instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea art. 2 alin. (1) și (3) și 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 si art. 49 lit. d) din Ordinul CSA 14/2011 si aplicarea greșită a art. 1531 alin. (1) C. civ. - motiv de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. - Fondul protejează creditorii de asigurări de consecințele insolvenței și nu se substituie asigurătorilor, obligațiile fondului fiind obligații proprii, noi, si nu o continuare/preluare a obligațiilor asigurătorilor faliți, aceste obligații fiind limitate atât în timp - la falimentul unui asigurator cat si ca plafon de garantare; - dreptul de apreciere de care dispune recurentul - pârât nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigura respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere; - nu se poate retine un eventual refuz nejustificat de acordare integrala a daunelor morale solicitate de intimata-reclamanta, având în vedere ca dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA fin lipsa criteriilor si limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale nu a fost exercitat discreționar sau cu superficialitate, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal si nediscriminatoriu fata de orice victima a unui accident rutier. - recurentul – pârât a analizat cererea de plata depusa de reclamantă raportându-se la criterii proprii de determinare a prejudiciului suferit, criterii precum certificatul medico-legal, procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, precum si raportat la jurisprudența în materie, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu atât de sensibil în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor, cu atât mai mult cu cat FGA a fost însărcinat sa gestioneze fonduri publice, care trebuie repartizate cu toata responsabilitatea pe care situația o impune; - pentru a exclude arbitrariul în evaluarea cuantumului indemnizației reparatorii acordate, FGA utilizează un barem pe baza căruia sa fie stabilita suma concretă, pornind în mod obiectiv de la situații de fapt similare sau asemănătoare, în care în perioada relevantă persoanele care au suferit atingeri de intensitate apropriata au beneficiat de un anumit cuantum al reparațiilor, fie ca rezultat al soluționării amiabile a cauzelor, fie ca efect al unor acte de jurisdicție. Un astfel de barem corespunde principiului fundamental de drept al egalității, presupunând instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, fără a exclude, ci dimpotrivă implicând soluții juridice diferite pentru situații diferite. - este obiectivă si rezonabila necesitatea de a recurge la criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenția fiecare situație particulară dintre multiplele situații care se pot ivi în realitate, procedura utilizata de parat cuprinzând mai multe criterii si reglementând ipoteze diverse care fac posibila încadrarea cat mai obiectiva si corespunzătoare a situației reale si a împrejurărilor specifice fiecărei cereri de acordare a daunelor morale.

Apărările formulate în cauză Recurenta – reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, respinsă în ședința publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi grupate criticile comune și soluționate unitar, în măsura în care constatarea legalității hotărârii primei instanțe în ceea ce privește individualizarea cuantumului despăgubirilor, exclude în mod logic argumentele contrare susținute de ambele părți prin motivele de recurs. Argumente de fapt relevante La data de 19.08.2012 a avut loc un accident de circulatie din vina conducatorului autovehiculului cu nr. de inmatriculare x, care circula pe DN2 dinspre Tulcea catre Constanta, si, cand a ajuns la km 242+900m, a patruns pe contrasens si a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr. de inmatriculare x, condus regulamentar din directia opusa. Din impact a rezultat decesul numitilor B., C. si D., vatamarea corporala a numitilor E., F., G., A., H., I., J.. La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de inmatriculare x era asigurat RCA la S.C. K. S.A., conform politei de asigurare nr. x. Reclamanta a formulat o serie de cereri de plata la FGA, atat în nume propriu cat si în numele minorilor. Prin Rechizitoriul emis în dosarul penal nr. x/2012 la data de 13.05.2014, a fost trimis în judecata inculpatul E.. Prin cererea ce face obiectul dosarului de dauna nr. x, reclamanta A. a solicitat despagubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului sotului, respectiv surorii acesteia în baza hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2014. Prin decizia penala nr. 539/2017 din 16.05.2017, pronuntata în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Constanta a admis apelurile partilor civile si a majorat cuantumul daunelor morale, fiind obligat asiguratorul să le achite părții civile A. 100.000 RON (victimă soțul său B.) și 30.000 RON (victimă sora sa C.), precum și celorlalte părți civile.- Prin Decizia nr. 13200/21.02.2018 FGA a aprobat cererea de plata formulata de reclamanta privind acordarea de daune morale pentru prejudiciul resimtit în urma restrângerii posibilităților de viata familiala prin decesul sotului si a surorii, respectiv i-a fost acordata acesteia suma de 13.340,95 RON daune materiale, 100.000 RON daune morale pentru decesul sotului B., 30.000 RON pentru decesul surorii C. si 2300 RON onorariu avocat. Totodată, prin Decizia nr. 15982/17.07.2018 a fost solutionata cererea de plata formulata de reclamanta prin care, suplimentar fata de sumele acordate de instanta, i s-a acordat suma de 12.572,5 RON, cu titlu de daune morale și materiale pentru vătămarea corporala suferita. Curtea de apel, în aprecierea cuantumului daunelor morale, a constatat că pârâtul F.G.A. a utilizat elemente concrete în stabilirea despăgubirilor, raportându-se la rezultatul unui studiu dedicat tocmai evaluării în concret a despăgubirilor ce pot fi acordate pentru prejudiciul moral suferit de diverse persoane în urma accidentelor de circulație, însă, ținând cont de particularitățile cauzei, ajutorul de care aceasta a avut nevoie de la terțe persoane pentru a părăsi locuinț, ceea ce i-a produs o scădere a simei de sine, la prejudiciul de agrement, precum și la prejudiciul de menaj, a apreciat că suma de 50.000 de RON se ridică la un cuantum just pentru repararea prejudiciului în discuție, în loc de 12.150 de RON. Cu privire la motivele de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce tine de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului. Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege. În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial. Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material. Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale. În cauză, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță. În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanță pentru prejudiciul moral, invocând faptul că s-a raportat la situațiile similare, conform procedurii de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese. Nu reprezintă o motivare contradictorie împrejurarea că instanța de fond, deși a constatat că pârâtul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil, a considerat că, date fiind suferințele psihice de durată survenite, se impune majorarea cuantumului daunelor morale. Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate a soluției de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri în sumă de 50.000 RON daune morale, pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă. Astfel, s-a reținut și în raport și de declarația testimonială administrată consecințele negative suferite în plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitei i-a fost afectată situația familială, și socială. Instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunțată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii) pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure. Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție – o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei. Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect, ținând seama în evaluarea gravității suferinței produse de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate, a stabilit cuantumul daunelor morale. În ceea ce privește recursul reclamantei, Înalta Curte, în cadrul motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurentă. Este lipsită de suport și afirmația recurentei -reclamante în sensul că prima instanță nu a ținut cont de practica judiciară în materie, întrucât acordarea daunelor morale în conformitate cu jurisprudența relevanță în materia despăgubirilor morale implică și o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia, prin analizarea situației specifice a acesteia, jurisprudența fiind una de speță, precedentul judiciar neavând valoare de izvor de drept, pentru a fi aplicat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.