ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 179/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanții A., B. au formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, cererea de chemare în judecată, contestație împotriva Deciziei nr. 17432/26.10.2018, emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care au solicitat: admiterea contestației, anularea Deciziei de respingere parțială a cererii de despăgubire nr. x/26.10.2018, obligarea pârâtului la plata următoarelor sume:

- către contestatoarea A. la plata daunelor morale în cuantum de 72710 RON (diferență a daunelor morale, neacordate) și la 1365 RON cu titlu de daune materiale.

- către contestatorul B. la plata daunelor morale în cuantum de 9980 RON (diferență a daunelor morale, neacordate), precum și la plata cheltuielilor efectuate în legătură cu evenimentul produs, în cuantum de 1675 RON și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2146 din 3 iulie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea privind pe reclamanții A., B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul De Garantare a Asiguraților.

A anulat în parte Decizia nr. 17432/26.10.2018 în sensul că este admisă cererea de plată formulată de reclamanta A. pentru suma de 10000 RON daune morale și 375 RON daune materiale respectiv este admisă cererea de plată a reclamantului B. pentru suma de 1000 RON daune morale și 175 RON daune materiale.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8685 RON diferențe de despăgubiri respectiv la plata către reclamant a sumei de 1045 RON diferențe de despăgubiri.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata către reclamanti a sumei de 2325 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 2146 din 3 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii acțiunii reclamanților și a menținerii Deciziei nr. 17432/26.10.2018.

În susținerea cererii de recurs, pârâtul a dezvoltat următoarele critici:

În ceea ce privește primul motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârâtul a susținut că sentința recurată prezintă motive contradictorii.

Contradictorialitatea rezultă din faptul că, deși în considerentele sentinței civile nr. 2146/03.07.2019, prima instanță a reținut că dreptul de a solicita despăgubirile de la F.G.A. se face în baza Legii speciale nr. 213/2015, doar ca urmare a situației premise constând în falimentului asigurătorului "Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015. Fondul garantează plata de "indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător", acceptând că F.G.A. nu este un asigurător, validând parțial procedura de soluționare a cererilor de plată formulate pentru despăgubiri solicitate cu titlu de daune morale ca urmare a vătămărilor corporale provocate de accidente de vehicule: "Ținând cont de aceste aspecte, Curtea apreciază că pârâtul s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil (zilele de îngrijiri medicale cu luarea în considerare a urmărilor concrete ale accidentului rutier) In raport de documentația anexată cererii.", cu toate acestea, în considerentele sentinței a stabilit că FGA nu a avut în vedere decât criteriul numărului de zile de îngrijiri medicale, nefiind apreciate și consecințele negative suferite de către cei doi intimați reclamanți.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a apreciat că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a normelor de drept material, în acest sens dezvoltând următoarele critici:

Potrivit art. 2 din Legea nr. 213/2015 scopul FGA este acela de protejare a creditorilo de asigurare:,,(1) Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolveniei unui asigurător.".

Totodată, a învederat faptul că potrivit art. 12 și următoarele din Legea nr. 213/2015, precum și art. 13 și următoarele din Norma ASF nr. 16/2015, prin Legea 213/2015 si Norma ASF 16/2015 s-a instituit procedura administrativa de plata ce poate fi urmata de creditorii de asigurări ai unui asigurător in faliment ce doresc sa-si realizeze creanțele de asigurarari din fondurile FGA, procedura ce prevede si o cale speciala de atac împotriva eventualei respingeri a cererii creditorilor de asigurări, contestațiile cu caracter contencios fiind date prin lege spre soluționare Curții de Apel Bucuresti-Sectia contencios administrativ si fiscal. De asemenea, instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (6) din Norma ASF nr. 16/2015.

Instanța de fond nu a avut în vedere caracterul special al procedurii de acordare a despăgubirilor de către FGA, care nu se subrogă în drepturile și obligațiile asigurătorului falit, ci, acordă despăgubirile doar ca urmare a existenței situației premise de declarare a falimentului față de asigurător și doar după ce potențialul creditor de asigurare a depus la FGA o cerere de plată conform art. 14 din Legea 213/2015.

Recurentul consideră că prima instanță a dispus în mod neîntemeiat admiterea în parte a contestației formulată de intimați, prin obligarea subscrisei la acordarea unei majorări a cuantumului daunelor morale, care deși admite calitatea F.G.A. de instituție publică, aceasta neidentificându-se cu asigurătorul aflat în faliment, deși invocă jurispridența din România, totuși se raportează doar la examele psihologice. În aceste condiții, învederează că la nivelul Curții de Apel București, există deja formată o practică cu privire la acordarea daunelor morale în cazul cererilor de plată formulate de către creditorii de asigurări în cazul procedurii prealabile necontencioase administrative în raport de F.G.A., cu respectarea Legii 213/20105, iar numărul de cauze având acest obiect este de peste 250 numai in anul 2018, ceea ce impune ideea ca in aceasta materie, pratica Curții este consolidata, importanta si stabila, raporta rea la aceasta practica fiind, in cauza de fata, si un imperativ al dispozițiilor legale ale art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma 23/2014, reținut ca aplicabil in cauza.

Intimatul-reclamant B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate de recurentul-pârât, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce privește critica subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că există motive contradictorii în cuprinsul considerentelor sentinței recurate, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată.

Instanța de recurs reține că în temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În speță, Înalta Curte, analizând raționamentul juridic ce a stat la baza soluției pronunțate de către instanța de fond, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței elementele de fapt și temeiurile de drept care au aplicabilitate în speță.

Respectiv, instanța de fond a efectuat o analiză proprie a cauzei și a valorificat la pronunțarea hotărârii atât starea de fapt privitoare la procedurile efectuate pe cale administrativă de către reclamanți, cât și prevederile Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 23/2015, dar și o serie dem principii de drept, în lipsa unor criterii și limite legale în ceea ce privește acordarea daunelor morale, stabilind în mod corect cuantumul despăgubirilor materiale și morale pe care recurentul-pârât trebuie să le acorde initmaților-reclamanți.

În cuprinsul sentinței recurate nu se identifică vreo contradicție, iar recurentul-pârât în susținerea acestui motiv de casare apreciază că afirmația instanței conform căreia "pârâtul s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil (zilele de îngrijiri medicale cu luarea în considerare a urmărilor concrete ale accidentului rutier) în raport de documentația anexată cererii", iar ulterior a acordat despăgubiri suplimentare, reprezină o contradicție, nu poate fi primită, în condițiile în care instanța de fond explică în cuprinsul considerentelor că raportarea pârâtului, doar la aceste criterii nu au fost suficiente pentru acordarea despăgubirilor, ci acesta trebuia să urmărească și criterii obiective ca, vârstă, prejudiciu estetic etc.

Așadar, Înalta Curte constatând că, în speță, instanța de fond a respectat rigorile impuse de textul de lege prevăzut de art. 425 C. proc. civ. oferind propriul raționament juridic față de soluția adoptată și neexistând niciun argument contradictoriu care să stea la baza soluției adoptate, critica recurentului-pârât susbscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este neîntemeiată.

În ceea ce privește criticat sentința de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.

În cadrul acestui motiv de nelegalitate recurentul-pârât a susținut, în esență, interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor legale incidente în materia acordării daunelor morale. Mai exact, instanța de control judiciar observă că recurentul-pârât nu contestă dreptul reclamantului la acordarea daunelor morale, ci cuantumul acestor despăgubiri astfel cum a fost stabilit de către instanța de fond, cu pretinsa interpretare și aplicare greșită a normelor legale incidente.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt stabilită în cauză, în urma administrării probatoriului, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în materie.

În conformitate cu prevederile art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014:

"La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:1. în caz de vătămare corporală: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Față de acest temei juridic, instanța de fond a reținut situația de fapt conform căreia: reclamanta A. a suferit leziuni traumatice care datează din 11.03.2016 respectiv plagă tăiată preauriculară stânga fără alte leziuni ORL respectiv plagă tăiată umăr stânga, care au necesitat pentru vindecare un număr de 12-13 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 242/A2/08.05.2016 eliberat de către Serviciul Județean de Medicină Legală Olt (filele x ds fond), iar reclamantul B. a suferit leziuni traumatice care datează din 11.03.2016 respectiv traumatism antebraț stâng și escoriații faciale, care au necesitat pentru vindecare un număr de 2- 3 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 243/A2/08.05.2016 eliberat de către Serviciul Județean de Medicină Legală Olt (filele x ds. fond).

În mod corect a reținut instanța de fond că recurentul-pârât s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil (zilele de îngrijiri medicale cu luarea în considerare a urmărilor concrete ale accidentului rutier) în raport de documentația anexată cererii, însă aceste criterii de raportare nu trebuie să fie singure în cauzele în care despăgubirile vizează prejudicii morale rezultate din vătămari corporale ale persoanelor.

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 230/2014 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situația familială, socială și profesională a solicitantului despăgubirilor.

Așadar, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferit de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ și teoretic la speța de față, Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamanți, astfel cum au fost constatate de instanța de fond, ci a invocat existența, conform procedurii interne, a unui singur criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, și anume numărul de zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte constată că, deși prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și de jurisprudența instanțelor naționale, care poate justifica depășirea cerințelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat medico-legal sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferințelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conținut economic, existența și intensitatea suferințelor resimțite trebuie privită în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.

Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru acestea.

Așadar, nu pot fi primite susținerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât normele interne, reprezentate de Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, nu prevalează dispozițiilor art. 1391 din C. civ.

O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară. Astfel, nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei Fondului și subsecvent instanțelor de judecată. Procedura internă a recurentului poate fi avut în vedere de instanța de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv.

În speță, recurentul-pârât FGA absolutizează valoarea probatorie a documentelor ce indică numărul zilelor de îngrijiri medicale, deși reclamanții au depus înscrisuri medicale din care rezultă atât existența vătămării corporale suferite în urma accidentului rutier, cât suferințele fizice ulterioare. În baza acestor înscrisuri, dar și a probei testimoniale, instanța de fond a avut în vedere toate urmările produse de vătămarea corporală și intensitatea acestor consecințe, apreciind că astfel de urmări atrag incidența si a altor criterii de evaluare, precum vârsta, infirmitatea post-traumatică suferită, afectarea iremediabilă a stării normale de sănătate a reclamantei, în contextul unei dificultăți permanente de deplasare, durerea pe care o suferă și după protezarea șoldului, alterarea traiului curent. Totodată, instanța de control judiciar subliniază că, în raport de condiția aprecierii rezonabilele, pe o bază echitabilă, prin evaluarea proprie realizată de instanța, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de judecătorul fondului (conform circumstanțelor particulare ale cauzei) reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate, fiind necenzurabilă în calea de atac a recursului.

Prin urmare, se reține că instanța de fond a apreciat corect incidența în cauză și a altor criterii de evaluare a prejudiciului suferit de intimații-reclamanți.

Față de toate considerentele expuse anterior, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2146 din 3 iulie 2019 a Curții de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2022.