ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1540/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28.01.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 17927/10.01.2019 emisă de pârât, prin care a fost admisă în parte cererea de plată formulată de petentă, abordându-i-se despăgubiri morale în cuantum de 26.000 RON. Pe calea acțiunii în contencios administrativ promovate, a solicitat reclamanta obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 euro (cu un echivalent în RON de 954.000 RON la cursul B.N.R. de 4,77 RON/euro) reprezentând despăgubiri materiale și morale, urmare a accidentului rutier suferit de reclamantă în data de 18.06.2014, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor suportate cu ocazia judecării prezentei pricini.

Prin sentința civilă nr. 461 din data de 18 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte Decizia nr. 17927/10.01.2019 emisă de pârât, în sensul admiterii în parte a cererii de obligare a pârâtului la plata către reclamantă a daunelor materiale în cuantum 980 RON și la plata daunelor morale în cuantum de 75.000 RON, obligând, totodată, pârâtul la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile indicate la punctul I.2 anterior a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii.

În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-pârât a susținut, în contextul expunerii pe scurt a situației de fapt, că potrivit Legii nr. 213/2015 și Normei ASF nr. 16/2015, Fondul nu se substituie asigurătorului aflat în insolvență și nu preia ope legis obligațiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare pentru accidente produse de vehicule, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător.

De asemenea, Fondul de Garantare a Asiguraților acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale sale, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și achitată sau acoperită în numele și pe seama asigurătorului în faliment, exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015.

În plus, necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile față de toți creditorii de asigurare, nediscriminatorii, a rezultat și din scopul în care a fost constituit Fondul, respectiv acela de a proteja în mod unitar toți creditorii de asigurare, cu respectarea particularității fiecărui caz în parte. Astfel, având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire formulate pentru daune morale ca urmare a decesului și faptul că tendința creditorilor privind cuantumul solicitat a fost limita maximă a plafonului de 450.000 RON indiferent de gradele de rudenie, Fondul a fost nevoit să adopte o procedură internă de acordare a daunelor morale, în care au fost folosite criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenția fiecare situație particulară. Această procedură a fost stabilită de Fond în baza analizei procedurii interne de acordare de daune morale ale asigurătorului, prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii și prin raportare la practica judiciară în această materie, care a validat procedura FGA și a menținut actele administrative emise.

A mai susținut recurentul - pârât că soluția primei instanțe încălcă dreptul de apreciere de care dispune FGA, care nu a fost exercitat discreționar sau abuziv, ci în baza unor reguli clare, cu aplicabilitate generală, fiind astfel, nelegală soluția primei instanțe de a stabili că se impune acordarea unor despăgubiri într-un cuantum actualizat.

Totodată, a apreciat recurentul că, în ceea ce privește daunele materiale în cuantum de 980 RON, instanța a acordat o astfel de sumă fără ca înscrisurile justificative să fie depuse în susținerea cererii de plată, apreciind că obligarea sa la plata sumei în discuție excedă controlului legalității deciziei contestate.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-reclamantă A. a invocat, în principal, excepția nulității recursului, apreciind că argumentele invocate prin memoriul de recurs nu se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 12 martie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 16 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

La data de 14 septembrie 2020, intimata-reclamantă A. a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată astfel acordat, ce a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2020.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente și de aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 17927/10.01.2019, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților ("F.G.A."), prin care acesta a admis în parte cererea de plată nr. x/10.04.2017, prin care reclamanta a solicitat să fie despăgubită pentru prejudiciului încercat prin propria vătămare în evenimentul rutier din data de 18.06.2014, produs din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, ce, la data producerii evenimentului era asigurat RCA la B. S.A., conform poliței de asigurare nr. x. Astfel, prin Decizia nr. 17927/10.01.2019 cererea de plată a fost admisă pentru suma de 26.000 RON cu titlu de daune morale, din totalul de 900.000 RON solicitați prin cererea de plată.

Prin sentința civilă 461 din data de 18 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., anulând în parte decizia nr. 17927/10.01.2019 emisă de pârât și obligând pârâtului la plata daunelor materiale în cuantum 980 RON și a daunelor morale în cuantum de 75.000 RON, prin reținerea, în limitele astfel stabilite, a caracterului parțial întemeiat al criticilor aduse de reclamantă actului administrativ atacat. Or, o astfel de soluție este una legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, motivat de faptul că reflectă o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile formulate de pârât și subsumate de acesta motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, criticile recurentului sunt centrate pe susținerile conform cărora prima instanță, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, a încălcat prevederile legale incidente.

Potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situația familială, socială și profesională a solicitantului despăgubirilor.

Așadar, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferit de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ și teoretic la speța de față, Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamantă, astfel cum au fost constatate de instanța de fond, ci a invocat existența, conform procedurii interne, a unui singur criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, și anume numărul de zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte constată că, deși prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și de jurisprudența instanțelor naționale, care poate justifica depășirea cerințelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat medico-legal sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferințelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conținut economic, existența și intensitatea suferințelor resimțite trebuie privită în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.

Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru acestea.

Așadar, nu pot fi primite susținerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât normele interne, reprezentate de Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, nu prevalează dispozițiilor art. 1391 din C. civ.

O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară. Astfel, nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei Fondului și subsecvent instanțelor de judecată. Procedura internă a recurentului poate fi avut în vedere de instanța de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv.

În speță, recurentul-pârât FGA absolutizează valoarea probatorie a documentelor ce indică numărul zilelor de îngrijiri medicale, deși reclamanta A. a depus înscrisuri medicale din care rezultă atât existența vătămării corporale suferite în urma accidentului rutier, cât suferințele fizice ulterioare. În baza acestor înscrisuri, instanța de fond a avut în vedere toate urmările produse de vătămarea corporală și intensitatea acestor consecințe, apreciind că astfel de urmări atrag incidența si a altor criterii de evaluare, precum vârsta, infirmitatea posttraumatică suferită, afectarea iremediabilă a stării normale de sănătate a reclamantei, în contextul unei dificultăți permanente de deplasare, durerea pe care o suferă și după protezarea șoldului, alterarea traiului curent. Totodată, instanța de control judiciar subliniază că, în raport de condiția aprecierii rezonabilele, pe o bază echitabilă, prin evaluarea proprie realizată de instanța, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de judecătorul fondului (conform circumstanțelor particulare ale cauzei) reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate, fiind necenzurabilă în calea de atac a recursului.

Prin urmare, se reține că prima instanță a apreciat corect incidența în cauză și a altor criterii de evaluare a prejudiciului suferit de intimata - reclamantă, în plus față de cel reținut de recurent, apreciind că, în acest context, o reparație corespunzătoare ar fi trebuit acordată la nivelul sumei de 75.000 RON, luând în considerare prejudiciul efectiv suferit de reclamantă, raportat la circumstanțele particulare ale cauzei.

Or, prin stabilirea despăgubirilor acordate reclamantului într-un cuantum inferior acestui nivel, pârâtul și-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul părții la despăgubiri.

În concluzie, reclamantul fiind îndreptățit, în temeiul Legii nr. 213/2015, la repararea prejudiciului moral, se constată că în mod corect prima instanță a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantumul acordat.

Nefondate sunt și criticile prin care recurentul a invocat faptul că prima instanță a încălcat principiului contradictorialității corelativ cu încălcarea dreptului la apărare, prin aceea că, în opinia părții, a refuzat să analizeze temeinicia și legalitatea susținerilor sale, în sensul stabilirii în mod corect a sumelor datorate cu titlu de daune morale. Instanța de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanță a principiilor dreptului la apărare și a contradictorialității, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță. Judecătorul fondului a analizat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului și a încuviințat probele solicitate de către părți, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., toate părțile având posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept deduse judecății. Totodată, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată

Cât privește criticile aduse de recurent soluției primei instanțe de admitere a cererii reclamantei de acordare a daunelor materiale în cuantum de 980 RON, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât nu se poate reține că obligarea recurentului la plata acestei sume excede controlului legalității deciziei contestate. Înalta Curte observă că, prin memoriul de recurs, pârâtul nu contestă dezlegarea dată de prima instanță naturii unor astfel de daune (ce au reprezentat, în fapt cheltuieli necesare efectuării expertizelor medico - legale și onorarii avocațiale) de creanțe de asigurare, ci doar afirmă că în lipsa depunerii înscrisurilor justificative, în faza administrativă, în susținerea cererii de plată, prima instanță nu putea obliga recurentul la plata sumelor, pe baza unui probatoriu administrat doar în fața instanței.

Analizând chestiunea în discuție, în limitele trasate prin memoriul de recurs, instanța de control judiciar observă că, prin Decizia nr. 17927/10.01.2019 pârâtul a procedat la o examinare efectivă a cererii cu care a fost învestit de către reclamantă, apreciind cu privire la cuantumul sumei solicitate atât drept despăgubiri morale, dar și drept despăgubiri materiale. Contrar celor afirmate de recurent, din examinarea elementelor dosarului administrativ, Înalta Curte observă că documente în susținerea cererii de plată a daunelor materiale au fost administrate și în procedura administrativă (în acest sens fiind înscrisurile de la fila x). Cu toate acestea recurentul a dispus respingerea solicitării de acordare a daunelor materiale pentru lipsa înscrisurilor justificative pentru cheltuieli rezultate direct din vătămarea produsă petentei în urma evenimentului rutier. Totodată, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit instanța și cu o solicitare de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale cerute în procedura administrativă, dar a căror acordare a fost respinsă. Or, întrucât contestația formulată împotriva deciziilor emise de FGA reprezintă o specie a acțiunii în contencios administrativ reglementată de art. 8 din Legea nr. 554/2004, mai precis o cale de acțiune, iar nu o cale de atac, nu poate fi exclus dreptul părții reclamante de a-și proba pretențiile formulate (printre care și cea de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale), inclusiv prin administrarea unui probatoriu suplimentar. Totodată, Înalta Curte apreciază că prima instanță a respectat prevederile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, care trasează coordonatele caracterului de plină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, iar soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru aceste considerente, nefiind identificate critici care să atragă aplicabilitatea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 461 din data de 18 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2022.