ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2656/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanțe la data de 13.02.2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să admită contestația și sa dispună anularea Deciziei nr. 12494/15.01.2018 emisa de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care a fost soluționată cererea de plata nr. x, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata sumei, obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata și, în subsidiar, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata de despăgubiri, cuantificate prin expertiza judiciara reprezentând va1oarea de piața a autovehiculului la data producerii accidentului.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1485 din 16 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, ce privește pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; a fost anulată în parte decizia nr. 12494/15.01.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv art. 2 și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 35.596,76 RON reprezentând diferență despăgubire. Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.225,71 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru în cuantum de 350 RON și 1875,71 RON cheltuieli de deplasare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1485 din 16 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, solicitând casarea sentinței recurate, și, în rejudecare, respingerea în tot a contestației formulate de reclamantă ca nefondată și, pe cale de consecință, menținerea în totalitate a Deciziei nr. 12494/2018. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a susținut că în mod eronat prima instanță a reținut că: "In lipsa unui temei legal, Curtea reține că evaluarea propusă de pârât potrivit sistemului B. nu are o forță probantă mai mare decât evaluarea propusă de către expertul judiciar, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. "Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege". A arătat că FGA nu este asigurător sau reasigurator, dar analizează în baza dispozițiilor legale și condițiilor de asigurare, invocând faptul că în raportul de expertiză întocmit în cauză nu se face referire în baza cărui sistem a analizat valoarea de piață a vehiculului, acestea fiind în număr de trei - B., DAT și C.. A criticat reținerea instanței de fond în sensul că "expertul" desemnat a folosit un sistem de analiză cu o "forță probantă" mai mare decât sistemul de calcul folosit de FGA, nesocotirea obiecțiunilor la raportul de expertiză, invocând erorile din cuprinsul raportului de expertiză ("la data pronunțării sentinței de divorț - 27.05.2015, data pentru efectuarea calculului 27.01.2016, în loc de 27.05.2015, data evenimentului 17 ianuarie 2016, în loc de 27 ianuarie 2016), care în opinia sa, impune întocmirea unui nou Raport de expertiză, care să aibă la bază dosarul administrativ ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat precum și legislația aferentă, fără a se face trimitere la situații ce nu au legătură cu prezenta cauză. Cu privire la legea aplicabilă cauzei deduse judecății și implicit cea care trebuia avută în vedere de catre expert pentru întocmirea Raportului, a susținut că, în opinia sa, este cea în vigoare la data emiterii contractului de asigurare RCA - 31.07.2015 și nu cea de la data evenimentului, cu atât mai puțin Ordinul CSA 14/2011 care și-a încetat aplicabilitatea la data de 01.01.2015. Astfel, asigurarea RCA este o asigurare de răspundere obligatorie, deoarece condițiile acestui contract de asigurare sunt expres stabile prin lege (Legea nr. 136/1995) și normele de aplicare, în speță, Norma RCA nr. 23/2014 edictată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, normat intrată în vigoare începând cu data de 01.01.2015, prin urmare aplicabilă la data emiterii poliței RCA nr. x emisă la data de 31.07.2015). În acest sens a invocat prevederile art. 1 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014, făcând trimitere la art. 15 alin. (2) din Constituția și art. 6 alin. (1) din C. civ. În cauza dedusă judecății, executarea și efectele unei polițe RCA încheiată în anul 2015, intră sub imperiul Normei ASF nr. 23/2014, fapt ce rezultă din însuși contractul de asigurare pe care dl. expert putea să îl verifice la dosarul administrativ nr. unic x - pag. x, susținând, totodată că expertul a întocmit în mod eronat calculul întocmit de expert pe baza Ordinului 14/2011 si nu se aplica la dauna in discuție. Enunțând dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) din Norma 23/2014, a susținut că în urma interogării de către FGA a sistemelor de specialitate acestea nu au identificat autobuzul x modelul x (documente atașate) condiții in care Valoarea de piață stabilita de FGA este de 6900 EURO (valoare cu TVA) conform ofertei cea mai apropiata de autovehiculul avariat găsit pe site-ul de specialitate mobile (atașata in dosarul de dauna). Conform Normei 23/2014 Valoarea Maxima de Despăgubire este 75% din Valoarea vehiculului la data producerii evenimentului, calculate la 5175 EURO reprezentând 23.457,24 RON (la cursul EURO din data daunei 4.5328/27.01.2016). Aceasta suma a fost achitata de FGA 23457RON/22.12.2017. Calculul VR întocmit de expert face eronat o comparație directa intre mai multe modele similare, alege in mod eronat o alta marca de vehicul - x, aplica eronat o serie de coeficienți care nu sunt prevăzuți de legislația aplicabila Norma 23/2014 (oferta, intrebuintare, întreținere, dotări) condiții in care rezultatul este complet eronat, astfel ca este necesar ca expertul sa facă referire clara si concisa la auto de aceeași marca si fara a aplica respectivi coeficienți. In plus, Valoarea de Piața se calculează pe baza ofertelor aflate pe piața la un moment dat si este oarecum normal ca pentru doua calcule la doua date diferite chiar pentru același autovehicul sa se obtina valori (ușor) diferite (funcție de volumul si cererea/oferta pietii la acea data). Art. 52 din Norma 23/2014 stabilește în mod expres modalitatea de calcul a valorii vehiculului la data producerii evenimentului. Partea prejudiciata nu a prezentat/depus la dosarul de dauna niciun document privitor la stabilirea Valorii Reale/Valorii de Piața a autobuzului avariat, astfel ca, expertul era obligat a solicita aceste documente. In aceste condiții Valoarea Reala calculata de FGA este corect întocmita (la data instumentarii dosarului) si este conforma cu prevederile legale aplicabile. La momentul intocmirii acestor obiectiuni a găsit pe site-ul www.x.ro o oferta de vânzare pentru 15 autobuze second-hand identice cu cel avariat. La dosarul de dauna au fost depuse oferte de piese si o Factura Proforma (oferta reparație - auto nereparat) emisa tot de S.C. D. S.R.L.. In aceste condiții, daca se dorește, pentru verificarea Valorii Reale stabilite de FGA, recurentul a propus instanței sa solicite de la S.C. D. S.R.L., o oferta de preț de comercializare pentru un autobuz identic cu cel avariat si cu km si stare de intretinere cat mai apropiati/te. Având in vedere ca la dosarul de dauna nu au fost depuse documente fiscale de reparație, ci numai oferte pentru piesa noua (usa noua an fabricație 2016 la valoarea de 14600 EURO) si având in vedere ca societatea păgubita este o firma de transport urban care are in dotare mai multe zeci de autobuze identice si chiar la dosar a fost depus un deviz de reparative in "regie proprie" cu înlocuirea ușii avariate cu o alta noua, se poate face presupunerea corecta ca reparația a for efectuata in "regie proprie" si fara achiziționarea unei usi noi fabricație 2016 la prețul de 14.600 EURO, aspecte neevidențiate de expert, care nici nu a solicitat reclamantei sa răspundă la aceste intrebari. In aceste condtii se poate solicita Păgubitului/Creditor confirmarea ca autobuzul a fost reparat sau nu (daca nu a fost reparat si a rămas Dauna Totala a fost dat la E.!) si in cazul in care a fost reparat sa ne transmitea documentele interne de reparație (din contabilitate) in vederea stabilirii valorii concrete a acestei reparații. In ultimul rând, recurentul a susținut că se poate face mențiunea analizării amplorii daunei (o usa avariata din cele 4 ale autobuzului) si a ofertei costurilor de reparative (19.000 EURO) comparativ cu valoarea totala a autovehiculului, valoarea de vânzare de 7.000 EURO, analiza care arata stabilirea nejustificata a incadrarii unui autobuz perfect funcțional ca Dauna Totala doar ca urmare a avarierii unei usi (conform foto). Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 22 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea de plată înregistrată sub nr. x/24.05.2017, reclamanta a solicitat plata de despăgubiri din disponibilitățile FGA, a sumei de 76.785,10 RON reprezentând prejudiciul produs în urma evenimentului rutier din 27.01.2016, în baza contractului de asigurare obligatorie încheiat cu F. S.A. de către asiguratul RCA, persoana vinovată de producerea evenimentului. Prin Decizia nr. 12494/15.01.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată pentru suma de 23.457,24 RON (art. 1) și a respins cererea de plată pentru suma de 53.327,26 RON (art. 2), diferența dintre suma precizată și suma acordată. Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut în esență că, în cadrul instrumentării dosarului de daună, din analiza documentației aferente, s-a concluzionat faptul că speța prezenta se încadrează în cazul de dauna totala, care are aplicabilitate în toate cazurile în care cuantumul pagubei astfel cum este definit de art. 51 alin. (3) din Norma 23/2014, depășește 75% din valoarea de vehiculului la data producerii evenimentului. Astfel, raportat la cuantumul valorii de piața a acestui autoturism ca fiind egal cu 31.276,32 RON - Conform calcul sistem B., s-a constatat faptul că, valoarea maxima de despăgubire ce poate fi acordată este în cuantum de 23.457,24 RON, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 51 alin. (9) lit. b) si (10) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, aplicabilă contractului de asigurare în temeiul căreia asigurătorul aflat în faliment are angajată răspunderea. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 12494/15.01.2018 emisa de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care a fost soluționată cererea de plata nr. x, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata sumei pretinse și la plata cheltuielilor de judecata și, în subsidiar, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata de despăgubiri, cuantificate prin expertiza judiciara reprezentând va1oarea de piața a autovehiculului la data producerii accidentului. În cadrul acestui demers judiciar, reclamanta a înțeles inițial să își mențină despăgubirea solicitată prin cererea de plată înregistrată de F.G.A. sub nr. x/24.05.2017, la suma totală de 76785,10, iar ulterior depunerii raportului de expertiză astfel cum a fost completat, reclamanta a precizat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei totale de 59.054 RON conform expertizei judiciare. Prin sentința recurată s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, prin cererea de recurs, recurentul-pârât invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal de către recurentul-pârât, nefiind aduse sentinței de fond critici concrete care să se circumscrie textului legal menționat, astfel că este în imposibilitate de a efectua un control judiciar sub acest aspect. Instanța de recurs nu poate reține argumentele de ordin critic încadrate de recurentul-pârât în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care a arătat, în esență, că nu poate fi reținută o forță probantă mai mare a raportului de expertiză efectuat în cauză și care a stat la baza motivării soluției față de modul de calcul cu sistemul B. folosit de pârât, acesta urmărind în realitate o reapreciere probelor deja administrate, concluzia primei instanțe în legătură cu modalitatea de administrare și de interpretare a probatoriului fiind împărtășită de instanța de control judiciar. Amintește Înalta Curte că art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților prevede că "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare." Potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (9) si 10 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule: "(...) (9) Despăgubirile nu pot depăși: a) cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul face dovada reparării vehiculului; b) cuantumul pagubei, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, și în cazul daunelor parțiale. (10) Dauna totală se definește ca fiind situația în care cuantumul pagubei, definit conform alin. (3), depășește 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului (...)". Potrivit art. 52 alin. (1) si 2 din Norma ASF nr. 23/2014 "(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabilește pa baza valorilor de piață ale unor vehicule de aceeași marca, tip, model, caracteristici tehnice si dotări, an de fabricație, având un parcurs in kilometri si o stare de întreținere comparabile. (2) Valoarea de piață a unui vehicul se stabilește pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în Romania, precum și în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit". Din interpretarea logică și sistematică a acestor norme rezultă că autoritatea pârâtă garantează cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative și din evaluarea stabilită pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România. Înalta Curte constată că în cauză s-a efectuat expertiză tehnică auto, din raportul de expertiză întocmit reieșind că avariile aduse autovehiculului în litigiu nu au fost remediate până la data efectuării expertizei. Astfel, prin raportul de expertiză judiciară specialitatea auto și completarea la raportul de expertiză s-a estimat valoarea de piață a autoturismului în momentul producerii daunei ca fiind de 17.370 euro, respectiv 78.738 RON, dauna înregistrată reprezintă daună totală întrucât costurile de reparație (20.055 euro, respectiv 90.905 RON) depășesc valoarea de piață a vehiculului din momentul producerii daunei, iar valoarea maximă de despăgubire este de 13.028 euro, respectiv 59.054 RON (valoarea epavei fiind în cuantum de 4.343 euro, respectiv 19.684 RON). Expertul judiciar a precizat prin completarea la raportul de expertiză că definirea ca daună totală s-a făcut în urma calculelor și cu respectarea Normei ASF nr. 23/2014 valabilă la data evenimentului. Împărtășind opinia judecătorului fondului, instanța de control judiciar observă că pârâtul a procedat la o evaluare folosind sistemul de specialitate B., potrivit căruia valoarea de piață medie a acestui tip de autovehicul este în cuantum 31.276,32 RON, prin raportul de expertiză valoarea de piață medie fiind stabilită la suma de 78.738 RON. Sunt lipsite de suport susținerile cu privire la erorile materiale la care face referire recurentul-pârât cu titlu de motive de natură să invalideze raportul de expertiză, aspecte invocate și în fața instanței de fond, care prin încheierea din data de 11 decembrie 2018, a respins cererea formulată de pârât privind recuzarea expertului, dispunând ca acesta să răspundă la aspectele semnalate, prin completarea la raportul de expertiză expertul răspunzând punctual, inclusiv cu privire la motivul menționării Ordinului 14/2011, precizând că valoarea de piață a fost aplicată potrivit Normei nr. 23/2014, invocată de recurent ca fiind incidentă. În atare condiții, este corectă concluzia primei instanțe în sensul că argumentele expuse de pârât în justificarea refuzului de plată a sumei solicitate nu sunt suficiente pentru validarea demersului autorității pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon rezultat din evaluarea efectuată de către inspectorul de daune al FGA, întrucât sunt contrazise de concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit în cauză. Prin urmare, Înalta Curte consideră că în cauză s-a făcut proba întinderii prejudiciului suferit în urma accidentului de circulație, contrar susținerilor critice ale recurentului-pârât, astfel că nu poate fi susținut ca fiind corect calculul efectuat de acesta în sistemul de specialitate B., cu atât mai mult cu cât folosirea unui asemenea sistem nu este obligatorie în baza unui act normativ. În lipsa unui temei legal, instanța de control judiciar constată că în mod judicios prima instanță a ajuns la concluzia că evaluarea propusă de pârât potrivit sistemului B. nu are o forță probantă mai mare decât evaluarea propusă de către expertul judiciar, pârâtul având obligația stabilită de art. 249 C. proc. civ. potrivit cu care "Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege". Or, astfel cum s-a reținut anterior, reclamanta a probat faptul că evaluarea efectuată de către pârât nu reflectă valoarea corectă a despăgubirii și că în mod nejustificat i s-a refuzat acordarea diferenței de despăgubire, iar, recurentul-pârât, deși contestă diferența de despăgubire astfel cum a fost stabilită prin expertiza tehnică judiciară, nu a adus niciun argument relevant și nu a indicat nicio dispoziție legală în temeiul căreia, după deschiderea dosarului de daună, respectiv a sesizării instanței de judecată cu prezenta acțiune, ar putea cenzura suma stabilită prin probele administrate în cauză. Așa fiind, în raport cu situația de fapt și de drept, reținute în mod corect de prima instanță, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.