ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2247/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 februarie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), au solicitat:

(i) anularea în parte a Deciziei nr. 18955/08.02.2019, respectiv în ceea ce privește:

- respingerea diferențelor dintre contravaloarea daunelor morale solicitate de numiții A. (tatăl defunctei), B. (mama defunctei), C. (sora defunctei) și D. (fratele defunctei) în urma trecerii în neființă a numitei H. si sumele acordate de Fond;

- respingerea cererii de plată cu privire la daunele materiale înregistrate de numita F. (mătușă) în urma decesului nepoatei sale, daune materiale ce reprezintă contravaloarea cheltuielilor de înmormântare și pomeni;

- respingerea cererilor de plată formulate de numiții F. (mătușa defunctei), E. (bunicul defunctei), G. (bunica defunctei);

(ii) obligarea pârâtului la plata în întregime a sumelor solicitate prin cererea de plată din data de 11.05.2017.

Prin sentința civilă nr. 1012 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

(ii) a anulat parțial Decizia nr. 18955/08.02.2019, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru reclamanții A. și B. și cu privire la temeinicia daunele morale ce se cuvin reclamanților E. și G.;

(iii) a obligat pârâtul să plătească reclamanților A. și B. suma de 100.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale urmare a decesului fiicei lor și reclamanților E. și G. 25.000 RON, cu titlu despăgubiri morale urmare decesului nepoatei lor;

(iv) a obligat pârâtul să plătească reclamantei F. suma de 48.176,62 RON cu titlu daune morale;

(v) a respins în rest acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 1012 din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii.

Printr-o primă critică de nelegalitate, recurentul-pârât susține existența unei contradicții între considerentele sentinței atacate, în sensul că, deși instanța de fond apreciază a fi fost corectă procedura urmată de FGA la stabilirea cuantumului daunelor solicitate de reclamanți, totuși admite cererea acestora și mărește cuantumul despăgubirilor.

Totodată, sesizează recurentul-pârât, în considerentele sentinței se precizează că suma care ar trebui acordată către fiecare dintre părinții victimei, cu titlu de daune morale, este de 10.000 RON, iar în dispozitiv este menționată suma de 100.000 RON.

Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât susține că majorarea cuantumului daunelor morale pentru părinții victimei este greșită, instanța de fond neținând cont de scopul și atribuțiile legale ce revin FGA, care, potrivit art. 12-13 din Legea nr. 213/2015 și art. 16 și 21 din Norma ASF nr. 16/2015, are obligația de a face propria analiză a cererilor de plată și a înscrisurilor doveditoare depuse de reclamanți. Existența și utilizarea procedurii de soluționare pe cale amiabilă a cererilor de plată nu a fost criticată sub aspectul temeiniciei și legalității de către instanța de judecată, astfel că, majorând cuantumul despăgubirilor, instanța a încălcat dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Dezvoltând aceste critici, recurentul-pârât arată că, potrivit Legii nr. 213/2015 și Normei ASF nr. 16/2015, Fondul nu preia funcțiile și obligațiile asigurătorului aflat în faliment, nu preia riscul neexecutării în contracte și nu plătește despăgubirile în temeiul răspunderii contractuale, neavând un raport contractual cu creditorul de asigurare. Acoperirea creanțelor de asigurări se face în virtutea principiului protecției consumatorilor, în cadrul mecanismului de garantare, nefiind obligații proprii ale Fondului.

În acest context, subliniază recurentul-pârât necesitatea adoptării unei proceduri la nivelul FGA și a stabilirii unor criterii obiective cu privire la acordarea daunelor morale rezultate din cazuri de vătămare corporală și/sau deces, argument ignorat de prima instanță. Această procedură stabilește condiții echitabile, nediscriminatorii față de creditorii de asigurare, fiind respectate și particularitățile fiecărui caz în parte. În lipsa unor criterii și limite legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură standardizată este legală și nu lezează dreptul persoanei îndreptățite la plata daunelor morale.

Mai arată recurentul că nici intimații-reclamanți, nici instanța de fond nu au criticat procedura FGA de stabilire a cuantumului daunelor sub aspectul legalității și temeiniciei sale.

O altă critică în recurs vizează daunele morale stabilite în beneficiul bunicilor victimei, intimații-reclamanți E. și G., pârâtul apreciind că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 1390-1391 C. civ., prevederile Legii nr. 213/2015, art. 18 din Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 503/2004.

În acest sens, susține recurentul-pârât că instanța de fond nu putea dispune obligarea directă a FGA la plata acestor despăgubiri, ci doar obligarea sa la reanalizarea cererii de plată, întrucât fondul cererii de plată nu a fost analizat în procedura administrativă.

Totodată, susține că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1390 C. civ., bunicii nefiind beneficiarii vreunei obligații de întreținere din partea nepoatei decedate. Pe de altă parte, deși instanța de judecată poate acorda despăgubiri ascendenților, descendenților, colateralilor sau soțului victimei în temeiul art. 1391 C. civ., este necesar a se face dovada prejudiciului moral, neputând fi acordate despăgubiri doar în temeiul legăturii de rudenie.

Recurentul-pârât prezintă și critici referitoare la daunele materiale acordate mătușii victimei, intimata-reclamantă F., considerând că au fost încălcate dispozițiile art. 50 pct. 2 lit. a) și b) coroborate cu art. 13 alin. (3) și art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, precum și art. 309 C. proc. civ.

Consideră recurentul-reclamant că daunele materiale în sumă de 48.176,62 RON au fost acordate nejustificat, în lipsa unor documente fiscale justificative, nefiind confirmată efectuare acestor cheltuieli de către reclamantă. Apreciază că au fost depuse acte justificative doar pentru suma de 2425 RON, reprezentând aranjament funerar, contravaloare sicriu, și taxă act. Referitor la suma de 3000 RON, pentru masă pomenire, arată că nu a fost depusă decât factura, nu și chitanța care atestă plata serviciului, iar pentru pomenirile ulterioare și pentru contravaloarea monumentului funerar au fost depuse doar devize.

Prin urmare, susține recurentul-pârât că sunt încălcate prevederile art. 49 pct. 2 lit. a) din Norma nr. 14/2011, câtă vreme reclamanta a făcut doar o dovadă parțială a prejudiciului, însă instanța de fond a acordat suma totală.

Mai arată că, și în acest caz există o contradicție în cuprinsul considerentelor sentinței de fond, prima instanță reținând că suma de 48.176,62 RON reprezintă daune materiale, pentru ca, ulterior, să menționeze că obligă pârâtul FGA la plata acestei sume, cu titlu de daune morale.

Intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F. și G. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Consideră intimații-reclamanți că sentința recurată nu cuprinde considerente contradictorii și nici nu este afectată de vreun motiv de nelegalitate. Nu există neclarități referitoare la obligarea FGA la plata daunelor morale și materiale, această obligație derivând din calitatea sale de garant al plății despăgubirii rezultate din contractele de asigurare, conform art. 2 din Legea nr. 213/2015, art. 9 alin. (1) și art. 17 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 22 din Legea nr. 503/2004.

În ceea ce privește majorarea daunelor morale, intimații-reclamanți apreciază că instanța de fond a stabilit corect acest cuantum, ținând cont de probele administrate. Recurentul-pârât FGA nu a prezentat, punctual, care au fost criteriile avute în vedere la acordarea despăgubirilor din decizie, prezentând doar o enumerare exemplificativă a acestora. Acordarea despăgubirilor nu conduce la o îmbogățire fără justă cauză a intimaților, în raport de suferința provocată de decesul lui H..

Arată intimații că raportarea Fondului la Ghidul FPVS, în stabilirea despăgubirilor, a fost infirmată de jurisprudența instanțelor naționale, iar normele care au stat la baza lui au fost abrogate. Susțin că acest ghid nu reprezintă un instrument obiectiv de stabilire a cuantumului daunelor și că Fondul de Protecție a Victimelor Străzii nu este un organism imparțial, fiind finanțat din sumele virate anual de asigurători. Cât privește modul de calcul al daunelor morale, Ghidul a fost elaborat în anul 2012, pe baza jurisprudenței instanțelor de judecată din anii 2006-2011, care a suferit modificări în ultimii ani, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor acordate. De asemenea, acest ghid nu are în vedere nici prevederile noilor coduri intrate în vigoare ulterior.

Consideră intimații-reclamanți că este nefondată critica referitoare la imposibilitatea instanței de judecată de a analiza fondul pretențiilor, câtă vreme procedura prevăzută de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 stabilesc caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ.

Referitor la despăgubirile stabilite de instanța de fond în beneficiul bunicilor defunctei, arată intimații-reclamanți că bunicii sunt îndreptățiți să primească despăgubirile datorită legăturii emoționale pe care au avut-o cu nepoata lor, nu doar prin prisma legăturii de rudenie.

În fine, în ceea ce privește daunele materiale, intimații-reclamanți arată că au fost făcute o serie de cheltuieli cu înmormântarea și pomenirile defunctei, dovedite cu acte justificative, pe care nu le pot recupera. Data înscrisă în documentele justificative atestă că cheltuielile au fost efectuate pentru defunctă, fiind emise în preajma decesului acesteia, aspecte confirmate și de martorul audiat în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

II.1. Situația de fapt reținută de prima instanță

La data de 24.10.2016 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, care rula pe DJ 212, din direcția Tufești - Braila, la km 23+200m, în afara localității Tufești. Acesta nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune frontală cu un pom din afara părții carosabile. În urma impactului, a rezultat decesul numitei H..

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la societatea de asigurări I. S.A. ("I."), cu polița nr. x

În temeiul art. 36 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamanții au formulat cerere de plată, înregistrată la FGA la data de 11.05.2017, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral suportat prin decesul victimei H., astfel:

- 48.176,62 RON prejudiciu material cuvenit reclamantei F. (mătușa defunctei), pentru cheltuielile de înmormântare și pomenile efectuate, inclusiv contravaloarea monumentului funerar;

- 400.000 RON daune morale pentru fiecare dintre părinții defunctei, mama B. și tatăl A.;

- 400.000 RON daune morale pentru sora defunctei, C.;

- 350.000 RON daune morale pentru D., fratele defunctei;

- 250.000 RON pentru fiecare dintre bunicii defunctei, E. și G.;

- 100.000 RON daune morale pentru F., mătușa defunctei.

Prin Decizia nr. 18955/08.02.2019, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată formulată de A., tatăl defunctei, pentru suma de 75.097 RON, daune morale; B., mama defunctei, pentru suma de 75.097 RON daune morale; C., sora defunctei, pentru suma de 29.912 RON daune morale; D., fratele defunctei, pentru suma de 29.912,00 RON daune morale. A fost respinsă cererea de plată a despăgubirilor morale formulată de E. și G., bunicii defunctei și cea formulată de F., mătușa defunctei, pentru despăgubiri morale și materiale.

Prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel București a anulat parțial decizia FGA, majorând cuantumul daunelor morale cuvenite părinților defunctei, A. și B., la suma de 100.000 RON fiecare, acordând despăgubiri morale bunicilor defunctei, E. și G., în sumă de 25.000 RON fiecare, precum și admițînd cererea de plată formulată de F., mătușa defunctei, pentru despăgubiri materiale în sumă de 48.176,62 RON.

II.2. Analiza motivelor de recurs formulate de recurentul-pârât

II.2.1. Cât privește criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Recurentul-pârât a susținut existența unei contradicții între considerentele instanței de fond, în ceea ce privește criteriile după care se calculează cuantumul despăgubirilor morale/materiale cuvenite reclamanților, în sensul că, deși a apreciat a fi corectă utilizarea unei proceduri standardizate de către Fond, totuși a mărit cuantumul despăgubirilor. Or, aceste considerente nu pot fi considerate a fi contradictorii, câtă vreme instanța de fond, chiar apreciind că procedura urmată de FGA este una corespunzătoare, are posibilitatea de a verifica modul în care a fost aplicată și caracterul adecvat al sumelor acordate reclamanților, în raport de dispozițiile legale incidente și jurisprudența instanțelor naționale, putând interveni asupra sumelor stabilite de FGA, dacă este cazul.

Înalta Curte constată că acest argument se circumscrie, în realitate, cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, urmând a fi analizat din această perspectivă.

A mai susținut pârâtul FGA, circumscris tot cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., existența unor neconcordanțe între considerente și dispozitiv, respectiv: menționarea în considerente a sumei de "10.000 RON" cu titlu de daune morale cuvenite fiecăruia dintre parinții victimei, însă a sumei de "100.000 RON" în dispozitiv; menționarea în considerente a acordării daunelor "materiale" către mătușa victimei, pe când în dispozitiv se menționează acordarea către această parte a daunelor "morale".

Înalta Curte constată că aceste mențiuni diferite nu au natura unor contradicții între considerente și dispozitiv, ci reprezintă erori materiale ce pot fi îndreptate în procedura prevăzută de 442 C. proc. civ.. Suma stabilită de prima instanță cu titlu de despăgubiri morale cuvenită părinților victimei nu poate fi de 10.000 RON, ci de 100.000 RON, câtă vreme judecătorul cauzei a decis majorarea sumei de 75.097 RON stabilite prin decizia FGA pentru fiecare dintre părinți, iar majorarea nu poate fi dispusă la o sumă inferioară. Iar în ceea ce privește natura daunelor acordate reclamantei F., din considerentele sentinței recurate rezultă cu prisosință că acestea sunt daune materiale reprezentate de cheltuielile suportate de mătușa victimei cu înmormântarea și pomenirile defunctei, detaliate conform documentelor justificative reținute de prima instanță; totodată, prima instanță a arătat că respinge cererea de acordare a daunelor morale solicitate de reclamanta F., astfel că mențiunea acordării daunelor "morale" din cuprinsul dispozitivului sentinței reprezintă o evidentă eroare materială.

Pentru toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

II.2.2. O primă critică subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la majorarea de către prima instanță a cuantumului daunelor morale acordate de Fond părinților victimei, reclamanții A. și B..

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) și pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situația familială, socială și profesională a solicitantului despăgubirilor.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească despăgubirea.

În speță, în stabilirea cuantumului daunelor morale Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la Ghidul elaborat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii și la dispozițiile amintite din cuprinsul Normei ASF nr. 23/2014. Înalta Curte constată că FGA nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, procedura stabilită de ghid fiind o procedură validată de asigurătorul I. și folosită și de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum a reținut și instanța de fond. Recurgerea la o procedura internă/ghid elaborat la nivelul unei autorități publice nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparență în procesul adoptării soluției administrative, precum si a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Împrejurarea că pârâtul a utilizat Ghidul FPVS pentru a realiza o stabilire echitabilă a cuantumului daunelor morale, raportat la alte persoane vătămate în incidente similare, nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în fața instanței de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii/inadecvate a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri. Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat și formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii și acordării daunelor morale și denotă greșita stabilire a acestui cuantum. Procedura folosită de recurentul-pârât trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și cu jurisprudența instanțelor naționale, care poate justifica depășirea valorilor stabilite pe baza procedurii interne adoptate de FGA.

Însă, în cauza de față, Înalta Curte nu poate reține existența unei astfel de situații, aspectele invocate de către reclamanți în cererea de chemare în judecată, în sprijinul cuantificării daunelor morale la o valoare superioară celei acordate de Fond nereprezentând un argument solid care să determine majorarea acestui cuantum. Aceștia au invocat caracterul desuet al Ghidului FPVS și necesitatea actualizării cuantumului despăgubirilor prevăzute de acest ghid în raport de jurisprudența națională și, totodată, au prezentat argumente referitoare la relația afectivă dintre victimă și părinții săi, respectiv la șocul emoțional suferit de aceștia în urma decesului fiicei. Or, argumentele referitoare la criteriile avute în vedere la elaborarea Ghidului sau cele fondate pe relația de familie și afecțiune sunt insuficiente în justificarea majorării cuantumului despăgubirilor morale de la suma de 75.097 RON la 100.000 RON. Reclamanții nu au motivat de ce apreciază că această din urma sumă este cea care poate aduce o reparație morală adecvată părinților defunctei, respectiv nu au dovedit, nici în procedura administrativă și nici în procedura judiciară, circumstanțe extraordinare care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit prin decesul fiicei excede valorii stabilite prin decizia contestată.

Pe de altă parte, instanța de fond, deși a făcut referire la aceleași criterii avute în vedere și de pârât la soluționarea cererilor privind daunelor morale, a apreciat în mod neîntemeiat drept inadecvate sumele acordate de Fond, considerentele expuse ("împrejurările decesului, relația interpersonală dintre victimă și familia sa, vârsta victimei, în strânsă corelație cu gradul de imprevizibilitate al decesului, reacțiile emoționale similare ale oricărei alte persoane care și-a pierdut un copil") nereprezentând elemente de noutate sau cu caracter extraordinar în raport de criteriile avute în vedere de FGA la emiterea deciziei contestate.

Înalta Curte reține, așadar, că practica internă administrativă a pârâtului este un reper ce trebuie avut în vedere, care, chiar dacă este un reper relativ, nu a fost răsturnat prin administrarea de probe în fața instanței de judecată, care să releve circumstanțe care să conducă, în mod evident și neîndoielnic, la concluzia că sumele stabilite de pârât cu titlu de daune morale sunt derizorii/inadecvate. Totodată, principiul reparării integrale a prejudiciului nu înseamnă acordarea în întregime a sumei solicitate prin cererea de plată, dacă probele administrate în procedura administrativă sau în cea judiciară nu conduc spre această concluzie.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată o aplicare greșită a legii de către prima instanță, prin majorarea sumelor acordate reclamanților A. și B., sumele stabilite inițial de către autoritatea pârâtă fiind corespunzătoare unei corecte aplicări a legii, astfel că se constată caracterul fondat al acestui motiv de recurs, impunându-se casarea în parte a sentinței, în sensul menținerii sumelor acordate de pârât prin decizia atacată.

II.2.3. Înalta Curte constată fondate în parte criticile de nelegalitate, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la acordarea daunelor morale către bunicii defunctei, reclamanții E. și G..

Recurentul-pârât a susținut că respingerea cererii de stabilire a daunelor morale cuvenite bunicilor victimei se întemeiază pe dispozițiile art. 1390 C. civ., întrucât bunicii nu sunt beneficiarii unei obligații de întreținere din partea nepoatei defuncte. Însă acest argument nu poate fi reținut, întrucât textul de lege se referă la persoanele care sunt în drept să primească despăgubiri pentru prejudiciile materiale cauzate prin decesul unei persoane; persoanele în drept să primească despăgubiri pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate prin decesul unei persoane sunt indicate la art. 1391 din același cod; în aceste condiții, în mod greșit pârâtul a avut în vedere, la soluționarea cererii reclamanților E. și G. de acordare a daunelor morale, dispozițiile art. 1390 din C. civ.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ., sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei ascendenții, descendenții, frații și surorile și orice altă persoană care poate dovedi existența unui astfel de prejudiciu. În consecință, sunt îndreptățiți să primească despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei și bunicii acesteia.

Însă, deși au o vocație la acordarea daunelor morale, bunicii victimei nu pot beneficia de aceste despăgubiri doar în temeiul legăturii de rudenie de gradul al II-lea, ci trebuie să facă dovada existenței și a intensității prejudiciului suferit. Dacă în cazul părinților victimei, rude de gradul I, se poate prezuma o relație afectivă apropiată, în cazul bunicilor sunt necesare probatorii suplimentare referitoare la gradul de afecțiune existent între aceștia și nepot/nepoată, respectiv la consecințele negative de ordin moral suferite prin decesul nepoatei. Totodată, deși nu poate fi negat un prejudiciu moral determinat de decesul unui membru al familiei, suferința cauzată de acest deces trebuie să aibă o asemenea intensitate încât să justifice o dezdăunare financiară a bunicilor.

Din analiza dosarului administrativ depus la FGA, respectiv a documentației care însoțește cererea de plată, nu rezultă că ar fi fost depuse probe care să-i privească direct pe bunicii victimei. În fața instanței de fond, reclamanții au administrat proba testimonială, martorul declarând doar că "Bunicii defunctei erau apropiați de familie, îi ajuta financiar.", rezultând, așadar, existența unor relații afective firești între defunctă și bunici, care nu determină un prejudiciu de ordin moral de o asemenea intensitate încât să impună repararea lui prin stabilirea unei despăgubiri bănești.

Prin urmare, nefiind dovedită necesitatea stabilirii unei despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral în favoarea bunicilor victimei, Înalta Curte constată fondat acest motiv de recurs invocat de FGA, urmând a casa sentința recurată și a respinge, din această perspectivă, cererea de anulare a deciziei emise de pârât.

Față de această soluție, Înalta Curte constată că nu mai este necesară analizarea criticii referitoare la obligarea directă a FGA la plata sumei stabilite cu titlu de daune morale către bunicii victimei, câtă vreme această obligație a fost înlăturată de instanța de control judiciar.

II.2.4. Înalta Curte constată că este fondat și motivul de recurs referitor la plata daunelor materiale către mătușa victimei, reclamanta F., subsumat tot cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă în limitele ce vor fi arătate.

Potrivit art. 26 alin. (1) lit. a) și art. 50 pct. 2 din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unei persoane, se au în vedere următoarele:

a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;

b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;

În speță, reclamanta F., mătușa victimei decedate, a solicitat FGA plata sumei de 48.176,62 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentate de cheltuieli care se înscriu în normele legale amintite anterior, respectiv:

- 250 RON contravaloarea sicriului;

- 175 RON contravaloarea îmbălsămării;

- 589,50 RON contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru priveghi;

- 3.000 RON cheltuieli de pomenire după înmormântare;

- 2.000 RON cheltuieli pentru aranjamentul funerar;

- 3 x 3.610 RON cheltuieli pentru pomenile de 40 de zile/6 luni/1 an de la decesul lui H.;

- 31.332,12 RON cheltuieli pentru monumentul funerar.

Înalta Curte observă că, deși prin Decizia nr. 18955/08.02.2019 și prin apărările expuse în primă instanță pârâtul FGA a contestat integral dreptul reclamantei la plata acestor sume, în recurs a recunoscut ca fiind dovedite cheltuieli în sumă de 2425 RON, compuse din contravaloarea aranjamentului funerar, a sicriului și a unui serviciu prestat. Prin urmare, față de recunoașterea acestor cheltuieli de către autoritatea pârâtă, Înalta Curte nu va mai proceda la analiza caracterului lor justificat.

Totodată, Înalta Curte constată că este nefondat recursul pârâtului FGA în ceea ce privește cheltuiala în sumă de 3000 de RON, reprezentând pomenirea de după înmormântare. Deși intimata-reclamantă nu a depus decât o factură fiscală care să ateste această cheltuială, fără a depune și chitanța de plată, este rezonabil a prezuma că s-au realizat toate datinile creștinești ale înmormântării, inclusiv pomana de după înmormântare, împrejurare ce a fost confirmată de martorul audiat de instanța de fond. Prin urmare, Înalta Curte va obliga pârâtul FGA și la plata acestei sume.

În ceea ce privește restul cheltuielilor, Înalta Curte constată că se confirmă susținerile Fondului de Garantare a Asiguraților, sumele solicitate cu titlu de despăgubiri materiale nefiind probate cu documente justificative, potrivit art. 26 alin. (1) lit. a) și art. 50 pct. 2 din Norma ASF nr. 23/2014.

Astfel, în ceea ce privește suma de 589,50 RON, solicitată cu titlu de contravaloare a cheltuielilor efectuate pentru priveghi, Înalta Curte constată că reclamanta a depus factura fiscală nr. x/24.10.2016, emisă de J. pe numele K., iar nu pe numele reclamantei F. . Instanța de recurs apreciază că nu se poate face o legătură între achiziția efectuată de terț și priveghiul defunctei H..

În ceea ce privește suma de 10.830 RON (3 x 3.610 RON), reprezentând cheltuieli pentru pomenile de 40 de zile/6 luni/1 an de la deces, Înalta Curte constată că reclamanta nu a depus decât o ofertă a unei unități de administrație publică, fără indicarea datei emiterii acestei oferte, iar prestarea efectivă a serviciului nu este confirmată de factura și chitanța aferente acestor cheltuieli. Totodată, oferta este emisă pentru o singură pomenire, nu pentru trei, cum susține reclamanta.

Cât privește depoziția martorului audiat în cauză, acesta a arătat doar că reclamanta F. a suportat cheltuielile de înmormântare, fără a face mențiuni cu privire la existența pomenirilor ulterioare și a persoanei care a suportat cheltuielile aferente.

De asemenea, Înalta Curte constată că și pentru monumentul funerar reclamanta nu a depus decât un deviz, în sumă de 31.332,12 RON, fără a prezenta vreo dovadă a realizării și montării acestuia de către firma specializată, respectiv factură fiscală, chitanță/ordin de plată/extras de cont. Înalta Curte mai reține și că acest tip de monumente se realizează de firme specializate și autorizate să desfășoare această activitate, iar valoarea lor este într-un cuantum ridicat, astfel că înregistrarea contabilă a serviciului prestat și a plății acestuia este obligatorie pentru firma specializată. Prin urmare, în măsura în care monumentul funerar a fost realizat, reclamanta trebuia să prezinte documente justificative eliberate de societatea prestatoare în acest sens.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază a fi întemeiate susținerile FGA în sensul că reclamanta nu a făcut dovada realității cheltuielilor în sumă de 589,50 RON, solicitată cu titlu de contravaloare a cheltuielilor efectuate pentru priveghi, 10.830 RON (3 x 3.610 RON), reprezentând cheltuieli pentru pomenile de 40 de zile/6 luni/1 an de la deces și 31.332,12 RON, reprezentând monument funerare.

Este de observat că instanța de fond, admițând acțiunea reclamantei, nu a avut în vedere apărările pârâtului FGA, referitoare la lipsa documentelor justificative aferente acestor cheltuieli, reținând succint că realitatea efectuării lor a fost probată prin depoziția martorului L.. Or, aspectele arătate de martor nu confirmă decât că reclamanta F. ar fi efectuat o serie de cheltuieli pentru înmormântarea nepoatei sale, fără a confirma că valoarea cheltuielilor este cea solicitată la plată și nici că aceste cheltuieli cuprind și sumele necesare priveghiului, pomenilor ulterioare și realizării monumentului funerar.

Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că, nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli cu documente justificative, prima instanță a pronunțat o soluție nelegală de obligare a pârâtului la plata lor către reclamantă, fiind necesară casarea sentinței recurate și, în rejudecare, anularea parțială a deciziei atacate și obligarea Fondului la plata sumei de 5425 RON, cu titlu de daune materiale către reclamanta F., cu menținerea ca legală a deciziei contestate, în ceea ce privește diferența până la suma de 48.176,62 RON, solicitată prin cererea de plată.

Pentru considerentele expuse, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința recurată și, rejudecând cauza, va admite în parte cererea reclamantei F., va anula în parte Decizia nr. 18955/08.02.2019, emisă de pârât, în ceea ce privește respingerea cererii de plată referitoare la daunele materiale solicitate de această reclamantă, va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească reclamantei F. suma de 5425 RON, cu titlu de daune materiale, respingând celelalte pretenții, precum și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și G., ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimații-reclamanți la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1012 din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F..

Anulează în parte Decizia nr. 18955/08.02.2019, emisă de pârât, în ceea ce privește respingerea cererii de plată referitoare la daunele materiale solicitate de reclamanta F..

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească reclamantei F. suma de 5425 RON, cu titlu de daune materiale, respingând celelalte pretenții.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Obligă intimații-reclamanți la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.