ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2636/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea depusă pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.12.2019, sub nr. unic de dosar x/2019, reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat:

- În principal, anularea deciziilor nr. 21614 și nr. 21700, emise în data de 18.11.2019 cât și a deciziei necomunicată încă dar în baza căreia a fost virată suma stabilită către petenta C. și, pe cale de consecință, admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate;

- În subsidiar, modificarea deciziilor nr. 21614 și nr. 21700, emise în data de 18.11.2019, comunicate la data de 27.11.2019/29.11.2019 (data poștei) dar și a celei care urmează a fi comunicată, obligarea pârâtului la emiterea unor noi decizii sau obligarea la plata diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri și sumele menționate în decizii, după cum urmează:

- Către C. - mama defunctului suma în cuantum de 380.717 RON reprezentând daune morale (450.000 RON solicitați - 69283 încasați =380.717Iei)

- Către B. (concubina defunctului), suma de 442.098 RON, cu titlu de daune morale și suma de 2438,22 RON diferența daunelor materiale;

- Către A. (unchiul defunctului) suma în cuantum de 449.650 RON daune morale.

Prin sentința civilă nr. 1403 din data de 23 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, contestația formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat, în parte, Decizia nr. 21614/18.11.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul admiterii în parte a cererii de obligare a pârâtului la plata către reclamanta B. a daunelor morale în cuantum de 80.000 RON și a respins, în rest, cererea reclamantei B. ca fiind neîntemeiată.

A respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta C. de anulare a Deciziei nr. 22449/16.01.2020 emisă de pârâtul FGA, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și cererea de anulare a Deciziei nr. 21700/18.11.2019 formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva sentinței civile nr. 1403 din data de 23 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B. și C..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că primul motiv de recurs este cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume:

"(...) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau se întemeiază pe motive contradictorii (...)", iar cel de-al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și anume:

"(...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În ceea de privește primul motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) se arată că prin hotărârea atacată prima instanță nu a explicat raționamentul juridic pe care l-a adoptat pentru a diminua daunele morale solicitate de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată, astfel cum ar fi fost obligată să facă pentru a putea considera ca hotărârea atacată este motivată, în conformitate cu exigențele impuse de către legiuitor.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) se arată că prima instanță a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 1391 C. civ.

În acest sens, menționează că în conformitate cu dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ.:

"(2) Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu" legiuitorul a instituit o prezumție privind existența durerii încercate prin moartea victimei de către mamă, și anume, de recurenta C..

Totodată, soluția pronunțată cu privire la această recurentă este în contradicție și cu aspectele reținute în considerentele hotărârii:

"Ghidul utilizat de către pârâtă pentru cuantificarea daunelor cuvenite reclamanților reprezintă o procedură internă care a intenționat probabil a valorifica jurisprudența instanțelor din România, în conformitate cu dispozițiile Normei citate, însă nu poate fi reținut ca atare, în condițiile în care nu există o astfel de trimitere la o jurisprudența constantă, pe de o parte, iar pe de altă parte, fiind cunoscută practica neunitară a instanțelor în această materie tocmai datorită elementului subiectiv și factorului specific fiecărui caz în parte."

Or, cu toate că, chiar instanța de judecată a reținut acest aspect, ea a considerat că suma acoradată acestei recurente, sumă care a fost calculată potrivit Ghidului antementionat, este o sumă justă, Decizia emisă de pârâtă fiind una temeinică și neimpunâdu-se anularea ei.

Cu privire la recurentul A., prima instanță a reținut că:

"(...) Curtea constată că deși se solicită acordarea sumei de 449.650 RON daune morale pentru decesul nepotului sau nu s-a argumentat și nici dovedit sub niciun aspect în ce măsură reclamntul A. avea o legătură de afectivitate cu nepotul major și în ce mod decesul acestuia l-a afectat. Acordarea de despăgubiri nu poate fi fundamentată în abstract doar pe relația de rudenie, în lipsa unor probe certe ale suferințelor pretinse a fi produse prin decesul nepotului. Curtea subliniază ca instanța nu stabilește daunele morale în mod arbitrar, ci reparația acordată trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației date (...), deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire."

Or, atât timp cât prima instanță a înțeles să enumere care sunt criteriile pe care trebuia să le aibă în vedere în momentul în care analiza dacă suma solicitată de acest recurent cu titlu de despăgubire pentru durerea încercată ca urmare a decesului nepotului acestuia, nu le-a raportat în niciun fel la cauza dedusă judecății, la argumentele învederate prin contestația formulată și nici la probatoriul care a fost administrat în cauză.

În continuare, recurentul-reclamant învederează că prin contestația formulată au fost arătate care sunt argumentele care justifică acordarea despăgubirilor în cunatumul solicitat, și anume:

"Relația lui D. cu unchiul său, contestatorul A., a fost una ca între fiu și tată. D. fiind crescut de mama sa, în lipsa unui sprijin patern, s-a atașat atât de mult de unchiul său încât acesta afirma că "eram pentru D. ca un tată". "Așa cum afirma unchiul său, era un bun meseriaș în domeniul auto, fiind apreciat pentru calitățile sale și în străinătate. Durerea unchiului este mare, în contextul în care acesta a ridicat mașina în care a murit D. de la locul accidentului, rămânâdu-i întipărite în minte imaginile cumplitei morți pe care a avut-o nepotul său. S-a ocupat împreună cu concubina de demersurile de înhumare a lui D., mama acestuia fiind atât de distrusă încât cu greu a putut să participe la înmormântare."

Printr-o altă critică, recurenții-reclamant au susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material, atât în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor legale invocate în solicitările de daune materiale, cât și cele prevăzute de art. 50 lit. d) din Norma nr. 23/2014, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Astfel, nu pot fi primite afirmațiile că practica depusă relevă un cuantum de 69.283 RON pentru mamă și 80.000 RON pentru soție (relația dintre victimă și reclamanta recurentă B. trebuie să fie asimilată relației dintre soți având în vedere că aceștia erau împreuna de 15 ani și formau o familie, chiar dacă nu au fost căsătoriți în mod oficial) deoarece, din practica judiciară media pentru rude de gradul I se află în jurul valorii de 250.000 de RON, aceeași sumă fiind media și pentru soți, cu mult peste ceea ce au acordat magistrați Curții de Apel.

Este adevărat faptul că despăgubirile, cu titlu de daune morale, nu pot fi acordate într-un cuantum care să le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, pentru a nu deveni astfel un folos material injust pentru persoanele păgubite, însă nici nu pot fi acordate într-un cuantum care să creeze o situație injustă ca în speța de față, prin raportare la prejudiciul suferit de către recurenți, prin decesul intempestiv al soțului, fiului, respectiv nepotului recurenților-reclamanți.

Consideră că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care recurenții-reclamanți le-au îndurat și urmează să le îndure în continuare.

Or, sub aspectul cuantumului daunelor morale, trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter nerealist, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață și sporirea nevoilor de trai, prin procurarea unor satisfacții morale, urmând a se avea în vedere valoarea protejată, respectiv dreptul la viață și la integritate fizică al persoanei, precum și consecințele faptei ilicite în viața victimelor directe.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea deciziilor nr. 21614/18.11.2019, emisă la cererea petentei B., nr. 21700/18.11.2019, emisă la cererea petentului A. și a deciziei nr. 22449/16.02.2020, emisă la cererea petentei C..

Prima instanță a admis, în parte, contestația formulată de reclamanta B., a anulat, în parte, Decizia nr. 21614/18.11.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul admiterii în parte a cererii de obligare a pârâtului la plata către reclamanta B. a daunelor morale în cuantum de 80.000 RON și a respins, în rest, cererea reclamantei B. ca fiind neîntemeiată; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta C. de anulare a Deciziei nr. 22449/16.01.2020, emisă de pârâtul FGA și cererea formulată de reclamantul A. de anulare a Deciziei nr. 21700/18.11.2019, emisă de pârâtul FGA.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Criticile formulate de recurenții-reclamanți subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile recurenților-reclamanți conform cărora prima instanță nu ar fi explicat raționamentul juridic pe care l-a adoptat pentru diminuarea daunelor morale solicitate, având în vedere că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamanți în contextul faptic dat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect se invocă încălcarea dispozițiilor art. 1391 din C. civ. și neaplicarea prevederilor art. 50 lit. d) din Norma nr. 23/2014.

În cauza de față acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este greșită.

Astfel, potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ.:

"Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu".

Conform art. 50 din ordinul Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la data formulării cererii de plată:

"la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

Înalta Curte reține că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse reclamanților prin decesul unui membru al familiei, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani.

Revenind la aspectele concrete ale speței deduse judecății, Înalta Curte constată că prima instanță a respins în mod greșit cererea de anulare a deciziei nr. 22449/16.01.2020 prin care s-a acordat recurentei-reclamante C. suma de 75.097 RON cu titlu de daune morale, reținând că nu a fost depus niciun mijloc probator care să susțină alegația acesteia că ar fi avut nevoie de tratament psihiatric în urma decesului fiului său, după cum nu au fost substanțiate nici celelelate aspecte privind intensitatea legăturii dintre fiul major și reclamantă și nici cu privire la impactul devastator al decesului fiului asupra echilibrului emoțional al reclamantei.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanță în mod greșit nu a reținut că aceasta a fost traumatizată sufletește având în vedere că un părinte nu poate trece ușor peste pierderea fiului său, indiferent de vârsta acestuia, iar durerea este de neimaginat.

În contextul faptic, FGA nu se putea raporta la procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naționale și convenționale în această materie.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) din C. civ. justifică depășirea pragului stabilit prin Decizia nr. 22449/16.01.2020 adoptată de FGA, act cu o forță juridică inferioară C. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că procedura internă contravine și paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității".

Instanța supremă reține că dispozițiile normative invocate, calitatea de persoană juridică de drept public și scopul înființării Fondului nu justifică instituirea acestor praguri valorice și nici nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, pentru prejudiciul moral suferit de recurenta-reclamantă C., din perspectiva criteriului echității și principiul proporționalității cu dauna suferită, pentru o reparație echitabilă din punct de vedere legal, se impune acordarea unor daune morale în valoare majorată de la 75.097 RON, la 100.000 RON.

Cu privire la cererea de anulare a deciziei nr. 21700/18.11.2019 prin care s-au acordat recurentului-reclamant A. daune materiale în cuantum de 350 RON, prima instanță a reținut că unchiul nu este beneficiarul unei obligații de întreținere din partea victimei, precum și faptul că nu există posibilitatea administrării unui probatoriu care să releve existența unei legături de afecțiune între solicitantul daunelor morale și victimă.

Or, în acest caz, Înalta Curte constată că existența unei legături de afecțiune nu poate fi analizată prin raportare la existența unei obligații de întreținere cum în mod greșit a reținut prima instanță ci, trebuie avută în vedere durerea unchiului, în contextul în care acesta a ridicat mașina în care a murit D. de la locul accidentului, elementele care au condus la decesul nepotul său, precum și implicarea acestuia în procedura de înhumare a defunctului. De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și faptul că tânărul decedat a crescut fără tată, în preajma unchiului său și împreună au dezvoltat o relație "tată - fiu".

În acest context, Înalta Curte apreciază că, pentru prejudiciul moral suferit de recurentul-reclamant A., din perspectiva criteriului echității și principiul proporționalității cu dauna suferită, pentru o reparație echitabilă din punct de vedere legal, se impune anularea deciziei nr. 21700/18.11.2019 și obligarea pârâtului să emită o nouă decizie în favoarea reclamantului A. prin care să-i acorde suma de 20.000 RON cu titlul de daune morale.

Cu privire la cererea de anulare a deciziei nr. 21614/18.11.2019, prin care s-a acordat recurentei-reclamante FGA suma de 5.464 RON cu titlu de daune materiale, prima instanță a reținut existența unei vieți de familie de facto, de durată (15 ani), constantă, continuă, reciprocă între reclamanta B. și defunct, precum și faptul că s-a dovedit impactul emoțional deosebit de puternic al pierderii partenerului reclamantei B. asupra stării sale psihice și care a determinat o modificare totală a stilului de viață personal, cu implicații sociale, economice, emoționale, psihice. Pierderea partenerului de viață în condițiile tragicului accident a creat un gol în sufletul recurentei-reclamante, valoarea astfel lezată prin decesul numitului D. fiind de o importanță crucială - viața parternerului - iar consecințele psiho-emoționale fiind din cele mai grave.

Concluzionând, prima instanță a reținut că recurentei-reclamante i-a fost afectată întreaga existență, viața emoțională, afectivă, traiul de zi cu zi alaturi de partenerul său, viața de familie, statutul economic și social, viitorul proiectat al existenței sale lângă partenerul său de 15 ani, iar prin raportare la caracterul fundamental al valorilor morale afectate, nivelul intensității la care au fost afectate aceste valori este deosebit de ridicat, afectarea ireversibilă a vieții reclamantei, se impune repararea prejudiciului nepatrimonial suferit de aceasta.

Însă, cu privire la cuantumul concret al despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamantei B. pentru prejudiciul moral suferit, din perspectiva criteriului echității și principiul proporționalității cu dauna suferită, Înalta Curte apreciază că pentru o reparație echitabilă din punct de vedere legal, se impune acordarea unor daune morale în valoare majorată de la 80.000 RON, la 100.000 RON.

În concluzie, aspectele invocate de recurenții-reclamanți prin calea de atac exercitată sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, având în vedere că hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale de drept material incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând, va admite, în parte, cererile de chemare în judecată formulate de reclamanții C. și A., va majora cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea reclamantei B. de la 80.000 RON la 100.000 RON, va anula, parțial, decizia nr. 22449/16.01.2020 și va majora cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea reclamantei C. de la 75.097 RON la 100.000 RON, va anula decizia nr. 21700/18.11.2019 și va obliga pârâtul să emită o nouă decizie în favoarea reclamantului A. prin care să-i acorde suma de 20.000 RON cu titlul de daune morale. Se vor menține restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C. împotriva sentinței nr. 1403 din 23 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând:

Admite, în parte, cererile de chemare în judecată formulate de reclamanții C. și A..

Majorează cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea reclamantei B. de la 80.000 RON la 100.000 RON.

Anulează, parțial, decizia nr. 22449/16.01.2020 și majorează cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea reclamantei C. de la 75.097 RON la 100.000 RON.

Anulează decizia nr. 21700/18.11.2019 și obligă pârâtul să emită o nouă decizie în favoarea reclamantului A. prin care să-i acorde suma de 20.000 RON cu titlul de daune morale.

Menține restul dispozițiilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2022.