ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4079/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 7 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 19744 din data de 10.04.2019 și, pe cale de consecința, admiterea cererii de despăgubire, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate. În subsidiar, au solicitat modificarea deciziei nr. 19744/10.04.2019, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii si obligarea la plată a diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri și sumele virate în data de 20.03.2019, respectiv: către A. (tatăl defunctului), suma de 324,64 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 370.503 RON, cu titlu de daune morale; către B. (frate al defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către C. (soră a defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către D. (soră a defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către E. (soră a defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către F. (frate al defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către G. (soră a defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către H. (soră a defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către I. (frate al defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către J. (frate al defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale.

Au solicitat reclamanții obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, mai puțin onorariul avocațial.

Prin sentința civilă nr. 65 din 20 ianuarie 2020, Curtea de Apel București:

- a admis în parte contestația formulată de reclamanți;

- a anulat în parte Decizia nr. 19744/10.04.2019, exclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamanților;

- a stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamanților după cum urmează: suma de 127.995 RON pentru reclamantul A. și suma de suma de 50.715 RON pentru fiecare dintre reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I. și J.;

- a obligat pârâtul FGA la plata către reclamanți a diferențelor de despăgubiri, reprezentând daune morale, între sumele acordate în baza deciziei nr. 19744/10.04.2019 și sumele determinate potrivit prezentei hotărâri;

- a menținut în rest decizia contestată nr. 19744/10.04.2019;

- a obligat pârâtul FGA la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată, în sumă de 350 RON, reprezentând taxe judiciare de timbru.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul.

3.1. Prin recursul formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat în principal, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea în parte a sentinței recurate, în sensul majorării cuantumului daunelor solicitate.

În motivarea recursului, se susține în esență că instanța de fond a reținut în mod greșit "respectarea întocmai de către pârât a dispozițiilor art. 50 din Norma nr. 23/2014 prin raportare directă la Ghidul privind soluționarea daunelor morale întocmit de către FPVS in anul 2011".

Arată în acest sens că procedura internă prin care pârâtul FGA acordă daunele este o procedură lipsită de transparență și de obiectivitate, iar în cauză, stabilirea și acordarea daunelor s-a făcut doar în baza acestui înscris sub semnătură privată, fiind ignorate cu desăvârșire dispozițiile legale în materia acțiunilor în daune delictuale, fiind încălcate principiile fundamentale care stabilesc modul de reparație al prejudiciilor de acest gen.

În sensul nelegalității raportării la prevederile Ghidului în ceea ce privește stabilirea daunelor, recurenții-reclamanți invocă Decizia nr. 2612/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că prevederile acestui Ghid au un caracter pur orientativ și nu obligatoriu.

Tot cu referire la acest Ghid, se arată de către reclamanți împrejurarea că acesta este un înscris sub semnătură privată care nu are valoarea unei norme legale, iar prin acordarea daunelor în baza acestui Ghid se ignoră dispozițiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral.

Se mai arată faptul că Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS) era la data elaborării Ghidului o asociație profesională constituită din companiile de asigurări care au dreptul să practice asigurarea RCA pe teritoriul României și susține faptul că scopul real al emiterii acestui ghid a fost acela ca instanțele de judecată să acorde automat suma respectivă (trecută în Ghid) fără a mai aprecia asupra gravității prejudiciului moral suferit și nici asupra faptului dacă această sumă este sau nu rezonabilă prin raportare la împrejurările concrete ale speței, respectiv la urmările accidentului. Or, uzarea de criterii exclusiv cantitative, iar nu și de criterii calitative de apreciere a reparației bănești pentru astfel de prejudicii este și rămâne foarte discutabilă, lipsind de suport legal și etic hotărârile judecătorești respective.

În ce privește acest Ghid, susțin recurenții că problema cea mai gravă constă în faptul că acesta este bazat pe o jurisprudență care de fapt nu există, iar asigurătorii continuă, fără a face o verificare asupra a ceea ce se susține, să solicite instanțelor de judecată să țină cont de evaluările din acest ghid, de media daunelor stipulate în cuprinsul lui, iar în cauză judecătorul fondului s-a mulțumit să aibă în vedere concluziile Ghidului care fac referire la anii 2009-2010, fără a proceda la o analiză comparativă și a jurisprudenței din anii 2013-2018.

Susțin recurenții că nivelul daunelor morale a crescut față de anii 2009-2010 datorită aprecierii de către instanțele de judecată a criteriilor ce reprezintă factorul principal în cuantificarea prejudiciului moral și stabilirea daunelor acordate.

Prin urmare, susțin recurenții că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probe administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Or, în cauză hotărârea recurată cuprinde, lapidar și contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând astfel că situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susține faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de dispozițiile art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma CSA 23/2014 care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Se arată de către recurenți faptul că instanța de fond nu a ținut cont de jurisprudența similară din România depusă de către reclamanți, și totodată se afirmă că daunele morale ar trebui să fie stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcție de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de către reclamanți.

În acest sens se arată faptul că sub aspectul cuantumului daunelor morale, trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață ale reclamanților prin procurarea unor satisfacții morale, urmând a se avea în vedere și gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viață al persoanei.

Prin urmare, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere împrejurările concrete ale cauzei, în urma unei analize atente a instanței de judecată, prin raportare și la criteriul echității, precum și la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, criterii ce au fost consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale. Or, în cauză, instanța de judecată s-a limitat numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, astfel că aceasta a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect susține recurentul-pârât că instanța de judecată ar fi trebuit să se raporteze la dispozițiile art. 17 lit. b) din Legea nr. 187/2014 potrivit cărora cuantumul ajutorului de deces este de 1.208 RON, ceea ce ar însemna un total al despăgubirii de 64.024 RON în cazul tatălui defunctului și 25.368 RON daune morale pentru frații/surorile defunctului.

Susține recurentul-pârât că instanța de judecată trebuia să se pronunțe asupra apărărilor formulate, în caz contrar fiind încălcat dreptul la apărare al recurentului-pârât.

Controlul de legalitate al instanței viza actul administrativ și motivarea acestuia, ori legiuitorul a dat în sarcina Comisiei speciale din cadrul FGA atributul de a cuantifica daunele morale, cât și posibilitatea de a adopta proceduri proprii care să reglementeze activitatea instituției (art. 30 din Legea nr. 213/2015).

În ce privește motivarea hotărârii, susține recurentul-pârât că nu se precizează în ce ar consta eroarea de calcul - trebuia FGA să țină cont și de alte criterii, trebuia să aibă în vedere alte consecințe vătămătoare ale accidentului, căci criteriile privind prejudiciul de afecțiune raportat la relațiile de rudenie circumstanțiat pentru părinți/frați/surori au fost analizate de FGA.

Invocă recurentul-pârât Decizia Directorului General nr. 74/02.08.2018 Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces, respectiv dispozițiile art. 7 lit. e) al cărui conținut este redat în cuprinsul cererii de recurs, și susține că FGA a adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu atât de sensibil în care nu exista criterii legale de individualizare a sumelor.

Susține recurentul-pârât că sumele solicitate în prezenta cauză sunt prea oneroase raportat la materialul probator luat în analiză de către Comisia Specială și dacă ar fi acordate de către instanța de judecată s-ar depăși granițele unor daune morale rezonabile și funcția pe care aceste daune o au.

Totodată, se arată de către recurent că despăgubirile morale trebuie acordate într-un cuantum decent, care să aibă rolul de a constitui o alinare a suferințelor încercate prin pierderea unei persoane dragi. Stabilirea despăgubirilor pentru daune morale presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează și pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată. Daunele morale nu reprezintă prețul plătit pentru suferințele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparație simbolică, stabilită din perspectiva consecințelor în planul vieții personale și sociale.

În dimensionarea despăgubirilor trebuie să se țină cont și de realitățile economico-sociale în vederea unei aprecieri rezonabile și evitării discrepanțelor, iar în cazul de față trebuie să se țină cont și de faptul că a fost vorba despre un eveniment produs din culpă și că sumele pe care persoanele vătămate pot să le primească trebuie să se raporteze și la împrejurările în care s-a produs evenimentul asigurat.

Invocă recurentul-pârât dispozițiile art. 6 și art. 11 din Legea nr. 213/2015, precum și art. 24 alin. (3) din Norma nr. 16/2015 și susține că sumele plătite creditorilor de asigurare ai societăților aflate în faliment sunt suportate de către ceilalți asigurători din piață și resimțite de toți consumatorii finali care se văd nevoiți să suporte prime mai mari pentru a fi posibilă plata acestor contribuții.

În ceea ce privește modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către FGA se susține faptul că la stabilirea daunelor morale s-a raportat la valorile menționate în Anexa nr. 3 a Deciziei nr. 74/02.08.2018 astfel că nu se poate reține un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a daunelor morale astfel cum s-a solicitat de către reclamanți, având în vedere faptul că dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice victimă a unui accident rutier.

Totodată, se arată faptul că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci dimpotrivă are rolul a de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru potențialii creditori de asigurare.

În ce privește studiul FPVS, recurentul-pârât arată că acest studiu a fost avut în vedere ca material de documentare, așa cum a fost studiat și analizat și baza de date a asigurătorilor în faliment și hotărârile pronunțate împotriva acestora prin care instanțele acordau diverse sume cu titlu de daune morale. Chiar dacă instanța de judecată își fundamentează hotărârea pe tipul de calcul al daunelor morale recomandat de Studiul FPVS susține că FGA a adoptat o procedură și criterii proprii de stabilire a sumelor datorate, asupra cărora trebuia să statueze instanța de fond în analiza sa.

Recurenții-reclamanți și recurentul-pârât nu au depus întâmpinări față de recursul părții adverse.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Demersul judiciar inițiat de reclamați are ca obiect solicitarea de anulare a deciziei nr. 19744 din 10.04.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și admiterea cererii de despăgubire, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate, iar în subsidiar au solicitat modificarea deciziei contestate nr. 19744/10.04.2019, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii și obligarea la plata diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri și sumele virate în data de 20.03.2019.

În fapt, prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților reclamanții au solicitat acestuia plata daunelor materiale și morale ca urmare a producerii riscului asigurat, prin decesul fiului, respectiv fratelui K., suma de 4.399,64 RON cu titlu de daune materiale și suma de 445.600 RON cu titlu de daune morale către tatăl defunctului, iar către frații/surorile victimei suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale, către fiecare dintre aceștia.

Reclamanții au contestat decizia emisă de pârât întrucât prin această decizie a fost acordată o sumă mult mai mică decât cea solicitată, respectiv 79.172 RON (4.075 RON daune materiale și 75.097 RON daune morale), respectiv 29.912 RON către frați și surori, apreciind, cu privire la considerentele cuprinse în soluționarea cererii de plată, că evaluarea daunelor s-a făcut în mod discreționar, fără să existe o transparență în modalitatea de stabilire și acordare a acestora.

Soluționând contestația, prima instanță a apreciat că în privința daunelor morale se impune majorarea acestora întrucât pârâtul nu a analizat în concret situația particulară a fiecărui reclamant, precum și legătura personală a acestora cu defunctul.

Soluția Curții de Apel București este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale.

Înalta Curte constată că, deși recurenții-reclamanți și-au întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența, în cuprinsul acesteia, a unor motive contradictorii sau străine cauzei. Deși au susținut, pasager, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, recurentul nu a detaliat această critică, iar argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretării a dispozițiilor legale relevante, urmând a fi analizată din această perspectivă.

De altfel, chiar dacă s-ar trece peste astfel de aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite nici criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pornind de la pragurile medii evaluate în Ghidul pentru acordarea daunelor morale, în baza studiilor realizate la nivel intern și european, instanța de fond a considerat că se impune majorarea daunelor morale stabilite prin decizia administrativă atacată, având în vedere pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite părintelui ca urmare a decesului copilului (cazul reclamantului A.), un nivel mediu al despăgubirilor calculat la valoarea a 53 de salarii medii pe economie, respectiv suma de 127.995 RON, iar în ceea ce-i privește pe ceilalți reclamanți, frați și surori ai defunctului, s-a avut în vedere un nivel mediu al despăgubirilor calculat la valoarea a 21 de salarii medii pe economie, respectiv suma de 50.715 RON pentru fiecare reclamant frate/soră a defunctului.

Reține Înalta Curte că potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ. "Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu".

Conform art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la data formulării cererii de plată: "la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

Înalta Curte reține că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse reclamanților prin decesul unui membru al familiei, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani.

Revenind la aspectele concrete ale speței deduse judecății, Înalta Curte constată că prima instanță corect a procedat la majorarea daunelor morale stabilind un cuantum al acestora la nivelul a 53 de salarii medii pe economie pentru reclamantul A. (tatăl defunctului) reținând în mod corect că un părinte nu poate trece ușor peste pierderea fiului său, indiferent de vârsta acestuia, iar durerea este de neimaginat.

În acest mod, daunele morale se stabilesc prin apreciere în urma aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, și o doză de aproximare, însă instanțele trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Altfel spus, criteriul fundamental în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Totodată, împrejurarea că pârâtul a utilizat Ghidul FPVS pentru a realiza o stabilire echitabilă a cuantumului daunelor morale, raportat la alte persoane vătămate în incidente similare, nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în fața instanței de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii/inadecvate a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri. Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat și formalist conform acestei proceduri, procedura folosită de pârât trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și cu jurisprudența instanțelor naționale, care poate justifica depășirea cerințelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA sau de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

În ceea ce privește critica recurenților-reclamanți conform căreia procedura internă prin care pârâtul FGA acordă daunele este o procedură lipsită de transparență și de obiectivitate, iar în cauză, stabilirea și acordarea daunelor s-a făcut doar în baza acestui înscris sub semnătură privată, fiind ignorate cu desăvârșire dispozițiile legale în materia acțiunilor în daune delictuale, fiind încălcate principiile fundamentale care stabilesc modul de reparație al prejudiciilor de acest gen, Înalta Curte constată că aceasta excede obiectului cauzei de față, care constă în anularea deciziei emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților în soluționarea contestației formulate de către recurenții-reclamanți.

Înalta Curte reține că despăgubirile acordate de instanța de fond reprezintă o justă și îndreptățită reparație morală pentru suferințele profunde și îndelungate, precum și a suferințelor psihice suferite de recurenții-reclamanți.

Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a hotărârii instanței de fond, Înalta Curte va respinge recursul de față.

II.2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților

Analizând criticile formulate de acest recurent, în raport cu motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cât privește sentința recurată, un prim motiv de casare invocat de recurentul pârât este cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prin care a susținut că instanța de fond a fost investită cu controlul de legalitate al actului administrativ și motivarea acestuia, iar legiuitorul a dat în sarcina Comisiei speciale din cadrul FGA atributul de a cuantifica daunele morale, cât și posibilitatea de a adopta proceduri proprii care să reglementeze activitatea instituției (art. 30 din Legea nr. 213/2015).

Critica formulată este nefondată, iar motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu este incident in legătură cu aspectele invocate, neputând fi vorba despre depășirea de către curtea de apel a limitelor atribuțiilor sale.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, din perspectivă teoretică, motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 4 se referă la situația în care hotărârea este reformabilă întrucât au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești. Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, prin încălcarea principiului separației puterilor în stat sau imixtiunea instanțelor în domenii excluse puterii judecătorești, neputându-se identifica cu depășirea competenței. Prin excesul de putere se încalcă, așadar, ordinea constituțională și interesul public, instanța judecătorească exercitând funcțiile puterii judecătorești peste limitele statornicite prin Constituție.

Revenind la critica formulată, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi primită, neexistând în cauză o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești. Sub acest aspect se reține că atâta timp cât decizia emisă de recurentul pârât Fondul de Garantare a Asiguraților poate fi constată în fața instanțelor judecătorești, pe cale de consecință instanța de judecată are atributul de a verifica legalitatea și temeinicia deciziei contestate, inclusiv sub aspectul cuantumului daunelor morale, diminuând sau majorând cuantumul acestora.

Împrejurarea că una din atribuțiile Comisiei speciale din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților este și cea de a cuantifica daunele morale, nu anulează dreptul instanței de judecată de a verifica legalitatea și temeinicia stabilirii acestui cuantum, în condițiile în care nu există nicio dispoziție legală care să interzică acest drept al instanței de judecată.

Cel de-al doilea motiv de casare invocat de același recurent este cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care susține că în ce privește motivarea hotărârii, nu se precizează în ce ar consta eroarea de calcul - trebuia FGA să țină cont și de alte criterii, trebuia să aibă în vedere alte consecințe vătămătoare ale accidentului, căci criteriile privind prejudiciul de afecțiune raportat la relațiile de rudenie circumstanțiat pentru părinți/frați/surori au fost analizate de FGA.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

În egală măsură, se cuvine a se aminti că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările acestora, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor esențiale, relevante, care fundamentează poziția procesuală a părților.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. precum și al art. 6§1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

În speță, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu referire la nemotivarea hotărârii, Înalta Curte constată că raționamentul instanței de fond respectă rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în sensul că sentința cuprinde argumente care demonstrează că judecătorul a analizat cererea dedusă judecății prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, explicând cu suficientă claritate raționamentul în baza căruia a reținut că se impune majorarea cuantumului daunelor morale.

Astfel, este de observat că judecătorul fondului a făcut o justă analiză a cauzei, iar prin considerentele arătate a răspuns implicit, atât argumentelor invocate de reclamanți în susținerea acțiunii formulate, cât și apărărilor pârâtului, expunând în mod logic și gradual motivele de fapt și de drept ce au fundamentat soluția adoptată.

Cu referire la critica formulată se reține că judecătorul fondului a arătat în mod clar care au fost argumentele pentru care cuantumul daunelor morale trebuie majorat, arătând în acest sens că recurentul-pârât nu a efectuat o analiză în concret a fiecărui caz în parte, situația personală a fiecărui reclamant precum și legătura fiecăruia dintre aceștia cu defunctul, dat fiind că reclamanții se aflau în grade de rudenie diferite cu defunctul (tată, respectiv frații și surorile defunctului).

Sub acest aspect, va observa Înalta Curte că judecătorului fondului a avut în vedere că la nivel european s-a apreciat că "durerea încercată prin decesul victimei se prezumă pentru ascendenți și descendenți direcți" însă la stabilirea despăgubirilor s-a avut în vedere faptul că prejudiciul moral este de o intensitate mult accentuată în cazul părintelui care își pierde un copil, în comparație cu prejudiciul moral încercat de un copil care își pierde părintele, aspecte ce nu au fost avute în vedere de către recurentul pârât la emiterea deciziei contestate în prezenta cauză.

Prin urmare, la stabilirea despăgubirilor recurentul-pârât avea obligația de a analiza gradul de rudenie al fiecărui reclamant în parte și prejudiciul moral suferit de fiecare reclamant în parte, aspecte analizate însă de instanța de judecată și care au determinat majorarea cuantumului daunelor morale.

În consecință, se constată că hotărârea atacată este motivată în mod clar și concis în concordanță cu probele și actele de la dosar și se reflectă în mod corespunzător în soluțiile adoptate în dispozitiv, Înalta Curte constatând că susținerile recurentului-pârât referitoare la nemotivarea soluției pronunțate de prima instanță nu reflectă decât dezacordul părții în privința argumentelor ce au stat la baza acesteia, fără a susține însă motivul de casare invocat.

Prin criticile formulate cu privire la fondul cauzei în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv criterii matematice sau economice, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se ghidează după criterii subiective, variabile de la caz la caz, în funcție de împrejurările concrete ale speței, astfel încât să fie acordate despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate, Înalta Curte reținând că Ghidul Fondului de protecție a victimelor străzii sau decizia adoptată la nivelul autorității pârâte privind procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, invocate atât în decizia contestată, cât și în cererea de recurs, nu sunt acte normative, astfel că nu pot avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanța de judecată.

De asemenea, este adevărat că recurentul-pârât poate recurge la o procedură internă standardizată, însă FGA nu se poate raporta, astfel cum acesta a motivat, la procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice și s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naționale și convenționale în această materie.

Înalta Curte constată că, deși prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ. dar și de jurisprudența instanțelor naționale, care poate justifica depășirea cerințelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA.

Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru acestea.

Nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei Fondului și subsecvent instanțelor de judecată. Procedura internă a recurentului poate fi avută în vedere de instanța de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. împotriva sentinței civile nr. 65 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.