ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2788/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07 mai 2019, sub nr. x/2/2019, reclamanții A și B, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat: - în principal, anularea Deciziilor nr. 19723 și 19792, emise de pârât în data de 10 aprilie 2019 și, pe cale de consecință admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate; - în subsidiar, modificarea Deciziilor nr. 19723 și 19792, emise de pârât în data de 10 aprilie 2019, cu obligarea pârâtului la emiterea unor noi decizii sau obligarea la plata diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri și sumele menționate în decizii, respectiv către A suma de 107,49 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 404.408,14 lei, cu titlu de daune morale, iar către B suma de 397.490 lei, cu titlu de daune morale.

Hotărârea instanței de fond în primul ciclul procesual Prin sentința civilă nr. 881 din 29 noiembrie 2019, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată în parte, a modificat deciziile atacate, în sensul că a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, să plătească daune morale în plus față de sumele deja acordate, respectiv: diferența până la valoarea de 51.428 Euro în lei la cursul BNR din ziua plății către soțul văduv reclamantul B, diferența până la valoarea de 11.428 Euro în lei la cursul BNR din ziua plății către fiul în vârstă de 36 ani reclamantul A, respingând în rest alte pretenții, ca nefondate și constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Recursurile exercitate în cauză în primul ciclul Împotriva sentinței civile nr. 881 din 29 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A și B și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. 3.1. A și B au formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare către aceeași instanță. 3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Soluția instanței de recurs în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 1627 din 17 martie 2022 s-au admis recursurile declarate de reclamanții A și B și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 881 din 29 noiembrie 2019 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Hotârârea instanței de fond în cel de-al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 553 din 31 martie 2023, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B și A, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. A anulat în parte Deciziile nr. 19723/10.04.2019 și nr. 19792/10.04.2019 în sensul că modifică cuantumul stabilit cu titlu de daune morale, după cum urmează: 48.143 lei pentru A și 69.415 lei pentru B. A obligat pârâtul la plata către reclamantul A a diferenței de despăgubiri în cuantum de 4.264 lei și la plata către reclamantul B a diferenței de despăgubiri de 16.905 lei. A respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Recursurile formulate împotriva sentinței nr. 553 din 31 martie 2023 Împotriva sentinței civile nr. 553 din 31 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A și B și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. 6.1. În susținerea cererii de recurs reclamanții A și B au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod proc. civ. În ceea ce priveste primul motiv de recurs, trebuie precizat că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b Cod proc.civ., hotărârea trebuie să cuprind, în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost inlăturate sustinerile reclamantilor. Recurenții apreciază că instanta trebuia să procedeze la un examen propriu al pricinii, find obligată să verifice atât materialul probator administrat în cauză, dar și jurisprudența în materie. Prin faptul de a nu analiza in concret jurisprudența în materie cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, precum și faptul de a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate cererile și sustinerile părților, instanța a incalcat prevederile Legii nr. 136/1995 si cele ale Normei ASF nr. 23/2014. Recurenții-reclamanți învederează faptul că, instanta trebuie să dea un răspuns argumentelor fundamentale invocate de părți, al acelora care sunt susceptibile, prin continutul lor, s influenteze solutia in cauză. Instanța trebuia să explice, într-o maniera convingătoare, raționamentul juridic pe care l-a adoptat, în soluția dată. Lipsa acestor explicatii conduce la nemotivarea hotărârii. În materia daunelor morale, în lipsa unor criterii obiective la nivel legislativ, instanța nu-si poate intemeia solutia decât pe legislatia în vigoare și pe soluțiile adoptate de instanțele naționale în cauze similare. Instanta, însă a apreciat că nu trebuie să analizeze efectiv hotărâri judecatoresti pronuntate în cauze similare, motiv pentru care nu a indicat care ar fi in medie suma reprezentând daune morale acordată de instanțele din România pentru suferinta psihică produsă victimelor indirecte ale unui accident rutier si nici dacă in prezenta cauza ar exista circumstante speciale care ar justifica acordarea unor despagubiri mai mari sau mai mici decât cele care se regăsesc in jurisprudența constantă în materie. În practica judiciară, s-a decis că motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecatorești echivaleaza cu nemotivarea hotărârii. Obligatia instantei de a-si motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozitiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, in considerentele hotărârii, a situatiei de fapt expusă în detaliu, incadrarea in drept, examinarea argumentelor partilor si punctul de vedere al instantei fat de fiecare argument relevant, si, nu în ultimul rând, rationamentul logico-juridic care a fundamentat solutia adoptat. Or, hotărârea recurată cuprinde lapidar argumentele care au format convingerea instantei in sensul solutiei pronuntate, rezultând astfel că situatia de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce releva nelegalitatea deciziei atacate. În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii recurate, ca urmare a încălcării și a aplicării greșite a normelor de drept material. Cu toate ca legislatia natională nu prevede criterii/limite legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, totuși legislația specială prevede stabilirea cuantumului daunelor morale in conformitate cu "legislatia si jurisprudenta din România" . Procedura internă a FGA, precum și Ghidul la care se face referire nu reprezinta jurisprudenta natională. Recurenții-reclalamnți susțin că Ghidul are în vedere o jurisprudent aleas aleatoriu de către asiguratori si este la nivelul anilor 2007-2010. În prezenta cauză, accidentul rutier a avut loc in cursul anului 2014, despăgubirile sunt acordate în cursul anului 2023, motiv pentru care acea jurisprudență și criterile interne avute în vedere de către pârâta sunt la acest moment desuete și nu pot reprezenta un criteriu în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale. Făcând o analiză obiectivă a scopului real emiterii acestui ghid, reiese, fara urma de dubii, faptul că initiatorii au dorit ca instantele să acorde automat suma respectiv (trecută in Ghid), fara a mai aprecia asupra gravitatii prejudiciului moral suferit si nici asupra faptului dacă aceast suma este sau nu este rezonabila, prin raportare la imprejurarile concrete ale spetei, respectiv la urmările accidentului. Or, uzarea de criterii exclusiv cantitative, iar nu si de criterii calitative de apreciere a reparatiei bănești pentru astfel de prejudicii este și rămâne foarte discutabilă, lipsind de suport legal și etic hotrârile judecătorești respective. Chiar dacă în situația dat nu se poate vorbi despre o "restitutio in integrum", acest lucru nu înseamnă ca principiile de drept trebuie eludate. Cu toate că au dezvoltat aceste critici și în fata instantei de fond, arătând astfel nelegalitatea a decizilor emise de catre FGA in ceea ce priveste modul de calcul și de evaluare a daunelor morale solicitate de către recurenta reclamant, Curtea de Apel a apreciat că Decizia Directorului General al FGA prin care s-a stabili o medie a cuantumului despagubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudent, dar si la modalitatea de solutionare amiabila si inclusiv prin raportare la Ghidul FPVS este un criteriu obiectiv si rezonabil. Mai mult, cu privire la acest Ghid, Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 2612/2014, precizeaza faptul că "raportarea instantei de apel in determinarea cuantumului prejudiciului moral la hidul pentru solutionarea daunelor morale este nelegală, intrucât s-au ignorat dispozitiile legale in materia daunelor morale, principiile de drept nationale si conventionale in aceasta materie. Așa cum s-a statuat de către doctrină si practica europeană, în termenii Conventiei pentru apărarea drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, criteriul echitati se traduce prin necesitatea ca partea lezată sa primească o satisfactie rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la sănătate și integritate corporală fiind unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Cuantumul daunelor morale solicitat de către reclamantii recurenti s-a raportat la durerea pe care au simit-o si pe care o simt si in prezent acestia, precum si la consecintele negative pe care disparitia sotiei, respectiv a mamei a avut-o asupra lor. Recurenții apreciază că cuantumul daunelor morale este disproportionat fata de durerea pe care au simtit-o si o resimt, eveniment care a schimbat pentru totdeauna viata acestora. Recurenții susțin că atunci când se va aprecia asupra cuantumului daunelor morale solicitate trebuie avut in vedere, in principal, trauma suferita de către acestia, suferinta ca urmare a leziunilor produse, valoarea lezat, precum consecintele pe care evenimentul rutier le-a avut in viata victimelor indirecte. Evaluarea prejudiciului suferit de catre reclamantii recurenti trebuie să fie rezultatul unei analize atente a imprejurarilor concrete ale cauzei (intensitatea si durata suferintelor psihice incercate de tertele persoane pagubite determinate de gravitatea pierderii suferite in contextul situatiei date), dar si a practicii judiciare in materie, or FGA nu s-a raportat în niciun moment la aceste aspect, ci dimpotriva, acesta sustine in cuprinsul intâmpinării faptul că despagubirile morale constituie: "o compensatie justificat si in acord cu specificul si scopul constituiri FGA". Daunele morale solicitate de către recurentii-reclamanti nu sunt supuse evaluării conform unor criterii obiective prestabilite, ci sunt rezultatul analizei instantei de judecata căreia îi revine obligatia de a stabili cuantumul prejudiciului prin raportarea coroborata a tuturor circumstantelor spetei. Pentru realizarea acesteia, instanta de judecata trebuie să procedeze la analiza aspectelor esentiale care vizeaza importanta social a valorii lezate prin savârsirea faptei ilicite, repercusiunile produse victimei in plan familial, afectiv si moral. 6.2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare acesta a emis critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod proc. civ. Referitor la majorarea daunelor morale prin Sentința civilă nr. 553/31.03.2023 recurentul apreciază că aceasta este nelegală având în vedere dispozițiile Legii nr. 213/2015 și a Normei ASF 16/2015. Consideră că prima instanță a dispus, în mod greșit, anularea în parte a Deciziilor FGA, obligându-ne la plata sumelor majorate, deși subscrisa a avut în vedere Procedura de acordare a daunelor morale în caz de deces, procedură pe care prima instanță nu a avut-o în vedere deși nu a fost adusă nicio critică acesteia, ea necontravenind niciunei dispoziții legale. Or, astfel cum s-a stabilit în practica judecătorească națională, daunele morale se judecă în echitate și trebuie să asigure o reparație justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate și fără a conduce la o sancționare a asigurătorului care, potrivit legii, poate fi obligat și la plata acestui tip de daune. În acest sens, în practica judecătoarească formată în procese în care Fondul de garantare a asiguraților nu a fost parte procesuală, ci societățile de asigurare, FGA nefuncționând ca un asigurător și nepreluând funcțiile unei societăți de asigurare, conform art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, s-a considerat în mod întemeiat că, în lipsa unor criterii legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate. Situația premisă pentru exercitarea atribuțiilor stabilite prin Legea nr. 213/2015 în sarcina Fondului de garantare a asiguraților este falimentul unei societăți de asigurare. Fondul de garantare a asiguraților nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment, în acest caz Societatea C S.A. Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocația de a solicita realizarea dreptului de creanță pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și Norma ASF nr. 16/2015., în baza dispozițiilor art. 15 alin. (1) și (2) din Legea specială nr. 213/2015, Fondul stabilește: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanță de asigurare și care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilitățile FGA, întrucât FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul față de care se deschide procedura de faliment și nu preia riscul executării contractelor de asigurare. Fondul de garantare a asiguraților nu preia de la asigurătorul în faliment o creanță certă, lichidă si exigibilă. Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 213/2015, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraților și creditorii de asigurări. FGA nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, Fondul de garantare a asiguraților neavând nici un raport contractual cu creditorul de asigurare. Fondul de garantare a asiguraților acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale subscrisei, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și de aceea plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 cu denumire omonimă legii. Față de aspectele învederate de către instanța de fond, apreciază recurentul-pârât că în mod netemeinic Curtea de Apel București a hotărât respingerea procedurii F.G.A. de acordare a daunelor morale și materiale (Decizia F.G.A. nr. 142/26.05.2016, completată prin Decizia nr. 258/16.11.2016), având în vedere că nu încalcă nicio prevedere legală, cu atât mai mult cu cât această procedură a fost validată de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală a asigurătorului aflat în faliment.

Apărările formulate în cauză: În cauză, niciunul dintre recurenți nu a depus întâmpinare la recursul declarat de părțile adverse.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 09.01.2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 23.05.2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând deopotrivă recursurile declarate de reclamanții A și B, precum și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, în următoarele limite și pentru următoarele considerente: În ceea ce privește situația de fapt, instanța de recurs reține sumar următoarele: La data de 26 august 2014, a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autoutilitarei cu nr. de înmatriculare (...), care rula pe DJ 592, iar la km 47+175 m, pe raza comunei Boldur, într-o curba la dreapta, pe fondul neatenției în conducere, a pătruns pe sensul opus de mers și a lovit frontal autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...), iar în urma evenimentului a rezultat decesul numitei D. Prin Deciziile nr. 19723/10.04.2019 și nr. 19792/10.04.2019 pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a admis cererea de plată pentru reclamanții A și B pentru sumele de 1.605,37 lei daune materiale și 43.879 lei daune morale, respectiv 52.510 lei daune morale, respingând în rest cererile pentru diferențele solicitate, conform Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, în considerentele deciziilor reținându-se că la acordarea daunelor morale F.G.A. s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, precum și la legislația și jurisprudența națională în materie, practica societăților de asigurare/F.G.A. coroborat cu condițiile de trai din România. A și B au contestat deciziile emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, chestiunea litigioasă fiind în esență reprezentată de cuantumul daunelor morale acordate de autoritatea pârâtă prin actele administrative contestate în cauză. Instanța de fond, după casarea hotărârii inițiale și trimiterea cauzei spre rejudecare, a admis în parte cererea de chemare în judecată și a dispus modificarea cuantumului stabilit cu titlu de daune morale la cuantumul sumei de 48.143 lei pentru reclamantul A și 69415 lei pentru reclamantul B. Instanța de fond a reținut în esență că în temeiul art. 49 pct. 2 al Normei din 29 noiembrie 2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, text în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier și prin raportare la Ghidul pentru soluționarea cererilor având ca obiect daune morale, dar și a gradului de lezare a valorilor sociale în urma unui asemenea eveniment apărut în viața reclamanților, se impune o suplimentare a cunatumului daunelor morale acordate acestora. Într-o primă critică a sentinței recurate reclamanții au apreciat că instanța fondului nu a și-a motivat hotărârea din perspectiva neanalizării jurisprudenței relevante și a situației individuale a fiecărui reclamant în parte. Sub acest aspect în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod proc. civ. Referitor la acest motiv de casare, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, în speță, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată privitoare la suplimentarea cuantumului daunelor morale acordate prin actul administrativ contestat de reclamanți. Cu privire al acestea, instanața de fond a reținut atât cadrul legislativ aplicabil speței, dar a și efectuat o analiză proprie din perspectiva circumstanțelor individuale ale fiecărui reclamant. Totodată raționamentul recurenților-reclamanți potrivit căruia instanța de fond nu a efectuat o analiză a cauzei din perspectiva jurisprudenței este greșit, întrucât în dreptul judiciar românesc nu există instituția precedentului pentru ca soluția adoptată în cadrul altui litigiu să aibă valoare de lege în litigii succesoare, iar pe de altă parte instanța de judecată nu are obligația de a combate toate argumentele punctuale susținute de partea care le reclamă, ci are obligația de analiza motivelor de fapt și de drept relvante care conduc la formarea convingerii generale a instanței. Așadar, Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., instanța de fond expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere fără a fi identificate motive străine de natura cauzei care să atragă casarea hotărârii, ori o lipsă efectivă a motivării. Înalta Curte, în ceea ce privește criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod proc. civ. potrivit cărora instanța de fond a ignorat complet prevederile art. 49 din Normele cuprinse în ordinul CSA nr. 14/2011 precum și împrejurările concrete ale cauzei pronunțând astfel o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material, le apreciază de asemenea ca fiind nefondate. Recurentul-pârât în susținerea cererii de recurs a formulat o serie de critici întemeiate pe același motiv de casare pct. 8 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. apreciind că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 în sensul că în stabilirea cuantumului prejudiciului moral trebuie inclusă o doză de aproximare, iar FGA nefiind un asigurator în adevăratul sens al cuvântului prestează doar activitatea prevăzută de Legea nr. 213/2015 respectiv garantează pentru falimentul societății de asigurare în faliment. Având în vedere criticile atât a recurenților-reclamanți, cât și cele ale recurentului-pârât care vizează în esență modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale, Înalta Curte apreciază că analiza unică felului în care instanța de fond a analizat cauza din această perspectivă este suficientă. Înalta Curte reține că la stabilirea daunelor morale s-a avut în vedere prevederile art. 26 alin. (1) lit. a coroborat cu art. 49 pct. 1 din Norma ASF nr. 14/2011, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, raportându-se și la sumele consemnate in Ghidul elaborat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii. Instanța de control judiciar constată că recurentul-pârât a recunoscut dreptul reclamanților la daune morale, critica acestuia, cât și a reclamanților fiind legată de cuantumul acestora. Astfel, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, „la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.” În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii. Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, prin care a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a unor sume, cu titlu de daune morale, suplimentare față de suma inițial acordată prin decizia de plată. Astfel, instanța supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare și în acest scop și pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din acte medicale ori de alte probe administrate. Astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții prin pierderea mamei respectiv a soției, au suferit o serie de consecințe negative, indicate în cuprinsul sentinței recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale în raport de valoarea acordată prin decizia contestată să fie inadecvată situației relevate în speță. Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure. Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei. Din perspectiva jurisprudenței, pe care recurenții-reclamanți o invocă ca o critică suplimentară împotriva sentinței recurate, instanța de recurs subliniază că instanța de fond nu poate fi influențată mai cu seamă în ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale, în condițiile în care acestea necesită o analiză particulară a fiecărei spețe în parte. Cu toate acestea, instanța de recurs ține să sublinieze că, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele: „Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane – dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 Noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei. În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat” (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016). În fine, Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de instanța de fond, reținând că despăgubirile recunoscute prin sentința recurată au un cuantum adecvat, astfel încât suferința provocată prin accidentul rutier din care a rezultat moartea unei rude în proxim grad față a recurenților-reclamanți, chiar dacă nu poate fi suprimată, respectiv ștearsă din memoria afectivă, să fie într-o anumită măsură atenuată, aplanată, astfel încât să i se poată oferi victimelor o satisfacție compensatorie, iar obligarea recurentului-pârât la plata către aceștia a unei sumei mărite față de cea acordată prin actul administrativ contestat, cu titlu de daune morale, s-a realizat în echitate. În consecință, Înalta Curte apreciază că sentința prtimei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat și la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile declarate de reclamanții A, B și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 553 din 31 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE: Respinge recursurile declarate de reclamanții A, B și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 553 din 31 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondate. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 23 mai 2024.