ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1792/2021

Ședința publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.08.2017 sub dosar nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), solicitând anularea deciziei FGA de respingere parțială, necomunicată, și obligarea pârâtului la plata diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri și sumele virate în data de 02.08.2017; cu cheltuieli de judecată, mai puțin onorariul avocațial, pentru care își rezervă dreptul de a-l solicita pe cale separată.

În motivare, părțile reclamante au arătat că prin cererea de despăgubire înregistrată la FGA la data de 25.05.2018 au solicitat plata daunelor materiale și morale ca urmare a riscului asigurat, prin decesul victimei F., astfel: către A., tatăl defunctei, suma de 17.188,37 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 432.811,63 RON, cu titlu de daune morale; către B., mama defunctei, suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale; către C., sora defunctei, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; către D., fratele defunctei, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; către E., bunicul victimei, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale.

Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2466 din 25 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR.

Anulează în parte Decizia nr. 8422/08.08.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în limita art. 2 din conținutul acesteia, cu consecința obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata suplimentar în favoarea părții reclamante B. și a sumei de 20.000 de RON cu titlu de daune morale.

Respinge în rest, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B..

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR.

Anulează în parte decizia nr. 8422/08.08.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în limita art. 2 din conținutul acesteia, cu consecința obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata în favoarea părții reclamante E. a sumei de 1.000 de RON cu titlu de daune morale.

Respinge în rest, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E..

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca nefondată."

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., au exercitat calea de atac a recursului atât reclamanții A., B., C., D. și E., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

În cadrul recursului lor, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenții - reclamanți A., B., C., D. și E. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare către aceeași instanță, în vederea unei soluționări juste și echitabile a cererii de chemare în judecată.

Susțin, în esență, recurenții - reclamanți că hotărârea recurată este întemeiată pe motive contradictorii, iar această contradictorialitate rezultă din însăși considerentele instanței de fond, care, prin cele arătate în motivarea hotărârii, preia aprecierile intimatului-pârât cu privire la aplicabilitatea înscrisului intitulat Ghidul privind acordarea daunelor morale - emis de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii în stabilirea despăgubirilor ce se cuveneau recurenților-reclamanți, deși, în observarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța citează dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., potrivit cărora prejudiciul trebuie reparat în integralitate.

Or, deși gravitatea atingerii drepturilor recurenților-reclamanți este incontestabilă, fără a da o explicație logico-juridică, apreciază că sumele acordate tatălui victimei decedate, surorii și fratelui victimei decedate, au un caracter rezonabil și, totodată, majorarea "insignifiantă" a daunelor acordate mamei (suplimentând cu 20.000 Iei) și bunicului victimei (acordând acestuia 1.000 RON), cu nerespectarea principiului echității, invocat chiar de către instanța de fond, dar și a principiilor rezonabilitații și proporționalității față de prejudiciul încercat.

În continuare, susțin nelegalitatea hotărârii ca urmare a interpretării și aplicării greșite a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA 14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, apreciind că, în aceeași măsură, hotărârea recurată este susceptibilă de casare, fiind nelegală și sub_acesț_aspect.

Arată astfel că, atât în ceea ce privește respingerea contestației formulată de tatăl, sora și fratele victimei, cât și în ceea ce privește majorarea nesemnificativă a daunelor acordate către mama (prin suplimentarea cu 20.000 Iei) și bunic (prin acordarea sumei de 1.000 Iei), cu titlu de daune morale, instanța de fond nu a ținut seama, sub nicio formă, de jurisprudența similară din România.

Este adevărat faptul că despăgubirile, cu titlu de daune morale, nu pot fi acordate într-un cuantum care să le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, pentru a nu deveni astfel un folos material injust pentru persoanele păgubite, însă, consideră că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care reclamanții le-au îndurat și urmează să le îndure în continuare.

Cu toate acestea, nu pot fi de acord cu despăgubile acordate cu titlu de daune morale, așa cum au fost stabilite de către intimatul-pârât și reapreciate de către instanța de fond, ci consideră că acestea ar trebui să fie stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcție de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de către reclamanți.

Este adevărat că, în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă G. (mama victimei), există un Raport de expertiză psihologică care atestă gradul său de suferință, însă, la momentul expertizării, aceasta a fost însoțită de către soțul său, A., dar și de către sora și fratele victimei, care, mult prea afectați de întrebările și analiza durerii, din partea psihologului, nu au mai fost capabili să fie supuși acestei "torturi".

Acest lucru ar fi putut fi aflat de către instanța de fond, dacă ar fi arătat preocupare în acest sens, și nu în a afla de ce victima decedată (deși avea vârsta de 17 ani - orice adolescent, la această vârstă, nu poate fi controlat de părinți în orice activitate desfășurată) se afla în mașina celui care a provocat accidentul.

Or, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, recurenții - reclamanți susțin că instanța trebuie sa urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață ale reclamanților prin procurarea unor satisfacții morale, urmând a se avea în vedere și gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viață al persoanei.

În acest sens, este fără putință de tăgadă că traumele psihice suferite de către recurenții-reclamanți sunt accentuate, ca urmare a accidentului rutier în care a decedat fiica, respectiv fratele și nepoata.

Această suferință a determinat și o veritabilă modificare a coordonatelor vieții cotidiene, prin menținerea unei traume psihice cu caracter de permanență, astfel că sumele de bani acordate trebuie să ofere satisfacții compensatorii în măsura de a ușura reala condiție morală, mai ales că situația anterioară este imposibil de restabilit.

Invocă, la nivel de jurisprudență, Decizia nr. 2431/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avute în vedere împrejurările concrete ale cauzei, în urma unei analize atente a instanței, prin raportarea și la criteriul echității, precum și la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, "criterii ce au fost consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Totodată, mai susțin recurenții că principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă și din jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale.

Or, instanța s-a limitat numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, astfel că aceasta a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale invocate de către recurenți, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale, în caz de deces, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența_din România

La rândul său, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și, pe cale de consecință respingerea contestației formulate de reclamanți, având în vedere că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și art. 1391 alin. (2) C. proc. civ.

Susține recurentul - pârât că, in stabilirea daunelor morale ce se cuvin intimaților in cauza de fata trebuie sa se pornească de la prevederile legale aplicabile, respectiv prevederile art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 mai sus citate. Asa cum se constata textul legal impune ca acordarea de daune morale sa se facă "în conformitate cu legislația șijurisprudența din România".

Prin urmare, pe langa probele care trebuie administrate chiar si in cazul daunelor morale- chiar daca acestea sunt probe indirecte-, instanța trebuie sa aibă în vedere legislația- daca există,- precum si practica judiciară in materie.

Or, instanța de fond a apreciat ca suma de 75.097 RON acordata de FGA intimatei B. trebuie suplimentată cu 20.000 RON pe considerentul unei suferințe emoționale mai mari fata de ceilalți intimați fata de pierderea încercata, fara sa facă cea mai mica trimitere la practica judecatoresca în materia despăgubirilor morale - nici a FGA, deși, până la aceasta data Curtea de Apel Bucuresi are deja conturata o parctica judecatorescă relenventă, si nici măcar comparativ cu practica judecatoresca privind asigurătorii.

Or, nefăcându-se raportare la niciun fel de reper - stabilit de lege, de altfel- suma acordata în plus fata de cea deja plătită de FGA intimatei B. apare ca arbitrară, nejustificată ca si cuantum, aproximarea instanței neputand sa fie raportată la nimic altceva în afara de arbitrariul judecătorului. Or, este evident faptul ca nu asta a fost intenția legiuitorului atunci când a decis ca daunele morale se stabilesc "potrivit practicii judecătorești".

Prin urmare, ceea ce s-a analizat si, corespunzător, situația la care ne-am raportat in stabilirea sumelor pe care le-am plătit intimaților in prezenta cauza este tocmai practica instanțelor de judecata din România in aceasta materie, satisfăcând in acest fel legislația aplicabila in materie, asa cum stabilește textul legal citat, condiție pe care insa instanța de fond a incalcat-o.

Astfel asa cum s-a confirmat prin numeroase soluții de speță in materia daunelor morale "instanța este obligată să se raporteze la jurisprudența în materie, la nivelul salariului mediu pe economie, la nivelul de trai al colectivității, astfel încât să stabilească cu titlu de daune morale o sumă care să păstreze un grad de rezonabilitate, să nu constituie o îmbogățire fără just temei", pornind de la principiile stabilite inca din 1969 de Consiliului Europei in cadrul Colocviului de la Londra referitoar la repararea daunelor morale, din care citam cele cu relevanta in cauza:" 1. Dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare. Semnificația și conținutul său exact prezintă diferențe nesemnificative în diferite sisteme de drept; 3. în caz de deces, repararea daunelor morale trebuie acordată rudelor apropiate ale victimei dacă repararea este justificată în mod deosebit...5. Despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacție victimei. în anumite cazuri, cuantumul compensației va putea fi determinat și de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna; 6. Repararea trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească și măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare; 7. La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincție între dauna materială și dauna morală."

Mai susține recurentul - pârât că, nici in ceea ce privește suma de 1000 RON stabilită cu titlu de daune morale cuvenite intimatului E., instanța de judecata nu a pronunțat o soluție legala, având în vedere faptul că pentru acest intimat instanța de judecata a acordat o suma care nu numai ca nu isi găsește justificarea in jurisprudenta în materie-conditie legala, dar in cazul căruia s-au încălcat si prevedrile art. art. 1391 alin. (2) noul C. civ., citam:

"Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu."

Or, în prezenta cauza nu exista dovezile cerute de textul legal mai sus citat în ceea ce privește intimatul E., instanța plecând de la premisa că acesta este bunicul patern al victimei, si, prin urmare, este firesc ca si acesta sa fi suferit în urma decesului nepoatei sale.

Ori, art. 249 C. proc. civ. impune reclamantului sarcina probei, potrivit adagiului actor incumbit probatio, iar probele judiciare sunt inseparabile de dreptul la acțiune. Ele reprezintă mijloace organizate de lege pentru dovedirea pretențiilor afirmate prin acțiune sau pentru combaterea acestora, Sarcina probei nu implica un drept al adversarului, ci un imperativ al interesului personal al pârtii care invoca o pretenție in justiție. Tocmai de aceea neprobarea faptelor afirmate comporta riscul pierderii procesului.

Chiar daca legea romana consacra si prezumțiile ca mijloc de proba, acestea trebuie sa fie de asa natura incat sa ajute judecătorul ca, pornind de la un fapt cunoscut, sa poată cunoaște un fapt necunoscut. Este evident in cauza de fata ca se pornește de la prezumția ca rudele apropiate suferă in cazul decesului unui mambru al familiei, insa in raport de relații interumane prezumțiile nu pot constitui un reper valabil, varietatea acestora neputand conduce la generalizări, si cu atât mai mult la particularizări. Or, stabilirea daunelor morale presupune in mod necesar atât stabilirea criteriilor generale de acordare a sumelor cu acest titlu cat si particularizarea,in funcție de persoana concreta căruia urmează a i se acorda compensația cuvenita .

Asa fiind, susține recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților că, în cauza de față nu exista nicio probă care sa ateste fără putința de tăgada că și intimatului E. i se cuvin despăgubiri sub forma daunelor morale, si cu atât mai puțin exista repere care să permită cuantificarea acestora, iar acordarea lor fără aceste necesare dovezi este vădit nelegală in lumina dispozițiilor C. civ. anterior invocate.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea în tot a contestației formulate de reclamanți.

Apărările formulate în cauză

Ambele părți au formulat apărări împotriva recursului promovat de partea adversă, în cadrul unor întâmpinări.

În cadrul întâmpinării lor, recurenții- reclamanți A., B., C., D. și E., au solicitat respingerea recursului promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat, susținând lipsa de fundamentare a motivelor invocate față de hotărârea atacată.

În partea de început a întâmpinării, recurenții-reclamanți au invocat excepția tardivității formulării recursului de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

La rândul său, recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat în cadrul întâmpinării respingerea, ca nefondat, a recursului promovat de reclamanți și admiterea recursului său, casarea sentinței de fond și pe cale de consecință, respingerea contestației formulate de reclamanți împotriva Deciziei FGA nr. 8422/08.08.2018.

Răspunsurile la întâmpinări

Deși le-au fost comunicate întâmpinările în termenul legal, niciuna dintre părți nu a combătut apărările părții oponente în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 07.01.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 23.03.2021, în ședință publică, cu citarea părților, la acel moment procesual instanța luând act de poziția apărătorului recurenților - reclamanți, de a nu mai susține excepția tardivității recursului promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocată în cadrul întâmpinării depusă la dosar.

Deopotrivă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

În prealabil, amintește Înalta Curte că, în ceea ce privește excepția tardivității recursului promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocată de recurenții-reclamanți în cadrul întâmpinării depusă la dosar, nu va mai fi analizată, apărătorul recurenților renunțând la această excepție în ședința publică de la acest termen de judecată, înainte de a se deschide dezbaterile pe fondul celor două recursuri, aspect consemnat în practicaua prezentei hotărâri, instanța luând act de dreptul de dispoziție al părții.

În continuare, trecând la analizarea pe fond a celor două recursuri, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., invocat de recurenții - reclamanți, având în vedere că hotărârea îndeplinește exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea reclamanților este parțial întemeiată.

În cadrul acestui motiv de recurs, reclamanții au apreciat ca fiind contradictorie motivarea instanței de fond care, deși invocă dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., potrivit cărora prejudiciul trebuie reparat în integralitate, preia aprecierile pârâtului cu privire la aplicabilitatea înscrisului intitulat Ghidul privind acordarea daunelor morale - emis de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii în stabilirea despăgubirilor ce se cuveneau recurenților - reclamanți.

Această critică nu poate fi reținută, teza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referindu-se la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluției cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă, atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției.

Ori, faptul că instanța a evocat dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., referitoare la răspunderea delictuală, iar, în final, în urma propriei analize, prin prisma probelor administrate, " din analiza practicii relevante", reținând deopotrivă că " inclusiv Ghidul întocmit de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii poate reprezenta un indicator veridic al nivelului despăgubirilor, fără a avea vreun caracter obligatoriu" a validat parțial doar susținerile reclamanților B. și E., nu poate fi interpretat în sensul existei unor " motive contradictorii", pentru a se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenții - reclamanți.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată este motivată și nu există contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenții- reclamanți este nefondat.

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat atât de recurenții - reclamanți cât și de recurentul - pârât, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

Amintește Înalta Curte că, prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinței recurate.

În cadrul acestui motiv de casare, atât recurenții - reclamanți cât și recurentul - pârât au invocat încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, reclamând faptul că instanța de fond nu a ținut seama de jurisprudența similară din România.

Această critică nu poate fi avută în vedere de instanța de control judiciar, care reține că, în absența unor norme legale care să stabilească intervale sau plafoane precise de despăgubiri, hotărârile altor instanțe în cazuri similare pot fi luate în considerare doar la nivel pur orientativ.

Deși instanța este chemată să aplice criteriile stabilite jurisprudențial și să aibă în vedere jurisprudența în materie a instanțelor naționale, nu trebuie să stabilească despăgubiri într-un cuantum identic cu cel acordat în alte cauze, cât timp, pe de o parte, respectivele hotărâri reflectă punctual anumite opinii ale instanțelor de judecată, iar pe de altă parte, cauzele respective nu sunt identice cu speța supusă analizei.

Apreciază instanța de control judiciar că trimiterea legiuitorului la stabilirea despăgubirilor morale în raport de jurisprudența națională are rolul de a stabili criterii de referință pentru instanțe, având în vedere specificitatea prejudiciului care decurge din producerea accidentelor rutiere și, pe baza acestor criterii instanța stabilește un raport de proporționalitate între cuantumul daunelor morale acordate și suferința provocată, însă, ținând cont de situația de fapt specifică fiecărei cauze.

Astfel cum s-a arătat constant în practica instanței supreme, analiza cauzei trebuie făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate și a particularităților situației deduse judecății, soluțiile pronunțate în pricini cu obiect similar nefiind de natură să influențeze decizia din prezenta cauză, întrucât, pe de o parte, noțiunea de juriprudență nu se poate rezuma la decizii izolate de speță, ci este necesar ca părțile să probeze că, în practica judiciară vizând situații comparabile, au fost evidențiate în mod constant criterii pe baza cărora au fost stabilite într-un anumit cuantum daunele morale.

Astfel, deși nu a indicat în mod expres în cuprinsul sentinței atacate anumite hotărâri judecătorești relevante, ca similitudine cu starea de fapt reținută în cauză, judecătorul de primă jurisdicție a dezvoltat acele aspecte factuale pe care le-a apreciat drept relevante în cuantificarea prejudiciului nepatrimonial, aplicând astfel criteriile stabilite jurisprudențial.

Prima instanță a indicat care sunt criteriile de analiză a prejudiciului moral, respectiv natura valorilor lezate și suferințele de ordin psihic, evaluate atât ca intensitate cât și ca durată temporală, dar și efectele produse asupra vieții, pe care le-a aplicat în situația concretă dedusă judecății. Din această perspectivă, nu se poate aprecia că instanța de fond nu ar fi ținut cont de jurisprudența relevantă, încălcând astfel dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, cum eronat se susține de către părți prin cererile de recurs.

Așadar, Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, jurisprudența constituie un reper pentru acordarea daunelor morale, și nicidecum nu poate constitui temei pentru cuantificarea suferinței si traumelor suferite de recurenții - reclamanți din prezenta cauză, incomparabile cu ale altor oameni aflați chiar si in aceeași situație.

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu efectele produse de tragicul eveniment rutier, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, jurisprudența invocată de părți, poate furniza judecătorului doar criterii orientative de estimare a despăgubirilor, în stabilirea cuantumului daunelor morale avându-se în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească despăgubirea, astfel cum instanța de fond a și procedat.

Raportat la aceste considerente, critica recurenților referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 142/2011, este nefondată.

Nici celelalte critici formulate de recurenții - reclamanti cu privire la soluțiile pronunțate de prima instanță pe cererea de obligare a pârâtului la plata diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri și sumele efectiv plătite, nu pot fi reținute.

Se constată că prin calea de atac exercitată, recurenții-reclamanți și-au manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea acestora până la limita cuantumului solicitat prin cererea de despăgubire.

La rândul său, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a criticat soluția instanței de fond, de obligare la plata suplimentară a sumei de 20.000 RON, în favoarea reclamantei B. și a sumei de 1.000 RON, în favoarea reclamantului E., tot cu titlu de daune morale, susținând, în esență că, nefăcându-se raportare la nici un fel de reper stabilit de lege, suma acordată în plus reclamantei B., față de cea deja plătită, apare ca arbitrară și nejustificată, iar în ceea ce-l privește pe reclamantul E., în cauză nu există nici o probă care să ateste fără putință de tăgadă că și acestuia i se cuvin despăgubiri sub forma daunelor morale.

Înalta Curte, raportat la finalitatea concretă a acestor critici, urmează a le analiza în mod unitar, prin argumente comune, concluzia instanței de fond fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

În ceea ce privește critica pârâtului privind acordarea daunelor morale reclamantului E., având calitatea de bunic matern al defunctei F., reține instanța de control judiciar că, în contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare a fiecărui caz.

Practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

În condițiile în care, potrivit prev. art. 1391 alin. (2) din C. civ. sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei ascendenții, descendenții, frații și surorile, dar și orice altă persoană care poate dovedi existența unui astfel de prejudiciu, în mod corect judecătorul de fond, a reținut că și reclamantul E. este îndreptățit să primească despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea nepoatei sale, depoziția martorului audiat făcând dovada suferinței emoționale prin care acesta a trecut, suma stabilită de instanță în favoarea acestuia reprezentând o reparație echitabilă și efectivă, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

Ca urmare, nu pot fi reținute susținerile recurentului-pârât conform cărora în cauză nu există nici o probă care să ateste fără putință de tăgadă că și acestui reclamant i se cuvin despăgubiri sub forma daunelor morale, alegațiile părții fiind consecința propriei interpretări a dispozițiilor legale menționate, în scopul justificării soluției adoptate prin actul administrativ contestat și menținerii ca atare a acesteia.

Deopotrivă, și suma acordată suplimentar reclamantei B., în cuantum de 20.000 RON, s-a subordonat conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.

În cauză, este cert că viața familială și socială a recurenților-reclamanți a fost alterată în urma decesului rudei lor, suferința psihică determinată de această împrejurare neputând fi cuantificată, iar în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, se va apela la consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În mod corect prima instanță a ținut cont de suferința psihică a reclamantei B., ce a necesitat ajutorul unui psiholog după pierderea fiicei sale, durerea acesteia nefiind estompată, astfel cum reiese și din declarația martorului H..

Deopotrivă, Înalta Curte constată că întregul probatoriu administrat a fost analizat în mod adecvat de prima instanță, care a reținut ca fiind rezonabil cuantumul despăgubirilor acordate de Fondului de Garantare a Asiguraților în privința reclamanților A., C. și D..

În speță, acești recurenți-reclamanți nu au dovedit, nici în procedura administrativă și nici în procedura judiciară, circumstanțe extraordinare care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit prin decesul fiicei, respectiv surorii, excede valorii stabilite prin decizia contestată (75.097 RON, cu titlu de daune morale respectiv 8.951,14 RON, pentru A., tatăl victimei, respectiv 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru C. și D., frații victimei). Astfel cum în mod corect a sesizat și instanța de fond, reclamanții nu au prezentat argumente punctuale și concrete prin care să demonstreze caracterul insuficient al sumei acordate de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Relațiile de familie și afecțiunea existentă între membrii acesteia, invocate ca argumente în vederea majorării cuantumului despăgubirilor morale acordate pentru decesul membrului de familie, nu conduc automat la concluzia stabilirii acestor despăgubiri la cuantumul maxim permis de lege. Circumstanțele sunt analizate de instanțele de judecată de la caz la caz și de la persoană la persoană; în caz contrar, s-ar putea considera că toți membrii familiei unei victime decedate în urma accidentului rutier ar fi îndreptățiți de plano la obținerea sumei maxime a despăgubirii, argument evident incorect și nerezonabil, câtă vreme suferințele morale au un pronunțat caracter personal și intensitatea acestora diferă de la persoană la persoană.

În recurs, acești recurenți-reclamanți nu au prezentat argumente care să infirme concluziile instanței de fond, rezumându-se la susțineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferințelor resimțite, fără a contraargumenta, punctual, considerentele sentinței recurate.

Prin urmare, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru prejudiciul moral suferit.

Instanța de control judiciar amintește că ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Este demn de amintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reține că prima instanță ar fi încălcat sau interpretat greșit dispozițiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate suplimentar reclamanților B. și E. reprezentând o reparație echitabilă și efectivă, în raport cu legislația și jurisprudența națională, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză și la o comercializare a sentimentelor de afecțiune.

Din această perspectivă, nu se poate identifica în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Rațiunile obiective determinate de limitele impuse de lege și respectarea principiului proporționalității, al echității în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acțiuni și respectarea principiului îmbogățirii fără justă cauză conduc la aprecierea de față.

Înalta Curte reține că ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, urmașii victimei decedate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin memoriile de recurs de reclamanți și de pârât nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanții D., C., B., A. și E. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2466 din data de 25 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.