ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6156/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, au formulat contestație, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună (I) admiterea contestației, (II) anularea Deciziei de respingere parțială a cererii de despăgubire nr. 10.002/19.10.2017 și (III) obligarea intimatului la plata următoarelor sume: către contestatoarea A. (bunica și tutorele legal al defunctei), la plata daunelor materiale în cuantum de 1.590 RON (diferență a cheltuielilor de înmormântare și pomeniri creștinești ulterioare, neacordată), la plata sumei de 261 RON cu titlu de cheltuieli judiciare și la plata daunelor morale în sumă de 445.167,55 (neacordate); către contestatoarea B. (mama defunctei), la plata daunelor morale în cuantum de 374.903 RON (diferență a daunelor morale, neacordate); către contestatorul C. (fratele defunctei), la plata daunelor morale în cuantum de 270.088 RON (diferență a daunelor morale, neacordate) și a daunelor materiale de 1.910 RON, neacordate; către contestatorul D. (fratele defunctei), la plata daunelor morale în cuantum de 270.088 RON (diferență a daunelor morale, neacordate); către contestatoarea E. (sora defunctei), la plata daunelor morale în cuantum de 270.088 RON (diferență a daunelor morale, neacordate); (IV) cu cheltuieli de judecată, pe cale separată.

Prin sentința civilă nr. 4304 din 24 octombrie 2018, Curtea de Apel București:

- a admis în parte contestația formulată de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 10.002 din 19 octombrie 2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și, în consecință:

- a anulat în parte decizia menționată, în partea referitoare la reclamantă, atât în ceea ce privește art. 1 ce vizează daunele materiale, cât și în ceea ce privește art. 2, referitor la daunele morale, și drept urmare:

- a admis în parte cererea de plată formulată de reclamanta A. și a obligat pârâtul să îi plătească acesteia, în afara sumei de 2.881 de RON, acordate deja, și suma suplimentară de 900 de RON, așadar cu un total de 3.781 de RON, reprezentând daune materiale, precum și să îi plătească suma de 29.912 RON, cu titlu de daune morale;

- a respins, ca neîntemeiate, contestațiile formulate de către ceilalți reclamanți: B., C., D. și E. împotriva aceleiași decizii emise de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul.

3.1. Prin recursul formulat de reclamanții A., B., C., D. și E., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare:

- majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentei A. (bunica și tutorele legal al defunctei) și obligarea intimatului suplimentar la plata sumei de 415.255 RON (daune morale neacordate);

- obligarea intimatului la plata către recurenta A. a sumei de 2.100 RON, reprezentând daune materiale (diferență a cheltuielilor de înmormântare și pomeniri creștinești ulterioare, neacordate) și la plata sumei de 261 RON cheltuieli judiciare;

- majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentului C. (fratele defunctei) și obligarea intimatului la plata către acesta și a sumei de 270.088 RON (diferență a daunelor morale, neacordate);

- majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentului D. (fratele defunctei) și obligarea intimatului la plata către acesta și a sumei de 270.088 RON (diferență a daunelor morale, neacordate);

- majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentei E. (sora defunctei) și obligarea intimatului la plata către acesta a sumei de 270.088 RON (diferență a daunelor morale, neacordate).

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului FGA la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată, în esență, că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, art. 1392 și art. 1385 alin. (1) C. civ., art. 1391 C. civ., art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți critică, în primul rând, soluția referitoare la daunele morale acordate (într-un cuantum redus în cazul reclamantei A., respectiv menținut în privința celorlalți reclamanți), apreciind că, prin raportare la dimensiunea prejudiciilor morale efectiv suferite de aceștia și probate cu prisosință, dar și la jurisprudența națională, instanța de fond nu a ținut cont la pronunțarea soluției de art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, potrivit căruia daunele morale se acordă în conformitate cu jurisprudența din România, cu respectarea echității și a criteriilor jurisprudențiale de cuantificare a daunelor morale.

De asemenea, instanța de fond nu a făcut o apreciere proprie a daunelor morale, prin prisma art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, conform căruia, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, a art. 16 din Norma ASF privind Fondul de Garantare a Asiguraților și a art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, conform cărora pârâtul și judecătorul aveau obligația să evalueze daunele morale în conformitate cu prevederile legii și ale condițiilor de asigurare. Or, instanța s-a mulțumit să constate că evaluarea făcută de pârât, prin raportare exclusiv la concluziile Ghidului elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, este în principiu obiectivă și are în vedere dispozițiile anterior enunțate.

Astfel, este dincolo de orice dubiu, că nu s-au avut în vedere toate argumentele prezentate în susținerea contestației, iar instanța a înlăturat criticile lor cu privire la modul de elaborare a Ghidului emis sub egida Fondului de Protecție a Victimelor Străzii-FPVS, critici care demonstrau faptul că acesta conține grave erori.

Recurenții au reiterat aspectele pe care le apreciază edificatoare cu privire la credibilitatea și forța probantă a datelor cuprinse în Ghidul pe baza căruia se acordă daunele de către Fondul de Garantare a Asiguraților. Au arătat, în esență, că, prin redactarea și prin promovarea acestui ghid, au beneficiat nu numai Fondul de Protecție a Victimelor Stărzii, ci și toate societățile de asigurare de pe piață.

Au apreciat recurenții că înlăturarea practicii pe care ei au depus-o și menținerea deciziei contestate doar prin prisma Ghidului reprezintă o încălcare a normelor de drept material.

Recurenții critică și soluția de neacordarea în totalitate a daunelor materiale solicitate de recurenta A., respectiv suma de 2.100 RON reprezentând diferența plătită pentru realizarea monumentului funerar și suma de 261 RON cheltuieli judiciare, apreciind că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 1392 C. civ., precum și a art. 26 alin. (1) lit. a), b) și d) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Au concluzionat recurenții-reclamanți că instanța de fond trebuia, și era datoare, să analizeze în detaliu solicitările lor și să procedeze la un examen propriu al pricinii, pentru ca părțile vătămate să fie just despăgubite și să se poată raporta la o judecată în echitate. În cauză, judecata s-a făcut cu încălcarea principiului unei juste și echitabile judecăți prin înlăturarea în totalitate a argumentelor lor.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, a solicitat obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât susține că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material incidente, avându-se în vedere că pentru soluționarea echitabilă a cererilor de despăgubire formulate de creditorii F. S.A., despăgubirile cuvenite acestora, urmare a unor vătămări corporale sau decese, sunt stabilite având în vedere procedura de soluționare a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese adoptată în cadrul FGA, raportat la jurisprudența în materie și practica societății de asigurări. Pentru situațiile în care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea despăgubirilor sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul FPVS, raportat la gradul de rudenie al petentului cu persoana decedată.

Astfel, soluția de acordare a daunelor morale în valoare de 29.912 RON către reclamanta A., bunica victimei, este nelegală, în opinia recurentului-pârât, în condițiile în care la dosarul instrumentat de FGA nu există vreo probă care să vină în sprijinul afirmațiilor reclamantei din cererea de chemare în judecată, în sensul existenței unei legături speciale între nepoată și bunică, respectiv că aceasta a fost tutore legal al victimei, iar în fața instanței de fond nu au fost administrate probe suplimentare față de cele existente deja.

Nici Ghidul elaborat de FPVS nu prevede că bunicii ar face parte din categoria persoanelor care primesc daune morale ca urmare a decesului nepoților.

Având în vedere art. 1390 din C. civ., Ghidul FPVS (care este folosit de către toți asigurătorii și care se inspiră din practica în materie, fiind recunoscut și de instanțele judecătorești), recurentul-pârât susține că în mod corect nu a acordat despăgubirile morale bunicii victimei decedate.

Așadar, în mod greșit, instanța de fond a constatat aplicabilitatea dispozițiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ., ignorând dispozițiile art. 1390 C. civ., care instituie obligativitatea existenței unor raporturi de întreținere între victimă și persoana îndreptățită a solicita despăgubiri. Simplul fapt că au existat facturi emise pe numele bunicii privind cheltuielile legate de înmormântarea nepoatei decedate, ca urmare a evenimentului rutier din data de 16.03.2014, nu demonstrează existența unui raport de întreținere din partea celui decedat.

Precizează recurentul că dreptul de apreciere de care dispune nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz ori exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, suma acordată fiind în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraților.

4.1. Recurenții-reclamanți A., B., C., D. și E. au depus întâmpinare față de recursul pârâtului, prin care au invocat excepția tardivății formulării acestui recurs, precum și excepția nulității recursului (prima excepție, nemaifiind susținută de către recurenți, iar cea de-a doua, excepția nulității recursului pârâtului, fiind respinsă de Înalta Curte, așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii), iar pe fond, respingerea recursului pârâtului, ca nefondat.

4.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare față de recursul reclamanților, prin care a solicitat respingerea acestui recurs, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, reclamanții și pârâtul formulând critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În speță, instanța de recurs urmează să se pronunțe asupra interpretării și aplicării normelor de drept material incidente, în legătură cu obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la despăgubiri morale către bunica victimei decedate într-un accident rutier, dar și în privința cuantumului acestor despăgubiri acordate către toți moștenitorii victimei decedate, reclamanți în prezentul dosar.

Astfel, se constată că, prin calea de atac exercitată, recurenții-reclamanți și-au manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește cuantumul redus al daunelor morale acordate bunicii și menținerii cuantumului daunelor morale acordate mamei și fraților, susținând, în esență, că instanța nu ar fi făcut o apreciere proprie a daunelor morale solicitate, prin raportare la dimensiunea prejudiciilor morale efectiv suferite de aceștia.

Înalta Curte reține că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând sentința de fond prin prisma criticilor reclamanților, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce permit, însă, doar verificarea manierei în care criteriile de identificare a prejudiciului moral au fost aplicate de primul judecător, iar nu și modul în care acesta și-a exercitat dreptul de apreciere din perspectiva câtimii valorii acordate cu titlu de despăgubire, instanța de control judiciar constată că un astfel de motiv de casare nu este incident în cauză.

Potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situația familială, socială și profesională a solicitantului despăgubirilor.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziții legale și de circumstanțele factuale concrete, instanța de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că reprezintă o compensație echitabilă suma acordată cu titlu de daune morale mamei victimei (de 75.097 RON), ca și fraților acesteia (câte 29.912 RON pentru fiecare), cum de altfel, în mod just a apreciat că se impune ca aceeași sumă cu a fraților săi să îi fie acordată și bunicii victimei (de 29.912 RON), apreciind, totodată, că oricare ar fi cuantumul daunelor morale, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse reclamanților prin decesul fiicei, surorii, respectiv nepoatei lor, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurenții-reclamanți au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Faptul că, în urma unei astfel de verificări, prima instanță a concluzionat că sumele acordate reclamanților de titlu de daune morale reprezintă un cuantum rezonabil, nu înseamnă că judecătorul fondului a desconsiderat principiile incidente în materia acordării daunelor morale, printre care și principiul proporționalității raportat la atingerea adusă, în contextul în care au fost avute în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, precum și intensitatea și gravitatea unei astfel de atingeri.

Instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenții-reclamanți, astfel că argumentele de ordin critic ale recurenților-reclamanți privind temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale nu pot fi primite.

De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că nu pot fi reținute alegațiile recurenților-reclamanți referitoare la credibilitatea și forța probantă a Ghidului emis de FPVS, din perspectiva membrilor fondului, aceste aspecte neputând face obiectul analizei instanței.

În concluzie, nu se poate reține că prima instanță ar fi încălcat sau interpretat greșit dispozițiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reprezentând o reparație echitabilă și efectivă, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză și la o comercializare a sentimentelor de afecțiune.

În ceea ce privește criticile recurenților-reclamanți privind încălcarea dispozițiilor art. 1392 C. civ. și art. 26 alin. (1) lit. a) și b) din Ordinul CSA nr. 14/2011, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, hotărârea instanței fiind legală sub acest aspect, în condițiile în care pentru suma de 2.100 RON nu au fost depuse dovezi potrivit dispozițiilor legale.

În referire la criticile recurentului-pârât privind acordarea sumei de 29.912 RON daune morale reclamantei A., bunica victimei, din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 1390 și art. 1391 C. civ. și a prevederilor Legii nr. 213/2015, precum și a celor prevăzute în cadrul legislației secundare aplicabile în materie, instanța de control judiciar reține, pornind de la premisa că instituția reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de art. 1391 C. civ., că o reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport de o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară.

Legiuitorul a prevăzut la art. 1391 alin. (1) C. civ. că, "în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială", iar la alin. (2) a statuat în sensul că, "instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu".

Se observă, așadar, că legiuitorul a prevăzut posibilitatea instanței să acorde despăgubiri și ascendenților, fără limitarea gradului de rudenie, prevăzând existența unui prejudiciu și în situația acestora, cauzat prin decesul descendentului, fără însă a fi necesară dovedirea existenței acestui prejudiciu, ca în ipoteza oricărei alte persoane, reglementată în teza finală a alin. (2). Cu alte cuvinte, legiuitorul a prezumat existența prejudiciului moral în favoarea tuturor ascendenților victimei decedate, fără limitarea prin gradul de rudenie, în speță fiind incidentă ipoteza prevăzută în prima teză a alin. (2) și nu situația reglementată în teza finală.

Distinct de acest aspect, instanța de control judiciar observă că probatoriul administrat în cauză a relevat o relație deosebit de apropiată a victimei (nepoata) cu reclamanta A., bunica maternă, care a fost și tutorele său legal, astfel încât prejudiciul moral produs de pierderea suferită este evident prezumat, acordarea daunelor morale fiind justificate și din această perspectivă.

Ca urmare, nu pot fi reținute susținerile recurentului-pârât conform cărora pot fi acordate despăgubiri acestei rude a victimei doar dacă se face dovada unui prejudiciu moral, considerând că nu subzistă o prezumție care să-i confere un drept cert la despăgubire exclusiv în baza legăturii de rudenie de gradul II, deoarece aceste aspecte nu se verifică în cauză, alegațiile părții fiind consecința propriei interpretări a dispozițiilor legale menționate, în scopul justificării soluției adoptate prin actul administrativ contestat și menținerii ca atare a acesteia.

Și din această perspectivă hotărârea primei instanțe este la adăpost de orice critică, judecătorul fondului interpretând și aplicând în mod corect normele de drept material incidente și adoptând astfel o soluție justă prin raportare la contextul factual reținut.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanții A., B., C., D. și E., precum și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4304 din 24 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2021.