ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1383/2021

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 22 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. G. S.A. și cu intervenientul H., obligarea pârâtei la plata daunelor morale și materiale în cuantumul indicat, conform dispozițiilor art. 37 alin. (2) din Norma nr. 23 emisă la data de 06.11.2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, pentru prejudiciul provocat prin moartea victimei E., după cum urmează:

- pentru A., suma de 700.000 RON, cu titlu de daune morale și suma de 3917,45 RON daune materiale, în calitate de fiică a decedatei;

- pentru B., suma de 700.000 RON, cu titlu de daune morale, în calitate de fiu al decedatei;

- pentru C., suma de 700.000 RON, cu titlu de daune morale, în calitate de fiu al decedatei;

- pentru D., suma de 700.000 RON, cu titlu de daune morale, în calitate de fiică a decedatei;

- pentru E., suma de 700.000 RON, cu titlu de daune morale, în calitate de fiică a decedatei;

- pentru F., suma de 700.000 RON, cu titlu de daune morale, în calitate de fiu al decedatei;

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 49, art. 50, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 26 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 1357 alin. (1) și (2) C. civ., art. 24 alin. (2) lit. b) din Ordinul CSA nr. 14/2011, modificat prin Ordinul nr. 22/2012, art. 1387 și art. 1391 alin. (1) și (2) C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1143/2019 din 15 aprilie 2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 3.917,45 RON cu titlu de despăgubiri materiale către reclamanți. A obligat pârâta la plata următoarelor sume: 150.000 de RON către reclamanta A.; 150.000 de RON către reclamantul B.; 150.000 de RON către reclamantul C.; 150.000 de RON către reclamanta D.; 150.000 de RON către reclamanta E.; 150.000 de RON către reclamantul F., cu titlu de daune morale. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. G. S.A. a formulat apel, solicitând schimbarea, în parte, a hotărârii, în sensul reducerii daunelor materiale și morale acordate reclamanților.

Prin decizia civilă nr. 1902 din 18 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a Vl-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. G. S.A. și a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale acordate fiecărui reclamant, de la suma de 150.000 RON, la suma de 70.000 RON și a redus cuantumul daunelor materiale acordate reclamanților de la suma de 3.917,45 RON, la suma de 2.742,22 RON.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, în limitele motivelor de apel invocate. Recurenții au formulat critici de nelegalitate întemeiate pe motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții arată că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Recurenții susțin că instanța de control judiciar trebuia să procedeze la un examen propriu al pricinii, fiind obligată să verifice și să dea o apreciere proprie materialului probator administrat atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de fond.

Cu referire la diminuarea cuantumului daunelor morale, recurenții consideră că motivarea instanței de apel este lacunară, aceasta limitându-se doar la a aprecia că daunele morale acordate de către instanța de fond, raportate și la jurisprudența cunoscută, ar duce la o îmbogățire fără just temei, fără, însă, a exemplifica jurisprudența "cunoscută".

Autorii căii extraordinare de atac susțin că în apel au solicitat, pe lângă probele administrate la instanța de fond, și administrarea de noi probe pentru dovedirea prejudiciului suferit, solicitare față de care, instanța de apel, la termenul din data de 19.10.2019, a respins proba (testimonială) solicitată, considerând-o neutilă cauzei, pentru ca, ulterior, să dispună diminuarea daunelor, fără a administra alte probe și fără a evidenția aspecte din probele administrate la instanța de fond.

Recurenții mai arată că motivarea deciziei recurate este viciată și prin faptul că, deși instanța recunoaște prejudiciul suferit de victime, aceasta nu apreciază asupra tuturor solicitărilor făcute de reclamanți, nu prezintă argumentele pentru care au fost înlăturate cererile și susținerile părților, instanța de apel încălcând, astfel, prevederile art. 476 C. proc. civ., care consacră caracterul devolutiv al căii de atac a apelului.

Totodată, recurenții critică maniera contradictorie în care au fost formulate aprecierile care au stat la baza cuantificării daunelor morale. Se arată că instanța de apel descrie, la nivel teoretic, criteriile obiective aplicabile într-un astfel de litigiu, criterii ce nu au un suport normativ, fiind o creație a practicii și jurisprudenței, pentru ca, în concret, efectul aplicării lor în cauza dedusă judecății să fie contradictoriu, fără a susține soluția de diminuare a acestora în maniera care rezultă din dispozitiv.

Recurenții susțin că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Cu toate acestea, recurenții afirmă că hotărârea recurată cuprinde, lapidar și contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând astfel că situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce relevă nelegalitatea deciziei atacate.

Cu referire la contradictorialitatea hotărârii recurate, autorii recursului arată că aceasta rezultă din înseși considerentele instanței de apel, care preia aprecierile instanței de fond cu privire la gravitatea atingerii drepturilor reclamanților și care, fără a da o explicație logico-juridică, apreciază că se impune diminuarea "drastică" a sumelor acordate reclamanților, cu nerespectarea principiului echității, invocat chiar de către instanța de apel, dar și a principiilor rezonabilității și proporționalității față de prejudiciul încercat.

Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții susțin că hotărârea recurată este nelegală ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 1371 C. civ.

Recurenții arată că, prin sentința penală 1244/2018, intervenientul forțat din prezenta cauză a fost condamnat de Judecătoria Târgu-Jiu pentru infracțiunea de ucidere din culpă, fără ca în sentința penală să se rețină vreo culpă în sarcina victimei.

Având, în situația dată, o condamnare definitivă a intervenientului forțat pentru ucidere din culpă, cu vina exclusivă a acestuia, atât în producerea accidentului, cât și a consecințelor, recurenții apreciază că, în aceste condiții, în ceea ce privește vinovăția, sunt incidente dispozițiile art. 28 din C. proc. pen., astfel încât, cu privire la contribuția participanților la trafic la producerea accidentului, hotărârea penală are autoritate de lucru judecat, iar soluția adoptată de către magistrații Curții de Apel este una nelegală.

Recurenții arată că stabilirea gradului de vinovăție procentuală în cazul celor două persoane implicate în accident nu poate fi făcută, din punct de vedere matematic, decât prin luarea în considerare a cauzelor care au dus la producerea accidentului, raportate la dispozițiile legale menționate în O.U.G. nr. 195/2002 și în Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391 din 4 octombrie 2006.

Cu toate acestea, se arată că, făcând aplicabilitatea dispozițiilor art. 1371 C. civ., instanța de apel apreciază că se poate reține o culpă în sarcina victimei și reține un grad de culpă în sarcina victimei de 30%.

Față de cele precizate, recurenții solicită ca instanța de recurs să constate nelegalitatea aplicării dispoziților art. 1371 C. civ. în prezenta cauză, precum și încălcarea dispozițiilor art. 28 C. proc. pen. care consacră autoritatea de lucru judecat a sentinței penale.

Totodată, autorii recursului susțin că hotărârea recurată este nelegală ca urmare a neaplicării dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011.

Recurenții învederează faptul că instanța, deși face vorbire despre aplicarea ca și criteriu, a jurisprudenței, nu se referă la jurisprudența națională și europeană, cum ar fi legal.

În aceste condiții, autorii recursului apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material, atât în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor legale invocate în solicitările de daune materiale, cât și cele prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Considerând că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care recurenții-reclamanți le-au îndurat și urmează să le îndure în continuare, recurenții dezaprobă afirmațiile potrivit cărora practica depusă relevă un cuantum de 100.000 de RON, deoarece, din practica care se afla la dosar, media pentru rude de gradul I se află în jurul valorii de 250.000 de RON, cu mult peste ceea ce au acordat magistrații Curții de Apel.

La nivel de jurisprudență, se arată că, prin Decizia nr. 2431/2015, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul că "în ceea ce privește suma de bani acordată cu titlu de daune morale, prin mărimea ei, se constată că, într-adevăr, nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a le ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea".

Totodată, recurenții învederează faptul că principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudența care este obligatorie pentru instanțele naționale.

Astfel, autorii recursului susțin, în esență, că decizia instanței de apel este criticabilă și din perspectiva faptului că nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, acestea instituind regula potrivit căreia, despăgubirile, în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Recurenții susțin că, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, instanța de apel avea obligația să procedeze la examinarea jurisprudenței Curților de Apel din România, a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței C.E.D.O., pentru ca, pe de o parte, părțile vătămate (reclamanții) să fie just despăgubite, dar și pentru a ne putea raporta la o judecată în echitate.

Intimata-pârâtă G. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, formulând, totodată, și apărări pe fond, în sensul respingerii recursului ca neîntemeiat.

Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat să se constate că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru admiterea cererii de recurs, astfel cum a fost formulată, urmând a fi înlăturate criticile formulate de intimată.

Pe baza cererilor de recurs și a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul formulat de recurenta-pârâtă este admisibil în principiu.

Prin încheierea de ședință din 15 decembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 06 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă G. S.A., a fost admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E. și F. împotriva deciziei civile nr. 1902 din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 8 iunie 2021.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Conform dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Înalta Curte apreciază această critică a fi nefondată, întrucât, contrar susținerilor recurenților, hotărârea respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței.

Diminuarea despăgubirilor pentru daune materiale și morale a fost justificată în primul rând, prin aplicarea prevederilor art. 1371 C. civ., referitoare la vinovăția comună și contribuția victimei la producerea prejudiciului, iar în al doilea rând, prin evaluarea daunelor morale în echitate, pe baza circumstanțelor cauzei și în acord cu criteriile stabilite în jurisprudență în cazuri similare.

În acest context, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii de către instanța de apel se referă la probele administrate în cauză, răspunde în fapt și în drept la pretențiile și apărările deduse judecății și conduce în mod logic la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Criticile referitoare la încălcarea normelor ce statuează asupra autorității de lucru judecat a hotărârii penale (art. 28 C. proc. pen.) pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar criticile referitoare la încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 1371 C. civ. se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte va înlătura criticile formulate de recurenți, constatând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1371 C. civ., referitoare la vinovăția comună și contribuția victimei la producerea prejudiciului, iar prevederile art. 28 C. proc. pen. privind autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale nu au fost încălcate.

Instanța de apel a explicat faptul că, prin sentința penală nr. 1244/26.06.2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, secția Penală în dosarul nr. x/2018, s-a reținut vinovăția penală a intervenientului H., fără ca instanța penală să se pronunțe cu privire la latura civilă a cauzei, din moment ce persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză. Prin urmare, în mod corect instanța de apel a analizat motivat dacă victima a avut o culpă în producerea accidentului.

Instanța supremă va înlătura și criticile privind nerespectarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011, în susținerea cărora se arată că, în mod greșit, instanța de apel a diminuat cuantumul daunelor morale.

Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, pentru faptul că poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau atenuare a suferințelor suportate.

Instanța de apel a arătat că instanțele naționale, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au realizat o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite de reclamanți urmare a evenimentului rutier. Toate aceste aspecte, circumstanțiate situației particulare deduse judecății, au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în ceea ce privește determinarea despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți.

Examinând decizia atacată, raportat la criteriile de evaluare a prejudiciului valorificate de către recurenții-reclamanți, Înalta Curte constată că acestea au fost avute în vedere de instanța de apel, adaptate la situația particulară a cauzei.

Cuantificarea despăgubirilor, în aplicarea acestor criterii, nu este supusă însă cenzurii instanței de recurs, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceasta ținând de temeinicia și nu de legalitatea hotărârii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E. și F. împotriva deciziei civile nr. 1902 din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E. și F. împotriva deciziei civile nr. 1902 din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2021.