ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1872/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1872/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 4 octombrie 2022
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 8 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâta I. S.A. și cu intervenientul J., au solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale și materiale pentru prejudiciul suferit în urma decesului lui K., astfel:
- pentru reclamanta A., soția victimei decedate, suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale și suma de 909,55 RON, cu titlu de daune materiale;
- pentru reclamantul B., fiul victimei decedate, suma de 500.000 RON, cu titlu de daune morale;
- pentru C., fiica victimei decedate, suma de 500.000 RON, cu titlu de daune morale.
De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale și materiale pentru prejudiciul suferit în urma decesului lui L., astfel:
- pentru reclamanta D., soția victimei decedate, suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale și suma de 2.347,85 RON cu titlu de daune materiale;
- pentru reclamantul E., fiul victimei decedate, suma de 500.000 RON, cu titlu de daune morale;
- pentru F., fiica victimei decedate, suma de 500.000 RON, cu titlu de daune morale;
- pentru G., nepotul victimei decedate, suma de 400.000 RON, cu titlu de daune morale;
- pentru H., nepoata victimei decedate, suma 400.000 RON, cu titlu de daune morale.
Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi, începând cu data 19 iunie 2018 și până la data plății efective a despăgubirilor.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1381, art. 1390-1392 C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 49, art. 50 și art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 prin raportare la dispozițiile art. 24 și art. 26 din Norma C.S.A. nr. 23/2014 si pevederile Deciziei Comisiei Europene privind aplicarea Directivei 103/2009 a Consiliului privind controlul asigurărilor de răspundere civilă auto.
Prin sentința civilă nr. 1209 din 8 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a fost obligată pârâta să plătească cu titlu de daune materiale suma de 909,55 RON către reclamanta A. și suma de 2.347,85 RON către reclamanta D..
Totodată, a fost obligată pârâta să plătească, cu titlu de daune morale, suma de 52.000 RON către reclamanta A. (soție), suma de 36.000 RON către reclamantul B. (fiu), suma de 36.000 RON către reclamanta C. (fiică), suma de 52.000 RON către reclamanta D. (soție), suma de 36.000 RON către reclamantul E. (fiu), suma de 36.000 RON către reclamanta F. (fiică), suma de 18.000 RON către reclamantul G. (nepot) și suma de 18.000 RON către reclamanta H. (nepoată).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M., B., C., D., E., F., G. și H., prin care au solicitat, în principal, anularea în parte a hotărârii atacate în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, iar, în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe privind daunele morale acordate în sensul obligării pârâtei la plata în integralitate a acestora.
Prin decizia civilă nr. 1675/A din 26 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanți, a fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâtei la plata următoarelor daune morale: suma de 100.000 RON către reclamanta A. (soție), suma de 75.000 RON către reclamantul B. (fiu), suma de 75.000 RON către reclamanta C. (fiică), suma de 100.000 RON către reclamanta D. (soție), suma de 75.000 RON către reclamantul E. (fiu), suma de 75.000 RON către reclamanta F. (fiică), suma de 25.000 RON către reclamantul G. (nepot) și suma de 25.000 RON către reclamanta H. (nepoată).
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
Împotriva acestei decizii, la 9 decembrie 2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea hotărârii recurate, reținerea cauzei spre judecare, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și, totodată, cuprinde și motive contradictorii.
În esență, recurenții au învederat că instanța de apel nu a explicat raționamentul juridic pe care l-a adoptat pentru a diminua daunele morale solicitate prin cererea de chemare în judecată, pentru a se a putea considera că hotărârea atacată este motivată, în conformitate cu exigențele impuse de către legiuitor.
În continuare, recurenții prezintă probele administrate și situația de fapt din care rezultă temeinicia cuantumului daunelor morale solicitate.
De asemenea, s-a arătat că instanța de apel, în considerentele hotărârii recurate, a reținut mai întâi aspecte care conduc la ideea că cererea reclamanților este întemeiată inclusiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale pentru suferințele pricinuite, însă, ulterior, a diminuat în mod excesiv cuantumul daunelor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată, fără a arăta care sunt argumentele și criteriile care justifică o astfel de soluție.
Totodată, recurenții susțin că sunt contradictorii și considerentele deciziei recurate privind valorificarea jurisprudenței la stabilirea cuantumului daunelor morale.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel nu a aplicat prevederile art. 50 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014.
În opinia recurenților instanța este ținută în acordarea daunelor morale de criteriile statuate de doctrină, dar și de practica judiciară în materie. Jurisprudența este importantă pentru a nu se ajunge la discrepanțe între cuantumul daunelor morale acordate. S-a subliniat că suferințele oamenilor și consecințele sunt diferite, iar daunele vor fi tot timpul diferite, însă practica poate fi un reper la care instanțele să se raporteze pentru o evaluare justă și echitabilă.
O altă critică invocată de recurenți vizează aplicarea eronată de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1345 C. civ. privind îmbogățirea fără justă cauză.
Astfel, recurenții-reclamanți au subliniat că nu se află în niciuna dintre situațiile enumerate la art. 1346 C. civ. pentru a putea fi luată în calcul o eventuală îmbogățire fără justă cauză.
Potrivit recurenților, în urma probatoriului administrat s-a dovedit faptul ca prejudiciul moral estimat este just și rațional în raport cu trauma suferita de către recurenți. Obținerea despăgubirilor este un drept stabilit de lege, recurenților fiindu-le produs un prejudiciu considerabil.
În continuarea, recurenții au solicitat ca la stabilirea întinderii daunelor morale să fie avute în vedere prevederile art. 24 alin. (2) lit. a) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, cât și dispozițiile art. 10 din Directiva nr. 14/2005/CE din 11 mai 2017.
Recurenții susțin că practica judecătorească a stabilit că determinarea cuantumului prejudiciului moral trebuie să fie efectuată printr-o evaluare a tuturor consecințelor negative produse și a implicațiilor lor, pe toate planurile vieții sociale ale persoanelor lezate, a importanței pe care o are valoarea nepatrimonială lezată, a duratei consecințelor și a intimității durerilor fizice și psihice cauzate.
Prin întâmpinarea depusă la 2 martie 2022, intimata-pârâtă I. S.A. a invocat, în principal, excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât principala critică a recurenților vizează cuantumul daunelor morale acordate de instanța de apel, recurenții exprimându-și nemulțumirea cu privire la probatoriului administrat ca practică neunitară a instanțelor în această materie.
În opinia intimatei, aspectele invocate vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea deciziei recurate, aceste aspecte neputând fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La 6 aprilie 2022, recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției nulității recursului și a celorlalte apărări invocate de intimată, prin întâmpinare.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, la data de 16 decembrie 2021.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea din 24 mai 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.
La 17.06.2022 recurenții au formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului prin care au solicitat respingerea excepției nulității recursului, admiterea în principiu a acestuia și acordarea unui termen de judecată în ședință publică.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 4 octombrie 2022.
La termenul din 4 octombrie 2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepția nulității, invocată de intimată, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.
Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.
În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Acest motiv de nelegalitate este indicat formal, întrucât recurenții s-au rezumat la a releva chestiuni teoretice în ceea ce privește obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești și au reiterat criticile din apel privind stabilirea cuantumului daunelor morale, care au primit o dezlegare din partea instanței de prim control judiciar care, de altfel, a admis apelul reclamanților și a majorat cuantumul despăgubirilor. Este de subliniat faptul că în calea extraordinară de atac a recursului sunt supuse analizei criticile privind nelegalitatea hotărârii pronunțate în apel.
Mai mult, prin celelalte critici se solicită reinterpretarea probatoriului administrat și reaprecierea situației de fapt în vederea reevaluării cuantumului daunelor morale acordate, aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate și care nu pot avea aptitudinea de a declanșa un control de legalitate, în raport de motivul invocat.
Prin urmare, acest motiv de nelegalitate este indicat formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici privind nemotivarea, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate ori existența unor argumente străine de natura cauzei.
Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.
Recurenții reiterează criticile din apel privind încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind repararea integrală a prejudiciului, în sensul că la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale instanța de apel nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier rezultate din probatoriul administrat și nu a avut în vedere criteriile consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.
Cu toate că recurenții invocă încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 precum și a dispozițiilor art. 1345 C. civ., susținerile acestora relevă, de fapt, nemulțumirea exprimată cu privire cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de apel, urmare a evaluării eronate a probelor administrate și a situației de fapt, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și, cu precădere, la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, care ar fi relevat interpretarea ori aplicarea greșită a normelor de drept material.
Mai mult, criticile privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1345 C. civ. referitoare la îmbogățirea fără justă cauză de către instanța de apel nu pot fi analizate, întrucât sunt invocate omisso medio, fiind formulate pentru prima oară în recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din același cod privind ordinea exercitării căilor de atac.
Înalta Curte reține că susținerile recurenților privind cuantificarea despăgubirilor morale acordate în funcție de criteriile jurisprudențiale în materie și de probatoriul administrat nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, criticile invocate de recurenți nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea motivelor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare și aplicare.
În consecință, întrucât din motivele de casare invocate de recurenți nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivare necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural a recursului.
În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
În egală măsură, sunt întemeiate și apărările formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, privind nulitatea recursului
Înalta Curte constată că recurenții nu au indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.
În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. împotriva deciziei civile nr. 1675/A din 26 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. împotriva deciziei civile nr. 1675/A din 26 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2022.