ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2612/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la 27 septembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanții A., B., Lonita D., E., F., G. și H. în contradictoriu cu pârâta I. S.A. și intervenientul forțat J., au solicitat instanței obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale pentru prejudiciul încercat prin decesul numitului K. (pentru A. soția - 800.000 RON daune morale și 12.571,65 RON daune materiale; pentru B. fiică - 600.000 RON daune morale; pentru Ionita D. fiica - 600.000 RON daune morale; M. nepot - 250.000 RON daune morale, N. nepot - 250.000 RON daune morale, G. nepot - 250.000 RON daune morale și H. nepoată -250.000 RON daune morale), obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 25 iunie 2018, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, precum și dispozițiile Legii nr. 136/1995.

Prin sentința civilă nr. 2184 din 26 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., lonita D., M., N., G. și H. în contradictoriu cu pârâta I. S.A. și intervenientul forțat J..

A fost obligată pârâta I. S.A. să plătească reclamantei A. suma de 12.571,65 RON cu titlu de daune materiale.

A fost obligată pârâta să plătească cu titlu de daune morale suma de 80.000 RON către reclamanta A., suma de 60.000 RON către reclamanta B., suma de 60.000 RON către reclamanta lonita D., suma de 25.000 RON către reclamantul M. suma de 25.000 RON, către reclamantul N. suma de 25.000 RON către reclamantul G. și suma de 25.000 RON către reclamanta H..

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A., B., Ioniță D., M., N., G., H. și pârâta I. S.A. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1368/2020 din 12 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanții A., B., Ioniță D., M., N., G., H. împotriva sentinței civile nr. 2184 din 26 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018.

A fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că:

A fost obligată pârâta I. S.A. la plata către reclamanta A. a sumei de 200.000 RON cu titlu de daune morale.

A fost obligată pârâta I. S.A. la plata către reclamanta B. a sumei de 150.000 RON cu titlu de daune morale, fiind menținute celelalte dispoziții.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta I. S.A. împotriva aceleiași sentințe.

Această decizie a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea din 11 ianuarie 2021, în sensul că în loc de:

Obligă pârâta la plata către reclamanta B. a sumei de 150.000 RON cu titlu de daune morale, s-a dispus:

Obligă pârâta la plata către reclamantele B. și Ioniță D. (fiice) a sumei de 150.000 RON, pentru fiecare, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii și a încheierii de îndreptare eroare materială din 11 ianuarie 2021, pârâta I. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea spre rejudecare instanței de apel.

Totodată, în raport cu prevederile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., recurenta solicită ca în cazul în care se va dispune desființarea titlului executoriu reprezentat de decizia criticată să se dispună și întoarcerea executării silite, conform dispozițiilor procedurale evocate.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, potrivit căruia, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că a criticat decizia atacată din perspectiva nemotivării cu următoarele argumentele:

Critica vizează în primul rând nemotivarea hotărârii atacate, potrivit exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. coroborat cu art. 6 par. l CEDO, dar și cu alte principii fundamentale ale procesului civil.

O critică majoră care stă la baza soluției la care a ajuns instanța de apel rezidă și în aceea că motivarea hotărârii atacate reflectă, fie faptul că aceasta nu a stabilit corect situația de fapt la care să aplice legea, fie prezintă motive vădit contradictorii, or, așa cum constant statuează jurisprudența în ipoteza în care casează hotărârile pe astfel de motive o asemenea situație face imposibilă chiar exercitarea controlului judiciar.

Mai susține recurenta, că hotărârea din apel este nemotivată în privința punctului ce făcea obiectului principal al apelului pârâtei, pe aspectul daunelor morale câtă vreme argumentele instanței impun raportarea la jurisprudență, legea neoferind criterii obiective, iar instanța de apel nu face nici măcar o referire la această jurisprudența - neputând fi astfel cunoscute motivele reale pentru care instanța a considerat ca sumele de 200.000 RON acordate soției supraviețuitoare și câte 150.000 RON - fiicei victimei sunt corespunzătoare și reflectă criteriile pe care le-a statuat jurisprudența constantă a instanțelor.

De asemenea, trebuie observat faptul că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a prevederilor legale ce reglementează prescripția dreptului la acțiune al reclamanților - în speță prevederile art. 2517 din C. civ., iar aceasta echivalează practic cu o nemotivare, care nu poate face posibilă nici exercitarea controlului judiciar.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia atacată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1391 alin. (2) C. civ. și art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, sub aspectul cuantificării daunelor morale, în sensul că dimensionarea acestor despăgubiri trebuia făcută în mod rațional și realist - mai ales că instanțele de judecată au stabilit o serie de criterii, conform cărora, se acordă acest tip de daune.

Or, în cauză dedusă judecății, este ușor de observat că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au raportat deloc la jurisprudența relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudențiale invocate în apărare.

De altfel, instanța de apel nu a avut în vedere nici jurisprudența CEDO în astfel de cazuri. Curtea Europeană, în practică sa, a arătat adesea faptul că important este principiul echității în materia daunelor morale, astfel încât pe de o parte fiecare persoană să primească o satisfacție echitabilă, iar pe de altă parte, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

În cauză, intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 30 septembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu și s-a menționat posibilitatea acestora de a depune în scris un punct de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 14 octombrie 2021, aceștia nedepunând punct de vedere.

La termenul din 25 noiembrie 2021, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În acest context, se constată că susținerile ce vizează pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. sunt invocate doar în mod formal, având în vedere că nu s-au dezvoltat critici care să susțină faptul că hotărârea atacată este nemotivată și ar trebui desființată sau că ar cuprinde motive contradictorii, având în vedere că recurenta menționează argumente generale cu privire la nemotivarea apelului pârâtei, pe aspectul daunelor morale, chestiuni care nu sunt de natură a determina admiterea cererii de recurs din perspectiva dispozițiilor evocate.

De asemenea, se apreciază că critica este străină cauzei, susținerile recurentei vizând o altă cauză, aspect dedus din referirile din memoriul de recurs la anumite pagini din decizia de apel, ce nu se regăsesc ca atare.

Totodată, critica referitoare la greșita apreciere a dispozițiilor legale în materia prescripției extinctive sunt străine litigiului, o asemenea excepție nefăcând obiectul de analiză al instanțelor inferioare.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că aceasta vizează de fapt modul de stabilire al daunelor morale în aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului, susținându-se că instanța de apel nu ar fi ținut cont de legislația și jurisprudența din România, deși, pentru casarea sau modificarea unei hotărâri, recurenta nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală fiind cea a dezvoltării motivelor de recurs cu susținerea greșelilor săvârșite de instanța de apel cu privire la decizia atacată și arătarea modului în care decizia instanței de apel nu este conformă legii.

În acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se arată, în mod concret, cum au încălcat sau cum au aplicat greșit instanțele inferioare normele de drept material, pentru ca soluția instanței de apel să fie greșită, având în vedere că recurenta susține critici privind interpretări eronate a mai multor norme legale, inclusiv a neobservării regulilor privind concursul dintre norma generală și norma specială, fiind nesocotite criterii legale care au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.

De asemenea, arată că instanța de apel, nu s-a raportat deloc la jurisprudența relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudențiale invocate în apărare.

Așadar, în motivarea recursului, recurenta-pârâtă s-a rezumat strict la a-și exprima critici în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, fără însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Astfel, se constată că principala critică a recurentei-pârâte vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de fond, care nu poate fi examinată prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât aceasta susține critici de netemeinicie a deciziei atacate. Aceeași concluzie se impune și în cazul încheierii de îndreptare eroare materială din 11 ianuarie 2021, în raport cu care recurenta nu a dezvoltat nici un fel de critici.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă, reiterarea unor situații de fapt, trimiterile la doctrina și jurisprudența în materie, fac imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanței de recurs, astfel că, aceste aspecte nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deși dezvoltarea motivului de casare evocat, reprezintă o cerință imperativă, recurenta se rezumă în exclusivitate la reluarea situației de fapt, astfel cum a fost prezentată inclusiv în fața instanței de apel, urmărind să obțină o nouă interpretare a faptelor prezentate și a probatoriului administrat în cauză.

Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea acelorași susțineri din fața instanței de apel cu privire la cuantificarea daunelor morale, fără ca acestea să se raporteze în mod real la hotărârea dată în apel și fără a fi indicate în mod concret motive de nelegalitate ale acesteia sub aspectul încălcării unor dispoziții de drept material sau a greșitei aplicări a acestora.

Totodată, prin argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurenta face referire la elementele de fapt reținute de instanța de apel și la modul de apreciere al probelor, ceea ce contravine specificului acestei căi de atac.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, se constată că recurenta-pârâtă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată de către instanța de apel.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. I. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1368/2020 din 12 octombrie 2020 și a încheierii de îndreptare eroare materială din 11 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă I. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1368/2020 din 12 octombrie 2020 și a încheierii de îndreptare eroare materială din 11 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., B., IONITĂ D., M., N., G. și H. și intimatul-intervenient J..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2021.