ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1324/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Ilfov – secția civilă, sub nr. x/2017, reclamanții A., B. și A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor cuvenite pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului soției și mamei acestora, numita D., după cum urmează:

1) suma de 615.000 RON, cu titlu de daune morale; suma de 15.000 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate pentru înmormântare și pomeni;

2) suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru B., în calitate de fiu după defunctă;

3) suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru A., în calitate de fiu al defunctei, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, solicitând ca plata penalităților să se facă începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă a despăgubirilor, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1381-1395 din C. civ., Legea nr. 132/2017.

La data de 11 ianuarie 2018, reclamantul A. a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei și la plata sumei de 470.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, de la data introducerii cererii până la momentul plății efective.

Reclamantul a învederat că prin cererea completatoare solicită obligarea pârâtei la plata daunelor morale, ca urmare a suferinței proprii cauzate acestuia în urma vătămărilor corporale suferite.

Prin încheierea din 17 aprilie 2018, Tribunalul a respins excepția netimbrării, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

La data de 8 octombrie 2018, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a formulat cerere de intervenție, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 12.795,17 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, victimei A., precum și la plata dobânzii legale penalizatoare.

Prin încheierea din 1 februarie 2019, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu, formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Prin încheierea din 24 iunie 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/2011, s-a admis excepția conexității (invocată de pârâtă prin întâmpinare) și s-a dispus conexarea cauzei la dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul E., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 RON reprezentând prejudiciul material și moral suferit ca urmare a accidentului din data de 2 august 2017, dintre care:

1) suma de 50.000 RON, reprezentând prejudiciul material ca urmare a accidentului din data de 02.08.2018, fiind o parte dintre costurile pentru înmormântare, obiceiuri creștinești și pomenirea până la 7 ani a mamei reclamantului F., pe care le-a achitat și pe care înțelege să le dovedească cu martori;

2) suma de 200.000 RON, reprezentând daune morale, ce reprezintă o reparație adecvată și echitabilă de natură a compensa, într-o manieră rezonabilă, decesul neașteptat și nedorit al mamei acestuia;

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de netimbrare a acțiunii și excepția de conexitate, solicitând conexarea cauzei la dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.

Prin sentința civilă nr. 1235 din 8 mai 2019, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Prin încheierea din 24 iunie 2019 (pronunțată în dosarul nr. x/2018), Judecătoria Sectorului 4 București a respins excepția netimbrării și a admis excepția conexității, invocată de pârâtă prin întâmpinare, dispunând conexarea cauzei la dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.

Totodată, prin decizia civilă nr. 1130 din 25 iunie 2019, Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, împotriva încheierii din 1 februarie 2019, pronunțate de Tribunalul Ilfov – secția civilă, în dosarul nr. x/2017 și a schimbat în tot încheierea atacată, în sensul că a admis, în principiu, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul principal Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în contradictoriu cu reclamantul A., pârâta C. S.A. și intervenientul G..

De asemenea, prin încheierea nr. 533 din 25 septembrie 2019 (pronunțată în dosarul nr. x/2019), Tribunalul Ilfov – secția civilă a admis excepția conexității (invocată de pârâtă) și a dispus reunirea cauzei cu cea care face obiectul dosarului nr. x/2017,înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov.

În acest sens, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2019, la data de 6 iunie 2019, reclamanta H. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 230.000 RON, cu titlu de daune morale, a penalităților de întârziere începând cu data introducerii acțiunii și până la momentul plății efective.

Prin încheierea nr. 671/F din 18 octombrie 2019 (pronunțată în dosarul nr. x/2019), Tribunalul Ilfov – secția civilă a admis excepția conexității (invocată de pârâtă) și a dispus reunirea cauzei cu cea care face obiectul dosarului nr. x/2017,înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2019, la data de 29 iunie 2019, reclamantul I. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 RON, cu titlu de daune morale, a penalităților de întârziere începând cu data introducerii acțiunii și până la momentul plății efective.

Prin încheierea nr. 601/F din 21 octombrie 2019 (pronunțată în dosarul nr. x/2019), Tribunalul Ilfov – secția civilă a admis excepția conexității (invocată de pârâtă) și a dispus reunirea cauzei cu cea care face obiectul dosarului nr. x/2017,înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2019, reclamantul E. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 RON, cu titlu de daune morale, a penalităților de întârziere începând cu data introducerii acțiunii și până la momentul plății efective.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, Tribunalul a dispus introducerea în cauză a părților din dosarele conexate, respectiv din dosarul nr. x/2019, dosarul nr. x/2019 și dosarul nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 1713 din 20 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov – secția civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanții A., B. și A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 600.000 RON și suma de 470.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și suma de 3.000 RON, cu titlu de daune materiale; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului B. suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale; s-a admis în parte cererea conexă formulată de reclamantul E.; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului E. suma de 75.000 RON, cu titlu de daune morale, suma de 3.000 RON, cu titlu de daune materiale pentru decesul mamei sale, precum și suma de 75.000 RON, cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale; s-a admis în parte cererea conexă formulată de reclamantul I.; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului I. suma de 75.000 RON, cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale; s-a admis în parte cererea conexă formulată de reclamanta H.; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei H. suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru decesul surorii sale; s-a admis cererea de intervenție principală formulată de intervenientul Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; pârâta a fost obligată să plătească intervenientului Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov suma de 12.795,17 RON, reprezentând despăgubire; pârâta a fost obligată să plătească intervenientului Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit dispozițiilor O.G. nr. 13/2011, asupra sumei de 12.795,17 RON începând cu data de 10 octombrie 2018 și până la data plății efective și integrale a debitului principal restant.

Prin sentința civilă nr. 1438/2023 din 29 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Ilfov – secția civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamanții A., B. și A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1713 din 20 iunie 2022, cu următoarele dispoziții:

"Obligă pârâta să plătească reclamanților penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra sumelor stabilite cu titlu de daune morale, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data plății efective a debitelor principale.

Obligă pârâta să plătească reclamanților A. și E. penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra sumelor stabilite cu titlu de daune materiale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (04.12.2017) și până la data plății efective a debitelor principale".

Prin decizia civilă nr. 366/A din 6 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția inadmisibilității apelului declarat de apelanții-reclamanți A., B. și A. și, pe cale de consecință, s-a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B. și A. împotriva sentinței civile nr. 1713 din 20 iunie 2022 a Tribunalului Ilfov – secția civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.; s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A., în contradictoriu cu intimații A., B., A., H., I. și E., precum și cu intimatul-intervenient Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, împotriva aceleiași sentințe; s-a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri pentru daune morale: reclamantului A. suma de 100.000 RON pentru decesul soției și suma de 50.000 RON pentru vătămarea corporală proprie; reclamantului B. suma de 100.000 RON pentru decesul mamei; reclamantului A. suma de 100.000 RON pentru decesul mamei; reclamantului E. suma de 75.000 RON pentru decesul mamei, precum și suma de 40.000 RON pentru decesul surorii; reclamantului I. suma de 40.000 RON pentru decesul surorii; reclamantului H. suma de 40.000 RON pentru decesul surorii; s-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate; s-a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți H., I. și E., împotriva sentinței civile nr. 1713 din 20 iunie 2022 a Tribunalului Ilfov – secția civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A., ca nefondat.

La data de 29 iunie 2023 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2017, recursurile declarate de recurenții-reclamanți A., B. și A., de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar J.., precum și de recurenții-reclamanți I., E. și H., împotriva deciziei civile nr. 366/A din 6 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă.

Recurenții-reclamanți A., B. și A. au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

O primă critică vizează faptul că în mod greșit instanța de apel a respins ca inadmisibil apelul formulat, cu motivarea că părțile nu ar fi urmat, în prealabil, procedura prevăzută de art. 444 și art. 445 din C. proc. civ.

S-a arătat că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, motiv pentru care, la data de 18 noiembrie 2022 reclamanții A., B. și A. au solicitat, în termenul legal, completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1713 din 20 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul Ilfov – secția civilă, în dosarul nr. x/2017, în sensul obligării pârâtei la plata acestor penalități.

Cererea de completare a fost transmisă, prin e-mail, fiind recepționată de Tribunalul Ilfov, conform dovezii anexate la cererea de recurs.

Instanța de fond nu s-a pronunțat pe această cerere până la data declarării recursului.

Prin urmare, este întemeiată critica subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel a concluzionat greșit că reclamanții nu au urmat calea prevăzută de art. 444 și art. 445 din același cod.

S-a mai criticat decizia civilă nr. 366/A din 6 martie 2023 a Curții de Apel București – secția a V-a civilă din perspectiva faptului că instanța de apel a dispus diminuarea de 6 ori a daunelor morale acordate de către instanța de fond, considerând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

Ca urmare a administrării unui probatoriu complex în fața primei instanțe, Tribunalul Ilfov a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta la plata de despăgubiri, constatând că aceștia au fost supuși unor suferințe inimaginabile.

În calea de atac a apelului, Curtea de apel București a atestat aceste suferințe și, recuantificând, a diminuat de 6 ori daunele acordate, fără a motiva în vreun fel această decizie.

Recurenții-reclamanți consideră că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, întrucât nu s-a ținut cont de criterii obiective și particulare cum sunt suferințele cauzate în urma decesului, prejudiciul de ordin afectiv, prejudiciul moral și material, mental, emoțional, indicat de recurenți (atât pentru deces, cât și pentru vătămare), respectiv gradul de vinovăție, concluziile raportului de expertiză medico-legală, pentru a stabili o despăgubire justă și echitabilă.

Curtea de Apel București a prezentat argumente contradictorii în cuprinsul hotărârii, formulând aprecieri care au stat la baza cuantificării daunelor morale.

Pe de o parte, instanța de apel a descris, la nivel teoretic, criteriile obiective aplicabile într-un astfel de litigiu, respectiv gradul de rudenie, relațiile de afecțiune, șocul emoțional suferit de aceștia din urmă și persistența în timp a durerii cauzate de dispariția prematură a victimei, însă în concret, efectul aplicării lor în cauza dedusă judecății este contradictoriu și nu susține soluția de diminuare de 6 ori a daunelor morale în maniera care rezultă din dispozitiv.

Se constată că, pe de o parte, instanța de apel a enumerat criteriile pe care le-a considerat incidente în cauză, reținând o serie de repercusiuni pe plan psihic, cu un nivel ridicat de intensitate și, cu toate acestea, a diminuat cuantumul daunelor morale fără a arăta, în mod explicit, măsura în care nu se justifică, în accepțiunea sa, nivelul acordat în primă instanță, corespunzător cu gravitatea reținută anterior.

Această manieră de redactare a considerentelor atrage, în opinia recurenților, incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., cu consecința desființării deciziei recurate sub acest aspect.

În drept, recursul reclamanților a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Au fost încălcate și aplicate greșit dispozițiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, potrivit cărora "stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic", daunele morale fiind stabilite de către instanța judecătorească în urma evaluării prejudiciului moral suferit prin raportare la probele anterior menționate.

Or, în prezenta cauză instanța de apel nu a procedat astfel.

Mai mult, în privința reclamantului A., concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. x/11.07.2018 au fost în sensul că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața persoanei, acesta nu a rămas cu infirmitate sau cu prejudiciu estetic grav și permanent. De asemenea, nu a fost constatată o afectare a funcției locomotorii și motorii.

În privința daunelor morale, potrivit jurisprudenței naționale și a celei a Curții Europene a Drepturilor Omului, acordarea daunelor morale trebuie supusă unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamanților, într-un cuantum adecvat ce nu poate fi suspectat a face obiectul unei evaluări pecuniare a pierderii suferite, fără a conduce la o îmbogățire fără just temei și fără a reprezenta o pedeapsă aplicată conducătorului auto vinovat, care, de altfel, a decedat în urma evenimentului rutier.

Totodată, cuantumul daunelor morale nu trebuie să reprezinte implicit o amendare a asigurătorului nevinovat în producerea propriu-zisă a tragediei, dar obligat contractual față de titularul poliței în ceea ce privește riscul asigurat și considerat a dispune de suficiente mijloace materiale pentru a acoperi pretenții care, în cauza de față, în privința reclamanților, frați ai victimei nu se fundamentează pe motive întemeiate.

Recurenta-pârâtă consideră că ofertele de despăgubire transmise reclamanților din prezenta cauză au fost stabilite într-un cuantum rezonabil și adecvat, cu respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, daunele morale fiind oricum menite să aline doar parte infimă din suferința pricinuită de accidentul rutier.

Instanța trebuie să aibă în vedere că daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa impactul psiho-socio-emoțional nefast. Acestea urmăresc să asigure părților vătămate o alinare generată de condiții de viață mai confortabile, să permită acestora ca, la un moment dat, să poată realiza un transfer de afectivitate.

Considerentele hotărârii pronunțate de către instanța de apel constau, în realitate, în privința cuantumului daunelor morale, în reiterarea situației de fapt.

Raportat la aceste aspecte, rezultă că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în vederea stabilirii daunelor morale, sume care, în opinia recurentei-pârâte, au fost stabilite fără a avea în vedere realitatea socio-economică din România, respectiv a practicii instanțelor de judecată în această materie.

În drept, recursul pârâtei a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți I., E. și H. consideră că decizia civilă nr. 366/A din 6 martie 2023 a Curții de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă este netemeinică și arată că sunt incidente în cauză următoarele motive de netemeinicie:

Instanțele anterioare admit faptul că trebuie avut în vedere la cuantificarea sumelor ce reprezintă daune morale gradul de rudenie și relațiile dintre acestea.

În situația de față, recurenții își pierd două dintre cele mai iubite rude (mama/sora F. și, respectiv sora D.) într-un mod tragic și neașteptat.

Prin probele administrate în cauză s-a dovedit că relațiile dintre aceștia erau foarte strânse, recurenții fiind cele mai apropiate și atașate rude cu defunctele.

În acest context, este de netăgăduit că amploarea suferinței este una foarte mare, pierzându-și ambele rude iubite, situație care lasă traume pentru tot restul vieții. Tot din probele administrate în cauză, rezultă că viața acestora a fost complet schimbată, tristețea fiind evidentă, modul de viață s-a schimbat, devenind niște persoane mult mai retrase.

Cea de-a doua critică adusă deciziei din apel vizează faptul că instanța trebuia să țină cont de jurisprudența în cazuri similare. Este adevărat că nu pot fi situații identice, însă raportat la legătura de rudenie, relațiile dintre aceștia dovedite prin probele administrate în cauză, se poate stabili un cuantum orientat spre jurisprudență.

Or, în cauza de față, cuantumul daunelor stabilite de instanță este mult inferior față de jurisprudență.

În drept, recursul reclamanților a fost întemeiat pe dispozițiile art. 483 din C. proc. civ.

La data de 28 septembrie 2023, recurenții-reclamanți A., B. și A. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta-pârâtă C. S.A. și admiterea recursului propriu.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți A., B. și A., precum și a recursului declarat de reclamanții I., E. și H. împotriva deciziei civile nr. 366/A din 6 martie 2023 a Curții de Apel București – secția a V-a civilă, cu cheltuieli de judecată (onorariul de avocat). În cuprinsul întâmpinării, a solicitat aplicarea sancțiunii expres prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, în ceea ce privește ambele recursuri declarate de reclamanți.

Întâmpinările au fost comunicate părților adverse la data de 23 octombrie 2023, cu mențiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Nu s-a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursurilor, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 11 aprilie 2024 s-a respins excepția nulității recursului declarat de recurenții-reclamanți A., B. și A., invocată de intimata-pârâtă C. S.A. (societate în faliment), s-au admis, în principiu, recursurile declarate de recurenții-reclamanți A., B. și A., precum și de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar J.., împotriva deciziei civile nr. 366/A din 6 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, stabilindu-se termen la data de 13 iunie 2024, în ședință publică, cu citarea părților; s-a prorogat soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți I., E. și H. împotriva aceleiași decizii, până la termenul din 13 iunie 2024.

Examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și A. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

O primă critică vizează faptul că în mod greșit instanța de apel a respins ca inadmisibil apelul formulat, cu motivarea că părțile nu ar fi urmat, în prealabil, procedura prevăzută de art. 444 și art. 445 din C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, motiv pentru care, la data de 18 noiembrie 2022 reclamanții A., B. și A. au solicitat, în termenul legal, completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1713 din 20 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul Ilfov – secția civilă, în dosarul nr. x/2017, în sensul obligării pârâtei la plata acestor penalități.

Cererea de completare a fost transmisă, prin e-mail, fiind recepționată de Tribunalul Ilfov, conform dovezii anexate la cererea de recurs.

Instanța de fond nu s-a pronunțat pe această cerere până la data declarării recursului.

Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit recurenților, instanța de apel a concluzionat greșit că reclamanții nu au urmat calea prevăzută de art. 444 și art. 445 din același cod.

Art. 444 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că se poate solicita completarea hotărârii "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale".

Norma are în vedere ipoteza în care instanța a omis să soluționeze un capăt de cerere principal sau accesoriu ori o cerere conexă sau incidentală (minus petita), totalitatea cererilor constituind cadrul obiectiv al judecății și limitele învestirii instanței pe care judecătorul este ținut să le respecte întocmai [art. 22 alin. (6) din C. proc. civ..].

Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a textelor legale de la art. 442 până la art. 445 C. proc. civ., rezultă că în ipoteze precum cea din speța de față, în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, partea interesată este obligată să respecte dispozițiile art. 444 C. proc. civ. și să formuleze cerere de completare a hotărârii, nefiind îndreptățită să exercite calea de atac a apelului.

Art. 445 din C. proc. civ. instituie obligativitatea procedurii de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispozițiilor contradictorii ori de completare a hotărârii în condițiile prevăzute de art. 442-444 C. proc. civ., astfel că părțile nu vor putea face uz, pentru aceste motive, de calea de atac a apelului sau a recursului.

Legiuitorul a introdus această dispoziție procedurală pentru a interzice cumulul între cele trei mijloace procedurale menționate în art. 442-444 și calea ordinară de atac a apelului și cea extraordinară a recursului. Un atare cumul nu era interzis sub imperiul legislației anterioare.

Interdicția impusă de text are o justificare deplină. Ea înlătură paralelismul dintre un mijloc procedural specific și o cale de atac, întrucât în toate cazurile evocate motivele care justificau exercitarea lor erau similare.

În considerarea celor anterior expuse, se dovedește a fi legală soluția Curții de Apel București – secția a V-a civilă, de respingere, ca inadmisibil, a apelului declarat de apelanții-reclamanți A., B. și A., soluție față de care instanța de apel a reținut în mod corect că este de prisos analiza fondului căii ordinare de atac.

De altfel, la momentul soluționării recursului (13 iunie 2024) este și lipsită de interes critica recurenților-reclamanți, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 1438/2023 din 29 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Ilfov – secția civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamanții A., B. și A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1713 din 20 iunie 2022, cu următoarele dispoziții:

"Obligă pârâta să plătească reclamanților penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra sumelor stabilite cu titlu de daune morale, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data plății efective a debitelor principale.

Obligă pârâta să plătească reclamanților A. și E. penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra sumelor stabilite cu titlu de daune materiale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (04.12.2017) și până la data plății efective a debitelor principale".

Recurenții-reclamanți au mai criticat decizia civilă nr. 366/A din 6 martie 2023 a Curții de Apel București – secția a V-a civilă din perspectiva faptului că instanța de apel a dispus diminuarea de 6 ori a daunelor morale acordate de către instanța de fond, considerând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

În analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte reține că garantarea dreptului la un proces civil echitabil include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv și consistent al argumentelor părților.

Așadar, obligația de motivare impune o apreciere atașată de natura cauzei și de circumstanțele sale, motivarea unei hotărâri fiind înțeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părți, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Examinarea de detaliu a deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanța de apel a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, reținând că dispozițiile Legii nr. 132/2017 nu obligă instanța să pronunțe hotărârea pe baza practicii judiciare invocată de părți, în sensul acordării de despăgubiri la nivelul celor stabilite prin respectivele hotărâri judecătorești, care, de altfel, au fost pronunțate în considerarea unor situații diferite de cea din speță. Mai mult, a arătat că soluțiile prezentate în susținerea unui cuantum mai mic al despăgubirilor nu pot fi considerate o sinteză relevantă a jurisprudenței tuturor instanțelor din România în materie de daune morale, cu mult mai vastă și mai variată.

Curtea de Apel București a reținut că sarcina ce revine instanței este de a aplica regulile și criteriile de acordare a daunelor morale, așa cum acestea rezultă din jurisprudență și legislația relevantă, în speța dedusă judecății, ținând cont de circumstanțele concrete ale cauzei și de probele administrate de părți - cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic, dacă este cazul. Din respectivele hotărâri selectate de apelanta-pârâtă favorabil poziției procesuale a acesteia, nu se poate deduce un algoritm de calcul al despăgubirii în caz de deces sau vătămare corporală, aplicat de către instanțe, pentru a se putea considera că ar fi administrat probe cu caracter statistic în dovedirea întinderii despăgubirii.

Pe de altă parte, fără a nega gravitatea pierderilor suferite și intensitatea consecințelor negative suferite de către apelanții-reclamanți H., I. și E. și de către intimații-reclamanți A., B. și A., ca urmare a decesului victimelor D., respectiv F., precum și de apelantul-reclamant A., ca urmare a vătămării corporale proprii, instanța de prim control judiciar a reținut că este exagerat cuantumul despăgubirilor morale acordate acestora de prima instanță, având în vedere scopul acordării despăgubirilor, la care s-a făcut anterior referire, impunându-se redimensionarea acestora.

Recurenții-reclamanți A., B. și A. consideră că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, întrucât nu s-a ținut cont de criterii obiective și particulare cum sunt suferințele cauzate în urma decesului, prejudiciul de ordin afectiv, prejudiciul moral și material, mental, emoțional, indicat de recurenți (atât pentru deces, cât și pentru vătămare), respectiv gradul de vinovăție, concluziile raportului de expertiză medico-legală, pentru a stabili o despăgubire justă și echitabilă. Totodată, susțin faptul că instanța de apel a prezentat argumente contradictorii în cuprinsul hotărârii, formulând aprecieri care au stat la baza cuantificării daunelor morale.

Înalta Curte constată că toate aceste afirmații sunt critici de netemeinicie, prin prisma cărora recurenții-reclamanți repun în discuție analizarea probatoriilor administrate în stabilirea unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de către instanța de apel, chestiuni ce vizează nemulțumirea sub aspectul daunelor morale acordate reclamanților.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

În acest context, nu se poate reține o eventuală lipsă a motivării sau o motivare contradictorie a deciziei în cazul în care părțile solicitante nu sunt mulțumite de rezultatul final determinat de constatările instanței de apel.

Nemotivarea, invocată de recurenți, trebuie să aibă caracter substanțial și să se refere la aspecte esențiale, tranșate prin dispozitiv sau de natură a-l influența, iar nu la analiza tuturor aspectelor care, fiind invocate, nu puteau influența decisiv hotărârea.

Înalta Curte mai reține că potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au respins, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o garanție a calității actului de justiție, ce oferă posibilitatea exercitării de instanțele superioare a unui control judiciar efectiv.

Decizia atacată în prezenta cauză răspunde exigențelor impuse de textul de lege anterior evocat, de vreme ce s-a procedat la un examen real și efectiv al motivelor de apel invocate de apelanții-reclamanți H., I. și E., precum și de apelanta-pârâtă C. S.A.

Instanța de apel a reținut că părțile anterior menționate au formulat critici cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru daune morale stabilit de către prima instanță, astfel că a răspuns acestora prin considerente comune. De asemenea, Curtea de Apel București a făcut o analiză proprie a întregului material probator administrat.

Cu privire la pretinsele motive contradictorii ale hotărârii recurate, Înalta Curte constată, principial, că teza a II-a din cuprinsul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. presupune existența unei contradicții între considerente, care să aibă drept consecință adoptarea a două sau mai multor soluții diferite ori existența unei contradicții între soluția care se prefigurează din parcurgerea considerentelor și cea reținută în dispozitiv.

Niciuna din aceste două situații nu se identifică în cauză.

Examinând, în continuare, decizia recurată din perspectiva criticilor formulate de recurenta-pârâtă C. S.A., Înalta Curte constată că recursul se impune a fi respins, pentru următorele considerente:

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, a susținut faptul că au fost încălcate și aplicate greșit dispozițiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, potrivit cărora "stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic", daunele morale fiind stabilite de către instanța judecătorească în urma evaluării prejudiciului moral suferit prin raportare la probele anterior menționate. Or, în prezenta cauză instanța de apel nu a procedat astfel.

Autoarea căii de atac consideră că ofertele de despăgubire transmise reclamanților din prezenta cauză au fost stabilite într-un cuantum rezonabil și adecvat, cu respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, daunele morale fiind oricum menite să aline doar parte infimă din suferința pricinuită de accidentul rutier. Considerentele hotărârii pronunțate de către instanța de apel constau, în realitate, în privința cuantumului daunelor morale, în reiterarea situației de fapt.

Raportat la aceste aspecte, rezultă că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în vederea stabilirii daunelor morale, sume care, în opinia recurentei-pârâte, au fost stabilite fără a avea în vedere realitatea socio-economică din România, respectiv a practicii instanțelor de judecată în această materie.

Înalta Curte constată că nu se poate imputa deciziei recurate un viciu de legalitate prin prisma criticilor de recurs subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., de vreme ce instanța de apel și-a expus argumentat raționamentul logico-juridic.

Aplicând criteriile referitoare la gravitatea suferințelor psihice îndurate de reclamanți (iar în cazul reclamantului A., și fizice) și măsura în care a fost afectată concret situația personală, familială, profesională și socială a acestora, astfel cum au rezultat din probele administrate și ținând cont de necesitatea stabilirii unor despăgubiri rezonabile și echitabile, Curtea de Apel București a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru daunele morale. Astfel, a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri pentru daune morale: reclamantului A. suma de 100.000 RON pentru decesul soției și suma de 50.000 RON pentru vătămarea corporală proprie; reclamantului B. suma de 100.000 RON pentru decesul mamei; reclamantului A. suma de 100.000 RON pentru decesul mamei; reclamantului E. suma de 75.000 RON pentru decesul mamei, precum și suma de 40.000 RON pentru decesul surorii; reclamantului I. suma de 40.000 RON pentru decesul surorii; reclamantului H. suma de 40.000 RON pentru decesul surorii.

Instanța de prim control judiciar a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Motivele prezentate de aceasta au legătură directă și susțin soluția pronunțată de către instanță, de schimbare în parte a hotărârii apelate, astfel că nu se poate susține, cu temei, faptul că motivarea deciziei recurate lipsește sau este contradictorie.

Înalta Curte reamintește că subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nemotivarea hotărârii judecătorești presupune lipsa totală ori insuficiența argumentelor determinante folosite pentru adoptarea soluției reflectate prin dispozitiv, iar nu nemulțumirea generată de conținutul de substanță al considerentelor, chestiune care, după caz, poate face obiectul unui alt motiv de casare. De asemenea, obligația de motivare nu se confundă cu temeinicia argumentației reținute în sprijinul soluției, ci se rezumă la existența raționamentului pentru care a fost adoptată soluția.

În acest context, raportat la limitele examenului de legalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., verificarea hotărârii nu poate viza corectitudinea acesteia, ci doar împrejurarea dacă în cuprinsul acesteia se regăsește raționamentul instanței pentru care a fost adoptată hotărârea; împrejurarea că recurenta este în mod cert nemulțumită de soluția instanței de prim control judiciar, argumentând de ce, în opinia sa, este o soluție greșită, nu o îndreptățește să susțină faptul că decizia nu este motivată.

Mai mult, într-o jurisprudență constantă, instanța europeană a statuat că art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale obligă tribunalele să motiveze hotărârile, dar această obligație nu poate fi înțeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă fiecărui argument în parte.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură vizează, sub un prim aspect, aplicarea greșită a legii în privința daunelor morale, ce în opinia recurentei-pârâte au fost acordate într-un cuantum prea mare, fără a ține cont de jurisprudența în materie, însă acest motiv de recurs este nefondat.

În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în faza procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor pentru daune morale, care ar presupune reevaluarea situației de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excede limitele analizei permise în această cale extraordinară de atac.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă, așadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Legislația națională nu cuprinde criterii concrete de evaluare a acestui tip de despăgubire, iar jurisprudența a apreciat, de la caz la caz, acest pretium doloris, în raport de importanța valorii morale lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

În speță, instanța de prim control judiciar a soluționat apelurile și a schimbat soluția tribunalului sub aspectul daunelor morale prin reținerea principiului echității și al proporționalității, criterii obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină, ce au fost adaptate situației concrete a reclamanților, dovedite în cauză.

Înalta Curte reține că nu există o soluție legislativă, respectiv un act cu forță normativă care să stabilească anumite criterii și plafoane de acordare a acestor despăgubiri, instanțele fiind abilitate a aprecia în echitate, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a Curții Europene a Drepturilor Omului, analizând împrejurările concrete și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensație echitabilă pentru suferința generată de pierderea bunicului și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză.

De asemenea, se cuvine a fi menționat că dispozițiile legale în materie nu impun obligația în sarcina instanței de a face o examinare exhaustivă a jurisprudenței și de a cita în mod explicit deciziile jurisprudențiale avute în vedere.

Ceea ce este obligatoriu pentru instanțe este de a ține seama de criteriile de stabilire a daunelor morale consacrate de jurisprudență, în absența unor criterii clare și obiective prevăzute de legislația națională, iar nu de a cuantifica aceste daune în litigiul cu care sunt sesizate în raport cu sumele concrete stabilite de alte instanțe, în alte cauze, care pot fi similare, însă nu identice.

În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de recurenții-reclamanți I., E. și H., invocată de intimata-pârâtă C. S.A. (societate în faliment), Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale de atac în reformare, nedevolutivă și extraordinară, deoarece nu se poate exercita decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Prin intermediul recursului se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție. Acest rol al recursului rezultă în mod explicit din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cum cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare".

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Sancțiunea nemotivării recursului, așa cum rezultă din prevederile art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ. este nulitatea. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, simpla nemulțumire a părții în privința hotărârii pronunțate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația cu titlu general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Recurenții-reclamanți I., E. și H. consideră că decizia civilă nr. 366/A din 6 martie 2023 a Curții de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă este netemeinică și arată că sunt incidente în cauză următoarele motive de netemeinicie:

Instanțele anterioare admit faptul că trebuie avut în vedere la cuantificarea sumelor ce reprezintă daune morale gradul de rudenie și relațiile dintre acestea.

În situația de față, recurenții își pierd două dintre cele mai iubite rude (mama/sora F. și, respectiv sora D.) într-un mod tragic și neașteptat.

Prin probele administrate în cauză s-a dovedit că relațiile dintre aceștia erau foarte strânse, recurenții fiind cele mai apropiate și atașate rude cu defunctele.

În acest context, este de netăgăduit că amploarea suferinței este una foarte mare, pierzându-și ambele rude iubite, situație care lasă traume pentru tot restul vieții. Tot din probele administrate în cauză, rezultă că viața acestora a fost complet schimbată, tristețea fiind evidentă, modul de viață s-a schimbat, devenind niște persoane mult mai retrase.

Cea de-a doua critică adusă deciziei din apel vizează faptul că instanța trebuia să țină cont de jurisprudența în cazuri similare. Este adevărat că nu pot fi situații identice, însă raportat la legătura de rudenie, relațiile dintre aceștia dovedite prin probele administrate în cauză, se poate stabili un cuantum orientat spre jurisprudență.

Or, în cauza de față, cuantumul daunelor stabilite de instanță este mult inferior față de jurisprudență.

Înalta Curte constată că susținerile acestor recurenți-reclamanți, prezentate drept motive de recurs, nu conțin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, care să vizeze în mod special considerentele deciziei, așa cum, de altfel, este și firesc într-o cale de atac, cu atât mai mult în calea de atac a recursului în care instanța examinează exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

În realitate, prin criticile invocate în susținerea recursului promovat de recurenții-reclamanți I., E. și H., se tinde la o nouă evaluare a situației de fapt, care să conducă la majorarea cuantumului daunelor morale acordate, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuție în această etapă procesuală.

Prin urmare, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurenții-reclamanți I., E. și H. privind modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale acordate de instanța de apel, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității recursului, prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Așadar, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenții-reclamanți I., E. și H. împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-reclamanți A., B. și A., precum și de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar J.., împotriva deciziei civile nr. 366/A din 6 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, ca nefondate.

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți I., E. și H. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2024.