ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2674/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data de 01.03.2018, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.398.000 RON, reprezentând daune morale, ca urmare a decesului fiicei sale, D., a sumei de 1.165.000 RON, reprezentând daune morale suferite de B., ca urmare a decesului surorii sale, D.; penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea efectivă a despăgubirilor materiale și morale; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2707/F din 08 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. și B.; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei în cuantum de 450.000 RON, cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. a sumei în cuantum de 250.000 RON, cu titlu de daune morale; a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiată; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 3.750 RON, reprezentând onorariu de avocat și a sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu pretențiile admise.

Prin decizia civilă nr. 1936 din 19 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantele-reclamante A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2707/F din 08 octombrie 2018 și a tuturor încheierilor premergătoare sentinței apelate, precum și apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiași sentințe.

A fost schimbată, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că, pe fond: a fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei în cuantum de 300.000 RON, cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. a sumei în cuantum de 150.000 RON, cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate din a unsprezecea zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea efectivă; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței; a fost obligată apelanta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.975 RON, către apelantele-reclamante.

Împotriva acestei decizii, C. S.A. a declarat recurs.

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă arată că, la dimensionarea daunelor morale acordate, instanța de apel nu a avut în vedere în primul rând -dispozițiile specifice privind culpa comună, nelămurind aspectele legate de împrejurarea privind cuplarea sau nu a centurii de siguranța a victimei - pasager în microbuz, aceasta încălcând la rândul său prevederile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Potrivit recurentei-pârâte, trebuie să fie dată eficiență juridică prevederilor art. 1.371 alin. (1) din noul C. civ., întrucât victima a acceptat riscul de a fi vătămată într-un potențial accident prin nepurtarea centurii de siguranță.

Totodată, recurenta-pârâtă face trimitere și la decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, în care s-a statuat că "Dispozițiile art. 1.371 alin. (1) din C. civ. se interpretează în sensul că autorul faptei va fi ținut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit și ea cu vinovăție la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă".

De asemenea, recurenta-pârâtă invocă faptul că instanța de apel a reținut în motivarea soluției că dispozițiile art. 1.391 alin. (2) C. civ. instituie o prezumție relativă în ceea ce privește durerea încercată prin moartea victimei, suportată de ascendenții, descendenții, frații și surorile acesteia, însă nu a avut în vedere următoarele împrejurări în funcție de care se apreciază despăgubirile pentru prejudiciul personal nepatrimonial: săvârșirea faptei sub forma culpei și dacă persoanele prejudiciate depindeau de victimă sau dacă erau minore ori în stare de nevoie.

Recurenta-pârâtă face trimitere și la hotărârea pronunțată în Cauza Albina vs. România, în sensul că instanța are obligația de a proceda la un examen al mijloacelor, argumentelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Ca atare, recurenta-pârâtă invocă nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta-pârâtă susține că soluția curții de apel este greșită fiind urmarea unei interpretări eronate a mai multor norme legale, inclusiv a neobservării regulilor privind concursul dintre norma generală și norma specială. Sub acest aspect, arată faptul că, astfel cum a dispus și Înalta Curte de Casație și Justiție (decizia nr. 481/2017), jurisprudența instanțelor naționale este unicul criteriu oferit de lege, din conținutul jurisprudenței Curții reieșind și faptul că daunele morale trebuie să fie rezonabile, cuantificarea acestora fiind justă și echitabilă, fără a se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză.

Or, în cauză dedusă judecății, instanța de apel nu s-a raportat deloc la jurisprudența relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudențiale invocate în apărare.

La data accidentului, astfel cum arată recurenta-pârâtă, se afla în vigoare Norma C.S.A. nr. 54/2016, fiind incident art. 21.

Cu toate că stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse integrității corporale a unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, acesta trebuie să aibă în vedere și anumite criterii obiective, printre care și necesitatea acoperirii în mod just dar echitabil și echilibrat al prejudiciului, aspect subliniat și în cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, pronunțată de C.E.D.O. în data de 13 iulie 1995.

În opinia recurentei-pârâte, nici prima instanță și nici instanța de apel nu au oferit suficiente criterii de natură a justifica valoarea extrem de mare de 90.000 euro, acordată cu titlu de daune morale și nu a oferit nici elemente concrete care să înlăture orice dubiu cu privire la faptul că acest cuantum nu constituie în realitate o îmbogățire fără justă cauză.

Prin urmare, recurenta-pârâtă consideră că, în determinarea prejudiciului neevaluabil în bani, trebuie avute în vedere componentele acestuia și posibilitatea lor de a fi compensate într-o formă sau alta, suma ce urmează a fi acordată cu titlu de despăgubiri neputând constitui o amendă nejustificată pentru autorul daunei și venituri nejustificate pentru victimă. În lipsa unor criterii științifice exacte pentru stabilirea întinderii cuantumului despăgubirilor, determinarea prejudiciului nepatrimonial se realizează printr-o apreciere multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia pe toate planurile sociale ale victimei. Or, în cazuistica din România, în situații jurisprudențiale similare sau cu consecințe mult mai grave, foarte rar s-a acordat o valoare atât de mare cu titlu de daune morale, instanța de apel neavând avut în vedere nici jurisprudența C.E.D.O. în astfel de cazuri.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatele-reclamante A. și B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Părțile nu a depus puncte de vedere la raport.

Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepția nulității recursului, invocată de intimatele-reclamante prin întâmpinare, excepție care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În speță, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-pârâtă, deși a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Criticile expuse de recurenta-pârâtă vizează aprecierea probatoriului și situația de fapt reținută în cauză, care se circumscriu laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Deși recurenta-pârâtă face trimitere la dispozițiile art. 1.371 alin. (1), art. 1.391 alin. (2) din C. civ. și la art. 21 din Norma C.S.A. nr. 54/2016, prin argumentele expuse, își exprimă nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate de instanțele anterioare, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va admite excepția nulității și va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1936 din 19 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A., invocată de intimatele-reclamante A. și B..

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1936 din 19 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2021.