Decizia nr. 1464/2021 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Pentru A., suma de 210.000 euro cu titlu de daune morale în calitate de soție a victimei decedate;

Pentru B., suma de 210.000 euro cu titlu de daune morale în calitate de fiu al victimei decedate;

Pentru B., suma de 52.000 euro cu titlu de daune morale în calitate de nepot al victimei decedate;

Pentru C., suma de 52.000 euro cu titlu de daune morale în calitate de nepoată a victimei decedate;

Pentru D., suma de 210.000 euro cu titlu de daune morale în calitate de fiu al victimei decedate;

Pentru E., suma de 52.000 euro cu titlu de daune morale în calitate de nepoată a victimei decedate;

Pentru F., suma de 52.000 euro cu titlu de daune morale în calitate de nepot al victimei decedate. Au solicitat reclamanții și obligarea societății de asigurare la plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere începând cu data 4.11.2018, precum și obligarea societății de asigurare la plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere începând cu data 4.11.2018 conform dispozițiilor art. 38 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere RCA pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule numărul 23/6.11.2014. Prin sentința civilă nr. 3942/2019 din 15 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă a fost admisă în parte, acțiunea reclamanților și a fost obligată pârâta G. Asigurare Reasigurare S.A. la 50.000 RON daune morale și materiale către reclamanta A. și la câte 40.000 RON cu același titlu către reclamanții B. și D.; au fost respinse ca neîntemeiate cererile formulate de ceilalți pârâți; a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere ca neîntemeiat; s-a luat act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. Împotriva acestei sentințe, au formulat apel reclamanții A., B., B., prin reprezentant legal B., C., prin reprezentant legal B., D., E., prin reprezentant legal D., F., prin reprezentant legal D., solicitând schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și acordarea, după caz, majorarea daunelor morale, precum și obligarea societății de asigurare la plata dobânzii legale penalizatoare. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1756 din 26 noiembrie 2020 a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B., B., prin reprezentant legal B., C., prin reprezentant legal B., D., E., prin reprezentant legal D., F., prin reprezentant legal D. împotriva sentinței civile nr. 3942/2019 din 15 noiembrie pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-intervenient H. și cu intimata-pârâtă S.C. G. S.A.. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că: a majorat cuantumul daunelor morale acordate reclamanților A. de la suma de 50.000 de RON la suma de 60.000 de RON; B. de la suma de 40.000 de RON la suma de 50.000 de RON; D. de la suma de 40.000 la suma de 50.000 de RON; a obligat pârâta G. Asigurare-Reasigurare S.A. la plata către reclamanții C., B., E. și F. a câte 15.000 RON cu titlu de daune morale; a obligat pârâta G. Asigurare-Reasigurare la plata penalităților de întârziere aferente daunelor morale stabilite începând cu cea de-a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în cuantum de 0.2% pentru fiecare zi de întârziere aferent debitului principal stabilit; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B., E., A., D., C. prin reprezentant legal BODONI DOMBI, B. prin reprezentant legal BODONI DOMBI și F.. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. La 14 aprilie 2021 intimata-pârâtă S.C. G. S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare a recursului, inadmisibilitatea și nulitatea recursului. La data de 19 mai 2021 s-a fixat termen pentru soluționarea recursului în ședință publică, întrucât prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru. Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă, care primează înaintea oricărei alte excepții invocate în cauză, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente: Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal. Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457. Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul. În speță, reclamanții au învestit Tribunalul Ilfov la 12 februarie 2019 cu o cerere în materia asigurărilor, întemeiată pe dispozițiile noului C. civ., ale Legii nr. 136/1995 și ale Normei A.S.F. nr. 23/2014, solicitând obligarea asiguratorului G. Asigurare Reasigurare S.A. la plata daunelor morale și materiale pentru prejudiciul provocat prin moartea victimei I., ca urmare a evenimentului rutier din data de 10 martie 2017. Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speță sunt incidente dispozițiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 sus-menționată. Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j 3 ), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1756 din 26 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în apel, într-o cerere pronunțată în materia asigurărilor. Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, decizia atacată este una definitivă, nefiind supusă recursului. În plus, instanța supremă invocă și dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 13 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1309/2020, decizie în care s-au reținut, în considerentul nr. 61, următoarele: "În prezent, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto este reglementată de dispozițiile Legii nr. 132/2017, care transpune prevederile Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x din 7 octombrie 2009, precum și prevederile art. 21 alin. (2) și art. 181 alin. (3) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Directiva Solvabilitate II), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x din 17 decembrie 2009. Potrivit normelor europene, statele membre ale Uniunii Europene au obligația de a asigura cadrul legal necesar pentru ca toți proprietarii și deținătorii de vehicule care se află în mod obișnuit pe teritoriul lor să încheie cu o companie de asigurări contracte care să garanteze răspunderea civilă pentru pagubele produse de aceste vehicule." De asemenea, relevanță din perspectiva naturii juridce a litigiului dedus judecății de față prezintă și următoarele considerente ale aceleiași decizii: "65. De altfel, natura și conținutul raporturilor juridice dintre părțile litigante (terțul păgubit reclamant - asigurătorul pârât - asiguratul intervenient forțat/pârât) au primit o clarificare de principiu și în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 86 din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a reținut că recunoașterea legitimării procesuale active a persoanei păgubite, terț față de raportul juridic de asigurare, reprezintă o consacrare a principiului protecției terțului păgubit (paragraful 56). 66. În sensul amintit, trebuie precizat faptul că în Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 mai 2000, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x din 20 iulie 2000, în materia asigurării de răspundere civilă rezultată din circulația autovehiculelor, astfel cum a fost modificată, după intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001, prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x din 11 iunie 2005, legiuitorul comunitar nu numai că a prevăzut, la art. 3, atribuirea în cadrul ordinii juridice a statelor membre a unui drept de acțiune directă al părții vătămate împotriva întreprinderii de asigurare, ci s-a referit în mod expres, în considerentul 24 din norma de modificare, și la art. 9 alin. (1) lit. b) și art. 11 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, care privesc normele de competență în materia asigurărilor, cu ocazia menționării dreptului persoanei vătămate de a intenta o acțiune în justiție împotriva asigurătorului în fața instanței de la locul unde aceasta își are domiciliul. 67. În Hotărârea Curții Europene de Justiție din 13 decembrie 2007, pronunțată în Cauza C-463/06 FBTO Schadeverzekeringen NV împotriva lui Jack Odenbreit, se arată că, în aplicarea normei de competență prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, nu este exclusă o calificare, în dreptul național, a acțiunii directe a persoanei vătămate împotriva asigurătorului, ca acțiune în răspundere delictuală, care privește un drept exterior raporturilor juridice cu caracter contractual. Natura acestei acțiuni în dreptul național nu are nicio relevanță pentru aplicarea dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 44/2001, singura condiție pe care art. 11 alin. (2) din acest act normativ o impune aplicării respectivei norme de competență fiind ca acțiunea directă să fie prevăzută de dreptul național. 68. Cu alte cuvinte, în litigiile în care pârâta societate de asigurare este chemată să acopere prejudiciul în locul persoanei vinovate de producerea accidentului, în limitele contractului de asigurare, în baza fostului art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, respectiv în baza art. 22 din Legea nr. 132/2017 în vigoare, acțiunea promovată de persoana vătămată împotriva asigurătorului poate fi intitulată "acțiune în răspundere delictuală". 69. Reiese faptul că importante sunt consecințele acțiunii directe a persoanei vătămate împotriva asigurătorului, iar nu titulatura agreată de dreptul național sub acest aspect cu privire la dreptul exterior raporturilor juridice cu caracter contractual. 70. Se mai observă că, în astfel de litigii, instanțele nu sunt învestite doar cu stabilirea răspunderii civile delictuale, ci și cu cereri complexe de antrenare a răspunderii contractuale a asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA". În consecință, față de argumentele din evocata decizie pronunțată în recursul în interesul legii, obligatorii potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., este dincolo de orice îndoială că litigiul dedus judecății de față este un litigiu în materia asigurărilor, care, raportat la data sesizării instanței, nu este supus recursului. Având în vedere considerentele expuse în precedent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți B., E., A., D., C. PRIN REPREZENTANT LEGAL BODONI DOMBI, B. PRIN REPREZENTANT LEGAL BODONI DOMBI și F. împotriva deciziei civile nr. 1756 din 26 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. G. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. și intimatul-intervenient H..